CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI DEPARTAMENTUL X
RAPORT de CONTROL Bucureşti, 16.03.2009
Subsemnaţii Ciobanu Elinor, Bulumete Gabriela Anca şi Ciocică Nicolae auditori publici externi la Departamentul X din cadrul Curţii de Conturi a României, în temeiul Legii nr.94/1992 cu modificările şi completările ulterioare şi a delegaţiei nr.24005/07.01.2008, am efectuat controlul cu privire la îndeplinirea de către părţi a clauzelor contractuale, cuprinse în contractul de privatizare nr.5/2004 a SNP PETROM S.A., încheiat între Ministerul Economiei şi Comerţului prin Oficiul Participaţiilor Statului şiPrivatizării în Industrie (preluat în urma reorganizării de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) şi O.M.V. AKTIENGESELLSCHAFT-Austria.
Verificarea a avut loc la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S) cu sediul în str. Cpt. Av .. Alex. Şerbănescu nr. 50, sector1, Bucureşti. Conducerea A.V.A.S. în perioada supusă controlului şi în timpul verificării a fost asigurată de:
-Preşedinte – Mircea Ursache Teodor Atanasiu
-Preşedinte – Teodor Atanasiu
DATE GENERALE
Privatizarea SNP PETROM S.A. s-a efectuat de către Ministerul Economiei şi Comerţului (M.E.C.) prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (O.P.S.P.I.), înfiinţat în baza O.U.G. nr.88/2001 ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor, functionând sub coordonarea ministrului şi care avea drept obiectiv privatizarea societăţilor comerciale aflate în portofoliu. În baza O.U.G. nr.101/2006 privind reorganizarea A.V.A.S. prin comasarea prin absorbţie cu O.P.S.P.I., A.V.A.S. a preluat, începând cu 01.01.2007, drepturile, obligaţiile şi atribuţiile O.P.S.P.I. La sfârşitul anului 2008, prin Legea nr.308/2008, publicată în M.O. nr.898/31.12.2008, O.U.G. nr.101/2006 a fost respinsă. în data de 06.01.2009 a fost publicată în M.O., H.G[1]nr.1720/2008 din care rezultă că actualul Minister al Economiei este considerat drept succesor al fostului M.E.C. în cadrul căruia funcţiona O.P.S.P.I., la momentul adoptării O.U.G. nr.101/2006. SNP PETROM S.A. a fost înfiinţată în anul 1997 prin reorganizarea Regiei Autonome a Petrolului PETROM, în baza prevederilor O.U.G nr.49/1997 aprobată de Legea nr.70/1998. Potrivit ordonanţei de înfiinţare, SNP PETROM S.A. avea ca obiect de activitate, în principal, exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale de pe uscat şi din platoul continental al Mării Negre, transportul petrolului si al produselor petroliere, comercializarea produselor prin reţelele proprii de distribuţie, importul şi exportul de ţiţei, produse petroliere, utilaje, echipamente şi tehnologii specifice, rafinarea ţiţeiului etc.
Capitalul social al SNP PETROM S.A. la data privatizării, aşa cum rezultă şi din contractul de privatizare nr.5/2004 (anexa nr.2 laP.V. de constatare înregistrat la A.V.A.S sub nr.P/541709.03.2009) era în valoare de 38.210.381.859.000 lei(ROL), împărţit în 38.210.381.859 acţiuni nominative ordinare, fiecare având valoarea nominală de1.000 / ei(ROL), pachetul majoritar de 93,0485% din numărul total de acţiuni fiind deţinut de Ministerul Economiei şiIndustriei.
Acţionarul principal a oferit pentru privatizare unprocent de 51% din capitalul social al societăţii, prin vânzarea unui pachet de 12.739.341.312 acţiuni, reprezentând 33,34% din capitalul social existent şi emiterea de noi acţiuni printr-o majorare de capital care să-i confere cumpărătorului o poziţie majoritară. Din verificarea efectuată au rezultat următoarele:
2 A. În urma controlului s-au constatat abateri privind îndeplinirea clauzelor cuprinse în Contractul de privatizare nr.512004, după cum urmează:
1.-Nu au fost respectate de către Cumpărător clauzele privind obligarea S.N.P.PETROM S.A. de a clarifica situatia’ juridică a terenurilor transferate de statul român şi aflate în administrarea şi folosinta ‘ societătii ‘ în vederea ‘ obtinerii tuturor certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, includerea valorii actualizate a acestora în capitalul social şi transferarea acţiunilor suplimentare rezultate în portofoliul instituţiei publice cuatribuţii îndomeniul privatizării. Prin contractul de privatizare nr. 51/2004 părţile au convenit reglementarea/abordarea terenurilor transferate de statul român în administrarea societătii ‘ la art.4.2.2, ,,Terenuri în curs de clarificare” care prevede următoarele: „ Vânzătorul se obligă să îi vândă Cumpărătorului Partea Corespunzătoare din Acţiunile Referitoare la Terenuri, la un preţ egal cu valoarea nominală a acestor acţiuni; cu toate acestea, preţul total de cumpărare ce urmează să fie plătit de Cumpărător conform acestei clauze nu va depăşi echivalentul în lei al Sumei Maxime.
