Anchetatorii.ro continuă dezvăluirile despre activitatea unui grup susceptibil de crimă organizată, aflat în parteneriat cu instituțiile statului român și oameni politici. La jumătatea lunii august(12-17) conducerea PSD Caraș-Severin, în frunte cu deputatul Silviu Hurduzeu, directorul general de la Apele Române, Gabriel-Francisc Știka, au fost cazați de proprietarul companiei Iris Aly Explorer SRL, Cornea Ion Daniel, la hotelul Bulevard din Constanța, fiind apoi transportați cu microbuzul pe la câteva primării din județ, sugerându-le primarilor să încheie asocieri „de îndată” pentru exploatarea argilei.
Cornea Ion Daniel nu s-a limitat doar la argila caolinoasă ci a exportat în Spania și pământul arabil de pe zeci de hectare de teren, drept pământ de flori. Revenim la ancheta noastră și la jocurile de culise din cadrul caracatiței ce infestează instituțiile statului român.
Rămâne întrebarea: de ce a vrut CIT Constanța să nu se descopere că s-a lucrat ilegal în cariera Cuza Vodă?
Un alt argument este că domnul Gheorghieș l-a surprins în flagrant pe administratorul firmei Iris-Aly Explorer S.R.L., Cornea Ioan Daniel, în timp ce executa activități miniere fără a deține permis/licență de la A.N.R.M, fapt ce constituie infracțiune:
Conform Legii minelor 85/2003, art. 57., alin. (2):
„ART. 57)
….
(2) Executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 29, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă.”
Domnul Gheorghieș Ovidiu a sunat la 112, au sosit în carieră reprezentanți ai Poliției Orașului Medgidia, unde se executau activități miniere (fără permis de prospecțiune), exista un utilaj specializat care extrăgea carote din teren, existau lăzi cu carote de teren extrase etc. S-a deschis dosar penal la Poliția Medgidia.
CIT Constanța și ANRM București vor să schimbe legislația pentru a permite Iris -Aly Explorer să exploateze în cariera Cuza Vodă și Defcea (Gherghina) să evite organizarea unui concurs public de oferte (licitație) și să se poată exploata rezerve înregistrate în FGN cu permise de exploatare Rezervele de argilă din cariera Cuza vodă sunt omologate și înregistrate în Fondul Geologic Național (FGN), din această cauză nu pot fi exploatate cu permis de exploatare valabil 1 an, ci doar cu licență de exploatare, ce poate fi valabilă pe maxim 20 ani, cu drept de prelungire din 5 ani în 5 ani, până la epuizarea rezervei. Dar obținerea unei licențe de exploatare presupune câștigarea unui concurs de oferte (licitație)!!! Iar iris -Aly Explorer vrea să evite organizarea unei licitații!!!
CIT Constanța propune:
Iar ANRM București răspunde:
CIT Constanța revine:
Deci se încearcă schimbarea prin modificarea Ordin ANRM nr. 94/2009 încălcarea Legii minelor 85/2003, adică o legislație terțiară să încalce o lege organică!!!!!
Acțiunea „Balastiera 2022” la cariera Țibrinu
În cadrul Acțiunea „Balastiera 2022” la cariera Țibrinu expert superior Botoșaru Vasile de la CIT Constanța a constatat prin Nota de constatare nr. 1011/27.07.2022:
S-a luat decizia să se revină cu controlul la Iris-Aly Explorer S.R.L. Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au întocmit Nota de constatare nr. 257/29.07.2022, în care CIT Constanța – expert superior Botoșaru Vasile a constatat:
Observații:
a) s-a verificat cantitatea de argilă caolinoasă extrasă în trim II 2022 din perimetrul pentru care exista Autorizație de mediu și a fost ok. Dar există suspiciuni, pentru că ridicarea topografică pentru trim. II 2022 a fost realizată de Danubian Argila SRL (fosta Silicat Explorer Company SRL) care are același administrator, domnul Cornea Ioan Daniel, ca și Iris-Aly Explorer S.R.L!
b) Botoșaru Vasile, pentru a elimina suspiciunea privind ridicarea topografică realizată de Danubian Argila SRL a solicitat ing. topometru Ciolpan-Olteanu Dragoș-Constantin de la SGA Neamț să verifice cantitatea de argilă caolinoasă extrasă în trim I 2022 din perimetrul pentru care exista Autorizație de mediu, pentru care ridicarea topografică era realizată de Topo-miniera S.R.L. S-a întâmplat un lucru ciudat: comisarul-șef Tomescu Nicolae, de la IPJ Constanța, i-a spus lui Botoșaru Vasile să meargă în camera vecină, să completeze punctul de vedere în Nota de constatare nr. 257/29.07.2022.
