Fabricile care odinioară erau mândria oraşului Giurgiu au ajuns astăzi dezafectate şi simple mormane de fier vechi. Atît a putut să ne ofere PSD și PNL în cei 34 de ani negri ai postdecembrismului.
În anul 1989 în industria grea şi uşoară din Giurgiu lucrau 36.000 de oameni. Zeci de mii de familii depindeau într-un fel sau altul de industrie, câştigându-şi pâinea fie în Şantierul Naval, fie în Întreprinderea Textilă Dunăreana, Fabrica de Zahăr, sau ICMUG.
După Revoluţie industria giurgiuveană a început să decadă, intrând în scurt timp în moarte clinică.
Foştii angajaţi spun că Şantierul Naval Giurgiu (SNG) a fost axul central al industriei giurgiuvene pentru că toate fabricile apărute ulterior au preluat angajaţi „şcoliţi” aici.
Fondat în anul 1897, SNG s-a dezvoltat în etape. Odată cu apariţia noilor secţii s-au înmulţit şi locurile de muncă. Dacă în anul 1950 număra câteva sute de angajaţi, în anul 1989 ajunsese la 3.400. Toată pepiniera pentru fabricile apărute ulterior a provenit din Şantierul Naval. Maiştrii, şefii de echipă, muncitorii de la Dunăreana sau ICMUG au provenit la început de la Șantierul Naval Giurgiu.
La Giurgiu s-au construit axele pentru turbinele de la Porţile de Fier, iar la începutul anilor ’70 a fost construit alături de ceilalţi muncitori 200 de tancuri petroliere pentru Republica Democrată Vietnam. Şantierul Naval Giurgiu a fost implicat şi în construirea sistemelor de irigare pentru mai multe judeţe. După 1989 a început să decadă, falimentând în anul 1998 cu ajutorul guvernelor PSDR și CDR.
Dunăreana, „fabrica de textile”. Înfiinţată în anul 1970, Întreprinderea de Confecţii Dunăreana a fost fabrica giurgiuveană cu cei mai mulţi angajaţi, aproximativ 7.000. Aceasta a fost construită la intrarea în oraş întinzându-se pe mai multe mii de metri pătraţi. Oamenii lucrau în mai multe ţesătorii, în trei ture.
După Revoluţie întreprinderea şi-a restrâns activitatea, o parte din clădiri fiind închiriate diverselor firme.
Alte „fabrici şi uzine” giurgiuvene din perioada comunismului: Fabrica de Zahăr, ICMUG, Combinatul Chimic, CET Giurgiu, Fabrica de Bere, Fructonilul. Toate acestea sunt astăzi ruine. Au fost jefuite după bunul plac de PSD și PNL.
Tot ce au ridicat giurgiuvenii cu propriile mâini în treizeci de ani s-a distrus, s-a vândut. Chiar dacă munca pe şantier sau în fabrici nu era deloc uşoară, giurgiuvenii aveau bani pentru toate cele necesare, inclusive concedii. Concedii la care astăzi mulți dintre ei nici nu mai pot visa. Chestiile astea cum că românului nu-i place munca sunt nişte prostii, nişte tembelisme, scornite de capitalismul de cumetrie promovat de bandiții din PNL și PSD.
Acum oamenii migrează spre București. Toți tinerii pleacă după ce termină liceul la București s-au în Occident. Nu mai au oamenii ce să facă. În câţiva ani, Girgiu va ajunge ca Zimnicea. După trecerea la cele veșnice a părinților noștri, județul Giurgiu va deveni un județ fantomă, la fel ca și Teleormanul, precum și alte județe din polul sărăciei stăpânite cu mînă de fier de baronii jefuitori din PSD și PNL.
Acești bandiți care ne conduc nu sunt în stare să construiască o cale ferată directă București – Giurgiu de aproape 20 de ani.
În vara anului 2005, datorită viiturilor şi excavărilor ilegale de nisip realizate de mafia PSD -PNL de pe fundul albiei râului Argeş, un stâlp de susţinere al vechiului pod de cale ferată s-a prăbuşit, iar linia a devenit inutilizabilă. Trenurile pe ruta Giurgiu-Bucureşti au fost deviate prin orașul Videle. În 2008 s-a intenţionat reluarea lucrărilor la un pod neterminat, în apropierea celui vechi, care dispune de linie dublă. Ne aflăm în 2024 și nici până acum nu au reușit să îl dea în folosință. Fraților vorbim de un pod de cale ferată nu despre o mare realizare tehnologică. Scopul lor a fost să ne izoleze. Ei și-au dorit ca Giurgiu să fie doar o zonă depopulată și forță de muncă ieftină pentru București și Occident. Baronii jefuitori din PSD și PNL au pus umărul din plin la acest lucru.
În Muzeul CFR din Bucureşti încă se mai păstrează locomotiva „Călugăreni”, prima care a circulat oficial pe ruta Giurgiu-Bucureşti, împreună cu trei vagoane din 1869, reconstruite şi renovate de mai multe ori de-a lungul timpului.
În 2007 Gara Giurgiu-Nord a fost transformată parţial în muzeu al Căilor Ferate Române. Asta a ajuns județul Giurgiu, un muzeu în aer liber. Vai și amar de noi și de viitorul nostru cu așa bandiți la conducerea țării.
