ANCHETE

Generalul Victor Voicu, vicepreședintele Academiei Române, un personaj profund corupt

Victor Voicu l-a înlocuit pe Virgil Păunescu, ultimul dintre consilierii lui Traian Băsescu care a plecat de la Cotroceni, în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de sănătate. O carte de vizită a academicianului în vârstă de 73 de ani, cu foste şi actuale funcţii pe care le-a deţinut de-a lungul timpului, este extrem de lungă şi impresionantă: general maior, medic şi farmacolog român, membru titular (din 2001) al Academiei Române, profesor universitar, şeful Catedrei de Farmacologie Clinică, Toxicologie şi Psihofarmacologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, directorul Centrului de Cercetări ştiinţifice Medico-Militare, preşedinte al Consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, preşedintele Societăţii Române de Farmacologie, Terapeutică şi Toxicologie Clinică. A publicat 20 de volume, peste 290 de lucrări ştiinţifice şi comunicate, are 18 brevete de invenţie. În anii 2006 şi 2010 a candidat la şefia Academiei Române, dar a pierdut.

Noul consilier prezidenţial este, probabil, unul dintre cei mai bogaţi “salariaţi” care au existat vreodată în aparatul prezidenţial, el având în conturi peste 30 de milioane de euro. A făcut avere după ce a dezvoltat, apoi a vândut fondul de investiţii Advent International, o companie din industria farmaceutică, LaborMed, tranzacţia fiind cifrată la 123 de milioane de euro. Cum Victor Voicu deţinea, prin soţia sa, Marilena Jaquidi, 26,13% din afacere, în conturile familiei au intrat peste 30 de milioane de euro. De când a vândut LaborMed nu a mai dezvoltat nici o altă afacere. „Nu mai am acum niciun proiect personal, nu am investiţii în derulare. Îmi termin acum casa şi atât. Poate copiii vor să dezvolte ceva”, spune Voicu.

Numele său este legat, însă, şi de un mare scandal din 2003-2004, de pe vremea când era preşedinte al Consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM). Voicu a fost acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului din cadrul ANM, a favorizat firma soţiei sale – deja amintita LaborMed, vândută apoi – acordându-i exclusivitate la producerea medicamentelor de succes. De altfel, Voicu a şi fost eliberat din funcţie în urma unei anchete a Autorităţii Naţionale de Control, pe motiv că „se află în conflict de interese cu funcţia sa publică întrucât soţia sa, Marilena Jaquidi, era membru în Consiliul de Administraţie al SC LaborMed Pharma SA Bucureşti şi deţinea 26 la sută din acţiunile acestei societăţi, al cărei obiect de activitate este producţia de medicamente”. Potrivit presei vremii, Voicu a fost singurul oficial incompatibil din Ministerul Sănătăţii care nu şi-a înaintat demisia din proprie iniţiativă, la sugestia ministrului de atunci al Sănătăţii, Ionel Blănculescu.

În 2004, cotidianul “Adevarul” scria că „Victor Voicu a acordat o treime din exclusivităţi la producerea medicamentelor de succes firmei soţiei”. Practic, din cele 80 de medicamente aprobate de Consiliul ştiinţific în urma solicitărilor venite din partea firmelor româneşti, 26 dintre aprobări au fost acordate firmei LaborMed Pharma, celelalte două treimi fiind împărţite între alte 12 firme.

A făcut avere după ce a dezvoltat, apoi a vândut fondului de investiţii Advent Internaţional o companie din industria farmaceutică, LaborMed, tranzacţia fiind cifrată la 123 de milioane de euro.

*

În numai câteva zile, Crin Antonescu a schimbat întreaga echipă de consilieri prezidenţiali de la Cotroceni. Primii numiţi au fost Gheorghe Rotaru (Departamentul Securităţii Naţionale) şi Vasile Enache (Cancelaria Prezidenţială). A doua zi, echipa s-a întregit cu Radu Zlaţi, ales consilier la Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, şi cu Victor Voicu, numit în funcţia de consilier prezidenţial la Departamentul Sănătate Publică. Au urmat Daniel Barbu (Departamentul de Analiză Politică), Nicoleta Nicolae Ioana (Departamentul de Comunicare Publică, purtător de cuvânt), Maria Cristina Manda (Departamentul Constituţional Legislativ).

Cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală, așa cum este definită Academia Română, se află într-o situație juridică delicată. În aprilie, când au avut loc alegerile, profesorul Victor Voicu a fost ales vicepreședinte al Academiei, deși, printr-o decizie definitivă a instanței supreme emisă la 12.03.2018, avea interdicția de a mai ocupa o funcție publică pe o perioadă de trei ani. Cum hotărârea judecătorească a magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție este anterioară datei la care  au avut loc alegerile la Academia Română, Victor Voicu s-ar afla în culpă. Pentru că, evident, știa de hotărârea emisă de ICCJ în dosarul 31/2/2014, dar cu toate acestea nu a renunțat la candidatura pentru funcția de vicepreședinte al Academiei Române. Ba, mai mult, a acceptat și învestirea. Contactat de „România liberă,“ profesorul Voicu susține că interdicția de a mai ocupa o funcție publică nu i se aplică în cazul funcției de vicepreședinte al Academiei Române, deoarece forul academic are alt statut. La rândul său, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, susține că a aflat recent de această situație, iar în aceste condiții va solicita punctul de vedere al juriștilor instituției.

Contracte pentru firma soției

 Acum general în rezervă, academicianul profesor doctor Victor Voicu a fost declarat incompatibil de ANI în decembrie 2013 pentru că, în fosta sa calitate de director al Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare din cadrul Ministerului Apărării, ar fi atribuit trei contracte de prestări firmei Biopharmacy&Pharmacol RES SA, deținută de soția sa, Marilena Jiquidi. Împotriva profesorului Voicu au fost atunci declanșate și procedurile de începere a urmăririi penale pentru conflict de interese. Respectivele contracte, așa cum a prezentat încă de atunci România liberă, au fost încheiate fără parcurgerea procedurilor legale de achiziţii publice, iar plăţile ar fi fost făcute fără documente justificative pentru două dintre cele trei contracte. Generalului academician i s-a reproșat și faptul că în perioada în care a condus Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare nu a înregistrat în contabilitatea instituției un deficit de bilanţ de circa 7.600.000 lei, dar și că a efectuat plăţi mai mari față de cele prevăzute în contracte către anumiți furnizori. Un control al Direcției de Prevenire și Investigare a Corupției și Fraudelor din MapN (DPICF) avea să descopere că profesorul Voicu îl angajase la Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare în funcția de contabil șef pe Cosmescu Dumitru, persoană ce ocupa în același timp și funcția de director economic la SC Biopharmacy & Pharmacol RES SA a soției.

Scandalul autorizațiilor

 De numele academicianului Victor Voicu este legat și scandalul LaborMed Pharma SA, în care soția sa a deținut până în 2006 26% din părțile sociale. Specializată în producția de medicamente, această firmă ar fi fost favorizată de același Victor Voicu, care în acea perioadă era președintele Consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM). Firma soției a primit atunci o treime din autorizațiile pentru producerea unor medicamente foarte căutate pe piață. Celelalte autorizații au fost împărțite altor 12 companii farmaceutice. Victor Voicu a fost nevoit să demisioneze apoi de la conducerea Agenției Naționale a Medicamentului. Datorită succesului, LaborMed Pharma SA a fost vândută unui grup de investiții pentru suma de 123 milioane de euro. Familia Victor Voicu –  Marilena Jiquidi a încasat 30 de milioane de euro. În perioada interimatului din 2012 de la Cotroceni, Crin Antonescu l-a numit pe Voicu în funcția de consilier prezidențial. 

Punct de vedere

Președintele Academiei Române, istoricul Aurel Pop, a evitat să ne ofere un răspuns tranșant față de situația juridică a vicepreședintelui Victor Voicu. „Nu am primit încă nici un document oficial la Academie. Voi solicita Departamentului Juridic să analizeze situația ce ați prezentat-o, dar vă rog să reveniți în septembrie pentru un răspuns clar”, ne-a declarat președintele Academiei Române.La rândul său, Victor Voicu susține că decizia înaltei Curți privind interzicerea ocupării unei funcții publice timp de trei ani nu i se poate aplica în cazul statutului de vicepreședinte al Academiei Române. „Trecând peste faptul că totul a plecat de la o mizerie despre care voi vorbi, dar nu acum, funcția de vicepreședinte al Academiei nu este similară cu cea a unui ales. Noi ne alegem între noi, nu suntem instituție publică”.