Botoșaru Vasile a refuzat, a spus că vrea să fie de față când se va monta CD-ul cu ridicarea topografică de la Topo-miniera. Dar comisarul-șef Tomescu a insistat și Botoșaru Vasile a cedat, a mers în cealaltă cameră. În acel moment Botoșaru Vasile a avut suspiciunea că se pune ceva la cale.
În paranteză fie spus, în toate cele trei zile de control a încercat să-l convingă pe Botoșaru Vasile că nu e bine să fie suspendată activitatea lui Iris-Aly Explorer S.R.L., pentru că are toate taxele/redevențele plătite la zi (după cum s-a văzut mai sus, nu sunt plătite la zi, cele asumate prin transfer nu au fost achitate), că vor rămâne o mulțime de oameni fără serviciu, că se vor pierde venituri la bugetul de stat, că autorizația
de mediu nu e importantă etc.
Când Botoșaru Vasile a revenit la ing. topometru Ciolpan-Olteanu, Dragoș-Constantin de la SGA Neamț, a fost extrem de surprins să afle că nu poate fi făcută verificarea pentru trim. I 2022, pentru că programul pe calculator dă eroare, nu poate rula verificarea. Botoșaru Vasile a întrebat dacă se mai poate verifica un trimestru, iar comisarul-șef Tomescu Nicolae i-a spus că nu, pentru că e vineri și toată lumea vrea să plece acasă (București, Neamț etc.). Atunci Botoșaru Vasile și-a dat seama că a fost păcălit de IrisAly Explorer S.R.L.!
După verificarea eșuată a ridicării topografice pentru trim. I 2022, Botoșaru Vasile s-a întors la birou și s-a adresat Topo-miniera S.R.L., le-a spus că fișierele *.dwg realizate și predate beneficiarului (iris Aly Explorer S.R.L.) nu sunt în regulă, pentru că nu pot fi folosite de A.N.R.M. pentru verificarea redevenței, conform Legii minelor 85/2003, art. 47, alin. (1):
„ ART. 47
(1) Verificarea exactităţii datelor şi a informaţiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră şi redevenţa minieră se face de către autoritatea competentă, organele fiscale şi structurile teritoriale de inspecţie economico-financiară din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi de către structura de inspecţie economico-financiară din cadrul Ministerului Finanţelor.” -iar ei pot fi trași la răspundere pentru furnizarea de informații false sau greșite.
A fost întrebat ce a vrut să verifice, le-a explicat că am vrut să verific volumul extras de pe cele 11 ha pe trim. I 2022, dar a dat eroare verificarea ridicării topografice, ridicare care a fost realizată de Topominiera S.R.L. În aceeași zi a primit de la Topo-miniera S.R.L. un plan de situație, cu situația fronturilor de extracție în perioada 28.12.2022 – 15.04.2022. Din planul de situație respectiv rezultă că în perioada 28.12.2022 – 15.04.2022 volumul de argilă extras de pe cele 11 ha pentru care Iris Aly Explorer S.R.L. deține autorizația de mediu nr. 79/17.05.2018 este zero!
Iar din același plan de situație se vede că în perioada 28.12.2018-15.04.2022 toată cantitatea de argilă caolinoasă raportată la A.N.R.M. a fost integral extrasă din afara perimetrului autorizat de mediu! Ceea ce conduce la faptul că ANRM și Garda de Mediu trebuie să oprească activitatea în perimetrul Țibrinu sau să oblige Iris-Aly Explorer S.R.L. să lucreze doar în perimetrul autorizat de A.P.M. Constanța.