Pentru a asigura că majorările de capital social al Societăţii cu privire la Terenurile în Curs de Clarificare se vor efectua după cum urmează: (a) cu privire la o suprafaţă totală de aproximativ 2.000{două mii) de hectare din Terenurile în Curs de Clarificare, în termen de un an după Data Finalizării; preţul pe acţiune la vânzarea către Cumpărător a Părţii Corespunzătoare din Acţiunile emise ca urmare a acestei majorări de capital social va fi egal cu valoarea nominală a acestor Acţiuni, cu condiţia ca preţul total să nu depăşească Suma Maximă; şi, (b) cu privire la toate celelalte terenuri în Curs de Clarificare”, în termen de trei (luni) de la dala la care Societatea îl notifică pe Vânzător că au fost obţinute toate certifica/ele de atestare a dreptului de proprietate; preţul pe acţiune la vânzarea căire Cumpărător Părţii Corespunzătoare din Acţiunile emise ca urmare a acestei majorări de capital social va fi: (i) valoarea nominală, dacă valoarea nominală totală a Părţii Corespunzătoare ( atât pentru prima, cât şi pentru cea de-a 3 I doua majorare de capital) este mai mică decât sau egală cu Suma Maximă, sau (ii)acel preţ pe acţiune, mai mic decât valoarea nominală, care prin Înmulţirea cu numărul de acţiuni care urmează a fi vândut Cumpărătorului conduce la un preţ total care, Împreună cu preţul deja plătit conform 4. 2.2(a) să fie egal cu Suma Maximă. Părţile vor depune toate diligenţele pentru a determina efectuarea celei de-a doua majorări de capital în termen de 3 (trei) ani de la Dala Finalizării.”
În scopul identificării şi clarificării suprafeţelor de teren transferate de statul român în administrarea societătii, auditorii au procedat la colectarea informaţiilor atât din surse interne, de la A.V.A.S. şi S.C. PETROM S.A. cât şi din surse externe, de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Oficiul Registrului Comerţului.
Ca urmare a controlului efectuat auditorii publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României au constatat că A.V.A.S. nu a monitorizat şi nu a solicitat Cumpărătorului, în calitatea sa de acţionar majoritar, să determine societatea ca în termen de trei ani de la Data Finalizări, convenit prin art.4.2.2 din Contractul de privatizare nr.51/2004 să:
-întocmească şi să finalizeze documentaţiile pentru suprafeţele de teren aflate în administrarea societăţii în vederea obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate; -emită acţiuni suplimentare corespunzătoare valorii actualizate conform legislaţiei în vigoare, aferente terenurilor pentru care sau obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate;
-cuprindă în capitalul social al societăţii contravaloarea acţiunilor suplimentare emise, aferente terenurilor; -înregistreze majorarea capitalului social la Oficiul Registrului Comerţului; -transfere pachetul de acţiuni suplimentar, rezultat în urma majorării capitalului social cu valoarea terenurilor, în portofoliul instituţiei publice cu atribuţii în domeniul privatizării. ln temeiul contractului de privatizare, A.V.A.S. trebuia să uzeze de toate pârghiile de care dispunea, pe lângă Cumpărător pentru ca acesta să determine Consiliul de Îndrumare şi Supraveghere al societăţii, precum şi Adunarea Generală a Actionarilor să dispună luarea măsurilor necesare în vederea ‘ 4 îndeplinirii angajamentelor asumate de părţi prin contractul de privatizare, astfel:
► să majoreze capitalul social cu valoarea reactualizată cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislaţia în vigoare pentru suprafeţele totale de 11.163.959,62mp pentru care au fost obţinute 230 certificate de atestare a dreptului de proprietate din care: -9.070.254,08 mp înscrise într-un număr de 174 certificate obţinute în perioada 2005-2008; -2.093. 705,54 mp cuprinse într-un număr de 56 certificate obţinute în perioada 1999-2008;
► să analizeze necesitatea majorării capitalul social cu valoarea reactualizată conform legislaţiei în vigoare pentru suprafeţele totale de 638.943.22 mp, cuprinse într-un număr de 52 certificate, dar care nu figurează în situaţiile transmise de S.C.PETROM S.A .. în situaţia în care capitalul social nu a fost majorat cu valoarea acestora. în situaţia în care acestea au fost cuprinse în capitalul social este necesar ca instituţia publică să solicite şi să obţină documente doveditoare din care să rezulte emiterea actiunilor • suplimentare aferente, majorarea capitalului social şi transmiterea acestora în portofoliul instituţiei publice abilitate să le administreze în numele statului.
