ANCHETE

Partea I: Șeful Camerei Deputaților își ține averea la secret! Clanul Simonis și-a construit un imperiu financiar cu banii furați de la români

Alfred Simonis, al treilea om în stat și șef al Camerei Deputaților din România are o activitate infracțională bogată prin care își disimulează banii furați de la stat cu ajutorul rudelor și apropiaților. Alfred Simonis a fost propulsat în cele mai înalte funcții în stat de nașul Sorin Grindeanu și premierul Marcel Ciolacu. Pe cei trei îi unesc afacerile imobiliare prin interpuși și combinațiile de milioane de euro realizate pe spatele poporului român. Alfred Simonis, zis Freddy, se face remarcat și printr-un vocabular demn de cartierele mărginașe ale Timișoarei, nicidecum de un politician aflat în fruntea statului român. Freddy își folosește familia și apropiații pentru a-și disimula veniturile obținute ilegal prin contracte cu dedicație.

Sorin Grindeanu – Marcel Ciolacu – Alfred Simonis

Clanul Simonis îl are ca lider pe Alfred Simonis, protector și consilier pe nașul Sorin Grindeanu, iar persoanele implicate sunt Simonis Elena – soție, Simonis Gerald – frate, Boca Paula Roberta- partenera lui Simonis Gerald, Simonis Georgeta – mama, Simonis Carol – tatăl, Popovici Nicolae Cristian, fratele vitreg, Mitocariu Gheorghiță – cumnat, Mitocariu Dochia, Popovici Claudia – cumnata, Mitocariu Petru – cumnat, Boca Vlad Antonio – cumnat cu Simonis Gerald, finanțator PSD.

Imperiul lui Freddy Simonis

Evoluția politică, socială și a activelor imobiliare și financiare controlate, a înregistrat o creștere lentă în perioada 2012-2016 când a fost consilier local al Municipiului Timișoara și o creștere explozivă începând cu anul 2016 când a obținut primul mandat de parlamentar. În anul 2018 s-a căsătorit cu Simonis Elena, fostă Mitocariu, nașul cuplului fiind fostul premier, actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu – Alfred Simonis

În declarația de avere din date de 21.12. 2016 este menționat că a donat către tatăl său Simonis Carol, un apartament nefinisat cu o valoare de 40.000 de euro construit în regie proprie pe un teren de 320 de mp, dobândit în anul 2016. Simonis Alfred a declarat că a vândut un apartament contra sumei de 90.000 de euro către Mitocariu Gheorghiță, rudă cu soția sa Simonis Elena.

Din anul 2016, Simonis Alfred Robert este proprietarul unui apartament de 57,03 mp situat în localitatea Timișoara, iar începând cu anul 2018, împreună cu Elena Simonis, deține o casă în suprafață de 256 mp cu teren aferent de 831 mp situat în comuna Moșnița Nouă.

În declarația de avere din data de 13.06.2019 este menționat că a vândut două apartamente evaluate a 82 de mii de euo, respectiv, 452.602 lei, care nu apar în declarațiile de avere anterioare, ceea ce presupune că au fost înstrăinate în anul dobândirii.

În administrarea bunurilor mobile și imobile deținute, Simonis Afred a luat decizii interesante prin înstrăinarea acestora către membrii familiei prin acte de vânzare cumpărare sau donație, ceea ce conduce la ipoteza că Simonis Alfred își disimulează deținerea reală a bunurilor datorită funcțiilor pe care le ocupă în fruntea statului român.

Pe lângă veniturile declarate ca urmare a acivității parlamentare, Simonis Alfred a declarat că în urma căsătoriei și a nașterii celor doi copii, a primit sub formă de cadouri 165.600 euro, din care 36.800 euro la nuntă, 39.800 euro la botezul primului copil și 89 de mii euro la botezul celui de-al doilea copil. În aceeași perioadă, a primit sub formă de donație de la socrul său Mitocariu Gheorghe suma de 60.000 de euro, de la mama sa Simonis Georgeta 44.000 de lei și de la frații săi Simonis Gerald Oscar și Popovici Nicolae Cristian câte 23.000 de lei.

A mai fost înregistrată recuperarea sumei de 133.000 lei de la Autoritatea Electorală Centrală ca urmare a finanțării campaniei electorale a PSD pentru alegerile parlamentare din anul 2020. Această recuperare este declarată atât în anul 2021 cât și în anul 2022, probabil suma fiind copiată din eroare între cele două declarații.

La categoria plasamente, Simonis Alfred a declarat creditarea societății Global Reconssim SRL cu suma de 998.119 lei. La compania respectivă, Simonis Elena împreună cu Simonis Gerald Oscar sunt acționari și administratori.

