Sub pretextul regenerării urbane și al extinderii spațiilor verzi, administrațiile locale din București au dezvoltat, de-a lungul anilor, un ecosistem financiar extrem de profitabil, dar cu circuit închis. Sectorul 6 al Capitalei nu face excepție de la această regulă nescrisă a administrației publice românești, devenind un veritabil El Dorado pentru un grup restrâns de societăți comerciale abonate la banii statului. Această investigație exhaustivă analizează mecanismele prin care sume colosale, de ordinul zecilor de milioane de euro, sunt direcționate sistematic către firme cu un istoric controversat, conduse de personaje ale căror legături duc spre dosare celebre de corupție, rețele de interese transpartinice și afaceri de familie girate chiar din interiorul instituțiilor publice.

Privit în ansamblu, peisajul achizițiilor publice din Sectorul 6, fie că vorbim despre Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană, despre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sau despre Administrația Școlilor, reliefează un tipar alarmant. Contractele sunt atribuite fie prin licitații uriașe, de tip acord-cadru, care securizează monopolul pe ani de zile, fie prin fragmentarea achizițiilor în contracte de valoare mică, atribuite direct, departe de ochii publicului. În spatele copacilor toaletați agresiv, al rulourilor de gazon și al panseluțelor plantate pe sume exorbitante, se ascunde o rețea complexă de relații interumane, cumetrii instituționale și interese financiare care parazitează bugetul local.

Piațeta Favorit și sindicatul denunțătorilor

Unul dintre cele mai elocvente exemple ale modului în care administrația locală alege să își cheltuie fondurile destinate modernizării urbane este proiectul de reamenajare a zonei Favorit. Fostul Cinema Favorit, un loc cu o încărcătură simbolică pentru locuitorii cartierului Drumul Taberei, a devenit epicentrul unui proiect edilitar care promite crearea unui „Centru Nou” al municipiului București. Administrația Domeniului Public, instituție aflată în subordinea directă a Primăriei Sectorului 6, a decis alocarea unei sume de peste 9.5 milioane de lei, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată, exclusiv pentru proiectarea și execuția acestei piațete multifuncționale.

Dincolo de randările spectaculoase, care promit trotuare generoase, mobilier urban modern, alei pietonale noi și suprafețe extinse de vegetație pe o arie de 9300 de metri pătrați, atenția se îndreaptă inevitabil către identitatea celor care vor încasa acești bani publici. Câștigătorii acestui contract nu sunt o prezență nouă în peisajul achizițiilor publice, ci reprezintă o asociere de firme care domină de ani buni piața amenajărilor peisagistice din Capitală: Garden Center Grup SRL, Cris Garden SRL și Ro-Verde Landscaping SRL.

Analiza acționariatului acestor companii scoate la lumină o încrengătură de personaje controversate, cu o activitate documentată temeinic de către Direcția Națională Anticorupție. Garden Center Grup SRL este condusă de afaceristul Ion Olteanu, care figurează ca unic asociat. Acesta nu acționează izolat, ci este partener de afaceri în cadrul companiei Ro-Verde Landscaping SRL cu un alt personaj cheie, Cătălin-Marius Vișan. Numele celor doi afaceriști au căpătat o notorietate publică deosebită în momentul în care au apărut ca denunțători principali în celebrul dosar de corupție al fostului primar general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Colaborarea lor cu procurorii anticorupție nu le-a oprit însă ascensiunea în lumea afacerilor cu statul. Dimpotrivă, firmele controlate de Olteanu și Vișan au continuat să prospere, devenind clienți fideli ai primăriilor din București, cu o predilecție clară pentru Sectoarele 1 și 6. Datele arată că, prin intermediul societăților pe care le controlează, cei doi au reușit să adune licitații publice a căror valoare cumulată depășește pragul uluitor de 300 de milioane de euro. Rețeaua lor de clienți instituționali este vastă și impresionantă, ajungând să includă chiar și Administrația Prezidențială, demonstrând o capacitate extraordinară de a penetra structurile de achiziții la cel mai înalt nivel al statului român. Această situație ridică semne de întrebare legitime cu privire la criteriile reale de selecție în achizițiile publice și la modul în care istoricul penal sau implicarea în dosare de mare corupție influențează, sau mai degrabă eșuează să influențeze, accesul la fondurile publice.