► să obtină certificate de atestare a dreptului de ‘ proprietate pentru suprafaţa de 5.757.224,57 mp, urmată de emiterea de acţiuni suplimentare, majorarea capitalului social cu valoarea reactualizată, înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului a acţiunilor suplimentare, precum şi transferarea acestora în portofoliul instituţiei abilitate să gestioneze participaţiile statului;
► să majoreze capitalul social cu valoarea reactualizată pentru suprafaţa de 24.127,87mp, reprezentând diferenta de suprafata rezultată dintr-un număr de şase certificate, ‘ ‘ cu a căror valoare nu a fost majorat capitalul social. Totodată, auditorii publici externi constată că nu a fost respectat nici prevederile art.12(3) din Legea nr.137/2002 care stipulează că „Administratorii societăţii comerciale sunt obligaţi să solicite înregistrarea majorării capitalului social la Oficiul Registrului Comerţului în termen de 30 de zile de la data emiterii certificatului” .
5. Abaterea prezentată mai sus este descrisă detaliat la pag. 4-31 din procesul verbal de constatare, anexa nr.1 la prezentul raport. 2.
Nu a fost respectată de către Cumpărător clauza cuprinsă în contractul de privatizare care îl obliga să respecte angajamente privind protecţie socială Potrivit clauzei 4.3.4 „Cumpărătorul se angajează ca Societatea să păstreze , în fiecare din cei 5 (cinci ) ani după Finalizare, un număr mediu de angajaţi cel puţin egal cu obiectivele stabilite pentru anii respectivi conform Strategiei de Personal ….. ”
Din certificatele privind îndeplinirea obligaţiilor post privatizare întocmite de cenzori, auditori sau experţi independenţi a S.C.PETROM S.A. pentru anii 2005, 2006 şi2007(anexa nr2) a rezultat că nu au fost îndeplinite angajamentele asumate privind protecţia socială. Din analiza comparativă a indicatorilor cuprinşi în „Situaţia privind evoluţia angajaţilor S.C. PETROM S.A.” s-au constatat următoarele:
– numărul mediu de angajaţi a scăzut în fiecare an de la Data Finalizării, iar S.C.PETROM S.A. nu s-a încadrat în numărul de angajaţi stabilit prin Strategia de Personal care constituie anexă la Contractul deprivatizare nr.512004;
– reducerea numărului mediu de angajaţi s-a făcut într-un procent mai mare faţă de cel stabilit prin Strategia de Personal. ln timpul controlului A.V.A.S. a notificat Cumpărătorul prin Notificarea nr. 349521/16.12.2008 privind nerespectarea clauzelor din contract vizând protecţia socială siremedierea situaţiei in termen de 30 dezile.
Abaterea prezentată mai sus este descrisă detaliat la pag 31-33 din procesul verbal de constatare, anexa nr.1 la prezentul raport. 3. Neasigurarea de către Ministerului Mediului a constituirii, organizarii şi funcţionării „organismului specializat”, ce trebuia să fie creat potrivit Legii nr.555/2004, până la data de 06.03.2005 învederea monitorizării obligaţiilor investitionale , privind mediul, asumate de Vânzător prin contractul de privatizare.
6. Prin clauza 4.1.6 din contractul de privatizare nr 5/23.07.2004, Cumpărătorul se obligă să determine Societatea să utilizeze sumele obţinute din majorarea capitalului social exclusiv în scopul finanţării investiţiilor de modernizare, retehnologizare şi de mediu. De asemenea prin clauza 4.2.1 din contract sunt reglementate despăgubirile pe care Vânzătorul se obligă să le plătească Societăţii pentru Pierderile de Mediu şi Costurile de Abandonare Acceptate. Precizăm că prin art.20(6) din Legea nr.555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea SNP PETROM S.A. s-a prevăzut crearea în cadrul M.M.D.D., în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a legii, a unui „organism specializat” care v-a prelua îndatoririle Vânzătorului cu privire la problemele de mediu. M.M.D.D., prin adresa nr.99017/NC/12.01.2009 a comunicat Curţii de Conturi a României că „organismul specializat” care trebuia înfiintat ‘ în termen de trei luni de la apariţia Legii nr.555/2004, respectiv până la data 06.03.2005 nu a fost creat până la sfârşitul anului 2008, fără a oferi informalii’ cu privire la cauzele care au determinat instituţia publică să nu îndeplinească obligaţia ce îi revenea în mod direct prin art. 20 din Legea nr.555/2004.
