ANCHETE

PNL. Primarul Pistol, capul mafiei de la Buftea

Cum e posibil ca jumătate dintr-un teren să fie concesionat, iar cealaltă jumătate să nu poată fi, invocându-se ilegalitatea? De ce se judecă diferit juridic două cererei identice de concesionare? Dacă prima ar fi fost o greșeală, nu era timp destul pentru a fi rectificată? Ce pot păți consilierii care au votat o ilegalitate?

Sunt întrebări la care voi încerca să aflu răspunsul, pentru că, așa cum v-am arătat în episodul trecut, afacerea este extrem de dubioasă, cu încălcarea flagrată a legii și cu posibile elemente penale. Prima parte, aici:

Cum să prăduiești orașul în 10 pași simpli. Și apoi să-l pui pe OLX.

Ce e societatea de cooperație și cum de are atâtea clădiri?

Clădirea respectivă este cunoscută ca „Mobilă”, pentru că pe vremuri era un magazin de mobilă. Acum ea e inchiriată către două persoane, una care are un salon de evenimente, pe partea cu Enelul, foto sus, cealaltă are un salon de infrumusetare și o firmă de electrice, pe partea cu intersectia, foto jos, aceasta din urmă având și terenul aferent despre care tot vobim.

Clădirea toată, fostul magazin de mobilă, aparține de Societatea de Cooperație COOP Buftea, una din cele două societăți cooperatiste din Buftea, alături de Societatea de Cooperație Meșteșugarul Buftea. Ele dețineau toate spațiile comerciale și multe altele necomerciale din Buftea, înainte de 1989. Magazine, tăbăcărie, spălătorie, turnătorie, sticlărie, etc. Toate spațiile de la parterul blocurilor erau ale lor, clădirea mare din Centru, de vizavi de primăria veche, la fel. După 90, membrii au avut drept de preemțiune, mulți devenind proprietari. Nu cred că au mai rămas spații la parterul blocurilor care să nu fi fost vândute către ei, și unele, ulterior, către alții.

Eduard Hellvig, șeful SRI – Gheorghe Pistol, primar Buftea

Clădirile rămase sunt inchiriate către persoane juridice pentru diferite afaceri. Acestea nu s-au mai vândut în ultimii ani pentru că membrii cooperatiei preferă acest model de business. Veniturile din chirii sunt foarte mari în Buftea, pe când aceste clădiri sunt vechi și dărăpănate, n-ar obține prea mulți bani dacă le-ar vinde. Și, mai grav, ar pierde și terenul aferent lor.

Terenul. O miză importată.

Legea 1/2005 spune că terenurile adminitrației publice locale aferente clădirilor (sub ele, dar și în jurul lor) sunt in folosința societăților de cooperație pe toată durata existenței clădirilor. Dacă autoritatea locală decide să instrăineze terenul, societatea de cooeprație are drept de preemțiune. Recitiți acest paragraf, ca să înțelegeți miza acestei prăduieli.


CAPITOLUL II – Sprijinul acordat de stat cooperației – ART. 107

(1) Terenurile transmise în folosinţă pe durată nedeterminată şi fără plată în vederea realizării de construcţii pentru activitatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi meşteşugăreşti, precum şi a asociaţiilor cooperatiste, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate şi pe care aufost realizate construcţii conform legii, îşi menţin acest regim juridic pe toatădurata existenţei construcţiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, împroprietatea societăţii cooperative.

(2) În situaţia în care autoritatea administraţiei publice centrale sau locale decide înstrăinarea bunurilor imobile din proprietatea lor privată, care sunt înfolosinţa societăţilor/organizaţiilor cooperative, acestea beneficiază de un drept de preemţiune la cumpărarea acestora, precum şi de un drept de preferinţă în cazul concesionării sau închirierii acestora.


Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației
  • În 2019, un cetățean, deloc obișnuit, face o adresă simplă de mână către Consiliul Local Buftea cerând și el, ca tot omul, un spațiu verde public din centrul orașului.

