Primarul Luca Mălăiescu din Oțelu Roșu a folosit bani publici, din fondurile primăriei, pentru a finanța un concediu personal la Mamaia, împreună cu soția, lucru care reprezintă o încălcare gravă a procedurilor privind utilizarea fondurilor publice. Astfel de acțiuni constituie abuz de funcție și deturnare de fonduri, infracțiuni sancționate de legea penală.
Pentru a clarifica această situație, ar fi necesară o investigație din partea autorităților competente, precum Curtea de Conturi, Agenția Națională de Integritate (ANI) sau chiar Direcția Națională Anticorupție (DNA), dacă se consideră că sunt elemente de corupție.
Conform legii, banii publici trebuie folosiți exclusiv pentru activități care servesc interesului public și comunității. Orice deviere de la acest principiu poate atrage sancțiuni administrative și penale. Perfecționarea profesională a unui funcționar public trebuie să fie justificată prin activități relevante pentru îmbunătățirea performanței sale în serviciul public, nu pentru activități personale sau recreative.
Avem un caz controversat în care vrem să aflăm adevărul, dacă primarul LUCA MĂLĂIESCU a încălcat legea și a comis o faptă care îl încriminează de „fraudarea banului public, în scopuri de realizare a foloaselor necuvenite obținute prin comiterea infracțiuni de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane (articolul 301 alin. 1 din Codul penal). a faptelor de „Conflict de interese”atît potențial cît și consumat”.
Pentru a elimina orice confuzie, redăm integral, conținutul Art. 458 alin. 4 din Codul Administrativ:
Autoritățile și instituțiile publice au obligația să prevadă în buget sumele necesare pentru plata taxelor estimate pentru participarea la programe de formare și perfecționare profesională organizate la inițiativa ori în interesul autorității sau instituției publice, precum și, în situația în care estimează că programele de formare și perfecționare profesională se vor desfășura în afara localității, sumele necesare pentru asigurarea cheltuielilor de transport, cazare și masă, în condițiile legislației specifice.
• Înscrierea participanților se face în ordinea primirii fișelor de înscriere.
• Numărul orelor de formare este de 42, conform agendei de curs,corespunzătoare unui
program de 7 zile de formare/ 7 nopți cazare.(intrare /cazare duminică-ieșire duminică) În cazuri excepționale, se poate opta și pentru 6 zile formare/6 nopți cazare (intrare/cazare duminică-ieșire sâmbătă) deși, datorită faptului că programul de
formare/perfecționare se termină sâmbătă după ora12( iar ziua hotelieră se termină la 10-12 în funcție de locație), recomandăm 7 nopți cazare.
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 956 din 30 septembrie 2022 a fost publicată Legea nr. 272/2022 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 164/2020 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Ca urmare a intrării în vigoare de la 1 ianuarie 2019 a H.G. 714/2018, de la 18 martie 2019 a legii nr. 50 a Bugetului de Stat și ținând seama de regulile privind fundamentarea bugetului pentru anul 2019, vă detaliem modalitatea corectă de alocare a sumelor pentru exercițiul financiar curent, în vederea participării la un program de perfecționare într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km:
1.Dacă organizatorul asigură masa și/sau cazarea participanților la curs, atunci:
– Participantul nu beneficiază de indemnizație de delegare și/sau alocația de cazare, în conformitate cu prevederile art. 4. alin. (2) din H.G. nr. 714 / 2018.
– Creditele bugetare aferente cheltuielilor de deplasare sunt alocate la Titlul II- Bunuri și servicii, alineatul bugetar 20.06.01 “Deplasări interne, detașări, transferări”
– Factura se emite de organizator pe/în numele persoanei juridice/ instituția beneficiară.
– Cuantumul cheltuielilor de masă și/sau cazare nu este reglementat de prevederile H.G. nr. 714 / 2018 și nu se aplică limitările art.1 alin. (2) lit. b sau art.1 alin. (3) din Anexa la H.G. nr. 714 / 2018. (230 lei sau 345 lei)
Rezumând, o persoană care participă la cursurile organizate de un furnizor de formare profesională care asigură masa și/sau cazarea nu va beneficia de indemnizația de delegare și/sau alocația de cazare, întrucât serviciile menționate sunt asigurate de către organizator in baza unei relații contractuale (factură fiscală, achiziție SICAP, formular de înscriere aprobat, etc.), iar cuantumul acestora nu este reglementat de prevederile H.G. nr. 714/ 2018 intrucât aceasta „nu instituie măsuri privind obiectul relațiilor contractuale încheiate între entitățile organizatoare de programe de perfecționare și autoritățile/instituțiile publice” – Ministerul Finanțelor Publice – Direcția generală de programare bugetară.