Umbra lui Omar Hayssam și monopolul Cris Garden

Dacă prezența denunțătorilor din dosarul Oprescu nu era suficientă pentru a contura un tablou controversat al asocierii câștigătoare de la Piațeta Favorit, prezența companiei Cris Garden SRL aduce în discuție legături cu un trecut și mai întunecat al mediului de afaceri autohton. Cris Garden SRL este un gigant al amenajărilor peisagistice, raportând, conform celor mai recente bilanțuri, un număr de 208 angajați, o cifră de afaceri care depășește 55 de milioane de euro și un profit net anual de peste 5.5 milioane de euro. Până în prezent, firma a reușit să își adjudece peste 68 de contracte publice, a căror valoare totală depășește 208 milioane de euro.

În spatele acestei mașinării de făcut bani din tăieri de copaci și plantări de panseluțe se află Sorin Cristian Cosac și Alina Cristina Duminică. Numele lui Sorin Cristian Cosac deschide o cutie a Pandorei în ceea ce privește relațiile sale de afaceri din trecut. Presa de investigație l-a catalogat public drept un apropiat al lui Omar Hayssam, teroristul condamnat pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak. Legăturile nu sunt simple speculații, ci sunt ancorate în documente oficiale de la Registrul Comerțului. În anul 2002, Sorin Cristian Cosac figura ca asociat în firma General Grup alături de Mukles Omar, fratele lui Omar Hayssam.

Mai mult decât atât, ramificațiile relaționale ale lui Cosac s-au extins și către societatea siriană Ogharit, o entitate juridică implicată direct în controversata operațiune de privatizare a IPRS Băneasa, o afacere care a lăsat urme adânci în economia românească și care face obiectul unui dosar penal instrumentat de Direcția Națională Anticorupție. În ciuda acestui bagaj reputațional extrem de greu, Cris Garden SRL a devenit o entitate indispensabilă pentru primăriile de sector din București. Indiferent de culoarea politică a primarilor, fie că vorbim de administrațiile anterioare sau de cele actuale, fie că vorbim de Sectorul 3 condus de Robert Negoiță sau de Sectorul 6, compania condusă de apropiații familiei Hayssam continuă să câștige contracte pe bandă rulantă.

Situația a fost semnalată public încă din anul 2018, când consilieri locali au atras atenția asupra modului în care parcurile emblematice ale Capitalei, precum IOR, Titan, Titanii și Gheorghe Petrașcu, au fost practic concesionate către Cris Garden SRL. Astăzi, vedem cum aceeași companie primește sume colosale pentru a desena noul centru al Sectorului 6, ceea ce demonstrează o continuitate transpartinică a intereselor financiare care transcende orice discurs politic despre reformă și transparență.

Acordul-Cadru din 2026: Zăvorârea bugetului pentru patru ani

Amploarea fenomenului de acaparare a bugetelor destinate spațiilor verzi este cel mai bine ilustrată de mișcările făcute de Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană a Sectorului 6 în luna februarie a anului 2026. Într-o mișcare strategică menită să asigure monopolul pe termen mediu și lung, instituția a atribuit un acord-cadru mamut, cu o valoare maximă estimată la nu mai puțin de 210.88 milioane de lei, sumă la care nu este aplicată taxa pe valoarea adăugată. Aceasta înseamnă aproximativ 46 de milioane de euro care vor curge din taxele și impozitele locuitorilor Sectorului 6 direct către un număr restrâns de companii, pe parcursul următorilor ani.

Cine sunt beneficiarii acestei mega-licitații? Așa cum era de așteptat, lista câștigătorilor citește ca un „Who’s Who” al băieților deștepți din peisagistică. Regăsim, în mod previzibil, trinitatea care a acaparat contractul pentru Piațeta Favorit și care domină licitațiile similare din sectoarele 1, 2 și 3: Cris Garden SRL, Garden Center Grup SRL și Geca Impex PM SRL. Această din urmă companie, Geca Impex PM SRL, deținută de Gelu și Verona Palamaru, cunoscuți în spațiul public drept apropiați ai unor lideri politici marcanți la nivel național, completează cercul de putere. Alături de acești titani ai contractelor publice, acordul-cadru din Sectorul 6 a făcut loc și altor companii precum Pergola Gradini Decorative, Maksan Techno Grup, Eco Garden Construct și Smart Energy Business.