Prima încălcare a legii. Codul adminitrativ spune la articolul 308 că orice propunere de concesionare trebuie însoțită de un plan de afaceri și o fundamentare din punct de vedere economic, financiar, social și de mediu. După cum vedeți, propunerea a fost făcută pe o fițuică, două rânduri, nimic altceva, nici hotărârea de consiliul privind concesionarea nu notează altceva.

Legea e făcută cu cap. Nu poți concesiona fără un plan de afaceri serios. Dacă iei terenul și-l ții degeaba 49 de ani, că nu ești în stare să faci o afacere profitabilă? Poate poți plăti redevența, dar ce dai înapoi comunității ca să-ți concesioneze ție? Locuri de muncă nu, taxe, impozite, nu, interes local 0. Nu e oportună concesiunea. Deci, unde e planul de afaceri?

ARTICOLUL 305
(5) Comuna, orașul sau municipiul, după caz, are calitatea de concedent pentru bunurile proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, fiind reprezentat, în acest sens, de către primarul comunei, al orașului sau al municipiului, respectiv de către primarul general al municipiului București.

ARTICOLUL 308
(1) Concesionarea are loc la inițiativa concedentului sau ca urmare a unei propuneri însușite de acesta.
(2) Orice persoană interesată poate înainta concedentului o propunere de concesionare.
(3) Propunerea de concesionare prevăzută la alin. (2) se face în scris, cuprinde datele de identificare a persoanei interesate, manifestarea fermă și serioasă a intenției de concesionare, obiectul concesiunii, planul de afaceri și trebuie să fie fundamentată din punct de vedere economic, financiar, social și de mediu.

Codul administrativ

ARTICOLUL 314
(1) Licitația se inițiază prin publicarea unui anunț de licitație de către concedent în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian de circulație națională și într-unul de circulație locală, pe pagina sa de internet ori prin alte medii ori canale publice de comunicații electronice

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este foto-cerere-cenzurat-1.jpg
Gagiu Adrian – Dumitru Ștefan – beneficiarii schemelor lui Gheorghe Pistol

A 2-a încălcare a legii. Consiliul Local aprobă propunerea persoanei, fără să țină cont că, potrivit legii, nu doar că nu există plan de afaceri, dar societatea de cooperație care deține clădirea, are dreptul de preemțiune. Documentul de ședință, procesul-verbal, nu notează alte discuții, decât că primarul vorbește de propunerea primită, fără să menționeze legalitatea. Consilierii aprobă propunerea.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este pv-cenzurat.png
  • După mai bine de 1 an (inexplicabil de mult) în iunie 2020, in sedinta, la inițiativa vicelui Vaida, Consilul Local Buftea aprobă hotărârea, in baza acordului din 2019, pentru scotearea la licitație a terenului.

Astfel se încalcă oficial Legea 1/2005. Conform documentului, nu există exprimarea dreptului de preemțiune a COOP Buftea. Aceștia trebuiau anunțați că se intenționează concesionarea, iar ei trebuiau să răspundă dacă il vor ei sau nu, iar răspunsul lor, atașat la hotărâre. Nu e. Nici măcar nu se specifică numele persoanei care a făcut cererea.

Mai departe, hotărârea de consiliul aprobă raportul de evaluare al terenului, 41,20 eur/mp, făcut de firma Seval SRL, firma de casă, care face evaluarile imobilelor din patrimoniul orașului. Pare un preț mic pentru un teren comercial, central, la intersectie importantă, chiar dacă evaluarea e de anul trecut, când prețurile erau mai mici. Acum se vând cu peste 100 eur/mp astfel de terenuri prin zonă, chiar și fără vad comercial, doar pentru casă.

A 3-a încălcare a legii. Hotărârea CL Buftea este publicată pe site-ul primăiei, dar fără anexele esențiale, părți integrante din hotărâre: studiul de oportunitate, raportul de evaluare si documentația de atribuire.

A 4-a încălcare a legii. Intre timp se face și licitația, nu e publicat nicăieri anunțul, conform legii, deci nu știe nimeni, nu se prezintă nimeni afară de cel care propune inițial, și tot el câștigă, la prețul de pornire, logic. Afacere! Apoi v-am spus, pune terenul pe OLX si-l închiriază cu 500 euro.

