Scandalul legat de independența Avocatului Poporului, Renate Weber, se adâncește pe măsură ce noi informații ies la iveală, arătând o legătură strânsă între aceasta și premierul Marcel Ciolacu. Potrivit unor surse din interiorul instituției, Weber ar fi contestat la Curtea Constituțională legea privind legea pensiilor militare la cererea expresă a premierului Ciolacu, într-un efort de a bloca măsurile de reformă din acest domeniu.
Concediu folosit strategic pentru a ascunde manevre politice?
Conform surselor interne, între 4 și 15 noiembrie, Renate Weber și-a luat concediu, lăsând-o pe Ecaterina Mirea, șef serviciu, Serviciul contencios constituțional, recurs în interesul legii, contencios administrativ și juridic, analiză acte normative, relații externe și comunicare, să preia conducerea instituției în absența sa. Cu toate acestea, în 6 noiembrie, Weber a revenit special de la Brașov pentru a contesta la Curtea Constituțională legea pensiilor militare.
Faptul că Weber s-a aflat oficial în concediu în această perioadă, dar a ales să facă o deplasare neanunțată pentru a iniția un demers atât de controversat, ridică întrebări serioase cu privire la independența sa. Surse din cadrul instituției Avocatul Poporului susțin că aceasta ar fi acționat la presiunea directă a premierului Marcel Ciolacu, care i-ar fi cerut să blocheze legea pensiilor militare, în schimbul unui nou mandat.
Această decizie de a ataca legea în plin concediu a stârnit furia angajaților instituției. Potrivit surselor noastre, Weber a convocat o întâlnire „secretă” cu Ecaterina Mirea, fără a consulta Consiliul Consultativ — o procedură obligatorie pentru astfel de decizii majore. Această întâlnire „de taină” ar fi avut loc la ordinul premierului Marcel Ciolacu. Totul s-ar fi desfășurat în grabă, iar adjuncții săi nu au fost informați în mod oficial, ci doar Ecaterina Mirea, care a fost lăsată la conducere în această perioadă.
Ecaterina Mirea a fost adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe, fiind numită cu sprijinul PSD.
Premierul Ciolacu, suspectat că orchestrează manevre politice pentru un nou mandat al Renatei Weber
Problema devine și mai complexă dacă luăm în considerare faptul că mandatul Renatei Weber a expirat încă din luna iulie a acestui an. În mod normal, Avocatul Poporului ar fi trebuit înlocuit sau reconfirmat de Parlament, dar, în ciuda acestui fapt, Weber continuă să ocupe ilegal această poziție cheie. Surse din instituție afirmă că Weber ar acționa la comanda președintelui PSD, cu promisiunea că va fi susținută pentru un nou mandat.
În 6 noiembrie, Weber ar fi convocat în secret subordonatele sale (Ecaterina Mirea, Emma Turtoi, șef birou, Biroul contencios constituțional și recurs în interesul legii, și Linda Zenovia Timofan, consilier), omițând să consulte Consiliul Consultativ al instituției, scopul fiind de a asigura sprijinul pentru contestarea impozitării pensiilor speciale. Faptul că acest atac la CCR a fost orchestrat într-o manieră netransparentă ridică suspiciuni serioase cu privire la independența instituției Avocatului Poporului.
Nemulțumiri interne și acuzații de abuz în serviciu
Mai multe voci din interiorul instituției semnalează că Weber nu doar că a ignorat procedurile interne, dar ar fi exclus deliberat anumite persoane din procesul de decizie pentru a evita eventualele obiecții. Adjuncții Avocatului Poporului se declară frustrați de această „dictatură” impusă în interior, unde deciziile se iau în spatele ușilor închise, mai ales că au aflat din presă de acest demers. Unii dintre aceștia ar fi dispuși să depună mărturie cu privire la abuzurile Avocatului Poporului, Renate Weber, dar, până acum, au preferat să rămână anonimi din teama de represalii.
În plus, aceleași surse ridică întrebarea: cum poate Weber, în ciuda acestor suspiciuni, să își permită să sfideze legile și să conteste reformele menite să aducă echitate socială? Atitudinea ei sfidătoare alimentează speculațiile conform cărora ea acționează sub protecția directă a premierului Ciolacu, care nu dorește să piardă un aliat strategic în bătăliile politice ce urmează.
Această situație tensionată relevă o problemă sistemică legată de integritatea instituțiilor publice din România. Avocatul Poporului, în loc să fie un apărător al cetățenilor și al echității sociale, pare să fi devenit o marionetă a intereselor politice ale celor aflați la putere. Decizia de a contesta legea pensiilor militare, în loc să sprijine reformele, arată o direcție periculoasă în care instituțiile menite să protejeze drepturile cetățenilor devin instrumente ale elitei politice.
Premierul Marcel Ciolacu și Renate Weber trebuie să răspundă în fața acestor acuzații grave. Publicul are dreptul să știe dacă Avocatul Poporului servește interesele cetățenilor sau doar pe cele ale unui cerc restrâns de privilegiați din cadrul mafiei de partid și de stat.