ANCHETE

Surse: Șpăgi încasate de la ruși! Casinourile de la Marriott și Radisson, închise la ordinul escrocilor Mihăiță Ruiu și Mihail Pocora

Surse din domeniul jocurilor de noroc susțin pentru Anchetatorii.ro că există o situație suspectă în piață în legătură cu închiderea casinourilor de la Marriott și Radisson, din cauza unor matrapazlâcuri regizate de Mihăiță Ruiu și Mihail Pocora. Cei doi ar fi încasat o șpagă consistentă de peste 1 milion de euro de la niște oameni de afaceri din Federația Rusă, astfel singurul casino din București care a rămas deschis este cel de la Casa Vernescu. Patronii de la Marriot și Radisson sunt israelieni.

Aici vorbim de scheme de ordinul milioanelor de euro deoarece numai la Marriot erau 1.000 de angajați, iar în urma retragerii licenței pentru casino au mai rămas doar 800. Casinourile Marriott și Radisson au adus peste 300 de milioane de euro la bugetul de stat, iar decizia escrocilor de la ONJN este extrem de suspectă. Cei care vin să cheltuiască sume mari de bani la casino sunt cetățeni israelieni în proporție de 80% deoarece jocurile de noroc sunt interzise în Israel. Astfel, cele două hoteluri au avut foarte mult de suferit după ce și-au pierdut licențele deoarece existau chartere Israel-România, iar în situația de față au fost anulate.

Mihăiță Ruiu

În momentul în care mafia PSD-PNL a schimbat legea jocurilor de noroc, fapt documentat de Anchetatorii.ro, jucătorii din piață au fost obligați să depună garanții de ordinul milioanelor de euro pentru riscul de neplată, de 10 ori mai mult decât trebuia în mod normal. Schema fiind una clasică de favorizare a marilor jucători din piață, în detrimentul afacerilor românești din domeniu.

La cazinouri au pus câte 3 milioane, dar Ciolacu și ”Fredy valută” au uitat să precizeze în lege care e termenul de depunere a garanției. Fiindcă nu au pus în lege acest lucru, se înțelege că în momentul când îți expiră autorizația, că licența la jocuri de noroc e pe 10 ani, și tu din an în an îți iei autorizație. Celor de la Marriott au luat licența în noiembrie, când deja era legea în vigoare și nu le-a cerut nimeni să depună garanția.

Și atunci dacă nu le-a cerut nimeni, înseamnă că normal garanția o depui la următoarea autorizație. Fără să-i anunțe nimeni, le-au revocat licențele în ședința din 13 martie la ambele casino-uri. Acum, pe surse, singurul cazino concurent este al unor ruși, mai exact Casa Vernescu, Casino Palace.

În situația de față cei de la Marriot și Radisson au depus la fiecare cazino câte 3 milioane de euro garanția, însă ONJN îi tot amână și îi ține închiși din 13 martie. În urma acestor abuzuri cei de la Marriott și Radisson i-au dat în judecată pe cei de la ONJN, pentru că au argumente și au toată legea de partea lor și BINEÎNȚELES au câștigat în instanță să redeschidă. Instanța de judecată din contencios administrativ, și la Marriot și la Platinum au anulat hotărârea comitetului ONJN.

Ideea este că după ce reprezentanții CASINO MARRIOTT și CASINO PLATINUM au depus cele șase milioane de euro în urmă cu circa 1 lună sunt amânați de acești escroci de la ONJN fără nici un fel de argumente. E clar că cineva a luat șpagă.

Din aceeași instituție, Oficiul Național de Jocuri de Noroc, respectiv, direcția de autorizare a zis că reprezentanții Marriott și Platinium au dreptate și să le dea licența înapoi, în timp ce departamentul de control a dispus să nu le fie dată licența înapoi. Comitetul decizional este format din 11 membri, de la diferite instituții, printre care ANAF 3 membri, de la Oficiul Național pentru Spălarea Banilor 3 membri, de la Secretariatul General al Guvernului 2 membri, de la IGPR și diverse alte instituții ale statului.

Cum merg de fapt lucrurile la Direcția Generală de Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Este vorba despre acest departament-cheie, unde se fac și se desfac jocurile pentru acordarea licențelor. De aici, operatorii obțin „cartea verde” pentru a putea funcționa legal pe piață.

Mihail Silviu Pocora

Încălcarea legii se face preferențial, în funcție, probabil, de cât de „pregătiți” vin cei interesați la autorizare. Astfel, în funcție de caz, funcționarii Direcției pot aplica regulile cu strictețe sau pot fi mai blânzi.

Mihail Pocora, fostul președinte al ONJN, a fost transferat la Digitalizare pe „barba” ministrului

Mihail Silviu Pocora este fratele lui Valentin Pocora, un fost oficial vamal, contrabandist și evazionist de meserie din Constanța, cunoscut pentru afacerile cu Federația Rusă. Mutarea lui Silviu Pocora la Digitalizare are ca scop cele circa 100 de milioane de euro destinate digitalizării Portului Constanța, din proiectul de modernizare de 1,12 miliarde euro.

GAS MARY LEAKS/ Portul Constanța, capturat de intermediarii Rusiei: Vizan, Grindeanu și Ciolacu

Sorin Grindeanu – Bogdan-Gruia Ivan – Marcel Ciolacu

Aplauze mai ceva ca la priveghiul interlopului Costel Corduneanu s-au auzit zilele trecute pe holurile ONJN.

La puțin timp, s-a aflat și motivul: fostul președinte interimar Mihail-Silviu Pocora, retrogradat vicepreședinte, apoi alungat de Coaliție pentru a-i face loc unui frizer care activat doar două zile în instituție, și-a luat catrafusele și a plecat.

Pesedist sadea, Pocora n-a stat mult pe gânduri. Și-a întins antenele în sistemul public, iar S.O.S.-ul său a fost reperat tocmai la Bistrița, acolo unde face combinații un sforar tânăr, dar versat, din PSD: Bogdan-Gruia Ivan, actualul ministru al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Transferul lui Pocora la Digitalizare este unul inter-ministerial, ONJN aparținând de Ministerul Finanțelor.

În același timp, pe Calea Victoriei, într-o cârciumă cu vitralii și chelneri scrobiți, așezat la o masă retrasă, se află Daniel Ghiță. Cu fața gri de-atâta nepătruns, mușcă din când în când, laconic, dintr-un pahar. Apoi, oftează lung.

Se pare că a înțeles, ceea ce bănuia de mult, că odată cu transferul lui Pocora a pierdut și ultimul punct de sprijin în instituție. Toată influența triunghiului Liviu – Ghiță – Pocora dispare, ca într-o croazieră de la ONJN pe Apa Sâmbetei, la vale.

Nu doar în Capitală s-a făcut risipă de bucurie. La Constanța, foștii subalterni ai lui Pocora de la Serviciul Teritorial S-E, acolo unde acesta a activat înainte să ajungă om mare în București, petrec de zor, că nu-l mai zăresc prin preajmă, la o hamsie pe malul mării.

Și nu doar că au dat muzica tare, dar își imaginează cu veseli cum va digitaliza nea Pocora țara având în vedere că are mari probleme cu aprinderea calculatorului. La Constanța, asta cădea în sarcina unui anume Tomescu. Asta e mafia de partid și de stat care a acaparat România.

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button