Luca Niculescu: „Vă spun sincer, eu sunt foarte ocupat cu aderarea la OCDE și îmi vine greu să mă exprim în alte privințe. „
Problema principală a interviului dlui Luca Niculescu este transformarea unui proces complex, condiționat, de aderare la OCDE într-o certitudine exagerată, folosind narațiuni parțial adevărate sau care induc în eroare pe tot parcursul interviului.
Un alt punct slab al acestui interviu al dlui Niculescu este contradicția permanentă între certitudinea tehnică, nevoia de a da asigurări repetate a sprijinului politic și folosirea unui limbaj inconsecvent, astfel încât narativul său este ambiguu, neclar și induce în eroare pe oricine nu are cunoștințe despre OCDE.
- „Practic am terminat; 24 din cele 25 de comitete înseamnă că aderarea este aproape asigurată.”
Această afirmație este neadevărată. Aderarea la OCDE este un dialog tehnic pe mai mulți ani, cu până la 25 de comitete de experți, dar pasul decisiv este invitația unanimă a Consiliului ministerial bazată pe toate opiniile formale ale Comitetelor sectoriale, pe Raportul Secretarului General și alte documente. Cu alte cuvinte, un comitet rămas nu înseamnă calitatea de membru garantat.
De asemenea, prezintă termenul limită pentru 2026 în două moduri diferite. Pe de o parte, spune că este un obiectiv realist și că RO este aproape de aderare; pe de altă parte, subliniază că foaia de parcurs a OCDE nu a avut un termen limită și că 2026 este doar o țintă politică asumată. Deci, un mesaj public extrem de neclar: este 2026 o așteptare realista, sau este un angajament politic intern?
- „Procesul este extrem de tehnic, așa că politica contează foarte puțin.”
Acest lucru este doar parțial adevărat. Invitația finală este o decizie de unanimitate politică a Consiliului celor 38 state membre. Așadar, declarația dlui Luca Niculescu minimalizează faptul că aderarea este tehnică și politică. - „Criza politică actuală nu va influența aderarea absolut indiferent ce se întâmplă.”
Această afirmație este spusă ca un adevăr absolut. Procesul oficial OECD nu spune că aderarea este deconectată de crizele politice; potrivit OCDE, țara trebuie să finalizeze alinierea tehnică, să obțină aprobarea unanimă a Consiliului, să semneze un acord de aderare și apoi să finalizeze pașii de ratificare internă. Prin urmare, certitudinea dlui Niculescu este exagerată în raportul cu pașii pe care-i implică oficial procesul de aderare.
Există o contradicție între afirmația sa că toate forțele politice susțin aderarea la OECD și interpretarea lui personală privind criza politicăactuală, care ar putea afecta credibilitatea României. Dl. Niculescu afirmă că, criza nu va influența procesul „absolut indiferent ce se întâmplă”, dar ulterior se bazează pe același consens politic larg și pe sprijinul guvernului (demis prin moțiune de cenzură) ca bază că nu există pericol. Deci, acest sprijin este prezentat atât ca dovadă a aderării la OCDE (!), cât și ca o garanție a impactului instabilității politice, fără a explica cum această criză nu ar conta în procesul de decizie la OCDE (!).
O altă contradicție: dl. Niculescu afirmă că RO nu ar trebui să se compare cu alte țări, dar compară imediat RO cu Costa Rica și Columbia și insistă că România este „în fruntea plutonului”…. Astfel, dl. Niculescu se contrazice pe el însuși, după cerespinge comparațiile de principiu cu alte țări, apoi le folosește pentru a-și susține propria sa versiune a aderării.
- „Apartenența la OECD va aduce rapid investiții, locuri de muncă și poate o creștere anuală a PIB-ului de 1%.”
Narativul OECD se referă la ideea că apartenența poate crește încrederea investitorilor și poate ajuta la alinierea reformelor interne, dar prezintă acest lucru ca pe un proces de reformă, nu ca pe un beneficiu economic imediat. Poziția OECD evidențiază în continuare provocările implementării refermelor în România în 2026, ceea ce este în contradictoriu cu impresiile dlui Luca Niculescu că aderarea ara duce câștiguri automate sau rapide. - „Totul va fi mai bine odată ce România va fi în OECD.”
Această afirmație este clar o aberație a dlui Luca Niculescu, ține mai mult de sfera propagandei, nu se bazează pe nicio analiză, pe niciun proces de aderare. Narativul OECD este că aderarea poate îmbunătăți și poate oferi acces la benchmarking și bune practici, dar nu garantează că fiecare domeniu de politică publică se va îmbunătăți automat sau că, calitatea de stat membru în sine rezolvă problemele de guvernanță internă a statului respectiv.
O concluzie este că interviul dlui Niculescu este în mare parte unul festivist; nu vorbește deloc de pregătirea instituțională post-aderare: cum va gestiona RO această aderare, ce politici sau sectoare sunt cele mai susceptibile să fie criticate inn Comitetele sectoriale ale OCDE, sau ce intenționează să facă pentru ca RO să nu devină „elevul – problemă”?
