ȘTIRI

Mafia imobiliară din Sectorul 1, protejată de autoritățile statului: Cei care se opun sunt amenințați – case și bunuri distruse de infractorii protejați de stat

Pe raza Sectorului 1 al Capitalei activează o grupare specializată în retrocedări ilegale, cunoscută generic ca mafia imobiliară, din care face parte Daniel Tudorache (fost primar al Sectorului 1) – Moise Costin Sebastian (PMP), proprietarul unui imobil construit ilegal în strada Tudor Vianu, numărul 31, implicat în scandalul retrocedărilor din Parcul Verdi și Floreasca nr. 71, precum și martor în dosarul penal al lui Daniel Tudorache, respectiv Țîrvuloiu Cosmin, Dicu Edward și Dicu Laura Ionela.

Redacția Anchetatorii.ro a fost sesizată de doamna Claudia Nicoleta Mihăilă, la fel ca și alte instituții de presă, în legătură cu activitatea celor enumerați mai sus. Din păcate presa românească se află într-o stare dezastruoasă, fiind cumpărată de clasa politică mafiotă cu milioane de euro. Cenzura este noua armă a regimului. Dacă nu o fac cu bani atunci o fac prin intermediul instituțiilor statului, astfel te trezești peste noapte că site-ul sau pagina de facebook/tiktok îți sunt limitate ca trafic, adică utilizatorii nu mai pot vizualiza postările tale. Am văzut cu toții ce i s-a întâmplat lui Ion Cristoiu. În cazul său s-a găsit o soluție pentru că este un jurnalist de calibru, dar pe cei mici nu îi aude nimeni. Presa liberă este pusă la zid în țara românească. Poate de asta nu o să auziți despre astfel de cazuri în presa sistemului.

Doamna Mihăilă susține că respectivii indivizi care construiesc abuziv în București i-au distrus casa și mașina, iar totul poate fi dovedit cu imagini și documente.

„Am făcut nenumărate sesizări către instituțiile statului – Inspectoratul de Stat în Construcții, Poliția Locală, Primăria Sectorului 1, PMB, care nu au luat nicio măsură, ba mai mult, au trimis răspunsuri că toate lucrările și documentele ce stau la baza edificării imobilului din Tudor Vianu, nr. 31, Sector 1, Bucuresti, sunt legale.

Mai mult, pentru a  renunța la demersurile către instituții, în data de 18 dec. 2018, ora 2.30 noaptea, mașina pe care o conduc, proprietatea mamei mele, a fost distrusă în fața locuinței noastre. Am făcut plângere la Politie, dar nu au facut cercetări. Suntem deja în 2023. Mașina mamei mele a fost distrusă cu ajutorul mașinii de deszăpezire a ADP Sector 1, unde Moise Costin Sebastian ocupa funcția de director.

În prezent avem pe rol proces pentru anularea autorizației de constructie, dosar nr. 30879/3/2018, unde expertul a reținut că nu există daune ale imobilului meu. Procesele durează, dar degradările casei mele se accentuează, procesul de tasare nu s-a oprit, iar instituțiile abilitate sunt pasive.

Anexez alăturat prezentarea pe larg cronologic a faptelor săvârșite și poze cu masina distrusă.”, notează doamna Claudia Nicoleta Mihăilă.

Cine este Moise Costin Sebastian

Moise Costin Sebastian este cunoscut ca sponsorul și stăpânul lui Eugen Tomac, așa zisul președinte al Partidului Mișcarea Populară. Tomac i-a cedat lui Moise postul de deputat când a fost ales europarlamentar. Ionela Dicu este fiica bulibașei din Târgoviște și totodată sora lui Sebastian Costin Moise. Ionela Laura Dicu, începând din noiembrie 2017, a cumpărat patru bucăți de pământ în parcul din Floreasca cu 873.800 de euro. Apoi le-a vândut mai departe. În anturajul lor apar numele lui Codrin Ștefănescu și al celor doi Cocoși, tată și fiu.

