Ionel Georgescu, fost polițist din Strehaia și „pensionar special”, a devenit un personaj-cheie controversat în fostul Ministerul Economiei și, mai nou, în Ministerul Energiei. Deși epurat inițial din funcții de Burduja, Georgescu a reușit să revină, la a doua zi de la numirea lui Bogdan Ivan, în posturi de conducere imediat ce contextul politic i-a permis. Ancheta de față dezvăluie cum un fost ofițer cu conexiuni adânci în structurile de informații interne ale MAI a fost demis pentru presupusa falsificare a unui raport de control, doar pentru a fi repus în funcție la plecarea ministrului care îl sancționase. Am documentat legăturile sale cu Ioana Timofte – directoarea acuzată de delapidarea unei companii de stat –, trecutul său presărat cu scandaluri (dosarul Duicu, nominalizarea de către Liviu Dragnea la vârful serviciului secret al MAI, scurgeri de informații clasificate) și modul în care a fost rotit în funcții călduțe în aparatul guvernamental, în pofida anchetelor și a pensiei speciale consistente. Dezvăluirile includ detalii din dosarul DIICOT care a zguduit Ministerul Energiei, plângeri ale angajaților referitoare la influența obscură a fostei „Doi și-un sfert” (DGIPI) în acest minister, precum și acuzații privind utilizarea incintelor ministeriale în scopuri personale de către o camarilă bine înrădăcinată. Rezultatul este portretul unui „bugetar de lux” care sfidează principiile integrității publice, protejat de rețele de influență Duicu-Virgil popescu- Dragnea și de rotația cadrelor.
Revenire suspectă după plecarea lui Burduja
În 24 iunie 2025, scena politică a asistat uluită la reinstalarea lui Ionel Georgescu într-o funcție de vârf din Ministerul Energiei, aceea de Director General la Direcția Generală Energie Electrică, Petrol și Gaze Naturale din Ministerul Energiei – imediat după ce ministrul Sebastian Burduja și-a părăsit mandatul. Direcția această acordă autorizațiile de construire pentru conducte de gaze, acordă autorizații pentru stocarea gazului în depozite și are un compartiment care se ocupă de securitatea energetică a României.
Burduja îl destituise pe Georgescu cu mult timp înainte, în urma dezvăluirii unui raport de control considerat falsificat la Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR). Acest raport – întocmit de Georgescu în calitatea sa de șef al Corpului de Control al ministrului lui Virgil Popescu – ar fi „spălat” neregulile grave de la CNCIR, favorizând-o pe directoarea companiei, Ioana Timofte. Conflictul de interese era evident: în același timp, Georgescu era și membru în Consiliul de Administrație al CNCIR, deci practic s-a aflat în postura de a se autocontrola pe sine și pe colegii săi din conducerea companiei. Conform investigațiilor ulterioare, în perioada 2020-2023 Corpul de Control nu a efectuat niciun control real la CNCIR, deși existau indicii de delapidare. Dimpotrivă, Georgescu era membru în ședințele Consiliului de Administrație care o premiau anual pe Ioana Timofte cu bonusuri uriașe (~80.000 €) pentru „rezultatele excelente” ale managementului, în plin proces de devalizare a companiei. Demersul lui Sebastian Burduja de a-l îndepărta pe Georgescu a venit pe fondul acestor suspiciuni de mușamalizare. Ministrul acuzase implicit falsificarea raportului de control legat de CNCIR, considerându-l pe Georgescu complice prin inacțiune sau chiar prin acoperire. În mod previzibil însă, odată ce Burduja a părăsit ministerul, rețeaua de sprijin a lui Georgescu s-a activat. Noul context guvernamental i-a fost favorabil fostului polițist: decizia de demitere a fost rapid revocată, iar Ionel Georgescu a fost numit la 24 iunie 2025 director general al Direcției Generale Energie Electrică, Petrol și Gaze Naturale din Ministerul Energiei – o poziție de importanță strategică. Revenirea sa bruscă ridică semne de întrebare despre influențele politice sau din umbră care au permis reabilitarea unui personaj aflat sub spectrul atâtor controverse. Angajați din minister șușotesc că Georgescu ar fi fost „plantat” din nou în funcție cheie la insistențele unor protectori din sfera politică, cu suținerea directă a lui Virgil Popescu și DGPI. .