În ultimii trei ani datele financiare ale societății indică cifre de afaceri anule medii de 4,5 milioane de lei, cu profituri anuale nete cuprinse între 0,5 -1 milion de lei, realizate cu un singur angajat. Din verificările realizate de echipa Anchetatorii.ro cu privire la afacerile imobiliare din localitatea Moșnița Nouă a rezultat că membrii familiei Simonis desfășoară activități intense de dezvoltare a zonelor rezidențiale din zonă.

Simonis Gerald Oscar, zis Bilă, este beneficiarul unui Plan Urbanistic Zonal pentru dezvoltarea unei zone rezidențiale pe o suprafață de 15.800 mp – cărțile funciare nr 409054, 0409535 și 418651.

Gerald Simonis se crede Pablo Escobar de Moșnița Nouă

Boca Paula Roberta, partenera lui Simonis Gerald Oscar, este implicată în dezvoltarea unei zone rezidențiale pe o suprafață de 10.000 mp – carte funciară nr 424182. Boca Paula Roberta a obținut și autorizație de construcție a unei clădiri P+2E+M cu destinație pensiune și restaurant, carte funciară nr 405434.

Simonis Carol Frederich, tatăl lui Simonis Alfred, a obținut autorizații de construcție pentru un restaurant P+1E cu bazine de înot și vestiare – carte funciară nr 419081, 4 case P+1E cu două apartamente CF 419083, 419087, 419118.

Mitocariu Gheorghiță, a obținut autorizație de construcție a unei case P+1E CF 401975 la data de 05.09.2017. Anterior, în luna august, Mitocariu Elena, a obținut certificat de urbanism pentru construcție. Din cuprinsul CF 401975 rezultă că unul din apartamentele construite a fost vândut către Gusu Ioan, persoana care este indicată în calitate de cumpărător a unui apartament înstrăinat de Simonis Alfred în declarația de avere din anul 2019.

Aceasta indică faptul că Simonis Alfred, șeful Camerei Deputaților, este implicat în mod direct în afacerile imobiliare derulate de familia sa pe raza localității Moșnița Nouă.

Fratele lui Simonis, Bilă, consilier local și dezvoltator imobiliar în Moșnița Nouă

Fratele lui Alfred Simonis, Simonis Gerald Oscar, este consilier local în comuna Moșnița Nouă și controlează următoarele companii prin intermediul cărora sunt derulate afacerile, inclusiv cele imobiliare.

Compania Global SIM STRUCTURE SRL cu sediul în satul Moșnița Nouă are o cifră de afaceri de peste 900 de mii de euro cu un singur angajat, în persoana lui Simonis Gerald Oscar. La înființare, societatea a avut sediul social pe strada Valiug nr. 8 unde domiciliază Simonis Elena.

O altă companie pe numele lui Oscar Gerald Simonis este KAW CITYCONSTRUCT SRL, iar ca asociat unic figurează Global Sim Sructure SRL. O altă companie deținută de fratele lui Simonis este NAIV FOOD & Lounge SRL și are ca asociat cu 50% din capitalul social compania mamă Global SIM Structure srl, iar diferența de 50% din capitalul social este deținut de Toca Claudiu Ioan.

Oscar Gerald Simonis

Compania Global RECONSSIM SRL îi are ca asociați pe Simonis Gerald Oscar, 70% din capitalul social și Simonis Elena, cu 30% din capitalul social. Compania Global Reconssim srl este foarte profitabilă pentru clanul Simonis având în vedere că are un singur angajat și cifre de afaceri de circa 3 milioane de euro.

O altă companie este BOGRUM SUN SRL cu sediul în Moșnița Nouă, fiind controlată de Oscar Gerald Simonis.

Afacerile imobiliare ale familiei Simonis sunt desfășurate cu precădere pe raza localității Moșnița Nouă, unde consilier local este Simonis Oscar Gerald. Am identificat diverse certificate de urbanism, autorizații de construcție sau aprobări de branșamente solicitate de Simonis Oscar Gerald, partenera sa Boca Paula Roberta, Simonis Carol, Simonis Georgeta, Mitocariu Gheorghiță și Haibach Andrei, unul din partenerii de afaceri ai lui Simonis Oscar Gerald.

De exemplu, tatăl fraților Simonis, Simonis Carol, în calitate de împuternicit sau beneficiar, a solicitat în luna aprilie 2018 aprobare pentru extinderea rețelei de gaz pentru terenuri aferente a 11 cărți funciare, care aveau autorizații de construcție emise pe numele membrilor clanului Simonis.