ANRM încearcă să mușamalizeze situația
La acest moment situația este următoarea:
Observații privind autorizație de mediu Iris-Aly Explorer S.R.L. Perimetrul Țibrinu a fost acordat în baza art. 46 din Legea minelor nr. 61/1998 societății Dobromin S.A., unitatea obținând licența 1161/17.02.2020, publicată în M. Of. nr. 271/27.03.2006.
Prin Ordinul Președintelui A.N.R.M. nr. 155/05.07.2004, licența a fost transferată de la Dobromin
S.A. la Miniera Medgidia S.A.
Prin Ordinul Președintelui A.N.R.M. nr. 50/29.02.2016, licența a fost transferată de la Miniera
Medgidia S.A. la Silicat Explorer Company S.R.L.
Prin Ordinul Președintelui A.N.R.M. nr. 295/07.08.2019, licența a fost transferată de la Silicat
Explorer Company S.R.L. la Iris Aly Explorer S.R.L..
Perimetrul de licență are suprafața de 135 ha. În interiorul perimetrului de licență se află suprafața de exploatare a argilei de 11 ha, concesionată de la Primăria Mircea Vodă.
Se poate observa în tabelul de mai sus că în perimetru s-a exploatat argilă fără a deține autorizație de
mediu, după care din cele 11 ha inițial autorizate de mediu, datorită extinderii suprafeței de exploatare, s-a ieșit 15,9 ha în afara autorizației mediu! Asta o spune topograful SGA Neamț!
Societatea deține autorizația de mediu nr. 79/17.05.2018 emisă de A.P.M. Constanța, transferată de la Silicat Explorer S.R.L. pentru un perimetru de exploatare de 25,25 ha format din:
1) zona concesionată de la primărie de 11 ha, care cuprinde:
zona de exploatare – 1,7 ha
zona halda de steril – 3,8 ha
zona sud (surpare) – 2,5 ha
vatra – 2,8 ha
2) halda de steril istorică – 14,25 ha
Conform măsurătorilor topografului SGA Neamț în interiorul perimetrului autorizat de A.P.M. Constanța a rămas o suprafața de 2,1 ha, iar pe o suprafață de 18 ha – 2,1 ha = 15,9 ha se exploatează fără a deține autorizație de mediu Fiind o încălcare a legislației de mediu, A.N.R.M.-C.I.T. Constanța își declină competența și nu poate sancționa societatea Iris Aly Explorer S.R.L.
Dar topograful SGA Neamț poate face o informare/adresă DIRECT către Garda de mediu (nu prin intermediul ANRM-CIT Constanța), pentru că este o problemă exclusiv de mediu, cu tabelele din autorizația de mediu și cu tabelul de măsurători din teren, și pe baza graficelor realizate de topograf (nu pe baza graficelor realizate în Excel de ANRM-CIT Constanța), Garda de mediu poate amenda/sista activitatea etc.
D.G.G.E.C.R.R.M.I.E. a cerut D.G.I.S.T.A.M.O.P. pe data de 17 august 2022 prin adresa nr. 301170 copie după Notele de constatare întocmite de Botoșaru Vasile cu privire la Iris-Aly-Explorer S.R.L., cu ocazia controalelor efectuat în programul „Balastiera 2022”:
Pe data de 18.08.2022 D.G.G.E.C.R.R.M.I.E. a solicitat domnului Botoșaru Vasile:
La adresa nr. 301174/18.08.2022, domnul Botoșaru Vasile a răspuns prin Declarația înregistrată la CIT Constanța sub nr. 1097/18.08.2022, în care pe pagina 6 a exprimat considerații personale:
Aurel Gheorge, directorul ANRM, pe statul de plată al lui Cornea Ion Daniel
Prin adresa 301313/20.09.2022 D.G.G.E.C.R.R.M.I.E. pune presiune și aduce acuzații de reprezentanților instituțiilor cu atribuții de control, invocând că „au participat la o acțiune de control în afara ariei de competență”, „acțiunile din teren și măsurile dispuse de către reprezentanții din teritoriu ai Agenției Naționale pentru Resurse Minerale trebuie să se limiteze la atribuțiile stabilite prin legislația incidentă domeniului resurselor minerale, respectiv fișei postului”. Oare uită DGGECRRMIE că persoanele din echipa de control au fost delegați/împuterniciți de către superiorii ierarhici din instituțiile unde erau angajați, în afara ariei de competență, că au acționat în timpul controlul în concordanță cu expertiza fiecărui angajat?
