Vă semnalăm grave abuzuri și ilegalități prin care un grup infracțional organizat, cu ramificații și protecție puternică în zone politico-administrative (inclusiv DIICOT Gorj) acționează încă din 2014 în scopul falimentării S.C. COMBGORJ S.A. din Târgu-Jiu, județul Gorj (fosta Societate Comercială pentru Producerea Nutrețurilor Combinate COMBGORJ S.A., ale cărei acțiuni au fost tranzaționate pe piața Rasdaq până în 20 august 2015).
Angajați ai societății, inclusiv din rândul directorilor, au sesizat autoritățile în repetate rânduri, dar lipsa de finalitate a cercetărilor confirmă suspiciunea că brațele Caracatiței locale se întind nu doar până la vârful parchetelor (DNA și DIICOT) care ar fi trebuit deja să soluționeze într-un fel sau altul dosarele aflate pe rol și plângerile depuse, ci și mai sus, în zona judiciară și în cea politică (conducerea IPJ Gorj, parlamentarii și conducerea PSD Gorj).
În aceste condiții, singura speranță de a stopa ”dărâmarea” unui Combinat de importanță strategică este implicarea presei naționale, care poate să investigheze, să tragă semnale de alarmă asupra celor ce se întâmplă la Târgu-Jiu și să pună presiune pe autoritățile judiciare să-și facă treaba cu responsabilitate.
Pe scurt: Actuala conducere a societății, care a preluat administrarea Combinatului în condiții abusive (Gabriela Mărgărit este administrator, director general și președinte al Consiliului de Administrație) este acuzată de ceilalți administratori și directori ai societății de gestiune frauduloasă și de o serie lungă de alte infracțiuni (evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infractional, în formă continuată, fals și uz de fals, abuz în serviciu, purtare abuzivă, abuz de încredere, conflict de interese), dar, înainte de toate, și de nerespectarea hotărârilor judecătorești – prin faptul că forțează intrarea în insolvență a COMBGORJ, deși instanța a decis contrariul.
Faptele sunt dintre cele mai grave: firma familiei Mărgărit SC HELOR IMPEX SRL, care a și făcut demersuri pentru intrarea în insolvență, implicit în faliment a Combinatului, funcționează practic în incinta acestuia, iar prin exploatarea activelor COMBGORJ, evident în detrimentul acestuia (o demonstrează veniturile, cheltuielile și stocurile de mărfuri lunare ale celor doua societăți, ambele administrate o vreme de aceeași Gabriela Mărgărit).
Ambele firme au același profil de activitate (încălcând astfel prevederile legii 31/1991): comerț cu cereale, făină albă, tărâțe de grâu, și de orez, sare, îngrășăminte chimice, mălai consum și furajer, șrot de soia, șrot de floarea soarelui, furaje, etc, pui zburați (găină și curcă). SRL-ul utilizează birouri, spații de parcare auto, magazii, celule, buncăre (pentru depozitare, uscare cereale) fără a-și plăti chiria sau prestările de servicii la valoare reală: toată activitatea de depozitare a mărfurilor, de însăcuire, cântărire, i-a adus o cifră de afaceri de peste 7-10 miliarde lei lunar, în comparație cu SC COMBGORJ SA de doar 2-3 miliarde lei lunar (în condițiile în care Combinatul are siloz de depozitare a cerealelor în celule de 10.000 t, buncăre și magazii de peste 200 t, toate autorizate, cu certificat de agreare ca rezervă la intervenția statului).Cu alte cuvinte, o ”căpușare” în toată regula, cu bunăștiință și cu sfidarea legii.
Ori, fără protecție la nivel înalt, acest lucru nu ar putea fi posibil. Din februarie 2016, D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj a întreprins cercetări în dosarul nr. 12D/P/2016 (evaziune fiscală, spălare de bani, constituire de grup infracțional), dar în mod inexplicabil fără să țină cont de documentele doveditoare ale infracțiunilor sesizate:
Facturi de avans, aport personal fictiv, mărfuri vândute fără documente, bunuri „dispărute” din patrimoniu. În această situație, care ar fi trebuit de multă vreme să lămurească lucrurile, soluția care să-i scape de răspundere pe cei vinovați a fost intrarea în insolvență a Combinatului. Cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței nr. 6366/05.01.2017 a fost semnată de aceeași Gabriela Mărgărit în mod abuziv ca Președinte al Consiliului de Administrație. Apelul depus de Armega Elena – administrator și director economic (telefon 0762446336) și Sfîrloagă Nicolae – administrator și director tehnic (telefon 0784322224) a fost judecat la Curtea de Apel Craiova.