De asemenea nu au fost transmise şi nici nu s[1]a făcut vreo referire la actele de control întocmite ca urmare a verificărilor efectuate de M.M.D.D. cu privire la modul de realizare a investitiilor de mediu. Abaterea este prezentată detaliat în proces verbal de constatare, la pag. nr.34-36, care constituie anexa nr.1 la prezentul raport. Procesul verbal de constatare înregistrat la A.V.A.S sub nr.P/5417/09.03.2009 este prezentat în anexa nr.1. 8. Din verificarea modului cum au fost îndeplinite celelalte clauze contractuale se precizează că nu s-au constatat abateri privind îndeplinirea acestora, aşa cum au fost prevăzute în contractul deprivatizare nr.5I2004, astfel:
-Clauza 1.(de la 1.1 la 1.2) – Interpretare şi definiţii prin care se prevăd explicaţii ale termenilor şi expresiilor utilizate în contractul de privatizare. 7 2
-Clauza 2. – Acordul privind vânzarea şi cumpărarea acţiunilor (de la 2.1 la 2.8) Prin contractul de privatizare nr.5/2004 s-a stabilit căprețul • care a fost plătit pentru fiecare acţiune vândută şifiecare acţiune subscrisă să fie de 0,0525 Euro, ceea ce înseamnă că preţul de vânzare al pachetului de 33,34% acţiuni să fie de 668.815.418,88 Euro (12.739.341.312 acţiuni x 0,0525 Euro).
Ulterior încheierii contractului de privatizare, respectiv la data de 14.09.2004, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a S.C. PETROM S.A. a adoptat Hotărârea de Autorizare (anexa nr.3), prin care a hotărât în principal majorarea capitalului social prin emiterea unui număr de maximum 18.746.083.549 actiuni ‘ noi, din care OMV a subscris un număr de 15.820.916.788 acţiuni, reprezentând 830.598.131,37Euro, la un preţ de 0,0525 Euro/acţiune. Plata preţului pachetului de 33,34% acţiuni vândute precum şi plata Preţului acţiunilor emise de societate şi subscrise de cumpărător s-au efectuat la termenele stabilite de părţi prin contractul de privatizare nr.5/2004. Nu au fost constatate abateri privind îndeplinirea acestor clauze.
Clauza 3. – Etape de parcurs până la Finalizare; Acţiuni în vederea Finalizării; Finalizare (de la 3.1 la 3.6) în contractul de privatizare au fost prevăzute clauze suspensive care trebuiau îndeplinite de către părţi în vederea intrării în vigoare a acestuia, întrucât părţile în urma analizei au constatat îndeplinirea tuturor conditiilor suspensive, de comun acord au hotărât intrarea în ‘ vigoare a contractului prin încheierea Notificării de Finalizare din de 14.12 2004. Aspectele sunt descrise în „ Situaţia privind Îndeplinirea conditiilor de pre-finalizare şi finalizare”, prezentate în anexa nr.4. ‘ Nu au fost constatate abateri privind îndeplinirea acestor clauze. 8 l
Clauza 4. – Obligaţii Post-privatizare • 4.1. – Obligaţiile Cumpărătorului. Clauza 4.1.1-Păstrarea Identităţii şi Statutului S.C. PETROM S.A. Clauza obligă pe Cumpărător ca pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la Data Finalizării să menţină în principal obiectul de activitate al Societătii, sediul social al Societătii în România, să ‘ ‘ păstreze denumirea, să menţină identitatea societară a Societăţii şi să continue să fie cotată la Bursa de Valori Bucureşti. Clauza 4.1.2. Petrom, societate integrată în domeniul petrolului şi gazelor naturale. Clauza prevede obligaţia Cumpărătorul ca pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la Finalizare, să păstreze statutul Petrom de societate integrată în domeniul petrolului şi gazelor naturale, respectiv: -continuarea activităţii în domeniile în care era angajată la Data Finalizării; -să nu înstrăineze şi să nu închidă nici un Activ de Bază. Clauza 4.1.3.
Măsuri cu privire la statutul Cumpărătorului
Clauza prevede obligaţia Cumpărătorului pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la Data Finalizării, să se abţină de la orice măsuri care ar cauza „divizarea Cumpărătorului”. Conform clauzei 4.5. din contract obligaţia se consideră realizată în condiţiile în care Cumpărătorul va emite certificat , avizate de auditori independenţi care să ateste îndeplinirea lor. ln acest sens Cumpărătorul a emis „Certificatele privind Îndeplinirea obligaţii/or post-privatizare nr.128/08.03.2006, 4702/09.03.2007 şi 206/12.03.2008(anexa nr.2) prin care atestă Vânzătorului îndeplinirea clauzelor 4.1.1, 4.1.2, 4.1.3. Clauza 4.1.4. Dreptul Vânzătorului de a consimţi.