Primăria Capitalei condusă de Gabriela Firea a plătit dublu pentru răscumpărarea Parcului Verdi, beneficiarii fiind cei din gruparea sus menționată și infractorul fugar, Dragoș Săvulescu.

Sebastian Moise

Filiera e descrisă într-un rechizitoriu DNA care îi incriminează pe cei doi Cocoși într-o afacere similară, cu niște terenuri din Argeș și despăgubiri acordate de stat prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). Deputatul Moise, care n-a avut calitate în dosar, a intermediat drepturile litigioase către Cocoș Junior.

Ionela Dicu

În Parcul Verdi, triangulația s-a produs în grupul ermetic al fraților Ionela și Costin plus asociații lor, Cosmin Țîrvuloiu și Mircea Robea. Aceștia din urmă au vândut efectiv la primărie, pe persoană fizică, cu 6.6 milioane de euro. De trei ori mai mult decât cumpăraseră cu șase luni mai devreme.

Țîrvuloiu și deputatul Moise sunt coproprietari pe mai multe imobile din București și Dâmbovița. Parteneriatul se reflectă și în vânzări de apartamente de lux (Vianu Rezidențial, Premium Rezidențial, Floreasca Rezidențial). Doamna Dicu e implicată și în construcția ilegală într-un parc bucureștean a unui bloc ajuns în posesia rechinului imobiliar Gheorghe Stelian. 

Daniel Tudorache, anchetat de DNA

Fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache, actual deputat, este urmărit penal de DNA, alături de patru foști directori din primărie, într-un dosar de abuz în serviciu cu un prejudiciu enorm – 944 de milioane de lei – vizând stabilirea tarifelor pentru firma de salubrizare Romprest.

Acuzațiile pe care DNA i le aduce lui Daniel Tudorache în noul dosar

  • „În cursul anului 2012 s-ar fi procedat, cu încălcarea legii, la ajustarea tarifelor aferente contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a Sectorului 1 București, încheiat în anul 2008,
  • – s-ar fi acceptat la plată facturi cu tarifele ajustate în anul 2012 și la un moment ulterior unei decizii executorii a Curții de Conturi care solicitase în 2016 recuperarea sumelor achitate în plus.
  • În perioada mai 2017-16.09.2019, în contextul demersurilor efectuate de societatea comercială pentru modificarea tarifelor serviciului de salubrizare, care face obiectul contractului de delegare menționat, Unitatea Administrativă Teritorială Sector 1 ar fi fost indusă în eroare prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase reprezentată de cuantumul cheltuielilor pe care se fundamentează solicitările societății de modificare a tarifelor. Acest lucru s-ar fi realizat în scopul obținerii pentru societatea comercială a unui folos patrimonial injust, în condițiile în care cheltuielile din evidența contabilă ce trebuiau luate în calcul în procedura de modificare a tarifelor angajate nu ar fi reflectat realitatea, fiind inferioare celor indicate de societate în fundamentările tarifelor modificate”.

Conform procurorilor DNA, prin aceste demersuri ar fi fost creat un prejudiciu Sectorului 1 București în cuantum de 944.575.696 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea respectivă.

DNA precizează că în acest dosar sunt vizate și alte persoane.

Situație Tudor Vianu, nr. 33

În fapt, subsemnata am cumpărat imobilul situat în București, Str. Tudor Vianu nr. 33, ap. 1, sector 1, în baza legii nr. 112/1995, iar la adresa din str. Tudor Vianu însă nr. 31, București, sector 1, în anul 2018 fostul primar Tudorache Daniel a autorizat în mod nelegal, lucrări de construire prin alipire la calcan, lucrări care s-au făcut cu depășirea limitei de hotar prin demolarea gardului, fără a există acordul meu. S-a ajuns astfel la ocuparea abuzivă de către proprietarii de la nr. 31 a terenului dintre gard și calcanul imobilului meu, teren ce aparține primăriei.