Cine este generalul român, membrul Academiei, care a susţinut, la Antena 3, că noul coronavirus ar fi o armă biologică De Alexandra Nistoroiu, Luni, 13 aprilie 2020, 15:14. Ultimul update Luni, 13 aprilie 2020, 20:08 De mai multe zile, generalul Victor Voicu apare frecvent în presă, mai ales la Antena 3, unde susţine teoria cum că noul coronavirus are toate trăsăturile să fie o armă biologică, un virus creat în laborator.  O teorie care a a fost infirmată deja, cu probe, de către oamenii de ştiinţă. Victor Voicu, dreapta, la Antena 3 Victor Voicu este general maior, medic și farmacolog român, precum şi membru titular al Academiei Române din 2001. A fost consilierul lui Crin Antonescu în scurtul său mandat de preşedinte interimar al României. În aprilie 2018, Victor Voicu a fost ales vicepreşedintele Academiei Române, chiar dacă, printr-o decizie definitivă a instanţei supreme, emisă în luna martie a aceluiaşi an, avea interdicţia de a mai ocupa o funcţie publică timp de 3 ani, scria România Liberă. Voicu aflase deja de decizia instanţei, dar a motivat că funcţia ocupată în Academie are alt statut. La UMF “Carol Davila”, Voicu este profesor universitar şi șeful catedrei de Farmacologie Clinică, Toxicologie și Psihofarmacologie. Conflicte de interese Acum 7 ani, Voicu a devenit subiectul unei anchete a Direcţiei de Prevenire a Corupţiei din cadrul MAPN, care a stabilit că generalul a comis o serie întreagă de ilegalităţi. Potrivit ziare.com, Victor Voicu a semnat, ca director al Centrului de Cercetari Ştiinţifice Medico-Militare al MApN, contracte cu o societate a soţiei sale. Cele trei contracte încheiate, începând din 2010, cu societatea Biopharmacy & Pharmacol, unde soţia sa, Jiquidi Marilena, era acţionar şi cenzor, au adus companiei respective 52.960 lei, după cum arăta şi un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate. Tot atunci Voicu a început să fie urmărit penal pentru conflict de interese. Acele contracte fuseseră încheiate fără parcurgerea procedurilor legale de achiziţii publice, iar, pentru două din trei contracte, plăţile au fost făcute fără documente justificative, scria România Liberă în 2018. După ce a fost anunțat de inspectorii ANI că este cercetat deoarece se află în conflict de interese, Voicu a precizat că ”nu am urmărit niciun fel de interes material sau foloase de orice natură, nici direct, nici indirect, pentru mine sau soția mea” și că „soția mea … nu a îndeplinit de fapt calitatea de cenzor”, scria Evenimentul Zilei. Cât a condus Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, generalul nu a înregistrat în contabilitatea instituției un deficit de bilanţ de circa 7.600.000 lei şi a efectuat plăţi mai mari față de cele prevăzute în contracte către anumiți furnizori, conform România Liberă. Un control al Direcției de Prevenire și Investigare a Corupției și Fraudelor din MapN concluziona că profesorul Voicu îl angajase la Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare în funcția de contabil șef pe Cosmescu Dumitru, persoană ce ocupa în același timp și funcția de director economic la SC Biopharmacy & Pharmacol RES SA a soției. Aranjamente dintr-o poziţie importantă la Agenţia Naţională a Medicamentului De numele academicianului Victor Voicu este legat și scandalul LaborMed Pharma SA, în care soția sa a deținut 26% din părțile sociale, până în 2006. Specializată în producția de medicamente, această firmă ar fi fost favorizată de același Victor Voicu, care la vremea respectivă era președintele Consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM). Firma soției a primit atunci o treime din autorizațiile pentru producerea unor medicamente foarte căutate pe piață. Celelalte autorizații au fost împărțite altor 12 companii farmaceutice.  Victor Voicu a fost nevoit să demisioneze apoi de la conducerea Agenției Naționale a Medicamentului.  Datorită acestui “succes”, LaborMed Pharma SA a fost vândută unui grup de investiții pentru suma de 123 milioane de euro. Cuplul Victor Voicu –  Marilena Jiquidi a încasat 30 de milioane de euro. Militarizarea spitalelor Într-un interviu recent pentru Europa Liberă, Voicu susţine nevoia de a militariza spitalele: “În astfel de condiții armata are rol hotărâtor, de aceea se dau astfel de ordonanțe, pentru a unifica și disciplina comportamentul. Sigur că, în acest fel, libertatea individuală este știrbită, dar la ce folosește această libertate acum? Să te contaminezi? Singura măsură necesară este prevenția: nu avem vaccin, nu avem antivirale specifice, deci când nu ai alte soluții, ce poți face este să previi prin reducerea contaminării.” Victor Voicu are cercetări ştiinţifice în farmacologie şi a coordonat studii clinice.  În 1 decembrie 2017, Voicu a primit ordinul naţional “Steaua Naţională”, în grad de Comandor.

Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare a devenit feuda generalului Victor Voicu

28 februarie 2013 Marian Ghiteanu Actualitate Comentariile sunt închisepentru Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare a devenit feuda generalului Victor Voicu

Un raport întocmit de Direcţia de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor (DPICF) din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi prezentat ministrului la finalul anului trecut arată modul discreţionar în care Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare (UM nr. 02433 Bucureşti) este condus de către şeful său, generalul Victor Voicu. Fapte extrem de grave, de natură penală, consemnate în actul de control, arată că generalul Voicu a transformat Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare (CCSMM) într-o feudă personală, pusă la dispoziţia firmei soţiei sale şi a unor parteneri de afaceri ai acesteia, în acelaşi timp angajaţi ai instituţiei de cercetări medico-militare. Practic, o gaşcă de profitori condusă de generalul Voicu îşi rotunjeşte veniturile pe seama bugetului Armatei.

Biopharmacy & Pharmacol suge banii Armatei

Din zecile de pagini ale raportului, întocmit de specialiştii Direcţiei de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor (UM nr. 2611 Bucureşti) şi aflat în posesia redacţiei cotidianul.ro, reies ilegalităţile patronate de şeful Centrului, generalul (r.) Victor Voicu, comise pentru favorizarea firmei Biopharmacy & Pharmacol RES SA, ai cărei acţionari sunt soţia sa şi mai mulţi colaboratori şi prieteni ai săi.

Astfel, experţii antifraudă ai Apărării au constatat că “au fost efectuate plăţi ale unor contracte de furnizare de servicii ale căror rezultate nu au fost înregistrate în contabilitate în conturile corespondente iar înregistrările contabile nu reflectă realitatea plăţilor efectuate: a) două dintre contractele de furnizare de servicii încheiate cu SC Biopharmacy & Pharmacol RES SA nu au fost înregistrate în conturile de evidenţă a angajamentelor, iar rezultatele acestora nu sunt înregistrate în evidenţa contabilă, chiar dacă a fost plătită suma de 49.960 lei; b) pentru al treilea contract încheiat cu SC Biopharmacy & Pharmacol RES SA au fost identificate în dosarele de gestiune cinci facturi şi chitanţele aferente, în valoare totală de 23.000 lei, însă acestea nu apar înregistrate în contabilitate nici sub forma obligaţiilor de plată faţă de furnizor şi nici sub forma plăţilor corespondente, în condiţiile în care furnizorul a emis chitanţe pentru încasarea sumelor.” Cu alte cuvinte, experţii Direcţiei de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor au constatat că unitatea specială de cercetare medicală a Armatei a devenit o sursă importantă de susţinere financiară a firmei soţiei generalului Victor Voicu, Biopharmacy & Pharmacol RES SA. Conform unor surse din cadrul UM nr. 2611 Bucureşti, zeci de mii de euro au fost sifonaţi, din bugetul alocat de Apărare Centrului condus de Victor Voicu, către firma soţiei sale şi a unor colaboratori din “familie”.

Fapte penale

Astfel, luând de exemplu contractul de prestări servicii nr. A 1575 din 11 noiembrie 2010 precum şi contractul nr.A 1656/19 noiembrie 2010, experţii antifraudă ai Armatei au constatat fapte extrem de grave, care trebuie să facă obiectul cercetării procurorilor militari:

– contractul de prestări servicii a fost atribuit fără parcurgerea vreunei proceduri de achiziţie publică, în condiţiile în care valoarea anuală a acestui tip de servicii, conform codurilor CPV, depăşea valoarea de 15.000 de euro (Cod CPV 73210000-7 Servicii de consultanţă în cercetare);

– contractul nu a fost înscris în programul anual al achiziţiilor publice pe anul 2010;

– contractul nu a fost avizat din punct de vedere juridic;

– până la data efectuării investigaţiei de către comisia Direcţiei de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor nu a existat o bază de calcul a preţului acestuia;

– nu există documente de angajare, lichidare şi ordonanţare a plăţilor, acestea fiind efectuate în numerar, din casieria unităţii, cu încălcarea prevederilor legale;

– domnul Cosmescu Dumitru era angajat al celor două entităţi, în acelaşi timp (contabil şef la Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare şi director economic la SC SC Biopharmacy & Pharmacol RES SA, aşa cum rezultă din Nota de constatare nr. 3398/11.04.2012 a Gărzii Financiare.) În cea ce priveşte efectuarea plăţilor în numerar, poate exista presupunerea rezonabilă că a fost aleasă această modalitate de plată deoarece prestatorul – SC Biopharmacy & Pharmacol RES SA, avea datorii faţă de bugetul de stat (aşa cum rezultă din Nota de constatare nr. 3398/11.04.2012 a Gărzii Financiare, la data de 5.09.2011 totalul datoriilor era de 746.168 lei), iar în condiţiile efectuării plăţilor prin trezorerie furnizorul nu ar fi beneficiat de aceste sume, ele fiind reţinute pentru plata datoriilor;