Din cele expuse mai sus, rezultă că serviciile de masă și/sau cazare vor fi plătite de instituție, în baza facturii fiscale emise de către organizator, aceasta fiind o relație contractuală între două persoane juridice.
Expunerea pe care am prezentat-o face referire la încadrarea pe lege privind participarea la cursurile organizate de un furnizor de formare profesională care asigură masa și/sau cazarea întrucât serviciile menționate sunt asigurate de către organizator în baza unei relații contractuale (factură fiscală, achiziție SICAP, formular de înscriere aprobat, etc.)
Prezentăm pe scurt și schema pentru ambele situații care presupune deplasarea la un curs de perfecționare.
Având în vedere faptele comise de primarul LUCA MĂLĂIESCU referitor la faptul că acesta a fost însoțit de SOȚIA sa, în persoana d-nei MARIA MĂLĂIESCU, pentru a participa la cursurile de perfecționare și formare profesională există suspiciunea de „fraudarea banului public, în scopuri de realizare a foloaselor necuvenite obținute prin comiterea infracțiuni de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane (articolul 301 alin. 1 din Codul penal). a faptelor de „Conflict de interese”atît potențial cît și consumat”.
Legea spune altceva față de faptele comise de primarul LUCA MĂLĂIESCU care, în loc să participe la cursurile de perfecționare și formare profesională împreună cu angajați ai aparatului de specialitate care ocupă funcții de decizie pe funcția în care sunt angajați, a decis să participe la cursurile de perfecționare și formare profesională împreună cu soția sa, MARIA MĂLĂIESCU.
Anexăm imagini de pe pagina de Facebook a d-nei Maria Mălăiescu postate în perioadele 02-08 August, 09-16 August, 16-22 August, în care primarul, împreună cu soția sa, Maria Mălăiescu, au fost la Mamaia, la Hotel AMBASADOR, la cursurile de perfecționare și formare profesională.
Primarul Luca Mălăiescu ar trebui să răspundă unei întrebări pertiente: de ce personalul din aparatul administrativ al Primăriei Orașului Oțelu Roșu nu au participat la acest curs, conform legii, deși aceasta face referire clară cu privire la participarea la cursuri de perfecționare, și a participat, în schimb, soția sa?
Pentru cursul ”Rolul secretarului în U.A.T” din perioada 09-16.08 2021 la Hotel Ambasador, Mamaia, cursul ”Rolul secretarului în U.A.T” din perioada 09-16.08 2021- la Hotel Ambasador, Mamaia, precum și pentru cel din perioada 02-08.08 2021 înregistrat tot la Hotel Ambasador, Mamaia, costul este de 950 ron, cost care include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa și suport de curs, la care trebuia să participe secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ – teritoriale Oțelu Roșu, Suciu Lucian Ioan.
Informațiile pot fi verificate pe platforma publică de achiziții publice SICAP-SEAP unde se poate observa perioada în care au fost achiziționate servicii hoteliere pentru personalul din aparatul administrativ al Primăriei Orașului Oțelu Roșu, jud. Caraș-Severin care participa la cursurile de perfecționare și formare profesională din perioada 02.08.2021-22.08.2021.
Din surse din interiorul instituției, am aflat că personalul din aparatul administrativ al Primăriei Orașului Oțelu Roșu NU a participat la acest curs de perfecționare și formare profesională de la Mamaia.
Ofertantul, S.C. EXPERT DIPLOMATIC TOUR SRL, CUI 38464202, se regăsește de mai multe ori pe platforma publică de achiziții publice SICAP, trimițând oferta direct Autorității Contractante, în cazul nostru CUI 3227971 Oraș OȚELU ROȘU, referitor la achiziția de servicii hoteliere pentru personalul din aparatul administrativ al Primăriei Orașului Oțelu Roșu, jud. Caraș-Severin care participă la cursurile de formare profesională din perioada 02.08.2021-22.08.2021. Achiziția s-a făcut în baza referatului de necesitate Nr.7867/22.07.2021.
