În ultimile luni auzim tot mai des despre economiile pe care guvernul Ciolacu vrea să le facă la bugetul statului pentru a acoperi acea gaură bugetară de care tot vorbea Ministrul de Finanțe Adrian Câciu, și anume de blocarea angajărilor la stat și desființarea a circa 200 mii de posturi în sectorul bugetar. Cu toate aceastea pentru a vă arată încă odată că Premierul Ciolacu minte prezentăm situația dintr-o instituție aflată în subordinea ministrului de Finanțe Marcel Boloș și anume Fondul Român de Contragaranatare.
În această instituție, care are nici mai mulți nici mai puțin de 20 șefi la 36 de angajați, nici nu s-a auzit de aceste angajamente luate de Guvern, ba din contră angajările se fac pe bandă rulantă și mai mult a fost aprobată și mărirea de salarii, asta în condițiile în care lefurile nu sunt deloc de neglijat. Un director câștigă mai mult decât un ministru, salariul acestuia ajungând la circa 20.000 de lei, în instituție existând și director cu un singur angajat în subordine.
Asta în condițiile în care activitatea principala, în spețe cea de contragarantare aduce venituri zero.
Instituția este condusă atât în Consiliul de Supraveghere cât și în directorat de către oamenii PSD, reprezentarea PNL-ului fiind aproape inexistentă.
Cum se face că la conducerea Consiliului de Supraveghere al FRC se află chiar strategul economic al PSD, și anume Cristian Socol, cel care l-a consiliat din punct de vedere economic pe Năstase, Ponta, Vilcov , Dragnea și acum o face chiar și pentru premierul Ciolacu.
Dacă ne uităm bine în urmă ne întrebăm cine mai are încredere să fie consiliat de Socol în condițiile în care, cam toți cei sfătuiți de acesta nu au sfârșit prea bine.
De altfel, familia Socol este abonată la banii statului de mulți ani, Cristian Socol aflându-se la conducerea Fondului de aproximativ 10 ani, acesta acupand funcția de Președinte al Consiliului de Supraveghere și Președinte al directoratului, în timp ce soția acestuia se află în conducerea ASF-ului de unde încasează și această aproximativ 28.000 ron lunar, venituri la care se adaugă și salariile de la ASE.
Să tot trăiești într-o Romanie săracă cu acești bani. Câți votanți PSD se bucură de aceste salarii de la stat? Este întrebarea pe care o adresăm și noi premierului Marcel Ciolacu, cel care în ultimile săptămâni a pus gând rău veniturilor românilor. Să fi fost sfătuit tot de’’ strategul lui Dragnea’’?
Pentru această funcție de președinte al consiliului de supraveghere, această sinecură PSD încasează lunar circa 16.500 ron.
În anul 2014 Cristian Socol a fost implicat într-un scandal de plagiat în cadrul unei anchete făcută de Societatea Academică, România Curată.
Directoratul este condus tot de oamenii susținuți de Socol, respectiv Stere Farmache un pensionar care încasează și pensie și un salariu mai mare decât al președintelui Iohannis, respectiv 25000 ron, și Surcel Andreia cea care a obținut o performanță rar întâlnită, și anume, la nici două luni de când s-a pensionat din motive medicale, a fost declarată aptă de muncă și reintegrată în muncă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Cu așa oameni în instituțiile statului tot să faci reforme
FRC are un capital de circa 400 milioane lei, oferit de statul român în momentul înființării companiei, acum mai bine de un deceniu, capital care este pus la păstrare în titluri de stat și în depozite la bănci, în schimbul cărora Fondul culege dobânzi.
În anul 2021, de exemplu, Fondul a avut venituri din aceste dobânzi de aproape 17 milioane lei.
Practic, capitalul public este folosit pentru a împrumuta statul însuși, iar dobânda aferentă datoriei publice se înregistrează drept profit la FRC, care astfel își mărește capitalul și împrumută din nou statul, câștigând alte dobânzi și tot așa.
Acest perpetuum mobile cu bani publici brevetat la FRC este considerat o inginerie de succes, drept pentru care Fondul a acordat, cu aprobarea ex-ministrului Câciu, majorări de salarii și prime de sărbători chiar în contextul crizei și al austerității bugetare anunțată de guvern.