– a fost plătită în plus suma de 2.640 lei (ca diferenţă între valoarea plăţii efective 20.000 lei şi valoarea contractului 17.360 lei), fără documente justificative legale;

– plăţile au fost efectuate fără a avea la bază documente justificative din care să rezulte recepţia serviciilor;

– rezultatele studiului nu existau în unitate la data plăţilor, fiind aduse la solicitarea expresă a comisiei de investigare şi înregistrate în Biblioteca nesecretă. La solicitarea Direcţiei de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor, a fost efectuat un control inopinat la sediul prestatorului SC Biopharmacy & Pharmacol RES SA de către Garda Financiară Bucureşti, rezultatele fiind materializate în Nota de constatare nr. 3398/11.04.2012.

Analizând anexele Notei de constatare întocmită de comisarii Gărzii Financiare, se poate constata că facturile emise de SC Biopharmacy & Pharmacol RES SA aflate în dosarele de gestiune de la sediul firmei sunt diferite faţă de cele existente în arhiva Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, fiind constatate neconcordanţe în ceea ce priveşte datele din facturi, persoanele care le-au întocmit şi denumirea produselor sau a serviciilor facturate;

– din comisia de negociere a preţului contractelor a făcut parte domnul Mircioiu Constantin, asociat al societăţii prestatoare SC Biopharmacy & Pharmacol RES SA.

Raportul experţilor antifraudă ai Apărării îl trimite în faţa procurorilor pe generalul Voicu

Vraişte în evidenţa contractelor

În cadrul controlului efectuat de experţii Armatei, a fost descoperită o adevărată vraişte “gestionată” de şeful CCSMM, menită, spun specialiştii, să ascundă matrapazlâcurile “executate” de gruparea lui Voicu: „au fost derulate contracte cu operatori economici care nu au fost înregistrate în contabilitate, ceea ce a condus la: a) întocmirea de raportări şi situaţii financiare nereale şi neconforme; b) inexistenţa evidenţei furnizorilor de plătit şi posibilitatea perceperii de penalităţi de întârziere pentru neplata în termen a acestor facturi, precum şi de acţionare în instanţă; c) necunoaşterea necesarului real al creditelor de solicitat pentru stingerea obligaţiilor faţă de terţi; d) obligarea la plata unor facturi emise încă din anul 2007 şi pentru care unitatea nu are disponibile creditele necesare.”, se arată în voluminosul raport de control întocmit de experţii anticorupţie ai Apărării.

Voicu a declanşat “operaţiunea Haos” la UM 02433

Pentru ca grupul coordonat de Victor Victor să-şi poată desfăşura activitatea ilegală, comandantul UM nr. 02433 Bucureşti, acelaşi Victor Voicu, a ordonat declanşarea „operaţiunii Haos”! Altfel nu pot fi explicate constatările uluitoare pe care experţii anticorupţie ai MapN le-au făcut şi le-au scris, negru pe alb, în raportul pe care l-au prezentat ministrului.

“Nu se găseau în unitate, la data investigaţiei, documentele de evidenţă contabilă pentru anul 2010, întrucât fostul contabil şef, domnul Cosmescu Dumitru, a ţinut contabilitatea pe un laptop proprietate personală de pe care, la plecarea prin demisie, nu a descărcat programul de evidenţă şi datele referitoare la operaţiunile patrimoniale derulate de unitate până la 31.12.2010. Astfel, la data verificării, în afara documentelor contabile arhivate în dosarele de contabilitate, nu existau stocate documentele specifice evidenţei contabile, nu existau balanţe ale conturilor contabile sintetice şi nici posibilitatea de a mai exploata în vreun fel operaţiunile înregistrate, încălcându-se astfel prevederile art. 23 din Legea 82/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Fraudă la bani europeni

Controlorii antifraudă din Ministerul Apărării au constatat, de asemenea, că generalul Voicu şi acoliţii săi şi-au bătut joc şi de banii europeni: “În anul 2011 a fost introdus în folosinţă şi a început să fie utilizat programul de contabilitate MAPROMED, achiziţionat din fonduri europene, în condiţiile în care la acea dată existau în evidenţa contabilă a unităţii încă trei programe de contabilitate. (…) Având în vedere neregulile constatate, comisia de investigare a propus prin actul de constatare nr. A 1500/19.06.2012 executarea unei cercetări administrative pentru stabilirea împrejurărilor şi condiţiilor în care s-au derulat aceste acţiuni şi dacă rezultatul lor reprezintă producerea unor pagube patrimoniului CCSMM.

