România traversează o perioadă de prăbușire morală, economică și politică, iar vinovații se ascund în spatele unor discursuri goale și al unor grimase care nu mai amuză pe nimeni. Dacă ar fi doar un accident de parcurs, am putea spera într-o redresare. Dar ceea ce se întâmplă astăzi în fruntea statului seamănă mai degrabă cu o piesă absurdă, în care actorul principal, Nicușor Dan, joacă rolul unui lider incapabil să înțeleagă realitatea în care trăiește poporul. România arată tot mai mult ca o țară abandonată, un stat capturat, unde oamenii plătesc facturi astronomice la energie, taxe și impozite sufocante, în timp ce clasa politică își bate joc de ei prin nepăsare și zâmbete inexplicabile.
Nicușor Dan, ajuns în postura de președinte, se comportă ca un personaj rupt din timp și spațiu, mereu confuz, incapabil să transmită un mesaj coerent. În loc să ofere soluții, să propună direcții, să inspire, el afișează o atitudine bizară: râde din orice, fără să înțeleagă drama cetățenilor care nu mai știu cum să-și plătească întreținerea sau cum să supraviețuiască într-o economie sufocată. Acest comportament, departe de a fi anecdotic, este expresia decăderii unui stat care nu-și mai găsește reperele și care își acceptă conducătorii nu pe criterii de competență, ci pe baza unor iluzii vândute la pachet de propaganda politică.
În București, capitala unei țări europene, oamenii îngheață iarna în apartamente, plătesc facturi la curent și gaze care depășesc uneori venitul lunar, se confruntă cu infrastructură prăbușită și servicii publice inexistente. În loc să fie motorul dezvoltării, capitala României este oglinda falimentului administrativ. Iar în fruntea ei – și acum, în fruntea statului – avem un om care pare incapabil să perceapă gravitatea situației. În fiecare apariție publică, Nicușor Dan pare „pierdut în spațiu”, bâlbâie fraze fără substanță și încheie printr-un rânjet care insultă durerea celor care l-au votat sperând la o schimbare.
Această imagine a „președintelui nebun” nu e doar o metaforă jurnalistică, ci o realitate crudă. Este nebunia unui sistem politic care și-a pierdut busola și care permite accesul la putere unor oameni complet nepregătiți, lipsiți de viziune și de responsabilitate. România are astăzi nevoie de lideri lucizi, care să înțeleagă urgența reformelor, să sprijine clasa de mijloc, să reducă povara fiscală și să construiască infrastructuri funcționale. În schimb, primește spectacolul grotesc al unor figuri care zâmbesc în timp ce poporul se scufundă.
Dezastrul nu se rezumă la București. Întreaga țară este prinsă în același cerc vicios: salarii mici, prețuri uriașe, exod al forței de muncă, spitale ruinate, școli fără profesori și sate lăsate în sărăcie. În loc de strategii de redresare, românii primesc promisiuni vagi și explicații tehnice care nu rezolvă nimic. În tot acest timp, Nicușor Dan se afișează ca un spectator dezinteresat la propria piesă, incapabil să iasă din starea de confuzie perpetuă.
Iar dacă astăzi, românii se întreabă cum de au ajuns să fie „fericiți” cu un președinte „nebun”, răspunsul este simplu: pentru că sistemul întreg, cu toate partidele, a cultivat acest tip de lideri, a împins pe scena politică oameni nepregătiți și a creat iluzia că schimbarea vine prin figuri excentrice.
Dar realitatea e mult mai dură. Schimbarea nu vine prin confuzie și rânjete, ci prin luciditate, responsabilitate și acțiuni concrete. România are nevoie de o trezire rapidă, altfel va continua să se afunde în haos, iar poporul va rămâne captiv între facturile de energie, taxele tot mai mari și grimasele unui președinte care trăiește într-o altă lume.
Fericit poporul cu un președinte „nebun”? Nu, ci condamnat.