Clauza prevede că Vânzătorul are dreptul de a consimţi în scris la anumite acţiuni ale Cumpărătorului care derogă de la 9 t obligaţiile prevăzute în clauzele 4.1.1-4.1.3, prin acte adiţionale la contract. Din documentele prezentate de instituţia publică rezultă că nu s-au întocmit acte adiţionale la contract privind clauza 4.1.4. Clauzele: 4.1.5 Dreptul de a vinde, Cooperarea în cadrul Ofertei publice şi 4.1.7. Guvernarea Societăţii. Politica de Management. Din documentele prezentate de institutia publică rezultă că ‘ nu a fost necesară aplicarea acestor măsuri.
Clauza 4.1.6. Utilizarea sumelor obtinute din majorarea capitalului social. ,, … Cumpărătorul se obligă să determine societatea să folosească sumele mcasate ca urmare a majorării capitalului social în baza Hotărârii de Autorizare (după deducerea sumelor datorate de Societate în conformitate cu clauza 8.2.4) (.,Fondurile”) exclusiv În scopul finanţării investiţiilor însectorul petrolier şi al gazelor naturale cu precădere pentru investiţii de modernizare, retehnologizare şi de mediu,aşa cum se cere prin sau este prevăzut în Planul de Afaceri şi/ sau programele deConformare {,,Cheltuieli de Capital Acceptabile”) Pentru evitarea oricărui dubiu, se precizează că obligaţia Cumpărătorului prevăzută în această clauză 4.1.6 va fi considerată executată doar în măsura încare: (i) în primele 30 (treizeci) deluni imediat următoare Finalizării, Societatea a efectuat în fapt Cheltuieli de Capital Acceptabile în sumă cel puţin egală cu 50% din valoarea totală a ( a) Fonduri/or şi (b) Tranşelor Suplimentare ale Facilităţii BERD; şi (ii) pe parcursul celor 5 ( cinci) ani imediat următorii Finalizării, Societatea a efectuat în fapt Cheltuieli de Capital Acceptabile însumă cel puţin egală cu valoarea totală a (a) Fondurilor şi (b) Tranşelor Suplimentare ale Facilităţii BERD.”
Din analiza documentelor puse la dispoziţie de A.V.A.S. rezultă că suma de 3.628.993,34 Iei destinată a fi utilizată în scopul finanţării investiţiilor în sectorul petrolier şi al gazelor naturale, cu precădere pentru modernizare, retehnologizare şi mediu a fost determinată luând în calcul încasările Societătii ca urmare a majorării capitalului social cuacţiunile subscrise de„Acţionarii Existenţi”, inclusiv a sumelor reprezentând împrumuturi rămase de ( rambursat către BERD, precum şi onorariile datorate de Societate firmei de consultanţă financiară Credit Suisse First Boston, aşa cum rezultă din tabelul de mai jos:
Surse fonduri Monedă Valoare-monedă Valoare-mii lei Maiorare capital social Euro 830.598.131,37 3.272.971,94 Conversie împrumut BERD USD 73.000.000,00 216.094,60 Aport actionari minoritari Euro 5.463.331,13 21.528,26 Ar: ort actionari minoritari RON 157.674.196,63 157.674,20 Onorariu-consultant Euro -9.967.178,00 -39.275,66 financiar Total X X 3.628.993,34 Conversia în lei(RON) s-a efectuat la cursul de schimb BNR la data de 14.12.2004-
Data Finalizării. în conformitate cu prevederile clauzei 4.5.1 din Contractul de privatizare nr.512004, experţii independenţi au întocmit ,,Certificatul – obligaţii post-privatizare privind realizarea investiţiilor”, semnat şi de către reprezentantul Cumpărătorului şi cel al S.C. PETROM S.A., înregistrat sub nr.1050/19.12.2007, precum şi ,,Raportul privind Îndeplinirea obligaţiilor post privatizare la S. C. PETROM S.A.”,(anexa nr.5) înaintate ulterior A.V.A.S. Potrivit „Certificatului-obligaţii post-privatizare privind realizarea investiţiilor” nr.1050/19.12.2007 în perioada de 30 luni care a urmat Datei Finalizării, fa S.C. PETROM S.A. s-au efectuat Cheltuieli de Capital Acceptabile în sumă de 4.386.122 mii. Lei, defalcate pe următoarele domenii de activitate
: -Expoatare-productie ……………………… 2. 844.697 mii.lei
-Rafinare ………… .’ …………………………… 962.914 mii.lei
-Marketing…………………………………… 566.598 mii.lei
-Chimice ……………………………………….. 11.913 mii lei
Aşa cum rezultă din „Certifica/”, şi „Situaţia privind realizarea investiţiilor in perioada 14.12.2004-30.06.2007 comparativ cu Planul de Afaceri” cuprinsă în raportul care îl însoţeşte, societatea a realizat un volum de investiţii în sumă de 4.386.122 mii.lei, echivalentul a 1.684,5 mii.USD faţă de 917, 1 mii. USD , cât a fost programat prin Planul de afaceri. Nu au fost constatate abateri.