Centrul de formare APSAP este furnizor acreditat de formarea profesională înregistrat în Registrul Național al Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților a Municipiului București, iar certificatele de absolvire sunt emise de Comisia de Autorizare a Funcționarilor de Formare Profesională a Adulților sub Egida Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Educației și Cercetării Ștințifice – Autoritatea Naţională pentru Calificări.
Conform termenilor și condițiilor Centrului de formare APSAP, la Capitolul IV Art. 1 alin. 1.6. se specifică: obligatțiile de a înmâna participanților, la finalizarea programelor de perfecționare, certificate de participare eliberate de către Centru de Formare APSAP (Autoritatea de perfecționare a sectorului administrativ public), în acord cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, respectiv a Hotărârii Guvernului nr. 1066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcționarilor publici.
Art. 5 Modalitatiile de realizare a formarii profesionale a functionarilor publici sunt:
a) programe de formare organizate si desfasurate de catre furnizorii de formare profesionala, finalizate cu certificat de participare sau, dupa caz, diploma de absolvire;
Codul Administrativ din 03.07.2019 cu consolidarea din data de 06 iunie 2021 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 555 din 05 iulie 2019 include modificările aduse prin următoarele acte: OUG 4/2021. Ultimul amendament în 05 martie 2021.
Codul Administrativ reprezintă prima normativă amplă care abordează rolul, funcțiile, organizarea și funcționarea celor două paliere administrative:
Administrația publică centrală și administrația publică locală precum și principalii piloni ai activității acestora: personalul încadrat la nivelul autorităților administrației publice centrale
și locale.
Conform Art. 458 alin. 1 din Codul administrativ funcționarii publici au dreptul de a-și îmbunătăți în mod continuu abilitățile și pregătirea profesională
SECTIUNEA a 4-a
Formarea și perfecționarea profesională a funcționarilor publici
Articolul 458 – Formarea și perfecționarea profesională
(1) Funcționarii publici au dreptul și obligația de a-și îmbunătăți în mod continuu abilitățile și pregătirea profesională.
(2) Autoritățiile și instituțiile publice au obligația de a asigura participarea pentru fiecare funcționar public la cel puțin un program de formare și perfecționare profesională o dată la doi ani, organizat de Institutul Național de Administrație sau de alți furnizori de formare profesională, în condițiile legii.
(3) Programele de formare specializată destinate dezvoltării competențelor necesare exercitării unei funcții publice de conducere sunt organizate de Institutul Național de Administrație, în condițiile legii.
(4) Autoritățiile și instituțiile publice au obligația să prevadă în buget sumele necesare pentru plata taxelor estimate pentru participarea la programe de formare și perfecționare profesională organizate la inițiativa ori în interesul autorității sau instituției publice, precum și, în situația în care estimează că programele de formare și perfecționare profesională se vor desfășura în afara localității, sumele necesare pentru asigurarea cheltuielilor de transport, cazare și masă, în condițiile legislației specifice.
(5) Pe perioada în care urmează programe de formare și de perfecționare profesională, funcționarii publici beneficiază de drepturile salariale cuvenite, în situația în care programele sunt:
a) organizate la inițiativa ori în interesul autorității sau instituției publice;
Articolul 479 – Condiții pentru concursul sau examenul de promovare în grad profesional
- Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în grad profesional, funcționarul public trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să aibă cel puțin 3 ani vechime în gradul profesional al funcției publice din care promovează;
b) să fi obținut un număr minim de credite prin participarea la programe de formare, de perfecționare, seminare, conferințe, schimburi de experiență sau vizite de studiu, în condițiile legii sau să fi urmat o formă de perfecționare profesională cu durata de minimum 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate;
Pentru a participa la un concurs de promovare într-o funcție publică de conducere persoana interesată trebuie să facă dovada că a urmat o formă de perfecționare profesională cu durata de minimum 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate în conformitate cu: Aricolul 483 alin 2 lit. f din
Codul Administrativ.
Articolul 483 – Condiții pentru concursul sau examenul de promovare în funcția publică de conducere și în funcția publică din categoria înalților funcționari publici
(2) Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcție publică de conducere vacantă, funcționarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
f) să fi obținut un număr minim de credite prin participarea la programe de formare, de perfecționare, seminare, conferințe, schimburi de experiență sau vizite de studiu, în condițiile legii, sau să fi urmat o formă de perfecționare profesională cu durata de minimum 30 de ore în ultimii 3 ani de activitate.