Legătura cu „nepoata SRI” și raportul favorabil Ioanei Timofte
Cazul Ioanei Timofte – nepoata fostului director SRI, Radu Timofte – este emblematic pentru modul în care Ionel Georgescu și-a folosit influența. Ioana Timofte a condus CNCIR (companie aflată în subordinea Ministerului Energiei) și, conform DIICOT, ar fi orchestrat acolo un jaf sistematic. Între mai 2020 și 2023, sub conducerea sa, s-au derulat 485 de achiziții publice fictive, prin care s-au sifonat circa 9,7 milioane lei (aproape 2 milioane euro) din fondurile companiei.
Banii erau deturnați prin facturi false de bunuri care nu erau livrate niciodată, iar prejudiciul acoperea inclusiv mofturile personale ale directoarei. De pildă, procurorii au descoperit că în primăvara lui 2023 s-au făcut achiziții fictive de ~100.000 € destinate mobilării unui apartament de lux al Ioanei Timofte. Subalternii din companie se „mobilizaseră” să-i satisfacă dorința extravagantă, simulând cumpărarea de mobilier scump pe cheltuiala instituției. Ironia face că, în toată această perioadă, Ionel Georgescu era tocmai șeful Corpului de Control al ministrului Energiei (Virgil Popescu) și membru în Consiliul de Administrație al CNCIR. Avea deci obligația și posibilitatea legală să verifice achizițiile care au dus la devalizare. Nu doar că nu a făcut-o, dar a și girat performanțele Ioanei Timofte. Ca membru al CA, Georgescu a votat în repetate rânduri pentru acordarea de prime consistente directoarei – practic un „raport” anual favorabil, contrazis flagrant de realitate. Întrebat de jurnaliști dacă nu se consideră în conflict de interese, fiind simultan controlor și administrator al companiei pe care trebuia s-o controleze, Georgescu s-a apărat subțire: a declarat că în 2020-2023 nu a fost realizat „niciun control” la CNCIR deoarece controalele „se planifică anual și se aprobă de ministru”, iar în lipsa unor sesizări exprese nu s-ar fi impus verificări suplimentare. Această pasivitate deliberată a permis grupului infracțional condus de Timofte să prospere până când DIICOT a intervenit. În mai 2023, Ioana Timofte a fost reținută și ulterior plasată în arest la domiciliu pentru delapidare și constituirea unui grup criminal organizat, alături de alți complici din CNCIR. Culmea, chiar și după declanșarea anchetei, Consiliul de Administrație controlat de oamenii ministrului Virgil Popescu (inclusiv Georgescu) îi mai acordase Ioanei Timofte o bonificație de aproape 80.000 de euro, apreciind „rezultatele excepționale” ale managementului său. Rolul lui Georgescu în acest tablou este unul de complicitate prin omisiune, dacă nu chiar mai mult. Faptul că raportul oficial al Corpului de Control nu a semnalat nici cea mai mică problemă la CNCIR – deși furtul era în floare – ridică suspiciunea de falsificare sau mușamalizare intenționată a concluziilor controlului. Practic, Georgescu a garantat cu autoritatea funcției sale că la CNCIR totul este în regulă, ceea ce s-a dovedit fals. Această acțiune (sau inacțiune deliberată) i-a adus demiterea din minister în timpul mandatului lui Sebastian Burduja. Însă, așa cum am văzut, conexiunile sale l-au salvat, reîncărcându-l în sistem imediat ce Timofte și protectorii săi politici au căzut în dizgrație, iar ministrul reformator a plecat.
