ȘTIRI

Șefa mafiei din Caraș Severin, procuroarea șefă de la DIICOT Carmen Vrânceanu, presiuni inimaginabile asupra jurnaliștilor Rise Project

Redacția publicației Rise Project a denunțat joi într-un articol ”presiuni” făcute de conducerea Biroului Teritorial Caraș-Severin a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Rise Project a scris că unul dintre autorii investigațiilor despre rețelele de trafic de migranți din vestul țării a fost chemat în calitate de martor la DIICOT Caraș-Severin.

În urma discuției, procurorul șef, Carmen Vrânceanu, i-a înmânat reporterului o ordonanță prin care solicită „predarea de către comunitatea independentă de jurnaliști RIJE (n.r. RISE) PROJECT a datelor aflate în posesia sau sub controlul său, care au stat la baza materialelor jurnalistice intitulate Afacerea „Migrantul” (I, II și III)”.

Procurorul nu a făcut referire în ordonanță la motivul pentru care a cerut datele jurnaliștilor, dar RISE Project a scris că ”procurorul șef Carmen Vrânceanu a mai vrut să știe dacă seria de articole despre traficul de migranți s-a încheiat sau mai pregătim alte investigații, după care a explicat că a făcut citația ca urmare a faptului că fostul ofițer MAI (inculpat în dosarul DIICOT) a invocat în apărarea sa investigațiile RISE Project. Același procuror s-a arătat interesat și de contextul în care am ajuns să documentăm subiectul Afacerea „Migrantul”, dar și de victimele din investigațiile noastre”.

Ordonanța DIICOT Caraș-Severin a fost publicată integral de Rise Project.

Investigațiile publicate de RISE Project sub titlul “Afacerea Migrantul” au arătat cum mii de cetățeni asiatici ajung pe străzi în România, abandonați de firmele de recrutare care i-au adus aici și decid să fugă în alte țări europene prin intermediul rețelelor de trafic de migranți.

RISE arată că a investigat afacerile din spatele importurilor de forță de muncă, documentare care s-a suprapus cu investigația procurorilor DIICOT Caraș-Severin.

RISE mai arată că în cursul documentării, am realizat un interviu cu un fost ofițer MAI, Dan Vasile, implicat în recrutarea și aducerea în România a muncitorilor asiatici, acuzat apoi de procurorii DIICOT ca fiind liderul rețelei. Vasile a fost partener cu Tivadar, ruda șefului BCCO, iar acum cei doi împart același dosar, deși se află într-un conflict deschis.

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button