Pe raza localității Giroc, familia Simonis a derulat o afacere imobiliară prin achiziția unui teren în suprafață de 2.500 mp și a beneficiat de o autorizație de construcție de la primarul localității Dan Vârtosu. Achiziția s-a efectuat prin compania Global Reconssim, companie controlatp de Simonis Oscar Gerald și Simonis Elena și creditată de Simonis Alfred cu peste 900.000 de lei, conform declarației sale de avere.

Tot în localitatea Giroc, părinții Elenei Simonis, Mitocariu Gheorghe și Mitocariu Dochia, sunt proprietarii unei case cu suprafața de 182 de mp pe care au donat-o către fiul lor Mitocariu Petru în anul 2018. Locuința menționată este vecină cu una dintre proprietățile care aparțin fostului arhitect șef al comunei Giroc, Roman Florin Octavian, persoană anchetată de DNA pentru luare de mită, suspectat că a realizat ilegal o avere estimată la 6 milioane de euro.

Primarul Dan Vârtosu, cel care a vândut terenul către familia Simonis și arhitectul Roman Florin Octavian, sunt considerați membri ai așa numitei ”cooperative imobiliare Giroc”, existând numeroase relatări în presa locală pe această temă.

Socrii lui Simonis defrișează pădurile din Caraș Severin: Simonis a încercat să îl mituiască pe șeful Gărzii Forestiere Timișoara

Referitor la afacerile familiei, a rezultat că socrii lui Simonis Alfred, Mitocariu Gheorghe și Mitocariu Dochia sunt implicați în defrișările ilegale de pădure din județul Caraș Severin. În cursul anului 2022, în urma unui control efectuat de Garda Forestieră Timișoara, împotriva lui Mitocariu Gheorghe a fost formulată o plângere penală și s-a propus retragerea atestatului de exploatare pentru tăieri ilegale de arbori. Șeful Gărzii Forestiere Timișoara, Amar Ienea, a declarat că a fost vizitat pe această temă de Simonis Alfred pentru a influența dosarul în care era implicat socrul său.

În urma dezvăluirilor din presă, Amar Ienea a fost înlăturat din funcție prin ordinul ministrului Tanczos Barna. Cei care au cerut demiterea lui Amar Ienea sunt Alfred Simonis și nașul Sorin Grindeanu.

„Domnul Simonis a venit la mine în birou, s-a prezentat şi m-a întrebat dacă ceea ce se întâmplă este vreo răzbunare asupra lui. Am rămas uimit de această întrebare, fiind prima dată când îl văzusem pe acest om. Nici nu ştiam cine este şi cu ce se ocupă. Mi-a explicat că este ginerele unui agent economic din judeţul Caraş-Severin – poate cel mai puternic agent economic din Caraş – agent economic, care, în acea perioadă, exploata tocmai la Ocolul Silvic Mehadia şi care în urma verificărilor în teren efectuate de reprezentanţii Gărzii Forestiere Timişoara a fost găsit cu tăieri ilegale de arbori, fapt pentru care am acţionat aşa cum sunt prevederile legale, formulând o plângere penală şi am propus retragerea atestatului de exploatare, evident că deputatul Simonis a venit cu misiunea clară de a mă intimida, încercând cumva să schimbe rezultatele acelui control.”, a declarat Amar Ienea, Inspectorul Şef al Gărzii Forestiere Timişoara.

Defrișările ilegale de pădure realizate de clanul Simonis în Caraș Severin

Societățile comerciale prin intermediul cărora sunt derulate afacerile cu bușteni defrișați ilegal de familia Mitocariu, cuscrii lui Simonis, sunt MITOCARII FOREST SRL, MITOCARII FOREST GREEN SRL și Spiridon SILV FOREST SRL.

Firma MITOCARII FOREST SRL are o medie a cifrei de afaceri în valoare de 8 milioane de lei și îi are ca beneficiari pe Mitocariu Gheorghe și Mitocariu Grigore.

Compania Mitocarii FOREST GREEN SRL are o cifră de afaceri de 822.375 lei și îi are ca beneficiari pe Mitocariu Dochia și Mitocariu Ileana.

Compania Spiridon Silv Forest Srl este controlată de Mitocariu Petru, fratele Elenei Simonis, și are o cifră de afaceri în valoare de 645.452 lei. La Spiridon SILV FOREST SRL aa fost angajat Mitocariu Gheorghiță înainte de a finanța Partidul Social Democrat cu suma de 445.000 lei.

Mitocariu Petru și soția

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button