Articolul 551 – Arată alte drepturi și obligații specifice personalului contractual
(1) Personalul contractual are dreptul și obligația de a-și îmbunătăți în mod continuu abilitățile și pregătirea profesională. Autoritățile și instituțiile publice au obligația să elaboreze planul de perfecționare profesională a personalului contractual, anual, precum și obligația să prevadă în buget sumele necesare pentru plata programelor de pregătire, formare și perfecționare profesională organizate de Institutul Național de Administrație sau de alți furnizori de formare și perfecționare profesională, a cheltuielilor de transport, cazare și masă, în condițiile legii.
(2) Programele de formare specializată destinate dezvoltării competențelor necesare exercitării unei funcții contractuale de conducere sunt organizate de Institutul Național de Administrație, în condițiile legii.
(3) Dispozițiile art. 376 alin. (2), 430, 432-434, 437-441, 443-449, 458 și art. 506 alin. (1) – (9) se aplică în mod corespunzător și personalului contractual.
Am scos în evidență condițiile care trebuiesc îndeplinite conform Codului administrativ pentru
participarea la cursurile de perfecționare și formare profesională.
Subliniem faptul fiecare ofertă are o grilă cu bonusuri, gratuități sau anumite facilități, dar acest lucru nu înseamnă că acestea erau pentru a pleca împreună cu soția, pe bani publici, într-un un sejur la MAMAIA, ca în cazul primarului Luca Mălăiescu.
Trebuie să specificăm faptul că gratuitate la cazare cu însoțitor se referă la însoțitorul care poate fi un alt cursant, nu un însoțitor rudă de gradul I, așa cum este în cazul de față, soția PRIMARULUI LUCA MĂLĂIESCU. Toți participanții beneficiază de gratuitate la cazare cu însoțitor (în aceeași cameră cu participantul). De regimul de masă aplicabil participantului va beneficia și însoțitorul.
–
Servicii Cazare Hotel Ambasador , Mamaia – 02 – 08 August 2021
ID:
DA28448084
Data:
23/07/2021
Stare:
Oferta acceptata
Autoritatea contractanta:
Localitate:
Otelu Rosu, Caras-Severin
Furnizor:
38464202 – S.C. EXPERT DIPLOMATIC TOUR SRL S.R.L.
Tipul contractului:
Servicii
Cod CPV:
55100000-1 – Servicii hoteliere (Rev.2)
Valoare:
35.599,97 RON
Descriere:
Locatia si perioada : Ambasador , Mamaia – 02 – 08 August 2021 Achizitia de servicii hoteliere pentru personalul din aparatul administrativ al Primariei Orasului Otelu Rosu, jud. Caras-Severin, care participa la cursurile de formare profesionala din perioada 02.08.2021-08.08.2021. Achizitia se face in baza ref. de necesitate Nr.7867/22.07.2021
Achizitii:
5.085,71 RON
Cantitate: 7
Unitate masura: participant
Servicii Cazare Hotel Ambasador , Mamaia – 02 – 08 August 2021
Locatia si perioada : Ambasador , Mamaia – 02 – 08 August 2021 Costul participarii este de 5085,71 lei + 5% tva = 6 040 – servicii cazare si mese in regim allinclusive , pentru 7 zile / 5 nopti, pentru perioada – 02 – 08 August 2021 950 lei taxa curs – servicii conexe cazarii se vor achizitiona din Expert Diplomatic Consulting SRL CUI: 36720649 ; COD CPV – 80530000 – 8 Servicii Formare Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e-mail la adresa [email protected].
DATE IDENTIFICARE OFERTANT
Ofertant: S.C. EXPERT DIPLOMATIC TOUR SRL S.R.L. CIF: 38464202
Adresa: Strada: Buteică Marius Emanoil, , nr. 12, Sector: 3, Judet: Bucuresti, Localitate: Bucuresti, Cod postal: 031822 Tara: Romania
Website: – Tel: +40 723831210 Fax: +40 314206918 E-mail: [email protected]
-08-
Servicii Cazare Ambasador ,Mamaia- 09-16 August 2021
ID:
DA28448156
Data:
23/07/2021
Stare:
Oferta acceptata
Autoritatea contractanta:
Localitate:
Otelu Rosu, Caras-Severin
Furnizor:
38464202 – S.C. EXPERT DIPLOMATIC TOUR SRL S.R.L.
