Ceea ce transformă un grup de oameni într-un popor este cultura. Cultura este dovada unei civilizaţii şi embrionul generaţiilor viitoare, purtătoare de cuvânt ale evoluţiei. Graniţa unei ţări nu defineşte doar teritoriul fizic al unui popor, ci definește și spiritual acel popor.
Pandemia de coronavirus a constituit un exemplu pentru felul în care cultura asigură supravieţuirea unei naţiuni în condiţii vitrege, iar majoritatea țărilor europene au luat măsuri ferme pentru a proteja cultura și instituțiile culturale, acest domeniu fiind considerat unul de importanță strategică.
În Aradul mărginaş lucrurile sunt cu mult diferite deoarece, tocmai pentru cei din Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, cultura este un moft supus schimbărilor generate de anumite interese şi conjuncturi. Restaurarea Palatului Cultural a fost anunțată cu mare fast în presa locală şi promitea arădenilor o restaurare a celui mai emblematic monument din oraşul lor. S-au alocat sume importante pentru refacerea clădirii, începând cu subsolul acesteia şi terminând cu acoperişul, refacere ce includea toate detaliile. Problemele au apărut abia după recepţionarea lucrării.
Deși în avizul cu nr. 215/M/12.08.2008 emis de Ministerul Culturii şi Cultelor către Primăria Municipiului Arad se specifica „refacere zugrăveli, picturi și ornamente” acestea nu au fost refăcute, ci au fost modificate, absolut arbitrar. Astfel, de pe bolta din holul central al palatului au dispărut, pur și simplu, patru picturi care reprezentau ştiinţele, artele şi meseriile.
În urma adresei la Ministerul Culturii, s-a pasat responsabilitatea către Direcția Județeană pentru Cultură Arad, neștiind că, în conformitate cu Anexa la Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2435 din 25.10.2006, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și a Comisiilor Zonale ale Monumentelor Istorice, Cap. III, Titlu 2, art. 14 (2), nu fac obiectul analizării în ședințele comisiilor zonale documentațiile sau părțile de documentații ce privesc restaurarea componentelor artistice ale Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.
Refacerea picturilor nu poate însemna în niciun caz ştergerea lor totală. Tot cu această ocazie, pe arcadele care mărginesc bolta, au fost înlocuite două embleme care reprezentau una o liră, iar cealaltă nişte flori, și care, prin modificări, reprezintă acum stema Ungariei.
Pe parcursul discuțiilor purtate cu arhitectul Baciu Ana-Maria, restaurator specialist E+F, care a condus lucrările de restaurare, aceasta a susținut, foarte ofensată şi intrigată de demersurile noastre de a scoate la iveală adevărul, că acea stemă maghiară a existat acolo de când a fost edificată construcția, adică din anul 1914. Aşadar, potrivit declarațiilor doamnei arhitect, stema maghiară a existat încă din anul 1914 şi a fost descoperită odată cu lucrările de restaurare, în spatele acelor lire, care au dispărut şi nu şi-au mai găsit locul pe bolta din holul central al palatului după terminarea lucrărilor de restaurare. Aceste afirmaţii nu au niciun fel de logică, în contextul în care în anul 1914 Aradul se afla sub dominaţie Austro-Ungară, iar ascunderea stemei maghiare sub alte picturi nu se justifica la acel moment. În acelaşi timp, se putea observa o oarecare similitudine grafică între stema maghiară şi cele patru lire şi, pentru a elimina orice fel de confuzie, acestea din urmă au fost îndepărtate, asigurând o evidenţiere fără confuzii a stemei maghiare.
Conform articolelor 54 și 55, faptele constatate sunt considerate infracțiuni și se sancționează conform legii.
Art. 54. – Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală.
Art. 55. – (1) Desfiinţarea neautorizată, distrugerea parţială sau totală, exproprierea fără avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, degradarea, precum şi profanarea monumentelor istorice constituie infracţiuni şi se sancţionează conform legii.
(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) făptuitorul este obligat la recuperarea materialului degradat şi la reconstituirea monumentului sau a părţilor de monument lezat, conform avizelor prevăzute de prezenta lege.
Prin aceste modificări, monumentul este scos din sfera culturii române şi plasat în sfera culturală a altui stat. Lucrările de restaurare a unui monument istoric presupun numeroase aprobări obţinute de la diverse comisii și ne putem întreba cine şi cum a putut să dea o astfel de aprobare.
Răspunsul se poate găsi chiar în documentaţia trimisă spre aprobare, documentaţie care ocoleşte în mod clar bolta palatului şi unde imaginea bolţii pare să fie deja modificată în acte, înainte de începerea lucrărilor propriu-zise. Acest fapt dovedeşte că modificarea a fost una deliberată.
Restaurarea Palatului Cultural s-a încheiat cu altă lucrare, la fel de neinspirată. Pe treptele palatului a fost plasată statuia, în mărime naturală, a arhitectului care a construit edificiul. Deşi Palatul Cultural este mărginit de ceea ce arădenii cunosc ca fiind „aleea cu statui”, unde se află statuile unor personalităţi ale Aradului, această statuie nu şi-a găsit locul printre ele. Mai exista un loc pentru ea chiar în mijlocul rondoului din faţa palatului şi statuia ar fi devenit mult mai vizibilă dar niciuna dintre soluţii nu a fost considerată acceptabilă.
Oare cum ar arăta toate clădirile dacă în fața edificiului s-ar pune statuia celui care a construit-o sau a proiectat-o. Cred că avem de-a face cu un precedent periculos, în care anumite culte ar dori să-și expună personalitățile în fața anumitor clădiri de importanța națională.
De la clădire ajungem la oamenii care o construiesc. De foarte multă vreme, autoritățile locale au avut un singur gând. Cum să facă instituţia mai mică şi să aloce mai puţini bani. La acest nivel, cultura se cumpără cu cât mai puţin. Au fost mai multe încercări de a desfiinţa formaţia corală, ani la rând au fost blocate posturile, iar acum, odată cu noua lege a salarizării, primăria a fost foarte deranjată de numele instituției Filarmonica „de stat”.
Sintagma „de stat” este acordată de stat și, ca atare, poate fi retrasă…tot de stat. La noi, lucrurile sunt mai simple. Managerul a convocat o ședință în care, foarte simplu, a propus schimbarea denumirii și reprezentanții primăriei s-au grăbit să voteze. Și așa a rămas.
Primăria s-a bucurat că dă mai puțini bani culturii, încercând să acrediteze faptul că instituția are doar o importanță locală, deși chiar și ei știu că nu este așa.
În urma acestor dezvăluiri este clar că, de urgență, Ministerul Culturii ar trebui să înființeze o comisie pentru a verifica toate restaurările efectuate de arhitect și suspendarea autorizației până la finalizarea acestei anchete. De asemenea, se mai impune și o altă întrebare: oare pe câte monumente istorice au reușit maghiarii să-și pună simboluri naționale?
Ne putem întreba dacă toate aceste evenimente nu fac parte dintr-un plan comun de subminare a culturii naționale, căci aşa cum spunea George Coşbuc, „cultura omoară naivitatea şi ştiinţa goneşte simplitatea”, iar conducătorii noştri nu au nevoie de oameni inteligenţi şi evoluaţi.
