Toți românii se întreabă de ce prețurile la carburanți au explodat însă nici cel mai puternic om al planetei, Joe Biden, nu are soluții la această criză. În primul rând, se pare că americanii s-au molipsit de la conducătorii români slabi la minte și vânzători de țară. De la debutul pandemiei globale, Statele Unite au pierdut aproape 1 milion de barili pe zi din capacitatea de rafinare a petrolului, iar mai multe rafinării vor fi închise în următorii ani.
Potrivit Reuters, în SUA s-au închis următoarele rafinării:
- Lyondellbasell Houston cu o capacitate de 263.776 barili pe zi (bpd)
- Phillips 66 Alliance, Belle Chase, LA, cu o capacitate de 255.000 de barili pe zi
- Limetree Bay, St. Croix, USVI, cu o capacitate de 210.000 de barili pe zi
- SHELL CONVENT, ST. JAMES, LOUISIANA – CAPACITATE: 240.000 bpd
- MARATHON, MARTINEZ CALIFORNIA, AND GALLUP, NEW MEXICO, Capacitate: 161,000 bpd (Martinez); 27,000 bpd (Gallup)
- PHILLIPS 66 RODEO, CALIFORNIA – Capacitate: 120.200 bpd
Rafinatorul american Phillips 66 intenționează să-și transforme complet rafinăria de țiței din Rodeo, California, într-o fabrică de combustibili regenerabili, folosind ulei de gătit și deșeuri alimentare, începând cu 2024.
- HOLLYFRONTIER, CHEYENNE, WYOMING – Capacitate: 52.000 bpd
- CALCASIEU REFINING – LAKE CHARLES, LOUISIANA – Capacitate: 135.500 bpd
Joe Biden se roagă de OPEC să crească producția, dar degeaba ai petrol dacă nu ai capacitate de rafinare cât să facă față cererii de pe piață. Pe lângă faptul că foarte multe rafinării s-au închis în timpul pandemiei, Federația Rusă a pornit un război economic cu Occidentul în urma sancțiunilor impuse după invazia din Ucraina.
După vizita lui Iohannis la Kiev, Rusia a declanșat un război economic împotriva României
România rafina în 1989 34 de milioane de barili de petrol anual în 10 rafinării, iar astăzi mai rafinăm circa 10 milioane de barili în trei rafinării, toate vândute străinilor. Politicienii români care s-au instalat la putere după uciderea cuplului Ceaușescu, de la Ion Iliescu la Klaus Iohannis, nu au făcut altceva decât să pună la pământ industria petrolieră a României, prima țară din lume care a rafinat țiței brut.
După vizita de la Kiev a președintelui Klaus Iohannis, Federația Rusă a declanșat un război economic împotriva României, țara noastră fiind în mare o victimă colaterală a războiului hibrid dus de Vladimir Putin împotriva Occidentului.
România îşi asigură o treime din necesarul intern de petrol, restul fiind importat din Rusia şi Kazahstan. Austriecii de la OMV au redus drastic extracția de țiței românesc, în primele patru luni din 2022, ajungând o cantitate de ţiţei de 973.500 de tone echivalent petrol (tep), cu 61.700 tep (6%) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2021. OMV deține rafinăria Petrobrazi, unde se și rafinează petrolul scos din solul României.
Pentru cei care nu știu, OMV este legată ombilical de Gazpromul rusesc, ambele companii fiind implicate în proiecte comune și nu numai. Potrivit informațiilor deținute de anchetatorii.ro, OMV nu este doar un simplu partener de afaceri al Gazprom, legăturile fiind mult mai strânse printr-un memorandum secret semnat de managerii OMV Austria și Alexei Miller, șeful Gazprom.
Aprovizionarea Petromidia cu țiței din Kazahstan poate fi blocată de Rusia
După vizita primului turist al țării la Kiev, Klaus Werner Iohannis, Rusia a decis să închidă două din cele 3 terminale petroliere din portul rus Novorosiisk, de pe coasta de est a Mării Negre, pe unde Kazahstanul trimite pe piață peste două treimi din exporturile sale de petrol, prin oleoductul Caspian Pipelien Consortium (CPC). Motivul invocat de ruși ar fi niște bombe neexplodate din cel de-al doilea război mondial.