Tipul contractului:
Servicii
Cod CPV:
55100000-1 – Servicii hoteliere (Rev.2)
Valoare:
5.752,38 RON
Descriere:
Locatia si perioada : Ambasador , Mamaia – 09-16 August 2021 Servicii hoteliere pentru persoana din Aparatul administrativ al Orasului Otelu Rosu, jud. Caras-Severin participant la cursul de perfectionare din aceasta perioada. Achizitia se face in baza Ref. de necesitate Nr. 7867/22.07.2021
Achizitii:
5.752,38 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Servicii Cazare Ambasador ,Mamaia- 09-16 August 2021
Locatia si perioada : Ambasador , Mamaia – 09-16 August 2021 Costul participarii este de 5752.38 + 5% tva = 6 040 – servicii cazare si mese in regim allinclusive , pentru 7 zile / 6 nopti, pentru perioada – 09-16 August 2021 950 lei taxa curs – servicii conexe cazarii se vor achizitiona din Expert Diplomatic Management SRL CUI: 39477901 ; COD CPV – 80530000 – 8 Servicii Formare Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e-mail la adresa [email protected].
DATE IDENTIFICARE OFERTANT
Ofertant: S.C. EXPERT DIPLOMATIC TOUR SRL S.R.L. CIF: 38464202
Adresa: Strada: Buteică Marius Emanoil, , nr. 12, Sector: 3, Judet: Bucuresti, Localitate: Bucuresti, Cod postal: 031822 Tara: Romania
Website: – Tel: +40 723831210 Fax: +40 314206918 E-mail: [email protected]
Servicii cazare Hotel Ambasador , Mamaia – 16 – 22 August 2021
ID:
DA28448175
Data:
23/07/2021
Stare:
Oferta acceptata
Autoritatea contractanta:
Localitate:
Otelu Rosu, Caras-Severin
Furnizor:
38464202 – S.C. EXPERT DIPLOMATIC TOUR SRL S.R.L.
Tipul contractului:
Servicii
Cod CPV:
55100000-1 – Servicii hoteliere (Rev.2)
Valoare:
4.895,24 RON
Descriere:
Locatia si perioada : Ambasador , Mamaia – 16 – 22 August 2021 Servicii hoteliere pentru persoana din Aparatul administrativ al Orasului Otelu Rosu, jud. Caras-Severin participant la cursul de perfectionare din aceasta perioada. Achizitia se face in baza Ref. de necesitate Nr. 7867/22.07.2021
Achizitii:
4.895,24 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Servicii cazare Hotel Ambasador , Mamaia – 16 – 22 August 2021
Locatia si perioada : Ambasador , Mamaia – 16 – 22 August 2021 Costul participarii este de 4 895.24 lei + 5% tva = 5 140 – servicii cazare si mese in regim allinclusive , pentru 7 zile / 6 nopti, pentru perioada – 16 – 22 August 2021 950 lei taxa curs – servicii conexe cazarii se vor achizitiona din Expert Diplomatic Management SRL CUI: 39477901 ; COD CPV – 80530000 – 8 Servicii Formare Pentru
inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e-mail la adresa [email protected].
DATE IDENTIFICARE OFERTANT
Ofertant: S.C. EXPERT DIPLOMATIC TOUR SRL S.R.L. CIF: 38464202
Adresa: Strada: Buteică Marius Emanoil, , nr. 12, Sector: 3, Judet: Bucuresti, Localitate: Bucuresti, Cod postal: 031822 Tara: Romania
Website: – Tel: +40 723831210 Fax: +40 314206918 E-mail: [email protected]
Servicii de formare profesionala
ID:
DA28447889
Data:
23/07/2021
Stare:
Oferta acceptata
Autoritatea contractanta:
Localitate:
Otelu Rosu, Caras-Severin
Furnizor:
36720649 – EXPERT DIPLOMATIC CONSULTING SRL
Tipul contractului:
Servicii
Cod CPV:
80530000-8 – Servicii de formare profesionala (Rev.2)
Valoare:
7.920 RON
Descriere:
Pretul Ofertei UAT Orasul Otelu Rosu s-a facut in baza discauntului acordat de d-voastra. Achizitia se face in baza referatului de necesitate Nr. 7867/22.07.2021
Achizitii:
720 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Curs „Mangementul Achizitiilor Publice” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador M
Curs „Mangementul Achizitiilor Publice de la Planificare la Atribuire” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Locatia si perioada: 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Costul cursului este de 950 ron, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa, suport de curs. 5 085,71 + TVA 5% = 5 340 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare si organizare ) se vor achizitiona din Expert Diplomatic Tour SRL CUI: RO38464202; COD CPV – 55100000-1 Servicii Hoteliere Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu toate datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18.
Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e mail la adresa [email protected].
720 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Curs „Rolul secretarului in U.A.T ” 16-22.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia
Curs „Rolul secretarului in U.A.T ” 16-22.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Locatia si perioada: 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Costul cursului este de 950 ron, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa, suport de curs. 4 895,24 + TVA 5% = 5 140 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare si organizare ) se vor achizitiona din Expert Diplomatic Tour SRL CUI: RO38464202; COD CPV – 55100000-1 Servicii Hoteliere Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu toate datele necesare.
Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e mail la adresa [email protected].
720 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Curs „Taxe si impozite locale” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia
Curs „Taxe si impozite locale” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Locatia si perioada: 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Costul cursului este de 950 ron, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa, suport de curs. 5 085,71 + TVA 5% = 5 340 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare si organizare ) se vor achizitiona din Expert Diplomatic Tour SRL CUI: RO38464202; COD CPV – 55100000-1 Servicii Hoteliere Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu toate datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e mail la adresa [email protected].
720 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Curs „Drept administrativ si contencios administrativ ” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia
Curs „Drept administrativ si contencios administrativ ” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Locatia si perioada: 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Costul cursului este de 950 ron, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa, suport de curs. 5 085,71 + TVA 5% = 5 340 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare si organizare ) se vor achizitiona din Expert Diplomatic Tour SRL CUI: RO38464202; COD CPV – 55100000-1 Servicii Hoteliere Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu toate datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e mail la adresa [email protected].
720 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Curs „Resursele umane si salarizarea in institutiile publice” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia
Curs „Resursele umane si salarizarea in institutiile publice” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Locatia si perioada: 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Costul cursului este de 950 ron, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa, suport de curs. 5 085,71 + TVA 5% = 5 340 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare si organizare ) se vor achizitiona din
Expert Diplomatic Tour SRL CUI: RO38464202; COD CPV – 55100000-1 Servicii Hoteliere Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu toate datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e mail la adresa [email protected].
720 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Curs „Executari silite ” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia
Curs „Executari silite ” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Locatia si perioada: 02-08.08 2021-
Hotel Ambasador Mamaia Costul cursului este de 950 ron, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa, suport de curs. 5 085,71 + TVA 5% = 5 340 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare si organizare ) se vor achizitiona din Expert Diplomatic Tour SRL CUI: RO38464202; COD CPV – 55100000-1 Servicii Hoteliere Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu toate datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e mail la adresa [email protected].
720 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Curs ” Inventarierea patrimoniului si inregistrarile contabile ” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia
Curs ” Inventarierea patrimoniului si inregistrarile contabile ” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Locatia si perioada: 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Costul cursului este de 950 ron, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa, suport de curs. 5 085,71 + TVA 5% = 5 340 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare si organizare ) se vor achizitiona din Expert Diplomatic Tour SRL CUI: RO38464202; COD CPV – 55100000-1 Servicii Hoteliere Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu toate datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e mail la adresa [email protected].
720 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Curs ” Control financiar preventiv in cadrul institutiilor publice” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador
Curs ” Control financiar preventiv in cadrul institutiilor publice” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Costul cursului este de 950 ron, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa, suport de curs. 5 085,71 + TVA 5% = 5 340 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare si organizare ) se vor achizitiona din Expert Diplomatic Tour SRL CUI: RO38464202; COD CPV – 55100000-1 Servicii Hoteliere Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu toate datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e mail la adresa [email protected].
720 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Curs ” Contabilitatea institutiilor publice” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia
Curs ” Contabilitatea institutiilor publice” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Costul cursului este de 950 ron, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa, suport de curs. 5 085,71 + TVA 5% = 5 340 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare si organizare ) se vor achizitiona din Expert Diplomatic Tour SRL CUI: RO38464202; COD CPV – 55100000-1 Servicii Hoteliere Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu toate datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e mail la adresa [email protected].