Prin autorizația de construire nr. 212/08/V/16940 din dată de 03.07.2018 emisă de Primăria sectorului 1, s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru un imobil de locuințe colective S+P+2E+M, pe terenul din str. Tudor Vianu nr. 31. Totodată, prin autorizația de desființare nr. 38/03/V/14478 din dată de 18.05.2018 emisă de aceeași primărie, s-a autorizat executarea lucrărilor de desființare pentru construcțiile existente, respective 2 corpuri cu regim de înălțime D+P și P de pe terenul de la nr. 31.

Edificarea construcției de la nr. 31 urmă să fie executată pe un spațiu liber de construcții dar care va avea trei lături de calcan, clădiri existente, una dintre acestea fiind clădirea în care este situat apartamentul proprietatea subsemnatei.

Desființarea celor 2 corpuri vechi a condus la distrugerea camasuielii efectuate de subsemnata în anul 2004 și deteriorarea gravă a hidroizolației aparțînând imobilului meu. Plasa de oțel montată pe peretele calcan a fost smulsă, mortarul camasuielii purtând urme vizibile. Gardul despărțitor a fost desființat, fără autorizație sau acordul subsemnatei.

Art. 27 alin. 1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediată lor vecinătate, este necesar acordul vecinilor, dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora.

În art. 27 alin. 2 din aceleași norme se menționează expres faptul că reprezintă astfel de situații cazurile în care, prin ridicarea unei construcții noi în vecinătatea imediată a unei construcții existente, pot fi cauzate acesteia prejudicii privind rezistență mecanică și stabilitatea, securitatea la incediu, igienă, sănătatea și mediul ori siguranță în exploatare.

Necesitatea acordului era menționată expres și la pct. 5 litera b) din Certificatul de urbanism nr. 1633/77/N/34843/21.09.2017, ce a stat la baza emiterii autorizației, care consemna expres “acord notarial proprietari vecini, dacă lucrările noi impun luarea unor măsuri de intervenție pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidări, etc) și dacă prin proiect se menține această obligativitate.”

Mai mult, prin desființarea corpului alipit de proprietatea subsemnatei, în peretele bucătăriei mele s-a creat o gaură de dimensiune mare (circumferința de aprox. 30 cm) apreciind că zidul rămas care este de fapt doar tencuiala, are în prezent o grosime de circa 6 cm, la baza lui sapandu-se până la o adâncime de aproximativ 3,25 m.

În calitate de persoană prejudiciată prin autorizarea și efectuarea lucrărilor de construire de la nr. 31, am solicitat în față instanței de contencios administrativ, anularea autorizației de construire și repararea prejudiciului astfel creat, care, din păcate, continuă să se producă și în prezent. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul tribunalului București sub nr. 30879/3/2018 și nu s-a finalizat până în prezent.

Menționez că autorizația de construire emisă de fostul primar nu respectă certificatul de urbanism, conform căruia POT maxim era de 45%, valoare nerespectata de către beneficiari și neexistând derogare de la Primăria Municipiului București, construcția autorizată și edificată ocupând terenul de la nr. 31 fiind alipită la calcan pe 3 lături.

Din cauza modului defectuos în care expertul MLPAT a propus efectuarea fundației, și anume cu sprijinire berlineză, imobilul meu a fost grav afectat, motiv pentru care m-am adresat Inspectoratului de Stat în Construcții care le-a pus în vedere beneficiarilor de la nr. 31 să ia măsuri pentru punerea în siguranță a imobilului meu, iar pentru identificarea acestor măsuri s-a efectuat un raport de expertiză, conformadresa emisă de ISC nr. 116197/24.06.2021 și 19078/03.08.2021.

Expertiză efectuată asupra stării imobilului a arătat că a existat un gard despărțitor între proprietățile de la nr. 31 și nr. 33, a cărei desființare nu a fost autorizată. Este evident că prin distrugerea gardului lipit de calcan, a îndepărtării camasuielii, a hidroizolației și implicit prin substituirea zidului de calcan, s-a pus în pericol siguranță clădirii dar s-au produs și deteriorări grave imobilului meu a cărei bucătărie în acest moment nu poate fi utilizată având în vedere că o parte din peretele exterior nu mai există.