  • Cum mi-a picat fisa că e ceva dubios! Apare o altă cerere de concesionare, la aceeași adresă, pe cealaltă jumătate a terenului.

În prima ședință a mandatului meu, in noiembrie 2020, celălalt chiriaș al clădirii Mobila a COOP Buftea, face și el o cerere de concesiune pentru terenul din dreptul lui. Ca și cum aflase de concesionarea terenului din dreptul vecinului său, și vrea să îl ia el pe al său, înainte să-l ia altul, ca la vecin.

Curios, dar după cum se vede și în prima poză din articol, el folosește deja spațiul acela, fiind pavat și aranajat. Poate voia să se asigure că va fi legal al lui, și nu se va trezi și el cu o spălătorie în fața salonului său de evenimente, poate voia să construiască ceva.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este cerere-mirea.png

In sedință, cititind cererea, primarul Pistol susține că de fapt trebuie să facă solicitarea proprietarul clădirii, Cooperativa Buftea, nu chiriașul său, Dan Decor SRL. Se propune vot negativ, toată lumea votează contra.

Iată, deși cerereile sunt identice, de data asta, nu se acceptă concesionarea. Dar cooperativa Buftea nu are niciun interes să ceară concesiunea, că nu vrea să plătească o redevență, când legea 1/2005 le permite să folosească terenul gratuit, cât timp există clădirile.

La momentul acela, eu habar n-aveam de cazul precedent, pentru că lipsisem TOCMAI de la cele două sedinte. Dar de asta m-ați votat, să fiu acolo cu ochii pe ei și să limităm astfel prăduielile. Abia acum mi-a picat fisa… prima cerere a fost aceceptată, a doua nu, invocându-se legea, deși ambele cereri erau identice, pentru același teren.

Deci coform documentului de ședință, prcesul-verbal, primarul nu remarcă in primul caz că e nevoie de COOP Buftea, cum remarcă în al doilea caz.

CONCLUZIE

La indicațiile primarului, consilierii votează concesionarea ILEGALĂ a unei jumătăți de teren, apoi tot la indicațiile lui despre nelegalitate, refuză concesionarea celeilalte jumătăți, ambele fiind aferente acelaiași clădiri.

Deși consilierii locali răspund pentru votul lor, unanimitate pentru ilegalitate, ei s-au bazat pe specialiști, pe proiectul inițiat și semant de viceprimar (nu de primar, ca de obicei… hei, bună dimineața!), pe raportul de specialitate întocmit de Compartimentul Evidență Patrimoniu și pe avizele comisiilor de specialitate ale CL Buftea. Consilierii locali nu au cum să știe toate prevederile legale în domeniu, deși teoretic ei trebuie să le studieze când le văd în documentele de ședință.

Cel mai probabil acest proiect a foct băgat pe loc în ședință, la „Suplimentare”, iar ei n-au apucat să-l studieze, s-au bazat pe raportul de specialitate, care asta trebuie să facă… să ofere suport consilierilor. Eu totuși nu mă bazez pe el, nu votez niciodată proiecte băgate suplimentar, dacă nu apuc să le studiez.

Ciudat e că, deși primarul a remarcat problema, au trecut 8 luni, și nici când s-au apucat de construcția spălătoriei, fără autorizație de construcție (a 5-a ilegalitate), nu a inițiat rectificarea acelei hotărâri ilegale, ca să anuleze această concesionare cu iz de prăduială.

Ce riscă cei 15 consilieri care au votat? Nimic, atâta timp cât se anulează hotărârea, se ia ternul înapoi și nu se prejudiciază orasul. Primarul n-are niciun interes să anuleze hotărârea, că el n-a semnat nimic (hei, bună dimineața!), consilierii trebuie să aibă înițiativa, ca să nu riște ceva penal.

Revin curând cu ce e și mai intereasant… personajele, cu nume si prenume, ale acestei prăduieli! Și legăturile lor cu primarul Pistol… DNA, DIICOT, sunt pe recepție?

Sursa: Expresul de Buftea

Pistol, baronul de Buftea terorizează localnicii cu ajutorul grupărilor interlope. Primarul se laudă cu sprijin de la șeful SRI

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button