720 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: participant
Curs ” Rolul primarului in achizitiile publice” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia
Curs ” Rolul primarului in achizitiile publice” 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Costul cursului este de 950 ron, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa, suport de curs. 5 085,71 + TVA 5% = 5 340 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare si organizare ) se vor achizitiona din Expert Diplomatic Tour SRL CUI: RO38464202; COD CPV – 55100000-1 Servicii Hoteliere Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu toate datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e mail la adresa [email protected].
720 RON
Cantitate: 1
Unitate masura: PARTICIPANT
Curs „Rolul secretarului in U.A.T ” 09-16.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia
Curs „Rolul secretarului in U.A.T ” 09-16.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Locatia si perioada: 02-08.08 2021- Hotel Ambasador Mamaia Costul cursului este de 950 ron, cost ce include participarea la sesiunea de training pentru o persoana, mapa, suport de curs. 5 752,38 + TVA 5% = 6040 Ron taxa servicii conexe evenimentului (cazare si organizare ) se vor achizitiona din Expert Diplomatic Tour SRL CUI: RO38464202; COD CPV – 55100000-1 Servicii Hoteliere Pentru inscriere se transmite un formular de participare pe e-mail cu toate datele necesare. Dupa completarea formularului de inscriere, va rugam sa il transmiteti prin e-mail pe adresa [email protected] sau prin fax la nr. 031.420.69.18. Pentru alte informatii, va rugam sa sunati la numarul de telefon 0723.831.210 sau sa trimiteti un e mail la adresa [email protected].
Ofertant: S.C. EXPERT DIPLOMATIC CONSULTING SRL S.R.L. CIF: 36720649
Adresa: Strada: Bd.Unirii, nr. 43, Sector: -, Judet: Bucuresti, Localitate: Bucuresti, Cod postal: 137185 Tara: Romania
Website: – Tel: +40 723831210 Fax: +40 314206918 E-mail: OFFICE@EXPERT DIPLOMATIC.RO
Transparența și integritatea în gestionarea fondurilor publice reprezintă pilonii de bază ai oricărei administrații publice responsabile. În contextul românesc, problemele legate de corupție și utilizarea necorespunzătoare a banilor publici au fost frecvent dezbătute și condamnate atât de cetățeni, cât și de instituțiile de control. Cazul primarului Luca Mălăiescu din Oțelu Roșu, suspectat că și-a finanțat un concediu personal la Mamaia împreună cu soția sa, din banii primăriei, evidențiază o astfel de problemă, subliniind necesitatea unei abordări stricte și transparente în utilizarea resurselor publice.
Conform legislației românești, utilizarea fondurilor publice este strict reglementată pentru a preveni abuzurile și deturnările de fonduri. Legea 273/2006 privind finanțele publice locale și Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici stipulează că toate cheltuielile efectuate din bugetul unei primării trebuie să fie justificabile și să servească interesului public. Abuzul în serviciu, definit de Codul Penal la articolul 297, se referă la folosirea funcției pentru obținerea unor foloase necuvenite pentru sine sau pentru altcineva, în detrimentul intereselor legitime ale unei entități publice.
Se presupune că primarul Luca Mălăiescu ar fi utilizat fonduri din bugetul primăriei Oțelu Roșu pentru a acoperi costurile unui sejur personal la Mamaia împreună cu soția sa. Această acuzație, dacă este confirmată, ar constitui un exemplu flagrant de abuz de funcție și deturnare de fonduri, iar în astfel de cazuri, consecințele legale pot include restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător, sancțiuni administrative și, în cazurile grave, răspunderea penală a celor implicați.
Pe lângă sancțiunile legale, astfel de acțiuni au un impact profund asupra comunității locale. Încrederea cetățenilor în instituțiile publice este erodată, iar percepția generală despre integritatea administrației publice este grav afectată, deoarece cetățenii pot deveni mai sceptici și mai reticenți în colaborarea cu autoritățile locale, ceea ce poate afecta negativ implementarea și succesul proiectelor comunitare.
Cazul primarului Luca Mălăiescu și al presupusei utilizări a fondurilor publice pentru un concediu personal reprezintă un exemplu clar de abuz de funcție și deturnare de fonduri. Pentru a proteja integritatea administrației publice, pentru a asigura gestionarea corectă a resurselor comunității și pentru menținerea și promovarea unui mediu administrativ integru și eficient, este esențial ca astfel de acțiuni să fie investigate riguros și sancționate corespunzător.