Dosarul de corupție al fostului lider PSD Niculae Bădălău pare prins într-un labirint procedural din care nu mai iese. La peste trei ani de la trimiterea în judecată, cauza nu a trecut nici măcar de camera preliminară — faza care ar trebui să fie un simplu control tehnic al legalității probelor, nu o judecată în sine. În loc să deschidă drumul procesului pe fond, această etapă s-a transformat într-un teren al excepțiilor, cererilor și resetărilor succesive, cu efect direct: timpul curge, iar spectrul prescripției devine tot mai real.
Trimis în judecată de procurorii DNA la finalul lui 2022, Niculae Bădălău este acuzat de trafic de influență și dare de mită, într-un dosar construit pe denunț, interceptări și probe strânse în anchetă. În mod normal, camera preliminară ar trebui să dureze câteva săptămâni sau, în cazuri complexe, câteva luni. În acest caz, însă, procedura s-a întins pe ani.
Un moment-cheie în întârzierea dosarului a fost disputa privind instanța competentă. Cauza a fost analizată inițial la Tribunalul Giurgiu, dar ulterior s-a stabilit că dosarul trebuia judecat de la început la Curtea de Apel București. Consecința: procedura a fost reluată de la zero în 2025. Practic, timpul scurs anterior a fost anulat, iar dosarul s-a întors în punctul din care plecase, după luni întregi de proceduri consumate fără rezultat concret.
Reluarea camerei preliminare a deschis poarta unor noi tactici procedurale. Apărarea a cerut audierea denunțătorului, fostul deputat Dan Păsat, invocând suspiciuni privind autenticitatea sau contextul unor înregistrări din dosar. Instanța a acceptat cererea — o decizie rară în această fază procesuală, unde, de regulă, nu se administrează probe clasice, ci se verifică exclusiv legalitatea celor existente.
Această decizie riscă să prelungească și mai mult procedura. Audierea unui martor-cheie poate genera noi cereri, confruntări, excepții și contestații. Fiecare astfel de incident procedural adaugă timp, iar timpul este exact resursa care lucrează în favoarea inculpaților atunci când dosarele stagnează înainte de judecata pe fond.
În practică, mecanismul este simplu: până când camera preliminară nu se încheie definitiv, procesul propriu-zis nu începe. Nu se audiază martori pe fond, nu se administrează probe în sensul judecății și nu se ajunge la verdict. Dosarul rămâne suspendat într-o zonă tehnică, unde fiecare dispută juridică poate împinge calendarul cu luni sau chiar ani.
Cazul Bădălău arată cum o etapă concepută pentru eficiență poate deveni, în realitate, o frână majoră. Resetarea procedurii după stabilirea competenței, urmată de noi cereri de probe, creează imaginea unui proces care înaintează nu spre judecată, ci spre epuizarea timpului legal. Cu cât intrarea pe fond întârzie, cu atât crește riscul ca faptele să se apropie de prescripție înainte ca instanța să se pronunțe definitiv.
Pentru opinia publică, blocajul alimentează suspiciunea că dosarele de mare corupție pot fi „îngropate” nu prin achitări spectaculoase, ci prin acumularea de pași procedurali care consumă ani întregi înainte ca judecata să înceapă efectiv. Pentru sistemul judiciar, miza este dacă această fază va fi închisă rapid sau dacă dosarul va continua să se miște lent, termen după termen.
Deocamdată, procesul lui Niculae Bădălău rămâne captiv în camera preliminară — o etapă care ar fi trebuit să fie doar un filtru formal, dar care a devenit, în acest caz, principalul obstacol în calea judecării acuzațiilor de corupție.
Send an email 