11 Clauza 4.1.8. Restricţii privind Transferul de Actiuni ‘
„Pe o perioadă de 5(cinci) ani de la Data Finalizării, Cumpărătorul nu va transfera, fără acordul scris al Vânzătorului, dreptul de proprietate asupra nici unei Acţiuni Vândute sau Subscrise … ” Conform „ Certificatelor privind Îndeplinirea obligaţiilor post[1]pr i vatizare nr.128/08.03.2006, 47D2109.03.2007 şi 2D6112.03.2D08 (anexa nr.2) emise de auditorul independent Cumpărătorul nu a transferat dreptul de proprietate asupra nici unei acţiuni, nu a constituit, nici nu a transferat nici un alt drept asupra nici unei acţiuni în favoarea nici unui terţ.
Clauza 4.1.9. Planul de Afaceri. Indicatori de Performanţă.
„ Cumpărătorul va depune eforturi comercial rezonabile pentru a asigura ca activitatea comercială a Societăţii se va desfăşura confo rm prevederilor Planului de Afaceri. Fără a limita caracterul general a celor de mai sus, Cumpărătorul va depune eforturi comercial rezonabile pentru a determina Societatea şi Afiliaţii acesteia din România să atingă următorii Indicatori de Petformanţă de Bază în fiecare din primii 5(cinci) ani de după Finalizare: (i)o producţie anuală minimă totală de 4,2 mii. de tone ţiţei; (ii)o producţie anuală minimă totală de 4, 5 mld. de metri cubi de gaze naturale; (iii)continuarea producerii de produse petroliere ia Rafinărie şi menţinerea Rafinăriei în condiţii bune de funcţionare; (iv)o cotă de piaţă comb i n ată de 30% din piaţa românească de combustibili, incluzând atât vânzările în vrac, cât şi vânzările cu amănuntul; şi (v)o cotă de 20% din piaţa românească de vânzare cu amănuntul a combustibililor.” Conform „ Certificatelor privind îndeplinirea obligaţii/or post[1]pr i vatizare nr.128/08.03.2006, 4702109.03.2007 şi 206112.03.2008 (anexa nr.2) emise de auditorul independent, Societatea şi-a îndeplinit obligaţiile din contract privind prevederile din Planul de Afaceri, Cota de piaţă combinată şi Cota de piaţă de vânzare.
12 Clauza 4.2. – Obligaţii post-privatizare ale Vânzătorului.
După îndeplinirea Finalizării, Vânzătorului îi revin în principal următoarele obligatii: ‘ 4.2.3. Vânzări către concurenti Din documentele prezentate de institutia publică rezultă că ‘ nu a fost necesară aplicarea acestor măsuri. 4.2.4.(i) Impozite şi penalităţi cu scadenţă depăşită. „ Toate Impozitele datorate de Societate pentru orice an financiar până la 31 decembrie 2003, inclusiv şi toate penalităţile aferente, de orice fel, care s-au acumulat până la data de 8 aprilie 2004 au fost plătite sau anulate şi Societatea nu va mai fi ţinută să răspundă În legătură cu ele.” Suma de 795.444.014 lei reprezentând impozite şi taxe datorate şi neachitate de SNP PETROM S.A. bugetului general consolidat al statului, precum şi penalităţile de orice fel aferente, calculate până la data de 08.04.2004, stabilită prin Certificatul de obligaţii bugetare nr.9851/06.2004 emis de A.N.A.F a fost anulată în baza O.U.G.15108.04.2004 şi a Legii nr.555/06.12.20004. Nu a fost constată încălcarea prevederilor contractuale.
4.2.4.(ii) Redevenţe
„Nivelul, baza şi modul de calculare curente ale redeventelor datorate de Societate conform Contractelor Individuale ‘ de Concesiune vor fi menţinute pentru o perioadă de 10(zece) ani de la Data Finalizării” Prevederile din contract privind redevenţele, stipulate şi prin art.15 din Legea nr.555/2004 vor fi menţinute până în anul 2014. Redevenţele sunt reglementate prin H.G. nr.2075/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii petrolului nr.238/2004 şi prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.M. nr.98/1998 privind aprobarea metodologiilor de stabilire a preţului de referinţă pentru petrolul extras din România.
