Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ȘTIRI

Galerie FOTO: PSD – Lux și opulență pentru ”avocata interlopilor” de ziua națională, la Nuba Brașov: Baronul Dunca, maestru de ceremonii

Clubul Nuba Brașov este amenajat într-un fost garaj pentru ratracuri (tractoarele de bătut zapada), folosit în trecut de pușcăriașul George Copos. Spațiul a fost cedat fugarului Sebastian Ghiță unde interpusul său în afaceri, Ștefan Alexandru Nanu, le oferă petreceri de lux cu note de zeci de mii de euro grangurilor de pe plaiurile mioritice.

Cu cei 3000 lei cu care spunea premierul Marcel Ciolacu să trăim o lună, nu plătim nici un sfert de notă la Nuba Brașov, unde petrece Laura Vicol, Marius Dunca și acoliții lor din PSD. Numai o șampanie poate ajunge să coste peste două mii de euro. Oare de unde își permit baronii PSD să chefuiască în stil mare, când ei lucrează doar la stat!?

Sebastian Ghiță – Ștefan Alexandru Nanu – sursa foto EVZ

Construcțiile unde se dau petreceri de lux nu au autorizații de funcționare, dar acestea sunt protejate de controale de către mafia PSD. Grofii PSD vin și petrec aici pe gratis, susțin sursele Anchetatorii.ro.

Surse locale afirmă pentru Anchetatorii.ro că baronul PSD, Marius Dunca a intermediat combinația dintre Nuba și Copos și a făcut tot ce a trebuit la Primaria Brașov condusă de userist-ul Allen Coliban ca sa poată funcționa ilegal. Pesedistul Marius Dunca a intervenit în poveste rugat de catre Sebi Ghiță, care în realitate este adevăratul patron al Nuba.

Avocata interlopilor Laura Vicol este prietena și protectoarea interpușilor lui Sebi Ghiță de la „Nuba” cu tot ce înseamnă…

Marius Dunca a apărut însoțit de Laura Vicol și Cătălin Șeitan, fost șef al Casei de Sănătate Brașov, personaj pregătit de Dunca pentru noi funcții de unde se poate încasa tva-ul pungășiei pentru mafia de partid și de stat. Șeitan deține firma de publicitate Rampa care se ocupă de toată publicitatea în campania electorală pentru PSD Brașov în tot județul.

Organizatorii au oferit petrecăreților un spectacol de artificii cu ocazia zilei naționale deși acest lucru este interzis având în vedere că nu este respectată distanța de 500 de metri față de zona împădurită. Artificiile sunt interzise în zonele împădurite, dar interpușii lui Ghiță au parte de protecția baronului PSD Brașov, Marius Dunca și a șefei comisiei juridice din Parlamentul României, Laura Vicol (PSD).

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button