România traversează una dintre cele mai grave crize morale și instituționale de după 1989, iar semnele sunt tot mai greu de ignorat. Justiția, împreună cu Curtea Constituțională, instituții care ar trebui să reprezinte ultima linie de apărare a interesului public, s-au transformat într-un mecanism de protecție pentru cei care au devalizat statul timp de decenii. În loc să fie instrumente de sancționare a abuzurilor, ele funcționează tot mai des ca paravane legale pentru impunitate.
În ultimii ani, România a asistat la un fenomen constant: dosare de corupție care se prăbușesc pe bandă rulantă, fie prin prescripție, fie prin reinterpretări legislative favorabile inculpaților, fie prin decizii ale CCR care golesc de conținut anchetele penale. Nu vorbim despre erori izolate, ci despre un tipar repetitiv care arată o capturare sistemică a instituțiilor-cheie ale statului.
Prescripția – poarta de ieșire pentru marii jefuitori
Unul dintre cele mai vizibile mecanisme prin care averea publică este lăsată fără apărare este prescripția faptelor. Decizii succesive ale Curții Constituționale au creat un haos juridic care a permis închiderea a mii de dosare penale, inclusiv în cazuri ce vizau prejudicii uriașe aduse bugetului de stat. În loc să se asigure un echilibru între drepturile inculpaților și interesul public, CCR a ales să favorizeze interpretări care avantajează exclusiv rețelele de putere.
Efectul a fost devastator: politicieni, funcționari de rang înalt, afaceriști conectați la banul public au scăpat de răspundere penală nu pentru că ar fi fost nevinovați, ci pentru că statul a fost incapabil – sau neinteresat – să-și ducă propriile dosare până la capăt.
Pensii speciale și privilegii apărate cu îndârjire
În timp ce milioane de români trăiesc la limita subzistenței, sistemul judiciar își apără cu ferocitate propriile privilegii. Tentativele de reformare a pensiilor speciale au fost sistematic blocate, amânate sau golite de substanță, inclusiv prin decizii ale CCR care au protejat un sistem profund inechitabil.
Mesajul transmis societății este limpede: există două Românii. Una în care legea este aplicată dur și fără menajamente, și alta în care apartenența la un cerc privilegiat te transformă într-un cetățean intangibil.
Un stat care își pedepsește cetățenii, dar își protejează prădătorii
Pentru românul de rând, statul este necruțător: popriri rapide, amenzi, executări silite, birocrație sufocantă. Pentru cei care au drenat miliarde din bani publici, statul devine brusc neputincios. Această dublă măsură a distrus încrederea oamenilor în instituții și a transformat ideea de justiție într-o farsă cinică.
România nu mai este doar un stat slab, ci unul captiv, în care mecanismele de control sunt subordonate intereselor unei oligarhii politice și administrative. Justiția nu mai sperie pe nimeni din cercurile de putere, pentru că aceștia știu că, la final, există mereu o portiță, o decizie salvatoare, o interpretare convenabilă.
Prețul plătit de societate
Consecințele sunt dramatice: investiții blocate, tineri care pleacă, o economie sufocată de lipsa de predictibilitate și o populație care nu mai crede în reguli. Atunci când hoția este tolerată la vârf, ea se infiltrează în toate straturile societății. Când instituțiile care ar trebui să apere legea devin complici prin inacțiune sau decizii discutabile, degradarea devine inevitabilă.
România nu mai are o problemă punctuală de corupție, ci una structurală. Un sistem care se apără pe sine și își sacrifică viitorul pentru confortul unei minorități nu poate fi reformat din interior fără o presiune publică reală. Până atunci, justiția rămâne o unealtă selectivă, iar statul – un teritoriu deschis pentru cei care știu cum să-l jefuiască fără consecințe.