Conform datelor puse la dispoziţie de A.N.R.M. rezultă că în perioada 01.01.2005-31.03.2008 volumul redevenţelor aferente resurselor de titei şi de gaze naturale calculate şi ‘ ‘ încasate de la S.C.PETROM S.A. au fost în sumă de 13 1.756.713.579 lei, respectiv 344.305.003 Euro (calculat la cursul mediu al fiecărei perioade) după cum urmează: Indicator 2005 2006 2007 Trim.l 2008 Nivelul redevenţelor 508.212.750 551.607. 702 524.069.964 172.823.163 -lei[1]Cursul mediu anuar 3,6234 3,5245 3,3373 3,6892 lei/Euro Nivelul redevenţe/o( 140.258.528 156.506.654 157.034.119 46,845.702 -Euro[1]Ponderea redevenţelor în total cheltuieli se prezintă astfel: -RON– – Indicatori 2005 2006 2007 „Nivelul 508.212.750 551.607.702 524.069.964 redevente!or Total cheltuieli 9.088.984.358 10.638.401.293 10.520.438.294 de exploatare Total cheltuieli 9.858.960.421 11.386.868 014 10.833.616.660 Ponderea 5,59 5,19 4,98 redevenţelor în total cheltuieli de exploatare -%- Ponderea 5.15 4,84 4,84 redevenţelor în total cheltuieli -%- în conformitate cu datele transmise de A.N.R.M. şi a datelor extrase din situatiile financiare anuale ale S.C. PETROM ‘ S.A. privind nivelul redevenţelor anuale calculate şi incluse în costurile de producţie, ponderea redevenţelor în totalul cheltuielile de producţie pe perioada 2005 – 2007 se situează între 4,84% şi 5, 15% având o evoluţie relativ constantă. S
e precizează că în aceeaşi perioadă profitul brut realizat de S.C. PETROM S.A. se prezintă astfel:
-Profit brut 2005-1.683.423.208Iei echivalentul a 464.597.673 Euro:
-Profit brut 2006-2.546.166.973Iei echivalentul a 722.419.343 Euro;
-Profit brut 2007-2.149.627.028Iei echivalentul a 644.121.604 Euro.
Sumele în Euro au fost calculate în baza cursului mediu pa fiecare an. 14 21 4.2.4.(iii) Stabilitatea fiscală Explorare şi Productie Părţile au convenit prin această clauză menţinerea în Codul Fiscal până în anul 2014 a unor prevederi fiscale referitoare la:
-constituirea de provizioane pentru refacerea terenurilor în limita unei cote de 1% aplicat asupra diferenţei dintre veniturile şi cheltuielile de exploatare -art.22(2);
-constituirea de provizioane de dezafectare de 10% aplicat asupra dintre veniturile şi cheltuielile, pentru titularii de acorduri petroliere marine, art.22(3);
-înregistrarea ca mijloace fixe amortizabile a investitiilor ‘ efectuate pentru decopertă şi pregătirea extracţiei petroliere, art.24(3 )( C );
-calcularea amortizării clădirilor pe unitate de produs a căror durată de folosire este limitată la durata rezervelor petroliere, art.24(11 )(e);
-recuperarea cheltuielilor aferente explorării în rate egale pe o perioadă de 5 ani, art.24(14);
-calculul amortizării imobilizărilor corporale şi necorporale, pe unitate de produs cu grad de utilizare 100% pe toată durata acordurilor petroliere art.24(21 ).
Din documentele prezentate rezultă că până în prezent clauza a fost respectată.
4.2.4.(iv) Cota Geologică.
Prin această clauză părţile au convenit introducerea Cotei Geologice în Codul Fiscal, menţinerea acesteia de la dala de 1 ianuarie 2005 până la data de 31 decembrie 2006 şi utilizată conform prevederilor H.G. nr.16811998. Potrivit acestei hotărâri, cota de cheltuieli necesară dezvoltării producţiei de ţiţei şi gaze naturale, rafinării, transportului şi distribuţiei petroliere se stabileşte la 35% din preţul tonei de ţiţei extras şi la 35% din preţul gazelor naturale livrate. Prin adresa nr. 464106.06.2008 S.C. PETROM S.A. argumentează respectarea acestei clauze în sensul cuprinderii Cotei Geologice în Codul Fiscal şi utilizarea ei conform prevederilor legale, anexa nr.6 15
Clauza 6.4.-Despăgubiri pentru Îndatorarea Netă.
Prin această clauză părţile au consimţit să se despăgubească reciproc pentru diferenta rezultată dintre Îndatorarea Netă pentru Scopul Ofertei în sumă de 226.307.000 Euro, convenită prin contract şi Îndatorarea Netă la Finalizare, astfel:
-Despăgubire pentru Îndatorarea Netă plătită de Vânzător ,,În măsura în care Îndatorarea Netă la Finalizare depăşeşte Îndatorarea Netă pentru Scopul Ofertei, Vânzătorul va plăti Cumpărătorului o sumă egală cu 33,34% din creşterea Îndatorării Nete”.