Facem precizarea că cei doi nu și-au mai primit drepturile salariale pentru 2017 conform contractelor de administrare, nemaifiind recunoscuți ca salariați și administratori ai societății de către actuala conducere. Este deja o practică uzuală pentru conducerea actuală ca persoanele care apără interesele și patrimoniul societății să fie supuse frecvent agresiunilor verbale și fizice și somate să părăsească unitatea.Instanța de judecată a admis apelurile și a desființat sentința de deschidere a procedurii insolvenței a SC COMBGORJ SA, prin Decizia nr. 436/2017.
Chiar și așa, nu se renunță la împingerea spre faliment și lichidare a Combinatului: se introduce din nou o cerere de deschidere a procedurii insolvenței nr. 6510/29.06.2017 de către SC HELOR IMPEX SRL, la Tribunalul Gorj – secția a II-a Civilă, împotriva debitoarei SC COMBGORJ SA, lucru inadmisibil pentru că Tribunalul desființase anterior sentința din 16.01.2017 prin care s-a deschis procedura insolvenței, cu atât mai mult cu cât de recuperarea sau achitarea creanței pe care o are de achitat SC HELOR IMPEX SRL de peste 3-4 miliarde către SC COMBGORJ SA nu se amintește nimic.
SC COMBGORJ SA avea contracte comerciale foarte avantajoase cu o serie de societăți (SC ȘAPTE SPICE SA, SC BOROMIR SRL, COMBINATUL AGROIDUSTRIAL CURTICI, SC RISO SCOTTI SA, PENITENCIARUL TG-JIU, CENTRUL PILOT TG. CĂRBUNEȘTI și multe altele).
Cu unele a întrerupt definitiv relațiile comerciale, cu altele a început colaborarea pe SC HELOR IMPEX SRL, care practic, ”ne-a suflat clienții”. În prezent, directorul economic nu are acces la casierie și nici la conturile bancare, iar COMBGORJ plătește către HELOR IMPEX SRL când vrea și cât vrea, deoarece casierul este aceeași persoană pentru ambele societăți, la fel și administratorul. Prin urmare sunt suprimate atât veniturile societății, cât și impozitele către bugetul de stat (TVA și impozit pe profit), COMBGORJ fiind adusă în imposibilitatea de a-și mai acoperi cheltuielile (gaze, energie electrică, impozit teren și clădiri, salarii, amortizarea utilajelor, etc).
P.S. Presa locală a semnalat că principalii creditori ai S.C. COMBGORJ S.A. sunt chiar fostul director general și administrator al firmei, Gabriela Mărgărit, cu peste 5 miliarde de lei vechi, și firma acesteia, S.C. HELOR IMPEX S.R.L., cu alte 5 miliarde. Mai mult, S.C. HELOR IMPEX S.R.L. deține și 23,9 la sută în acțiunile S.C. COMBGORJ S.A.
Tot presa locală a scris că Gabriela Mărgărit se bucură de o mare trecere la nivelul conducerii PSD Gorj ( senatorul și președintele PSD Gorj Florin Cârciumaru) și al Poliției (fostul comandant al IPJ Gorj Viorel Caragea). Gabriela Mărgărit are mai multe dosare penale făcute de ANAF în 2017 și este inexplicabil de ce rămâne în continuare la conducerea Combgorj pe care de altfel a preluat-o fraudulos…
Investigațiile trebuie să continue pentru a ajunge la vârful Caracatiței ce urmărește punerea pe butuci a unui obiectiv industrial important, în interesul unor infractori.
Un grup de salariați și acționari care luptă pentru salvarea COMBGORJ