Decizia rușilor ar fi „un mesaj nu numai pentru Kazahstan, care nu este pregătit să recunoască republicile autoproclamate din estul Ucrainei, potrivit președintelui Kassym-Jomart Tokaev, dar și către compania americană Chevron, acționar cheie al câmpului petrolier kazah Tengiz”, de unde se exportă petrol prin CPC, potrivit presei kazahe.
Bombele „nu au deranjat pe nimeni timp de 80 de ani”, potrivit sursei citate.
Conducta CPC pleacă din Kazahstan de la Tengiz, de pe coasta de nord-est a Mării Caspice și cea mai mare parte a lungimii sale de 1.511 de kilometri străbate Rusia, până la portul Novorosiisk, de pe coasta de est a Mării Negre. Prin această conductă este aprovizionată și Petromidia.
Compania rusă Lukoil deține rafinăria Petrotel, a treia și ultima rafininărie funcțională din România, pentru că restul au fost tăiate și vândute la fier vechi cu sprijinul clasei politice trădătoare de țară. Rușii nu fac publice date despre capacitatea de rafinare însă ar fi potrivit INS undeva la 22% din capacitatea totală de rafinare din România. Rafinăria Petrotel a fost privatizată fraudulos de guvernul Adrian Năstase către oligarhii ruși. Toate activele pe care le dețin oligarhii ruși, în România sau în Occident, nu sunt proprietatea lor privată. Ei funcționează doar ca intermediari ai statului rus, gestionează de fapt niște proprietăți de stat rusești.
Sancțiunile UE, colapsul economiei românești
Majoritatea rafinăriilor europene sunt construite pentru ţiţeiul rusesc şi vor fi mai puţin eficiente atunci când vor folosi alte tipuri de ţiţei. În cazul unei întreruperi a aprovizionării ruseşti, UE ar fi vulnerabilă la aprovizionarea cu motorină, naftă şi păcură. Iar o interdicţie imediată asupra importurilor petrolului rusesc va produce un şoc estimat la aproximativ 3 milioane de barili de ţiţei pierdere pe zi şi aproximativ 1 milion de barili pe zi de produse petroliere. Şi, deşi OPEC ar putea avea capacitatea de a înlocui această pierdere, există un acord cu Rusia în cadrul OPEC + care limitează creşterea producţiei la doar 400.000 de barili pe lună.
FMI a redus aşteptările de creştere globală de la 4,4% la 3,6% atât în 2022, cât şi în 2023. Pentru România, creşterea PIB-ului a fost redusă la 2,2% în 2022, de la 4,8% anterior.
În Germania, efectele negative ale conflictului ucrainean sunt deja vizibile în economie. Numărul de cereri de insolvenţă normală a întreprinderilor a crescut cu 27% în martie 2022, comparativ cu februarie 2022. Acest lucru vine după o altă creştere de 4,2% în februarie. Şi, de obicei, din cauza dependenţelor economice, efectele observate în Germania ajung şi în România cu o oarecare întârziere. Anul trecut, România a exportat bunuri de peste 18 miliarde de euro în Germania, ceea ce face din aceasta principalul partener comercial, potrivit Eurostat.
Rusia poate distruge economia românească prin blocarea importului de țiței din Kazahstan pentru Petromidia, iar OMV nu poate face mare lucru pentru a acoperi găurile deoarece depinde de Gazprom. Rușii pot face ce doresc cu rafinăria Petrotel așa că România se poate pregăti de raționalizarea carburanților, exact cum ne indică cancelarul german Olaf Scholz. Când nu mai ai control asupra industriei petroliere, nu mai ai control asupra economiei. Companiile românești vor pica una câte una din cauza penuriei de carburanți și a prețurilor exacerbate de la pompă. România a căzut pradă politicienilor incompetenți și corupți, iar Klaus Iohannis este un exponent de seamă al partidelor sistemului, PNL și PSD, partide pe care le guvernează cu deosebită plăcere.