Registre duble, ca la mafioţi

Grupul organizat pentru căpuşarea UM 02433, coordonat de generalul Victor Voicu, a încercat să spele urmele faptelor săvârşite inclusiv prin ţinerea unor registre duble, după cum au raportat în scris ministrului Apărării experţii antifraudă ai Armatei: „pentru lunile ianuarie, februarie, martie 2011, a fost identificată ţinerea a două registre de casă: – unul întocmit manual de către casier; – un altul întocmit cu ajutorul programului informatic achiziţionat din fonduri europene, fiind ţinut separat pe fonduri bugetare şi pe venituri proprii.

Verificările efectuate în perioada 2011-2012 de către comisia de investigare a Direcţiei de Prevenire şi Investigare a Corupţiei şi Fraudelor au relevat faptul că sumele din cele două evidenţe (manuală şi informatică) nu coincid în totalitate, apărând diferenţe semnificative. Totodată, au fost identificate o serie de diferenţe şi din compararea exemplarelor 1 şi 2 ale Registrelor de casă întocmite manual, acestea constând în modificări ale numerelor unor facturi, în tăierea unor înscrisuri, anularea altora, cele două exemplare nefiind identice.

Programul de contabilitate a permis intervenţii în documentele contabile după închiderea perioadei de raportare, consecinţa fiind modificarea, editarea sau ştergerea datelor din evidenţa contabilă de către fostul contabil şef al unităţii, domnul Cosmescu Dumitru. Dacă această vulnerabilitate a programului nu este eliminată, există în continuare riscul ca iregularităţile constatate pe perioada în care contabilul şef a fost domnul Dumitru Cosmescu să se repete.”

Furturi IT

Experţii Direcţiei Antifraudă din ministerul Apărării au constatat şi furturi ale diverselor echipamente IT într-un mod foarte simplu – chiar dacă în urma inventarierii faptice au fost constatate lipsuri, ele nu au fost consemnate în documentele centralizatoare: „rezultatele inventarierii din anul 2011 nu au fost valorificate, aşa cum este prevăzut la art. 7 şi art. 8 din legea nr. 82/1991 republicată. A fost raportată lipsa a 10 repere din evidenţa operativă a gestiunii “Bibliotecă şi IT” (adaptor, hub dual speed, mufe, unitate de alimentare toner, unitate de imagine toner, calculator Office Power, fax modem etc.), însă la întocmirea procesului verbal centralizator al inventarierii aceste elemente nu au fost preluate, fiind eliminate. S-a constatat, astfel, o pagubă în gestiunea “Bibliotecă şi IT” în valoare contabilă de 9.735,19 lei, pagubă pentru care nu au fost dispuse nici un fel de măsuri de cercetare sau de recuperare, chiar dacă procesul verbal al subcomisiei nr. 11 a fost aprobat de locţiitorul directorului Centrului, col. dr. Popescu Gabriel. Comisia de investigare a propus prin Actul de constatare nr. A 1500/19.06.2012 executarea unei cercetări administrative pentru stabilirea împrejurărilor şi condiţiilor în care s-a derulat această acţiune şi dacă rezultatul său îl reprezintă producerea unei pagube patrimoniului Centrului.”

Cercetare cu reactivi expiraţi şi periculoşi pentru populaţie

De asemenea, experţii ministerului Apărării au constatat şi faptul, extrem de grav pentru sănătatea bucureştenilor, că în laboratoarele Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare – UM nr. 02433 Bucureşti, situat în centrul Capitalei, pe strada C.A. Rosetti nr. 37, sector 1, se află substanţe periculoase. “(…) de asemenea, au fost identificate medicamente, reactivi, substanţe folosite în procesul de cercetare pentru care termenul de valabilitate este expirat. Drept urmare, pentru eliminarea riscurilor aferente deţinerii unor substanţe potenţial periculoase, precum şi pentru eliminarea costurilor suplimentare de depozitare este necesar să fie efectuate în regim de urgenţă demersurile necesare reglementării situaţiei acestora, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea împrejurărilor şi a eventualelor persoane responsabile pentru neutilizarea înainte de expirarea termenului de valabilitate.”

Prăduială la buget

În 2010, Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare a avut la dispoziţie două tipuri de bugete. Primul a fost un buget aprobat de Direcţia medicală (buget de stat) în valoare totală de 6.366.943 lei (1.591.736 euro); din acestea au fost deschise credite bugetare în valoare de 6.355.150 lei. Au fost efectuate plăţi de 6.329.928 lei şi au fost înregistrate cheltuieli de 7.755.796 lei.