Există o explicație: domnul director general Aurel Gheorghe la începutul anului 2020 a fost eliberat din funcția de director general DGGECRRMIE, deoarece i s-a retras avizul ORNISS și autorizația la secret și a revenit pe funcție în mai 2022. Iar domnul Cornea Ioan Daniel, în prezent administrator la Iris-Aly Explorer S.R.L. și Danubian Argila SRL (fost Silicat Explorer Company S.R.L.), i-a oferit un loc de muncă domnului Aurel Gheorghe pe perioada când acesta nu a mai fost angajatul A.N.R.M.
Pe data de 04.10.2022 DGISTAMOP a cerut lui CIT Constanța să se trimită la ANRM București ridicările topografice trimestriale în format electronic și letric. Bineînțeles că CIT Constanța l-a informat pe Cornea Ioan Daniel, acesta a subat mai departe și astfel că până la acest moment nu s-a trimis nici o ridicare topografică trimestrială la ANRM București. Deasemenea, consilier superior Lascu Tănase i-a interzis
expertului superior Botoșaru Vasile vreo ridicare topografică trimestrială la ANRM București.
Întrebarea care rămâne este: de ce nu se dorește verificarea înregistrărilor topografice trimestriale realizate de Topo-miniera SRL pentru iris -Aly Explorer SRL? Pentru că numai astfel se poate afla adevărul!
MAFIA ARGILEI DIN DOBROGEA – CONCLUZII:
1) Silicat Explorer Company SRL a beneficiat de acordarea ilegală a avizelor la programul anual de exploatare (lipsă autorizație de mediu, lipsă acces legal la terenuri, datorii la bugetul de stat la taxe și
redevențe etc.), pentru că în lipsa acestora ANRM-CIT Constanța era obligată să oprească desfășurarea activității și sau să anuleze licența de exploatare. S-au dat amenzi doar de formă, fără să fie oprită un minutactivitatea sau anulată licența, cum ar fi fost normal.
Similar, Iris Aly Explorer SRL a beneficiat de acordarea ilegală a avizelor la programul anual de exploatare chiar dacă acest lucru era interzis pentru că existau restanța la plata redevențelor miniere la bugetul de stat, iar în lipsa acestor avize la programul anual ANRM-CIT Constanța era obligată să oprească desfășurarea activității și sau să anuleze licența de exploatare.
2) Din 2019 și până în prezent ANRM București sau CIT Constanța nu cere la ANAF executarea /recuperarea redevențelor miniere restante ale lui Silicat Explorer Company SRL, preluate de Iris Aly Explorer SRL prin transferul licenței nr. 1161/2002 și asumate prin declarația notarială și prin contractul de
cesiune de creanțe semnat între Iris Aly Explorer SRL și Silicat Explorer Company SRL ANRM București sau CIT Constanța niciodată nu a notificat, nu a sancționat și nu a anulat licența lui Iris Aly Explorer SRL pentru plata redevențelor miniere la bugetul de stat, preluate și asumate de la Silicat Explorer Company SRL
3) Silicat Explorer Company SRL și Iris-Aly Explorer S.R.L. au executat activități miniere pe
perimetre pe care nu dețineau autorizație de mediu:
Toate comisariatele județene ale gărzii de mediu au în dotare aparate GPS și camere foto cu GPS.
Garda de Mediu Constanța nu a verificat niciodată cu GPS-ul din dotarea Comisariatului Județean Constanța dacă se lucrează în afara perimetrului autorizat de A.P.M. Constanța, chiar și atunci când s-au
exploatat ilegal peste 8 ha de pășune, pentru că trebuia să se oprească activitatea.