Istoric controversat: de la polițist local la vârful „Doi ș’un sfert”
Ascensiunea lui Ionel Georgescu în structurile statului a fost atipică și presărată cu scandaluri. Plecat ca polițist rutier și șef al Poliției orașului Strehaia, el a urcat rapid treptele ierarhiei. În 2002 ajunge ofițer la Inspectoratul General al Poliției Române, apoi, între 2004–2007, este detașat la DNA ca specialist anticorupție. Cariera sa culminează în Ministerul de Interne: din 2007 devine director general adjunct la Direcția Generală Anticorupție (DGA), iar între aprilie și octombrie 2009 este chiar șeful plin al DGA. În octombrie 2009, la nici 45 de ani, Georgescu iese la pensie cu grad de comisar-șef, obținând astfel statutul de „pensionar special” de la o vârstă fragedă. Însă retragerea din MAI nu a însemnat și ieșirea sa din jocurile puterii – dimpotrivă, el a continuat să fie promovat în funcții publice bine plătite, devenind un exemplu clasic de rotație a cadrelor în stil post-comunist. Un episod definitoriu pentru influența sa ocultă este legătura cu Liviu Dragnea, fostul lider al PSD. În ianuarie 2009, Dragnea – pe atunci ministru de Interne pentru o scurtă perioadă – l-a nominalizat personal pe Ionel Georgescu pentru funcția de șef al serviciului secret DGIPI (fosta „Doi și-un sfert”), după demisia celebrului Virgil Ardelean. Propunerea a fost înaintată premierului de atunci, Emil Boc, pentru validare. Deși contextul politic a făcut ca Georgescu să nu rămână la conducerea DGIPI (Dragnea însuși a demisionat din funcția de ministru după numai 8 zile), simplul fapt că a fost alegerea lui Dragnea arată conexiunile înalte ale comisarului din Strehaia. Practic, Georgescu era considerat omul potrivit să conducă serviciul de informații interne al MAI, instituție strategică, cunoscută pentru implicațiile sale în zona politică pro PSD. Nominalizarea venită de la vârful PSD confirmă că Georgescu beneficia deja, acum peste un deceniu, de susținerea unor grupuri de putere. Numele lui Ionel Georgescu apare și în dosare penale răsunătoare. În 2014, el a fost interceptat în cursul investigațiilor DNA privind traficul de influență exercitat de baronul de Mehedinți, Adrian Duicu. Mai exact, stenogramele DNA au surprins o discuție sugestivă: Duicu îi comunică lui Georgescu că „problema ta s-a rezolvat acolo, ce-ai zis tu… la Direcția Anti-Fraudă”, precizând chiar „E rezolvată. Sunt cu premieru’, aici, la masă” – semn că Duicu își folosise accesul la prim-ministrul de atunci pentru a-i aranja lui Georgescu o funcție sau o soluție convenabilă. Georgescu răspunde imediat: „Am înțeles. Vin în zonă după tine?”, acceptând practic târgul. Această stenogramă, în care Duicu se lăuda că stă la masă cu premierul Victor Ponta, a devenit probă importantă în dosar, confirmând existența rețelelor de influență care legau baronii locali de șefi ai poliției și de vârful Guvernului. Georgescu a fost audiat de DNA în acest caz în 2014, însă fără ca numele lui să fie pus sub acuzare formală. Cu toate acestea, asocierea sa cu un dosar de corupție soldat ulterior cu condamnarea lui Duicu subliniază încă o dată rolul lui de pion într-o schemă mai amplă de aranjamente politice subterane. Un alt scandal l-a vizat în aceeași perioadă: scurgerile de informații clasificate din arhiva DGIPI. În 2010, presa relata că mai mulți foști șefi din MAI – între care Ionel Georgescu (ex-DGA), generalii Costică Silion (Jandarmerie) și Nelu Pop (Poliția de Frontieră) – erau anchetați pentru divulgarea de informații strict secrete din arhiva celebrului serviciu „Doi și-un sfert”. Era un eveniment fără precedent, care a generat îngrijorare majoră în rândul serviciilor secrete: „Scurgerea de informații strict secrete din arhiva DGIPI către persoane neautorizate este o premieră nedorită de niciun serviciu secret”, nota e-Juridic citând surse oficiale. În acel context, conducerea MAI a reacționat prompt – toți cei implicați, inclusiv Georgescu, au fost destituiți din funcții imediat ce ministrul Vasile Blaga a preluat interimatul la Interne. Suspiciunea era că rețeaua lui Gelu Oltean (șeful DGIPI din acea vreme) ar fi fost implicată într-un transfer ilegal de documente secrete către oameni politici sau de afaceri, subminând siguranța națională. Faptul că Ionel Georgescu s-a aflat printre cei investigați indică nivelul la care operau conexiunile sale – având acces la informații sensibile și, aparent, fiind dispus să le folosească în interes personal sau de grup.