Un al doilea buget aprobat de venituri proprii şi cheltuieli în valoare totală de 6.859.000 lei. Veniturile proprii reportate din anul 2009 au fost de 35.041 lei, încasările în 2010 au fost de 87.442 lei, plăţile efectuate au fost de 118.655 lei, iar cheltuielile înregistrate au fost de 202.544 lei.

Conform experţilor antifraudă ai MApN, fondurile puse la dispoziţia unităţii au fost utilizate, în principal, pentru asigurarea drepturilor personalului, plata utilităţilor, precum şi plata furnizorilor de bunuri şi servicii pentru asigurarea executării temelor de crecetare/obiectivelor Centrului.

Concluzia pusă de experţi privind execuţia celor două bugete este iarăşi una extrem de gravă: “execuţia celor două bugete s-a derulat cu încălcarea prevederilor Legii 500/2002 şi ale OMFP 1792/2002„ !

În continuare, vă prezentăm câteva dintre neregulile constatate de către experţii antifraudă la Centrul de cercetări condus de generalul Victor Voicu:

a . au fost efectuate plăţi fără ca în prealabil acestea să fie angajate, lichidate şi ordonanţate, majoritatea documentelor acestor operaţiuni nu au fost semnate de persoanele responsabile sau au aplicate semnături în cazul cărora există indicii temeinice că nu ar aparţine acestora;

b . au fost angajate operaţiuni economice fără a fi asigurate fonduri la articolele bugetare corespunzătoare, în cazul unora efectuându-se reglaje ulterioare în contabilitate; angajarea de cheltuieli peste limita aprobată sau în alte scopuri decât cele aprobate constituie infracţiune, conform prevederilor art. 71 raportat la art. 4 alin 2 şi 3 din L 500/2002;

c . au fost efectuate unele plăţi fără ca operaţiunile respective să fie lichidate în condiţiile legii – nu există documente de recepţie, operaţiunile nu sunt certificate în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii etc., prin acordarea formală a vizei pentru control financiar preventiv propriu, fără verificarea check-list-urilor şi fără ca documentele aferente să poată fi considerate documente justificative;

d . peste 80 la sută din formularele de ordonanţare nu sunt semnate şi nu conţin datele obligatorii, fiind arhivate în dosare numai pentru îndeplinirea condiţiilor de formă;

e . au fost efectuate plăţi pentru o serie de achiziţii de bunuri şi servicii realizate de alte persoane decât cele cu responsabilităţi în acest domeniu şi fără ca achiziţiile să fie înscrise în Programul anual al achiziţiilor publice pentru anul 2010 – cărţi, consultanţă, servicii şi produse IT, servicii cercetare ştiinţifică etc.;

f . au fost efectuate plăţi în afara bugetelor deschise pe fiecare subdiviziune bugetară în parte, fără încadrarea în valorile primite.

g . au fost întocmite raportări contabile nereale privind situaţia execuţiei bugetare, fără a se ţine cont de realitatea şi legalitatea plăţilor, ci folosind exclusiv sumele din deschiderile de credite, astfel încât neregulile produse să nu fie identificate cu ocazia verificărilor acestor situaţii la eşalonul superior;

h . nu au fost respectate prevederile referitoare la solicitarea unui plafon de casă de la unitatea de la unitatea dce trezorerie la care este arondată unitatea.

Victor Voicu, protejatul lui Gabriel Oprea

Conform unor cadre militare bine informate de la Apărare, generalul Victor Voicu avea asigurată o protecţie foarte solidă din partea lui Gabriel Oprea, fost apropiat al premierului Adrian Năstase, fost ministru al Apărării în guvernul Boc şi actual vicepremier în guvernul Ponta la acea dată. De asemenea, la rândul său, generalul Victor Voicu, prin relaţiile sale trainice, dar nu neapărat în domeniul medical ci în cel politic, generalul a pus umărul la ridicarea şi apoi la menţinerea lui Oprea în toate poziţiile înalte în care acesta a ajuns.