4) Au existat plângeri la IPJ Constanța prin care proprietarii terenurilor vecine cu cariera Țibrinu au depus plângeri penale pentru că s-a exploatat argilă caolinoasă de pe terenurile lor, fără acordul acestora. În final terenurile afectate au fost cumpărate de Iris Aly Explorer SRL, dar activitățile miniere se desfășuraseră
și se desfășoară și la acest moment fără a fi autorizate de ANRM, de APM etc.
5) Deși Poliția Medgidia a surprins în flagrant pe Cornea Ioan Daniel executând activități miniere în vechea carieră Cuza Vodă, fără nici un fel de autorizație/aviz/permis/licență (foraje de prospecțiune, cu recoltarea de carote), care potrivit Legii minelor 85/2003 reprezintă infracțiune, dosarul este nefinalizat, se încearcă mușamalizarea….
6) Deși CIT Constanța și Garda de Mediu sunt sesizate că se exploatează argilă caolinoasă din cariera Cuza Vodă, pe terenul concesionat de primăria Cuza Vodă, merge să verifice, nu intră în carieră, dar scrie în Nota de constare că nu sunt urme de exploatare sau prospecțiune, terenul este neatins.
7) Au fost exploatate peste 8 ha de pășune, dar Primăria Mircea Vodă nu a făcut altceva decât să trimită notificări infractorului, în loc să notifice instituțiile abilitate (ANRM, Garda de Mediu, Poliție etc), cum ar fi fost corect.
8) ANRM ignoră (pentru că nu-i convine) expertiza topografică deja realizată chiar de experți autorizați chiar de justiție, care totodată sunt și angajați ai Topo-miniera S.R.L. din Constanța, iar în schimb se pune presiune pe subordonații corecți (domnul Aurel Gheorghe este șeful ierarhic direct al domnului expert superior Botoșaru Vasile), și asta deja când se vede clar, conform, celor prezentate mai sus, că firmele Silicat Explorer Company S.R.L. și Iris-Aly Explorer S.R.L.au fost și sunt protejate de instituțiile statului
(Primăria Mircea Vodă, Primăria Cuza Vodă, Garda de mediu Constanța, A.N.R.M., I.P.J. Constanța etc.) și
acest lucru se întâmplă și în prezent.
9) Pe data de 04.10.2022 DGISTAMOP a cerut lui CIT Constanța să se trimită la ANRM București ridicările topografice trimestriale în format electronic și letric. Bineînțeles că CIT Constanța l-a informat pe Cornea Ioan Daniel, acesta a subat mai departe și astfel că până la acest moment nu s-a trimis nici o ridicare topografică trimestrială la ANRM București. Deasemenea, consilier superior Lascu Tănase i-a interzis expertului superior Botoșaru Vasile vreo ridicare topografică trimestrială la ANRM București.
De ce nu se dorește verificarea înregistrărilor topografice trimestriale realizate de Topo-miniera SRL pentru iris -Aly Explorer SRL? Pentru că numai astfel se poate afla adevărul!
10) Mafia argilei din Dobrogea nu se limitează doar la exploatarea pe terenuri străine, fără autorizații/avize legale, pune presiune pe instituțiile statului pentru a opri alți agenți economici să inițieze
activități de exploatare a argilei caolinoase.
De exemplu, Ibero Tyles Mineral SRL așteaptă să se emită un acord de mediu, dar funcționarul public de la APM Constanța, doamna Filip, spune că este foarte aglomerată, are foarte multe lucrări…cum se explică atunci că șolicitări/documentații depuse ulterior celei de la Ibero Tyles Mineral au fost soluționate/rezolvate?
Întâmplător, doamna Filip este același funcționar public care a transferat autorizația de mediu de la Miniera S.A. la Silicat Explorer Company S.R.L, transfer care ar trebui să facă subiectul unei analize, pentru că probabil nu a fost legal, având în vedere că Miniera S.A. era în insolvență sau faliment și astfel i s-a luat posibilitatea de a se redresa….
Alt exemplu este că la Primăria Castelu, jud. Constanța, domnul Primar, Nicolae Anghel, a anulat o licitație perfect legală pentru acordarea unei concesiuni, pentru a-l desemna câștigător pe Cornea Ioan Daniel.
Va urma!