‘Democrația’ postdecembristă: Angajările fictive, la ordinea zilei (III)

În continuarea dezvăluirilor privind situaţia existentă la Primăria Oravița, vom vorbi despre achizițiile din instituțiile subordonate acesteia. Înainte de toate, se impune o completare cu privire la situația lui Purec Petrică Ionuț Sebastian, în sensul în care, acesta este angajat al ANAF-DGRFP Timişoara, iar în perioada februarie – iulie 2020 a fost angajat, prin bunăvoința […]

Citește

Consulii Bardeau, prietenii lui Iohannis, jefuitorii din Austria: Milionari pe spatele suferințelor poporului român

Părinții, bunicii și strămoșii au luptat pentru această bucată de pământ numită România, iar noi avem datoria să o lăsăm moștenire generațiilor viitoare. Din păcate în vremurile noastre cei care ne conduc și-au uitat menirea iar pâmânturile noastre sunt înstrăinate pas cu pas către jefuitori. „Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, […]

Citește

Pistol, baronul de Buftea terorizează localnicii cu ajutorul grupărilor interlope. Primarul se laudă cu sprijin de la șeful SRI

În Județul Ilfov s-au dezvoltat în ultimii zeci de ani o serie de grupări de criminalitate organizată ce au terorizat localnicii și în cele mai multe cazuri nu au fost trase niciodată la răspundere de Justiția din România. Cu ajutorul acestor grupări de interlopi mafia cu gulere albe câștigă alegerile în satele și orașelele din […]

Citește

POLARIS: Rechinii gunoaielor, abonați la contractele cu dedicație de la PSD. Poluare și mirosuri pestilențiale la Târgu Jiu

Suntem în luna Februarie și privim ascunși pe la geamuri peisajul gri ce ne-nconjoară sub spectrul unei zile geroase de iarnă. Avem tendința să deschidem geamul pentru a ne aerisi camera însă intervine imediat o reținere, o teamă. În loc de aer proaspăt în camera noastră ar putea intra un miros pestilențial de gunoi, pentru […]

Citește

Ioan Niculae, miliardarul țepar. Sute de români lăsați să moară de foame la Turnu Măgurele de Petrică Buduru! Infractori cunoscuți controlează Teleorman și Giurgiu cu sprijn de la PSD

Sute de români din cel mai sărac județ al României, Teleorman, au ajuns la mila unor miliardari odioși și lipsiți de scrupule ce pun preț doar pe propria înavuțire. Ioan Niculae și Petrică Buduru, două personaje cu esențe din fosta Securitate au pus la pământ toată industria chimică a României și s-au îmbogățit peste măsură […]

Citește

PNL* Liberalii, 20 de milioane de euro investiți în manipularea opiniei publice

Partidul Național Liberal a fost vârful de lance în manipularea opiniei publice cu președintele Klaus Iohannis agent electoral. Liberalii au cheltuit nici mai mult nici mai puțin de circa 20 milioane de euro, din datele oficiale, în campaniile electorale din 2020. Partidul Național Liberal a tocat cu ocazia alegerilor locale, 48.168.000 de lei la locale și […]

Citește

PSD, ”ciuma roșie”, manipulează pensionarii! Peste 1 milion de euro pe reclame politice

Partidul Social Democrat, ciuma roșie, cum mai este denumit popular, nu s-a lăsat mai prejos în această campanie electorală și a investit sume impresionante de bani în reclamă politică pe rețelele de socializare și Google, prin plăți directe de la partid și firme de casă locale pentru a manipula românii să meargă la vot și […]

Citește