Rotirea „pensionarului de lux” prin ministere economice și energetice
Retras formal din activitate în 2009, Ionel Georgescu a continuat totuși să adune funcții publice, devenind un „abonat” la sinecuri în guverne succesive. În ciuda pensiei speciale consistente (peste 200.000 lei anual, adică circa 3.500 de euro pe lună), el a cumulat și salarii sau indemnizații din diverse consilii de administrație și posturi de conducere. Un exemplu: în 2020, concomitent cu salariul de 107.000 lei de la Ministerul Economiei și Energiei, Georgescu încasa și aproximativ 180.000 lei ca indemnizații de la două companii de stat – Uzina Mecanică București și Băița SA. Aceste poziții erau legate de rolul de „administrator special pentru privatizare”, o titulatură ce masca numiri politice fără atribuții reale, remunerate generos din bani publici. În iulie 2021, ministrul Economiei de atunci, Claudiu Năsui (USR), a anunțat cu surle și trâmbițe că a eliminat astfel de sinecuri, eliberând din funcție doi „administratori speciali” – unul fiind Ionel Georgescu. Năsui se lăuda că a epurat ministerul de „bugetarii de lux” care încasau bani nemeritați. Doar că, la scurt timp, mutarea a semănat cu vechea metodă comunistă a rotației cadrelor: pensionarul special concediat de Năsui a fost recuperat de un alt minister. În vara lui 2021, sub guvernarea de coaliție PNL-UDMR, ministrul Energiei Virgil Popescu (PNL) l-a angajat pe Ionel Georgescu ca director al Direcției Integritate și Antifraudă din Ministerul Energiei. Practic, cel dat afară pe ușa Ministerului Economiei a intrat imediat pe fereastra Ministerului Energiei – instituție în care avea să joace un rol central în anii următori. Presa vremii a relatat pe larg cazul său ca pe un exemplu de „mare reformă” mimată la guvern: „Bugetar de lux, salvat prin metoda lui Ceaușescu – rotația cadrelor”, a titrat Realitatea.net în iulie 2021. Articolul sublinia cum Georgescu, deși teoretic pensionar, a cunoscut o carieră fulminantă după 2000 și a continuat să fie propulsat în funcții publice chiar și după pensionare, grație relațiilor sale. Astfel, Ionel Georgescu s-a regăsit în ultimii ani în poziția de „om bun la toate” în ministerele economice: de la Romarm (industrie de apărare) la Energie, de la consilii de administrație în companii de stat la corpul de control ministerial. Această omniprezență ridică întrebarea legitimă: Cine și de ce a avut interesul să îl mențină pe Georgescu în aparatul guvernamental? Profilul său ar fi trebuit să alarmeze orice responsabil cu integritatea instituțională, însă el a fost mereu salvat în ultimul moment. Răspunsul pare să țină de încrengătura de influențe politice și de „frăția” foștilor ofițeri MAI din sistemul de siguranță națională.
Umbra DGIPI în Ministerul Energiei. Infiltrarea cadrelor MAI în posturi civile
Mai mulți angajați ai Ministerului Energiei, sub protecția anonimatului, au reclamat în ultimii ani o atmosferă de tensiune și suspiciune generată de prezența foștilor ofițeri ai serviciului secret al Internelor (DGPI, ex-DGIPI) în poziții-cheie din minister. Domeniul energiei este considerat infrastructură critică, unde colaborarea pe linie de informații ar trebui să implice în principal SRI (serviciul de informații responsabil cu securitatea economică și protecția infrastructurilor critice). Cu toate acestea, la Energie și-au făcut apariția, în mod neobișnuit, vreo 25 cadre descoperite și acoperite provenite din Ministerul de Interne, fără o legătură directă cu sectorul energetic. Ionel Georgescu este exemplul cel mai vizibil – un ofițer de poliție trecut în rezervă, specializat în investigații interne (anticorupție), propus de Dragnea la șefia DIPI, care ajunge să coordoneze Direcții în minister și să supervizeze companii energetice de stat. Alături de el, în era Virgil Popescu, a activat și Brândușa Bordeianu (Turbatu) – despre care surse din minister afirmă că ar fi fost detașată tot dinspre zona MAI. Prezența lor a fost percepută de unii funcționari ca o formă de „militarizare” sub acoperire a ministerului civil, insinuând că DGPI (urmașul „Doi și-un sfert”) și-ar fi extins influența în interiorul Ministerului Energiei. Aceste temeri nu sunt nejustificate dacă ne uităm la faptele concrete. Ionel Georgescu, cu trecutul său în serviciul secret al Internelor, a acționat în Ministerul Energiei de parcă ar fi avut un dublu rol: oficial, director anticorupție și apoi director general pe resurse energetice, neoficial însă perceput ca „ochiul și timpanul” unei anumite zone din MAI. Unii angajați se declară intimidați de asemenea personaje plantate în funcții înalte, considerând că loialitatea lor reală nu este față de interesul public sau de instituția civilă, ci față de rețeaua din care provin. Există plângeri că decizii majore – de la numiri de directori în companii energetice până la gestionarea unor contracte – au fost influențate mai degrabă de aceste cercuri de putere nevăzute decât de merit sau necesitate administrativă. Faptul că Georgescu a putut reveni în funcție în pofida antecedentelor sale pare să confirme că Ministerul Energiei a fost infiltrat metodic de persoane cu spate politic și „acoperire” informativă. În definitiv, cui folosește ca integritatea sectorului energetic să fie supervizată de un fost ofițer implicat el însuși în scurgeri de informații și jocuri de culise? – se întreabă, retoric, angajații de bună-credință.