Licitația pentru acest acord-cadru enorm nu a fost lipsită de turbulențe, fiind marcată încă din 2024 de contestații depuse de firmele participante. Cu toate acestea, finalitatea procedurii a reconfirmat statutul intocabil al companiilor de casă. Sistemul acordului-cadru este deosebit de periculos pentru sănătatea financiară a unei administrații locale deoarece blochează accesul altor competitori pe piață pentru o perioadă lungă de timp, de obicei patru ani. Odată semnat acest acord, primăria nu mai trebuie să organizeze licitații deschise pentru fiecare lucrare în parte. Instituția va emite pur și simplu contracte subsecvente către firmele deja validate în acord, transformând procesul de achiziție într-o simplă formalitate birocratică de deblocare a fondurilor.

În practică, acest mecanism înseamnă că timp de patru ani, orice creangă tăiată, orice petec de gazon rulat, orice sistem de irigații montat în Sectorul 6 va fi facturat de acest cartel restrâns de companii, la prețuri stabilite într-un mediu cu concurență minimă. Lipsa de transparență și riscul de supraevaluare a lucrărilor devin astfel o problemă cronică, în condițiile în care execuția contractelor subsecvente este mult mai greu de monitorizat de către societatea civilă și presa independentă în comparație cu licitațiile deschise.

Cazul DGASPC Sector 6: Nepotism instituționalizat și „Grădini Botanice” fictive

Dacă la nivelul Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană monopolul este menținut de marile companii cu conexiuni la nivel înalt, la nivelul instituțiilor subordonate, precum Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, sifonarea banului public capătă accente de feudă personală și cumetrie administrativă. DGASPC Sector 6 este una dintre cele mai mari și mai bine finanțate instituții din sistemul de protecție socială românesc. Cu un personal care numără aproximativ o mie de angajați și beneficiind de o pondere substanțială din bugetul local, de ordinul zecilor de milioane de euro anual, menirea sa fundamentală ar trebui să fie identificarea și soluționarea problemelor sociale acute ale celor mai vulnerabile categorii: copii aflați în dificultate, familii nevoiașe, persoane vârstnice abandonate sau cetățeni cu dizabilități.

Cu toate acestea, realitatea de pe teren și documentele interne zugrăvesc o cu totul altă imagine, transformând DGASPC Sector 6 dintr-un bastion al solidarității sociale într-o afacere de familie extrem de profitabilă. În centrul acestui sistem se află directorul general Gabriela-Giorgiana Schmutzer. Ocupând funcții de conducere în cadrul instituției încă din anul 2005 și preluând funcția de manager plin din 2016, Schmutzer a reușit să își consolideze o poziție de invulnerabilitate administrativă. Remunerată cu un salariu care îl depășește pe cel al președintelui României, managerul DGASPC și-a dedicat o mare parte din eforturi nu eficientizării serviciilor sociale, ci populării schemei de personal cu membri ai propriei familii și fidelizării subalternilor prin practici de nepotism fără precedent.

Investigațiile relevă o organigramă care seamănă mai degrabă cu un arbore genealogic. Nora directorului general a fost angajată ca inspector de specialitate, în timp ce cumnatele sale ocupă funcții cheie: consilier achizitii publice, șef al Biroului Secretariat Comisie Persoane Adulte cu Handicap și infirmieră. Nepoata managerului ocupă poziția strategică de șef al Serviciului Achiziții și Monitorizare Contracte, controlând practic fluxul financiar al instituției. Sistemul de fidelizare se extinde prin relații de nășie, managerul devenind nașă de cununie sau botez pentru numeroși directori adjuncți, șefi de servicii și șefi de centre aflate în subordine.

Această rețea de relații de rudenie a generat situații aberante în care familii întregi cumulează venituri uriașe din bugetul direcției. Găsim exemple în care șoferul personal al directorului general avansează fulminant în funcții tehnice bine plătite, în timp ce soția, fiica și ginerele acestuia ocupă posturi de inspectori în aceeași instituție, toți încasând salarii brute care variază între nouă mii și șaisprezece mii de lei lunar. Modelul se repetă obsesiv: soț, soție și copii ocupă funcții de conducere sau de execuție în direcții cheie, cum ar fi Resurse Umane, Juridic, Strategii de Comunicare sau conducerea unor centre de sănătate multifuncționale. Instituția s-a transformat, de facto, într-un mediu ermetic, unde loialitatea față de clanul conducător primează în fața competenței profesionale și a nevoilor beneficiarilor.