Raportul propunea pentru consolidare injectări cu lapte betonitic, lucrări ce au fost contractate de societatea Zublin și realizate doar scriptic pentru că în realitate, nu au fost efectuate așa cum s-a dispus de ISC. Conform discuției purtate personal cu inginerul angajat de Zublin România, Mircea Aioaneinu s-au efectuat injectări cu lapte betonic pentru consolidare. Benficiarii de la nr. 31 (Moise, Tirvuloiu) au prezentat la ISC un proces verbal semnat de executant, beneficiar și dirigintele de șantier.

Pentru că imobilul meu continuă să se degradeze am sesizat din nou ISC cu solicitarea de a se face verificări la față locului pentru a se stabilii dacă lucrările impuse au fost efectuate. Spre mirarea mea, răspunsul celor de la ISC a fost că este suficient acel proces verbal și nu este necesară prezentarea reprezentaților acestora la față locului, rezultând că lucrările au fost efectuate, în ciuda susținerilor mele.

Mai mult, pentru așa zisele lucrări de injectare nu există proiect, în documentație fiind specificat același proiect din 2018 care a stat la baza construcției și nu un proiect privind injectarile impuse în urmă expertizei din 2019. De asemenea, documentația privind presupusele injectări nu este avizată de un verificator AF.

Menționez că demersurile mele au fost ignorate cu bună știință de fiecare dată de Poliția Locală Sector 1-direcția Urbanism-Disciplină în construcții, care nu a făcut controalele necesare și impuse de lege și nu a luat măsuri pentru punerea în siguranță a imobilului meu și sancționarea beneficiarilor.

În cadrul procesului civil menționat anterior s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate în construcții Af și A1, Fundații și structuri de rezistență, iar expertul tehnic, atestat MLPAT pentru exigență Af – dr. ing. Mircea Galer- a transmis o notă tehnică privind verificarea tehnică la cerință Af a proiectului aferent imobilului construit în str. Tudor Vianu nr. 33, prin care a arătat că în conformitate cu Legea 10 consolidată la 30 ianurie 2020 privind Calitatea în construcții – proiectele tehnice trebuie verificate de “specialiști verificatori de proiecte, pe domenii/subdomenii și specialități, alții decât specialiștii elaboratori ai proiectelor”, (art. 13 (1)), iar în urmă analizei tuturor documentelor puse la dispoziție de părți privind proiectul tehnic afferent imobilului construit la adresa din str. Tudor Vianu nr. 33, realizat de PFA Bratu Florentin Marian, inclusiv al Procedurii de injectare realizată de SC Zublin România SRL, s-au constatat următoarele:

  • Toate planșele proiectului tehnic nu sunt verificate intern (de către proiectant);
  • Planșă R2 Plan Săpături/ Sprijiniri, (martie 2018) nu este verificată (semnat și ștampilat) de un Verificator de proiecte la cerință Af;
  • Caietul de sarcini- Structura de rezistență nu este semnat de verificatori de proiecte la cerință Af și A1. Conform HG 907/2016, caietele de sarcini fac parte integrantă din proiectul tehnic;
  • Dispoziția de șantier nr. 1/12.09.2018 nu este semnată de un verificator de proiecte, cerință Af;
  • Procedura de injectare, realizată de Zublin România SRL, nu poate înlocui un proiect tehnic ce ar fi trebuit realizat pentru această lucrare inclusiv verificarea tehnică Af a acestuia;

Pe lângă toate aceste nereguli, există suspiciunea rezonabilă că adresele către ISC, Memoriu Tehnic de Rezistență- soluții alipire calcan -parte scrisă și Referatele, toate semnate și ștampilate de Ing. Bratu F., Ing. Stănescu și Ing. Trifan sunt false, ștampilele și semnăturile fiind realizate printr-un colaj posibil prin scanarea impresiunii și a semnăturii de pe un alt document și imprimate pe cel actual, motiv pentru care solicităm efectuarea unei expertize prin care să se stabilească dacă documentele ce stau la baza proiectului aferent imobilului construit în strad Tudor Vianu nr. 31 sunt semnate și ștampilate în fals.

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button