ȘTIRI

Dacian Dragoș, noul membru al Curții Constituționale desemnat de Nicușor Dan, un protector al mafiei din învățământul superior și cercetarea științifică

Dacian Dragoș, noul membru al Curții Constituționale desemnat de președintele Nicușor Dan, nu este deloc un exemplu de integritate în activitatea sa profesională, ci un protector desemnat al mafiei din învățământul superior și cercetarea științifică. Acesta nu este expert în drept constituțional, iar ca auto-intitulat expert în drept administrativ afirmă în fața instanței că o Hotărâre CNECSTDI nu este act administrativ, deci nici pe drept administrativ nu are competente. Toate aceste observații sunt consistente cu faptul că pregătirea sa este precară, fiind absolvent al unei universități neacreditate.

În calitatea sa de președinte al Consiliului Național de Etică al Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării – CNECSTDI – Dacian Dragoș a fost un aprig protector al imposturii academice prin blocarea sau respingerea sesizărilor împotriva numelor ”grele”, a persoanelor cu funcții înalte din sistemul de cercetare, învățământ superior și ministerul cercetării în diversele forme de organizare.

După 2017 au fost descoperite de către Federația Sindicală Hermes rețele de fraudare a obținerii gradelor științifice CS 1 și CS 2 din cercetare, rețele ce cuprindeau toată secțiunea de fizică a CNATDCU, formată din directori de institute, șefi din Academia Română, președinți de consilii științifice, decani, funcționari din minister.

Prin intermediul organizațiilor sindicale componente au fost transmise sesizări pentru demascarea imposturii academice care afecta managementul instituțiilor de cercetare. Funcțiile de conducere din institute erau ocupate în majoritate de beneficiari ai acestor rețele de tip mafiot ce acaparaseră organismele naționale de acordare a gradelor științifice CS 1 și CS 2.

Sesizările conțineau probe clare ale încălcării legii privind obținerea gradelor științifice, iar CNECSDTI, condus de Dacian Dragoș, copleșit de greutatea probelor, după multe luni de întârziere a admis că gradele științifice sunt obținute fără îndeplinirea condițiilor minime legale, dar nu aplică sancțiuni motivând că nu cel care a cerut este vinovat ci ministrul care a emis ordinul fără să verifice împreună cu membrii CNATDCU.

Extras din Hotărârea nr 12/2021, pg 23-24

Cazul a fost relatat de Ziarul Libertatea aici https://www.libertatea.ro/stiri/decizia-consiliului-national-de-etica-in-privinta-unor-cercetatori-reclamati-ca-au-avansat-pe-nedrept-nu-au-respectat-conditiile-dar-pastreaza-gradele

Prin această metodă au fost construite CV-uri pentru acești impostori care, astăzi, în mare majoritate, ocupă funcții de conducere. În plus, miza acestei mușamalizări penibile era să protejeze membrii comisiilor de concurs și de contestații formate din directori generali din INCD, din directori din Ministerul Educației și Cercetării, din șefi din universități, din șeful Secției de fizică a Academiei Române și din directorul general al Agenției Spațiale Română, protejați/colaboratori ai lor, mulți și astăzi în funcții de conducere sau menținuți ilegal în plată după pensionare.

Un alt caz notoriu este cel al unuia din exponenții mafiei din Agenția Spațială Română care a recunoscut într-o înregistrare că nu îndeplinea condițiile minime de participare la concurs, înregistrare depusă la CNECSDTI, dar ignorată de domnul Dacian Dragoș. Sesizarea a fost respinsă printr-o invenție a dumnealui care decide că într-o colaborare internațională din fizica particulelor (CERN) calitatea de membru în echipa de cercetare se echivalează calitatea de  autor principal (prim autor sau autor corespondent) al articolelor publicate în colaborare, contrar regulilor din cadrul colaborării care precizează că aceste calități se consemnează în Nota colaborării pentru a face distincție între autorii principali și co-autori, dar și a celor ce se regăsesc în ISI WebOfScience, portalul articolelor științifice din toată lumea.

Cazul și înregistrarea sunt relatate aici  https://www.libertatea.ro/stiri/inregistrare-audio-cum-se-negociaza-postul-de-director-la-institutul-de-stiinte-spatiale-v-am-intrebat-vi-se-potriveste-si-ati-zis-da-3830520

Hotărârea nr 17/2022

Un alt caz la care Dacian Dragoș s-a implicat enorm este cel al furtului de date, falsificarea de date și publicarea lor, sesizare care a avut un raport dur de sancționare, dar Dacian Dragoș a intervenit, nu doar încălcând toate prevederile ROF CENCSDTI, dar și amenințând membrul-raportor, care ulterior a demisionat explicând aceste abuzuri ale lui Dacian Dragoș, care avea sarcina a mușamaliza un cazul atât de evident.

Hotărârea nr 1/2021

CNECSDTI are posibilitatea de autosesizare dacă în activitatea sa descoperă încălcări ale eticii în cercetare. În cazul vicepreședintelui CNECSDTI, dl Ștefan Szedlacsek, al cărui fiu a fost acuzat și sancționat pentru hărțuire sexuală a unei studente-voluntare, fiul lucrând în departamentul condus de tatăl său, CNECSDTI, deși consemnează că studenta a fost alungată din laborator de acesta ca urmare a curajului de a depune o sesizare și de a o susține în fața Comisiei de etică, au mușamalizat cazul de răzbunare împotriva studentei și au redus la avertisment sancțiunea aplicată fiului. Tatăl a rămas în continuare vicepreședinte.

Hotărârea nr  3/2021

Un alt exemplu de protejare a mafiei din cercetare, mafia finanțării proiectelor este reprezentat de cazul soțului directoarei adjuncte a UEFISCDI, dl Susan-Resiga Florin Romeo, care și-a falsificat CV-ul când a aplicat la finanțare în cadrul competiției PCE 2012 în sensul umflării numărului de articole, dar și al citărilor și indicelui Hirsch, deoarece 50% din punctajul propunerii de proiect se realiza din CV-ul directorului de proiect.

Domnul Dacian Dragoș respinge sesizarea și nu verifică realitatea publicațiilor domnului Susan-Resiga din 2012 data competiției și completării aplicației, ci calculează articolele și citările mult mai târziu, în 2020, făcându-se că nu înțelege că în raportul ISI Web Of Science-Clarivate sunt date citările până la momentul interogării de sistem și nu până în 2012, cu toate că numărul de articole este clar 33 și nu 51.

Hotărârea nr 14/2021

Dacă analizăm ultima declarație de avere a acestuia observăm că locuiește într-o casă aparținând unei firme la care soția este acționar, la fel și autoturismul, ceea ce arată că fac parte din categoria celor care eludează plata TVA la locuințe și mașini, folosind ilegal activele firmei în interes personal.

Dacian Dragoș este un exponent al noului val de persoane cu dublă-comandă ce au fost pregătiți, sprijiniți să construiască cariere de carton pentru a păcăli opinia publică. Actele sale clare, sub semnătură ne demonstrează că este un actor important în protejarea mafiei academice, a fabricilor de diplome, a viitoarei clase de cadre didactice universitare obediente și incompetente ce vor distruge cercetarea științifică și învățământul în general.

Prim-vicepreședinte Federația Sindicală Hermes

Dr. George Epurescu

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button