Acest climat de control absolut și complicitate familială a creat mediul propice pentru scurgerea fondurilor către firme de apartament abonate la contracte supraevaluate. Un studiu de caz revoltător este relația financiară dintre DGASPC Sector 6 și compania Irigo Garden Serv SRL. Deși obiectul principal de activitate al direcției este asistența socială, milioane de lei au fost alocate pentru pretinse amenajări peisagistice ale unor centre care dispun de suprafețe exterioare infime.

Firma Irigo Garden Serv SRL, al cărei administrator este considerat un apropiat al familiei Schmutzer, a devenit beneficiara unor contracte halucinante. În luna august a anului 2019, direcția a achiziționat, pe hârtie, 650 de plante ornamentale de tip Tuja Smaragd, la un preț supraevaluat de 190 de lei bucata. Această achiziție a venit după ce, cu doar câteva luni înainte, în decembrie 2018, instituția mai cumpărase alte 700 de exemplare din aceeași plantă. Un calcul simplu ne arată că peste un sfert de milion de lei din fondurile destinate asistenței sociale au fost cheltuiți pe 1350 de arbori ornamentali. Realitatea din teren a demonstrat că doar câteva zeci de astfel de plante au ajuns efectiv la centrele din subordinea DGASPC, restul sumelor evaporându-se în conturile firmei de casă, în timp ce beneficiarii instituției continuau să se confrunte cu lipsuri materiale acute.

Colaborarea fructuoasă nu s-a oprit la plante ornamentale fantomă. În noiembrie 2021, aceeași societate a fost contractată pentru realizarea unor pretinse lucrări de amenajare peisagistică a curții interioare aparținând Centrului de Plasament „Acasă”. Valoarea contractului a fost stabilită la exorbitanta sumă de 413.000 de lei, existând indicii clare că documentația necesară atribuirii contractului a fost întocmită și antedatată abia după demararea fizică a lucrărilor. Analizând perioada 2019-2021, constatăm cu stupoare că o firmă specializată în grădinărit a reușit să extragă din bugetul unei instituții de protecție a copilului și a familiei suma totală de aproximativ cinci milioane de lei.

O altă firmă profund ancorată în bugetul DGASPC Sector 6 este Gil Instal SRL. Această societate a încasat din anul 2016 până în prezent nu mai puțin de 9.750.000 de lei. Modul de execuție a lucrărilor a ridicat nenumărate probleme, cum a fost cazul renovării Centrului „Acasă” în 2019, o lucrare realizată atât de defectuos încât Direcția de Sănătate Publică București a sancționat însăși DGASPC Sector 6 pentru nerespectarea normelor igienico-sanitare specifice. Cu toate acestea, în 2020, aceeași companie decontat peste un milion de lei pentru lucrări supraevaluate la Centrul de zi „Neghiniță”, iar ulterior, în 2021, a primit noi contracte pentru renovarea unor apartamente sociale de tip familial. Modus operandi rămâne constant: sume enorme alocate unor companii de casă pentru lucrări de o calitate îndoielnică, în timp ce actul de asistență socială propriu-zisă trece pe plan secund.

Administrația Școlilor Sector 6: Un paradis al achizițiilor directe supraevaluate

Părăsind sfera asistenței sociale și intrând în domeniul infrastructurii educaționale, descoperim că rețeta succesului pe bani publici este replicată cu o fidelitate dezarmantă în cadrul Administrației Școlilor Sector 6 (AS6). Sub conducerea directoarei Daniela Dumitru, instituția responsabilă de buna funcționare și modernizare a unităților de învățământ din sector a demonstrat o predilecție deosebită pentru achizițiile directe, cu prețuri mult umflate față de valoarea reală a pieței, direcționate către o rețea de firme conectate direct la apropiații conducerii.

Un episod antologic al risipei a fost achiziția de mașini de tuns iarba pentru un număr de 46 de unități școlare. Procedura s-a desfășurat cu o viteză uluitoare, toate contractele fiind finalizate în decurs de doar 12 minute pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice, iar echipamentele au fost plătite la un preț dublu față de ofertele similare disponibile pe piața liberă. Beneficiarul a fost o companie înființată recent, care în scurt timp a ajuns să cumuleze zeci de mii de euro din bugetul sectorului.

