Proiectul ”Anul European al Tineretului Generaţia fără bariere – Suntem altfel”, finanțat prin Grantul Erasmus+ are ca obiect prevenirea consumului de droguri şi promovarea sănătăţii mintale și prevede o serie de acțiuni care se vor desfășura pe parcursul lunii aprilie în 20 de centre universitare.
Campania de informare a fost conferinţa de training, care s-a desfășurat în perioada 1 – 3 aprilie 2024, în județul Brașov, cu scopul de a forma studenţii participanţi care vor disemina informaţiile dobândite în cadrul celui de-al doilea eveniment, respectiv Caravana, care a avut loc în perioada 4-26 aprilie 2024, în 20 de centre universitare din România: Suceava, Iași, Bacău, Galați, Constanța, București, Ploiești, Târgoviște, Pitești, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Cluj, Baia Mare, Oradea, Arad, Timișoara, Târgu Jiu, Petroșani și Craiova.
Instituțiile partenere acestui eveniment au fost: Ministerul Afacerilor Interne; Agenția Națională Antidrog; Poliția Română; Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane; Ministerul Sănătăţii; Ministerul Educației; Ministerul Justiției; Administrația Națională a Penitenciarelor; Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție; Consiliul Național al Rectorilor; Centrul Național de Sănătate Mintală și Lupta Antidrog; Teen Challenge România; ICEU Training Group; Federațiie Studențești.
Proiectul ”Caravana fără bariere ” a început pe 1 aprilie, de ziua păcălelilor, și nu a fost decât o păcăleală, deoarece este o campanie electorală mascată, marca PSD.
Cu toate că în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse există o direcție pentru tineret și o direcție de proiecte Erasmus, pentru aceast proiect Erasmus+ pentru tineret, manager de proiect a fost Anca Beu din cadrul altui departament.
De ce Natalia Elena Intotero a ales un angajat de la Direcția Familiei pentru a gestiona acest proiect?
În fapt, acest proiect nu are decât două componente: campania electorală PSD și deturnarea de fonduri europene prin programul Erasmus+.
În cadrul caravanei ”Fără bariere” – TOT adevărul despre droguri, elevilor și studenților prezenți în sală le-au vorbit foști consumatori de droguri de la centrul TeenChallenge, singurul centru privat din România care nu poate rezolva situația zecilor de tineri din țara noastră aflați în aceeași situație. Aceștia au descris experiențele pe care le-au avut, sau modul în care drogurile le-au distrus relațiile cu familia, disperarea și epuizarea părinților, dar mai ales le-auvorbit despre neputința de a renunța la droguri și despre consecințele consumului de droguri asupra sănătății.
Moderatorul acestui program s-a străduit, de fiecare dată fără succes, să animeze sala, începând cu mici glumițe la care sala nu a reacționat deloc, urmate de prezentările participanților: reprezentanții IPJ, ANA – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Inspectoratele Județene de Jandarmi, Centrul Național de Sănătate Mintală și nu în ultimul rând, reprezentanții locali ai PSD.
Interacțiunea cu cei din sală a fost redusă la răspunsurile la câteva întrebări anonime pe care le-ar fi adresat unii dintre cei prezenți prin scanarea codului QR de pe ecrane și pe care moderatorul le-a citit după o tabletă, în timp ce pentru două sau trei întrebări directe către sală s-au ridicat doar puține mâini, aceasta fiind toată dinamica și interacțiunea.
Totul s-a terminat rapid, la fel de rapid probabil cum au și organizat, după aproximativ o oră, cu toate că orice conferință antidrog are, de obicei, o durată de 2-3 ore.
În postarea din 19 aprilie de pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se poate observa o fotografie în care apar cei doi șoferi ai ministerului, în speță Mitică și Nicușor, care nu știm în ce rol au avut în cadrul evenimentului: de speakeri sau de consumatori.
Interesant este că la acest eveniment au participat în afară de studenți și elevi, și nu putem să nu ne întrebăm dacă participarea elevilor la aceste evenimente a avut loc în urma unor parteneriate între Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Inspectoratele școlare județene, sau dacă au existat acorduri ale părinților pentru postările de pe site-ul oficial al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru ca imagine acestora să fie făcută publică.
Impactul acestei campanii antidrog, după cum se poate observa pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, este aproape nul, fiind un eveniment prin care nu s-a dorit decât campanie PSD și deturnare de fonduri europene prin programul Erasmus +. Mai mult, din cauza acestei așa-zise campanii pot fi puse în pericol alte campanii antidrog făcute de specialiști, deoarece așa cum s-a putut observa, pe parcursul acesteia, cu mici excepții, au vorbit doar indivizi aflați în treabă.
Va urma.