Ejectat de Crin Antonescu, pentru afaceri necurate mai vechi

În perioada interimatului la Cotroceni al preşedintelui PNL Crin Antonescu, Victor Voicu a fost recomandat pentru postul de consilier de stat pentru Sănătate al preşedintelui interimar. Ulterior, după alegerile din decembrie, el i-a fost propus preşedintelui PNL şi pentru postul de ministru al Sănătăţii, numai că liderul liberal a refuzat numirea generalului Voicu în guvernul Ponta, din cauza unor afaceri necurate. Astfel, liderului PNL i-a fost adus la cunoştinţă faptul că în 2003, Victor Voicu a fost destituit din funcţia de preşedinte al Comisiei de Transparenţă pe care o deţinea în Ministerul Sănătăţii. În urma unei anchete a Autorităţii Naţionale de Control, s-a descoperit că Voicu se află în conflict de interese cu funcţia sa publică întrucât soţia sa, Marilena Jiquidi, era membru în Consiliul de Administraţie al SC Labormed Pharma SA Bucureşti şi deţinea 26 la sută din acţiunile acestei societăţi, al cărei obiect de activitate este producţia de medicamente. Mai mult, Victor Voicu a fost singurul oficial incompatibil din Ministerul Sănătăţii care nu şi-a înaintat demisia din proprie iniţiativă, la sugestia ministrului de atunci al Sănătăţii, Ionel Blanculescu.

De asemenea, Victor Voicu a fost acuzat că în 2004 a acordat o treime din exclusivităţi la producerea medicamentelor de succes firmei soţiei sale. Preşedinte al Consiliului Ştiintific din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Victor Voicu ar fi favorizat firma Labormed Pharma SA, în care soţia sa, Marilena Jiquidi, deţinea 26 la sută din acţiuni şi un loc în CA.

Grupul organizat Biopharmacy, căpuşa comandantului UM 02433 Bucureşti

Acţionarii firma SC Biopharmacy & Pharmacol RES SA sunt:

-Jiquidi Marilena, soţia generalului Victor Voicu, şeful Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare – 32 la sută din acţiuni;

-Mircioiu Constantin, dr. farmacist, profesor, şef departament al Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, colaborator apropiat al generalului Victor Voicu – 32 la sută din acţiuni;

-Cosmescu Cristiana, farmacist, specialist al Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, colaborator apropiat al generalului Victor Voicu, soţia col. dr. ec. Dumitru Cosmescu, (contabil şef al Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare şi director economic al firmei) – 5 la sută din acţiuni;

– Medvedovici Andrei Valentin, chimist, colaborator apropiat al generalului Victor Voicu şi prieten al familiei Voicu – 11 la sută din acţiuni;

– Miron Dalia Simona, dr.farmacist, colaborator apropiat al familiei Voicu şi al lui Valentin Medvedovici – 5 la sută din acţiuni;

– Ionescu D. Mihaela, farmacist, colaborator al generalului Victor Voicu – 10 la sută din acţiuni;

– Creţu Gheorghiţă – 5 la sută din acţiuni.

Firma a fost înfiinţată la sfârşitul anului 1999 şi are obiect principal de activitate “cercetare-dezvoltare în biotehnologie”.

Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, unitate unicat a Apărării

Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare a fost înfiinţat în baza H.C.M. 2423/31.10.1968, prin transformarea şi trecerea Centrului de Radiobiologie Moleculară subordonat Ministerului Sănătăţii la Ministerul Forţelor Armate. Centrul este atestat prin Decizia nr. 9806/26.11.2007 ca instituţie de cercetare ştiinţifică, în conformitate cu prevederile HG nr. 551/2007.

CCSMM este o instituţie unicat în ţară ca profil de activitate, parte a Ministerului Apărării Naţionale, având ca obiectiv protecţia medicală împotriva armelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN).

După 1990, unitatea şi-a extins domeniul de interes al activităţii

de la problemele de protecţie a trupelor la protecţia populaţiei civile în situaţii de criză (pandemii, bioterorism, calamităţi, catastrofe tehnologice, criză economică).

Obiectul de activitate al Centrului îl constituie cercetarea ştiinţifică şi aplicativă în domeniul medico-sanitar pentru protecţia împotriva armelor de nimicire în masă, dezvoltat pe o serie de obiective operaţionale.

Conform misiunii şi atribuţiilor de bază, CCSMM desfăşoară activităţi specifice privind cercetarea fundamentală în toxicologie, epidemiologie, radiobiologie, biologie moleculară şi cercetare clinică şi aplicativă în domenii aparţinând CBRN.

De asemenea, Centrul desfăşoară cercetări care vizează modele experimentale şi metodologii de producere a antidoturilor cu destinaţie specială, acordă asistenţă medicală de specialitate în caz de accident/atac CBRN pentru personalul armatei din teatrele de operaţii şi, la ordin, pentru populaţia civilă, în formaţiunile clinice de profil, respectiv participă la acţiuni de intervenţie la dezastre, pentru lichidarea urmărilor, inclusiv de cauză teroristă.

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button