Combinatul Siderurgic Hunedoara a fost fondat în 1884 în epoca imperiul habsburgic. Uzina a fost oficial inaugurată pe 12 iunie 1884. În luna mai a anului următor a intrat în funcțiune al doilea furnal iar în anii următori Hunedoara va deveni cel mai important centru siderurgic din zonă. În 1886 a început la Hunedoara procesul de transformare a fontei în oțel folosind noi tehnologii.
Transilvania s-a unit cu România în 1918 iar uzina a intrat în posesia Guvernului României un an mai târziu. După 1920 uzina, cunoscută acum sub numele de Uzinele de Fier Hunedoara, a continuat să fie un centru siderurgic și minier, deținând o capacitate de producție considerabilă și având în proprietate numeroase surse de materie primă: mine de fier la Ghelari, Cerbăl și Vadu Dobrii; concesiuni miniere la Lunca Cernii de Jos, Alun, Sălciua, Rimetea, Zlatna și una lângă Odorheiu Secuiesc; cinci furnale ce produceau 119.000 tone pe an; un atelier pentru turnarea pieselor de fontă cu o capacitate de 1.500 tone pe zi; un atelier de bolțar ce putea produce până la 1.200.000 cărămizi pe an; mină de calcar la Bunila; un număr de depozite de cărbuni pentru obținerea mangalului pentru furnale; un furnal la Govăjdia; o hidrocentrală de 400 CP; o linie de funicular pentru transportul materialelor și ateliere pentru producerea uneltelor agricole.
Între 1937 și 1940 a fost construită o secție modernă de producere a oțelului și o secție de rulare cu echipamente importate din Germania Nazistă. Aceste două secții ocupau o suprafață de 8.500 m2 și erau echipate cu patru componente speciale. În primul rând, cele patru furnale cu vatră deschisă Siemens-Martin, încălzite prin șase generatoare de gaz, cu o capacitate de 90.000 lingouri de oțel pe an. Aliajul încărcat în furnale era format din 75% fontă și 25% fier vechi. În al doilea rând, furnalul electric pentru producerea de oțeluri speciale, inclusiv aliaje de crom și tungsten cu o capacitate de până la 6000 tone pe an. În al treilea rând turnătoria pentru turnarea oțelului în lingouri iar în al patrulea rând șapte benzi pentru transportul materiilor prime și a oțelului turnat în lingouri.
În anul 1957 Hunedoara avea o populație de 36.000 de locuitori și își dobândise tot mai mult imaginea de oraș industrial. Uzina, cunoscută în această perioadă sub numele de Combinatul Siderurgic Hunedoara, angaja muncitori din satele învecinate dar și din Moldova și Muntenia, îndemnați să se stabilească în oraș în timpul procesului de industrializare forțată din perioada comunistă. Acest proces a făcut ca populația orașului să explodeze de la 4.800 de locuitori în 1930 la aproape 90.000 în 1990, Hunedoara devenind astfel cel mai mare oraș mono-industrial din țară.
Hunedoara era principalul producător de profile de oțel lungi din România, realizate în două furnale cu arc electric. Primul, cu o capacitate de 150.000 tone pe an, două furnale de 50 de tone și încă două de 20 de tone pentru turnarea oțelului în lingouri aveau degazeificare prin vacuum și capacitate de retopire a zgurii. Existau și două oțelării echipate cu furnale cu vatră deschisă. Primul avea cuptoare de 100 de tone cu o capacitate de 330.000 tone pe an și o secție de rulare cu o capacitate de 450.000 tone profile ușoare pe an. A doua oțelărie Siemens-Martin avea o capacitate de 3,2 milioane tone pe an și o secție de rulare pentru profile ușoare (440.000 tone pe an), profile grele (1.130.000 tone pe an) și sârmă (280.000 tone pe an). De asemenea se mai producea și oțel inoxidabil pentru rulmenți.
Încă din anul 1991, vechea oțelărie Siemens Martin I a fost închisă, iar până la mijlocul anilor ’90 au fost oprite și două dintre cuptoarele celei de-a doua oțelării Siemens Martin, astfel că și aceasta și-a încetat activitatea aproape în totalitate.
Ion Iliescu și guvernele sale trădătoare de țară au avut grijă să radă de pe fața pământului peste 100 de ani de istorie a siderurgiei hunedorene.
În anii următori au fost închise și casate alte capacități importante de producție din vechiul combinat: două baterii de cocsificare, banda de aglomerare, un cuptor Siemens Martin cu o capacitate de 400 de tone, secția de producere a fontei, Secția I și II Furnale, depozitele de materii prime, secția de producere a calcarului (Crăciunești), o parte din instalațiile de producere a energiei, o mare parte a rețelei de transport feroviar și alte secții mai puțin importante ale combinatului.
Numărul salariaților Siderurgica Hunedoara a fost redus de la peste 17.000 de oameni în 1997, la 7.500 în 2002 și circa 2.500 odată cu privatizarea din 2004. În anii 2000, valurile de disponibilizări s-au suprapus cu cele ale marilor demolări de pe vechea platformă siderurgică din Hunedoara, care au lăsat în locul construcțiilor uriașe de beton o întindere de ruine.
Construcţii înalte de zeci de metri au fost transformate atunci în moloz şi fier vechi. Atât a putut să ofere românilor guvernările PSD și PNL în cei 34 de ani negri ai postdecembrismului: jaf, distrugere și trimiterea poporului român în exod. 6 milioane de români au fost alungați în exil de acești bandiți care au pus la pământ toată industria României.
