La Opera Națională București se conturează un caz de opacitate managerială: ambii directori adjuncți ai instituției nu au publicate CV‑urile lor pe site, deși legea și bunele practici cer transparență în administrația publică. Mai mult, unul dintre ei — Sebastian Albăstroiu — a fost implicat recent într-un incident tensionat cu scriitorul Igor Bergler, care l-a numit „director general‑adjunct” al Operei în contextul unei dispute pentru un loc de parcare.
Lipsa CV‑urilor: o problemă de transparență
Conform regulamentelor de integritate și transparență care se aplică subordonatelor de cultură, numele persoanelor cu funcții de conducere (inclusiv adjuncți) ar trebui să fie însoțite de date privind pregătirea profesională, istoricul funcțiilor și realizările – toate acestea sub formă de CV public. Însă, pe site-ul oficial al Operei Române, persoanele care ocupă funcții de conducere nu au aceste informații disponibile.
Această omisiune ridică întrebări importante:
- Pe ce criterii au fost numiți acești directori adjuncți?
- Ce pregătire au în domeniul culturii sau al managementului artistic?
- De ce nu s-au publicat aceste CV‑uri, dacă ele există?
- Este o simplă scăpare administrativă sau un semn al lipsei de responsabilitate și transparență?
Cazul Albăstroiu: între dispute și lipsă de argumente oficiale
Incidentul recent cu scriitorul Igor Bergler aruncă și mai multă lumină asupra situației: Bergler susține că a fost jignit de un individ pe care l‑a identificat ca fiind director adjunct la Operă, iar când a întrebat ce legătură are acesta cu instituția, a primit răspunsuri agresive și amenințări subtile. Ulterior, Bergler a precizat că persoana respectivă este Sebastian Albăstroiu, despre care – în afară de faptul că a fost într‑o relație cu o cântăreață de muzică populară – nu se găsește nimic concret: nici CV, nici declarație de avere sau activitate legată de operă sau cultură.
Este notabil faptul că Albăstroiu nu pare să vină dintr-un mediu cultural, ci mai degrabă pare că a fost numit în postul de adjunct pe criterii necunoscute publicului. În loc de experiență culturală, incidentul cu scriitorul scoate la iveală un comportament conflictual, care nu inspiră încredere într‑o instituție de prestigiu.
Mitul securistului Albăstroiu – o umbrelă pentru lipsa de competențe?
Pe lângă absența CV-urilor și atitudinea conflictuală, un alt aspect care a devenit emblematic în jurul lui Sebastian Albăstroiu este modul în care acesta se prezintă constant ca „angajat al Securității”. Această afirmație, repetată în diverse ocazii, pare mai degrabă un paravan menit să intimideze și să justifice autoritatea sa într-un mediu în care pregătirea profesională și competența lipsesc.
Faptul că Albăstroiu nu a făcut publice studiile sau alte detalii relevante despre parcursul său profesional întărește senzația că acest mit securist este folosit ca o armă de intimidare în fața celor care îl contestă. În loc să-și demonstreze valoarea prin realizări concrete în domeniul cultural sau managerial, acesta preferă să-și construiască un rol de „figura autoritară”, bazată pe trecuturi mai mult sau mai puțin reale, dar greu de verificat.
Lipsa unei expertize reale, dar mult zgomot în jurul numelui
În realitate, singura „calitate” care pare să definească prezența lui Albăstroiu în conducerea Operei este capacitatea sa de a genera conflicte și scandaluri. Aceste comportamente nu aduc plusvaloare unei instituții care ar trebui să inspire respect și profesionalism, ci mai degrabă o imagine de haos și lipsă de coeziune managerială.
În loc să se implice în proiecte culturale, dezvoltarea artistică sau administrarea corectă a instituției, Albăstroiu se face remarcat prin dispute, amenințări și controverse care afectează grav imaginea Operei Naționale.
Cine i-a numit și ce interese stau la mijloc?
Directorul general al Operei, Daniel Jinga, este cel care a semnat deciziile de numire ale celor doi adjuncți. Aceasta ridică întrebarea: pe ce bază s‑au făcut aceste alegeri?
Este posibil ca legăturile politice sau clientelismul să fi jucat un rol — nu e neobișnuit în administrația culturală să se facă numiri pe criterii de apartenență sau afilieri, nu pe competență.
Se vehiculează — în surse neoficiale — că unul dintre adjuncți ar avea interese în spații verzi sau administrarea grădinilor din jurul Operei, ceea ce nu are nicio legătură cu activitatea artistică sau administrativă.
De asemenea, ar putea fi vorba de un aranjament informal sau de cineva care „știe să se certe” și să mențină un profil de putere, nu de competență reală.
Ce ar trebui să facă instituția?
Pentru a restabili credibilitatea și transparența, Opera Națională București și conducerea sa ar trebui să ia câțiva câteva decizii:
Să publice CV‑urile complete și actualizate ale directorilor adjuncți pe pagina oficială, cu informații despre studii, experiență, proiecte culturale și alte realizări.
Să explice public criteriile de selecție pentru aceste funcții (concurs, selecție, recomandări etc.).
Să ofere diseminare în mass‑media sau audieri publice privind deciziile de conducere, astfel încât publicul și mediul cultural să știe cine guvernează instituția.
Să investigeze incidentul cu Bergler și să asigure un climat de respect față de artiști, scriitori și public, evitând tensiuni inutile.
E inadmisibil ca într-o instituție de cultură de talie națională, persoanele care ocupă funcții de conducere să fie anonime în mod public — lipsa CV‑ului este o omisiune gravă într‑o vreme când transparența trebuie să fie o regulă. Incidentul recent cu Bergler scoate în evidență și contrastul între imaginea instituției și realitatea actorilor care o conduc — un spațiu în care puterea pare mai importantă decât cultura.