-Despăgubire pentru Îndatorarea Netă plătită de Cumpărător „În măsura în care Îndatorarea Netă la Finalizare este mai mică decât Îndatorarea Netă pentru Scopul Ofertei, Cumpărătorul va plăti Vânzătorului o sumă egală cu 33, 34% din scăderea Îndatorării Nete”. La data de 14.12.2004 părţile au stabilit o Îndatorare Netă la Finalizare de 109.165 mii Euro, care reflectă o descreştere a nivelului Îndatorării Netă cu 117.141 mii Euro fată’ de cea luată în calcul la privatizare şi pentru care, conform clauzei 6.4.2, din contract, Cumpărătorul a datorat cu titlu de despăgubiri suma de 39.055 mii Euro, reprezentând 33,34% din diferenţa constatată. Suma a fost virată, figurând înextrasul decont O.P.S.P.I. din 20.04.2006 (anexa nr.7)
Clauza 8.1 O-Dividende Potrivit Clauzei 8.10 din contractul de privatizare cumpărătorul se obligă să determine Societatea să plătească în favoarea Vânzătorului dividendele datorate de S.C. PETROM S.A. către OPSPI/AVAS pe anii 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004; în baza clauzei 8.10.1 şi 8.10.2 din Contractul de privatizare nr.5/23.07.2004, Cumpărătorul s-a obligat să plătească în favoarea Vânzătorului sumele restante datorate cu titlu de dividende după cum urmează: – 1.923 mld. lei pentru anii anteriori anului 2003 şi – 1.021 mld. lei pentru anul financiar 2003.
16 Dividendele nete neachitate cuvenite M.E.C.-O.P.S.P.I, aferente anilor 2000 şi 2001 în sumă de 192.296.635,46 lei au fost eşalonate „pe o perioadă de 5 ani, cu termen de graţie de 6 luni inclus în perioada de eşalonare” conform prevederilor art.2, alin.(1) din O.U.G. nr.15/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare şi a Convenţiei nr.6/08.04.2004 încheiată între M.E.C., reprezentat de O.P.S.P.1. şi S.N.P. PETROM (anexa nr.8).
Din documentele prezentate s-a constatat respectarea graficul de eşalonare a plăţilor de către societate şi achitarea sumelor datorate către instituţia publică(O.P.S.P.1. sau A.V.A.S.). Dobânzile şi penalităţile aferente dividendelor cuvenite M.E.C.- O.P.S.P.I., calculate şi neachitate până la data de 08.04.2004 au fost scutite la plată în baza prevederilor art.2, alin.(2) din O.U.G. nr.15/2004. Pentru anul financiar 2002, SNP PETROM a repartizat întreg profitul net în sumă de 228.208.250,50 lei pe destinaţii legale conform Hotărârii AGA din data de 22.04.2003 şi a bilanţului contabil, fără a se repartiza dividende acţionarilor. SNP PETROM a repartizat din profitul net aferent anului financiar 2003 suma de 85.495.400, 95 lei către Ministerul Economiei şi Comerţului care deţinea 93,0488% din capitalul social al societăţii. Plata dividendelor pe anul 2003 în sumă de 85.495.400,95 lei a fost efectuată integral în cursul lunii august 2004.
Întrucât în baza art.26 din Legea 555/2004 ,,Între data şedinţei adunării generale a acţionarilor societăţii, care hotărăşte distribuirea de dividende aferente anului 2003 şi repartizarea acestora, şi data la care acestea sunt virate în contul vânzătorului nu se datorează şi nu se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere”, instituţia publica nu a calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere. Totodată prin clauza 8.10.3 din contractul de privatizare se stipulează că „ Vânzătoru/ are dreptul să primească de la Cumpărător, din dividendele aferente Acţiunilor Vândute, dacă există, pentru anul calendaristic 2004, o sumă proporţională cu perioada în care Vânzătorul a fost proprietarul Acţiunilor Vândute pe anul calendaristic 2004 … în contractul de privatizare s-a stipulat că „ Vânzătorul are dreptul să primească de la Cumpărător, din dividendele aferente Actiunilor Vândute, dacă există, pentru anul calendaristic 2004, o ‘ 17 sumă proporţională cu perioada în care Vânzătoru/ a fost proprietarul Acţiuni/or Vândute … ” La finele anului financiar 2004, SNP PETROM a înregistrat pierdere, conform bilantului contabil încheiat la 31.12.2004. Situaţia în detaliu a dividendelor constituite în perioada 2000-2004 şi repartizată O.P.S.P.1. se prezintă în anexa nr.9
Prezentul raport de control a fost întocmit într-un exemplar.