Analiza amănunțită a achizițiilor directe aprobate de Daniela Dumitru începând cu anul 2017 scoate la iveală un conflict de interese revoltător. Sume uriașe au fost direcționate către societăți comerciale conectate direct cu fostul ei soț și cu alți apropiați. Compania Crin Eco Clean, de exemplu, a reușit să câștige 1.8 milioane de lei din contracte semnate de AS6. Această firmă a fost condusă inițial de viitorul soț al directoarei de la acea vreme, trecând ulterior în administrarea fostului soț, Gabriel Goanță. Conexiunile merg și mai sus, existând informații potrivit cărora sora lui Goanță ar fi nașa actualei directoare responsabile cu achizițiile în cadrul Autorității Electorale Permanente, demonstrând cum aceste rețele locale de influență se întrepătrund cu structurile centrale ale statului.

Caracatița financiară a familiei Goanță s-a extins și prin interpuși. Alte trei firme care s-au bucurat de milioane de lei din bugetul școlilor din Sectorul 6 sunt controlate de indivizi care au avut legături de afaceri directe cu Gabriel Goanță în trecut. Vorbim despre Croma RBC Group, Arcop International și MBC Construct Prest, care au decontat sume considerabile pentru diverse servicii, demonstrând că cercul de încredere și profitabilitate este unul extrem de strâns și bine coordonat.

Revenind la obsesia administrației pentru spațiile verzi, constatăm cu surprindere că Administrația Școlilor Sector 6 operează, la rândul ei, cu firme controversate din domeniu, utilizând metode care ocolesc transparența totală a platformei publice de licitații. Sub conducerea Danielei Dumitru s-au eliberat sute de note de comandă, generând cheltuieli de sute de mii de lei care nu au apărut inițial pe SEAP și nici pe site-ul instituției. Deși aceste note de comandă figurau ca fiind încheiate cu fiecare unitate școlară în parte, ele purtau fără excepție avizul și ștampila conducerii centrale a AS6.

Una dintre entitățile beneficiare ale acestui sistem ocult de comandă a fost din nou Irigo Garden Serv, o companie care apare recurent în ecosistemul Sectorului 6. Fondată de un personaj cu legături comerciale indirecte cu cercul de afaceri al Hexi Pharma, Irigo Garden Serv a obținut în decurs de doar două luni aproape 300.000 de lei de la Administrația Școlilor. Banii au fost justificați prin prestarea unor servicii clasice de mentenanță: amenajarea spațiilor verzi din curțile școlilor, tunderea repetată a gazonului și întreținerea aleilor pietonale.

Risipa banului public în unitățile de învățământ se extinde și la achiziția de mobilier stradal. Instituția a direcționat 180.000 de lei către societatea Fraicom SRL, pe baza unor note de comandă, pentru a achiziționa bănci stradale și coșuri de gunoi destinate unui număr de 20 de școli. Analiza comparativă a prețurilor arată o supraevaluare crasă. AS6 a plătit 790 de lei, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată, pentru o singură bancă stradală. Pentru a înțelege dimensiunea jafului, este suficient să privim către alte instituții publice din țară: Spitalul de Psihiatrie din Sibiu a achiziționat produse similare la prețul de 292 de lei, Colegiul Tehnic Energetic din același oraș a plătit 530 de lei, iar Primăria municipiului Roman a cheltuit 600 de lei pentru o bancă. În cazul coșurilor de gunoi din metal și lemn, prețul plătit de Sectorul 6 a fost de 490 de lei fără TVA (583 de lei cu TVA inclus), în condițiile în care prețul mediu practicat pe piața liberă și chiar pe SEAP pentru articole identice varia între 209 și 359 de lei. Această practică de a cumpăra bunuri uzuale la cele mai mari prețuri posibile de pe piață indică un mecanism deliberat de sifonare a fondurilor, costul real fiind suportat din taxele părinților și ale cetățenilor.

Mecanismul fragmentării și eșecul auditului instituțional

Dacă privim tabloul general al achizițiilor publice din domeniul spațiilor verzi la nivelul Capitalei, observăm utilizarea unei tehnici ilegale extrem de eficiente pentru evitarea licitațiilor publice transparente: divizarea artificială a contractelor. Deși legislația în domeniul achizițiilor publice interzice în mod explicit autorităților contractante să spargă un contract mare în mai multe contracte de valoare mai mică pentru a se încadra sub pragul impus de lege pentru achizițiile directe (aproximativ 270.000 de lei pentru produse și servicii), această practică a devenit o obișnuință.