Apartamentul de la etajul 5: spații ministeriale folosite în scopuri personale?
Un detaliu picant, dar revelator, care circulă în mediul intern al Ministerului Energiei privește un apartament situat la etajul 5 al clădirii ministerului, folosit în perioada tandemului Popescu–Georgescu (cu Bordeianu în anturaj). Conform unor surse din minister, această locuință de serviciu ar fi fost transformată neoficial într-un loc de întâlniri private și chiar petreceri discrete, departe de ochii curioșilor. Inițial destinat cazării temporare a lui Virgil Popescu, apartamentul de la etajul 5 ar fi ajuns să fie monopolizat de grupul de putere format în jurul ministrului Virgil Popescu. Ionel Georgescu – având practic rang de secretar de stat neoficial, prin influența pe care o exercita – ar fi avut acces liber la acest spațiu, folosindu-l pentru întrevederi ferite de registrul oficial. Martori din interior povestesc sub anonimat că, în perioada în care Ioana Timofte era cercetată, persoane din anturajul acesteia ar fi fost zărite urcând la etajul 5, alimentând speculații că acolo se pun la cale strategii de salvare sau se împart favoruri. Evident, astfel de relatări sunt greu de verificat în mod independent, însă ele contribuie la aura conspirativă care înconjoară activitatea grupului Popescu–Georgescu. Utilizarea unui spațiu guvernamental în scop personal sau de „club privat” ar constitui o abatere gravă de la etică și de la regulament, dacă se dovedește reală. Simplul fapt că asemenea acuzații există, vehiculate de angajați nemulțumiți, arată gradul de nemulțumire și neîncredere din minister. Mulți se întreabă câte din deciziile majore (privind, de exemplu, contractele din energie sau numirile în companiile subordonate) au fost luate „la un pahar” în acel apartament ferit de urechi, în loc să fie rezultatul unei proceduri transparente. Apartamentul de la etajul 5 a devenit în folclorul instituției un simbol al complicităților ascunse și al modului în care se amestecă viața privată „hot” cu treburile statului „cold” în conducerea ministerului.
Concluzii. O radiografie a impunității la nivel înalt
Cazul Ionel Georgescu reprezintă un studiu de caz revelator despre cum supraviețuiesc vechile metehne în instituțiile statului român. Avem un fost ofițer cu reputație îndoielnică – implicat în scurgeri de informații secrete, menționat în stenograme de corupție de nivel înalt și acuzat de mușamalizarea unor fraude masive – care nu doar că nu a fost tras la răspundere, dar a fost menținut și reciclat în funcții cheie. În loc să se retragă discret la pensie, Georgescu a devenit un „pensionar special” omniprezent, conectat politic, care sfidează principiile meritocrației și integrității. Rețeaua sa de relații – de la baroni locali ca Duicu până la grei politici ca Dragnea – i-a asigurat mereu o plasă de siguranță. Fie că a fost vorba de numirea în fruntea DGIPI, fie de recâștigarea unui post după o demitere rușinoasă, Georgescu pare intoccabil și indispensabil anumitor grupuri de interese. Anchetele jurnalistice și investigațiile penale (DNA, DIICOT) scot la lumină complicitățile sistemice care fac posibile aceste situații. Ionel Georgescu nu ar fi putut acționa de unul singur: el este produsul unui sistem în care loialitatea de grup bate profesionalismul, iar „rotirea cadrelor” asigură perpetuarea privilegiilor. Faptul că un raport de control ministerial poate fi falsificat sau îndulcit pentru a proteja un manager corupt (cazul Timofte) indică slăbiciuni grave de guvernanță și control intern. Și mai grav, când încercările de reformă sunt subminate imediat ce factorul politic se schimbă, mesajul transmis aparatului bugetar este unul dezolant: impunitatea învinge, iar „băieții deștepți” revin mereu în poziție. Pentru jurnaliștii de investigație și publicul larg, povestea lui Ionel Georgescu servește drept avertisment. Dacă un astfel de personaj – cu atâtea pete în CV – poate gestiona în continuare resursele energetice ale țării și poate ține lecții de integritate altora, atunci cu siguranță că reforma statului român este încă un deziderat îndepărtat. Transparența, meritocrația și responsabilitatea rămân, deocamdată, inferioare legilor nescrise ale rețelelor de influență. Iar până când aceste rețele nu vor fi destrămate, „cazul Georgescu” se va repeta sub alte nume, subminând încrederea cetățenilor în instituțiile menite să-i servească.