Modelul de operare al companiei Geca Impex PM SRL – o firmă nelipsită de la masa bogaților din Sectorul 6 – în relație cu alte primării din București este definitoriu pentru întregul sistem. S-a documentat cum, în decurs de doar câteva ore, o administrație locală poate publica pe sistemul electronic zeci de anunțuri separate pentru produse cu utilizare similară (bănci, coșuri de gunoi, echipamente de fitness, trambuline, leagăne). Imediat, toate aceste contracte miniaturizate, a căror valoare individuală este menținută artificial sub pragul legal, sunt atribuite aceleiași companii. Experții în achiziții publice avertizează de ani de zile că folosirea unor coduri CPV diferite pentru produse cu aceeași destinație finală reprezintă doar o tertip birocratic menit să acopere o ilegalitate flagrantă. Această fragmentare sistematică anulează concurența loială, umflă prețurile și facilitează direcționarea politică a fondurilor.

Poate cel mai frustrant aspect al întregului ecosistem financiar care guvernează spațiile verzi din Sectorul 6 este reacția autorităților de control. Organisme cu rol de audit, precum Curtea de Conturi a României, au semnalat repetat și documentat aceste nereguli. În rapoartele de audit, inspectorii Curții de Conturi au consemnat negru pe alb existența plăților nejustificate, superficialitatea caietelor de sarcini întocmite de instituțiile Sectorului 6, achiziționarea de bunuri la prețuri mult peste media pieței, divizarea ilegală a contractelor pentru evitarea procedurilor concurențiale și înregistrarea eronată a plăților în contabilitate. Cu toate acestea, rapoartele rămân, de cele mai multe ori, simple constatări pe hârtie. Măsurile coercitive întârzie să apară, iar recuperarea prejudiciilor este lentă și ineficientă. Rețeaua băieților deștepți nu doar că supraviețuiește constatărilor oficiale, ci prosperă nestingherită, semnând an de an noi acorduri-cadru și încasând milioane de euro prin note de comandă ascunse.

Nota de plată a unui dezastru administrativ

Ecuația spațiilor verzi din Sectorul 6 și, prin extensie, din întreg Bucureștiul, nu se rezumă doar la o problemă de etică administrativă sau de legalitate a achizițiilor publice. Consecințele acestui monopol financiar se răsfrâng direct asupra calității vieții cetățenilor și asupra mediului înconjurător. În timp ce zeci de milioane de euro curg din conturile primăriei și ale direcțiilor subordonate către firme cu ramificații penale, către rudele directorilor și către apropiații clasei politice, rezultatul vizibil pe străzile sectorului ia forma unui dezastru ecologic mascat în intenții bune.

Intervențiile realizate de companii ale căror interese se limitează strict la obținerea profitului maxim duc deseori la distrugerea ecosistemelor urbane deja fragile. Asistăm neputincioși la fenomenul toaletărilor barbare ale arborilor maturi, secționați agresiv de angajați fără o pregătire reală în peisagistică sau arboricultură, sub comanda unor firme care trebuie să justifice facturarea serviciilor de tăiere. Gardurile vii autentice, care protejează blocurile de noxele traficului, sunt rase de pe fața pământului pentru a face loc sistemelor inutile de irigații și gazonului la rolă achiziționat la prețuri astronomice, gazon care de multe ori se usucă la primul val de caniculă din lipsa unei mentenanțe adecvate, generând imediat un nou contract bănos pentru înlocuirea lui. Regenerarea urbană a devenit astfel o simplă afacere de rulaj de marfă și de capital.

Deși liderii politici promit transparență și toleranță zero față de risipa banului public, realitatea contabilă a Sectorului 6 demonstrează continuitatea unui sistem prădător. De la Piațeta Favorit, ale cărei costuri vor înghiți milioane de euro direcționate către firmele denunțătorilor DNA, până la holurile Direcției Generale de Asistență Socială unde organigrama seamănă cu un arbore genealogic, și trecând prin curțile școlilor unde copiii stau pe bănci plătite cu sume de două sau trei ori mai mari decât valoarea lor reală, rețeaua verde rămâne neclintită.

Până când organele de urmărire penală nu vor destructura cu adevărat aceste rețele de tip cartel care parazitează procedurile de licitație, și până când cetățenii nu vor cere o transparență reală a fiecărei note de comandă semnate în primării, „regii spațiilor verzi” vor continua să domine administrația locală. Ei sunt adevărații beneficiari ai fondurilor publice, transformând fiecare creangă, fiecare bancă stradală și fiecare metru pătrat de spațiu verde într-un mijloc de alimentare a propriilor imperii financiare, lăsând în urmă un sector mai sărac și un mediu urban profund mutilat.