Raluca Turcan, figura politică ”emblematică” pentru cariera sa în cadrul Partidului Național Liberal, a avut, în ciuda statutului ei de lider și ambițiile vehiculate, un mandat controversat ca Ministrul al Culturii. Susținută uneori pentru abilitățile sale de comunicare și alteori criticată pentru deciziile aparent lipsite de sens, ea rămâne o personalitate care a lăsat urme negative, în patrimoniul cultural românesc. După mandatul de ministru al Culturii, discuțiile continuă despre nivelul de implicare, despre deciziile luate și despre modul în care acestea au afectat, sau au fost menite să distrugă, anumite instituții cum ar fi Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”sau pierderea „coifului României”.
Raluca Turcan și-a construit traseul politic pe o combinație de carismă, discursuri și strategii de imagine. Într-un sistem politic mai mult bazat pe jocuri de putere și alianțe, ea a reușit să ajungă în poziții de influență, dar activitatea sa în domeniul cultural a fost adesea percepută ca fiind superficială, mai mult de nature PR. În opinia criticilor, ea a fost ministrul care au confundat activitatea culturală cu un amplu exercițiu de imagine și promovare personală.
Pentru o bună parte a opiniei publice, ea a fost supranumită „toanta nației” sau „ministrul imaginii”, ceea ce reflectă mai mult de criticile populare și cele ale personalităților culturale, decât un adevăr incontestabil. În realitate, însă, această etichetare a fost doar vârful aisbergului unui raport dezastruos între deciziile politice și valorile culturale.
Unul dintre cele mai controversate episoade ale mandatului său a fost pierderea prestigiosului coif național, un simbol al identității și al istoriei românești. Aceasta nu a fost doar o simplă pierdere materială, ci un simbol al incapacității sau al nepăsării, care a trezit nemulțumiri în rândul specialiștilor și al publicului. În condițiile în care simbolurile naționale sunt considerate sacre, orice gestionare greșită sau lipsă de respect față de ele atrage critici acerbe.
Mai mult decât atât, în timpul mandatului său, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, un simbol al scenei culturale românești, s-a văzut afectată de decizii controversate, inclusiv de aducerea unui manager numit la sugestia unui general în rezervă. Această mutare a fost percepută ca un exemplu clar de intervenție politică, aliniată cu pătrunderea influențelor militare în domeniul artistic.
Într-un moment în care Cultura ar trebui protejată și susținută de cei competenți, decizia de a numi un manager fără experiență sau calificare specifică domeniului a fost catalogată drept un atentat la valorile și patrimoniul cultural.
Această mutare a fost percepută ca o încercare de a controla și manipula sectorul cultural, de a introduce interese politice sau militare în domeniu, distrugând astfel integritatea și profesionalismul instituțiilor. În plus, această situație a subminat încrederea în managementul cultural, generând îngrijorare în rândul artiștilor, criticilor și iubitorilor de cultură.
Dincolo de aceste critici, anumite voci au susținut că această decizie a fost o încercare de reformă, dar lipsa consultării și a unei viziuni coerente au făcut ca ea să fie percepută drept un pas greșit, un exemplu de nepotism și de neînțelegere a specificului și responsabilităților sectorului cultural.
Criticile la adresa ministrului Turcan s-au concentrat și pe modul în care s-au gestionat fondurile destinate culturii. Mulți au acuzat-o de lipsă de transparentă și de neglijare a unor proiecte vitale pentru identitatea națională. În plus, gigantul proiect de reformă în administrația culturală a fost periclitat prin unele decizii care au fost percepute ca fiind impulsive sau fără o consultare adecvată a specialiștilor.
De exemplu, în timpul mandatului său, directorul de la UMP, Bogdan Trâmbaciu a fost implicat în controverse după ce a alocat aproape 300.000 de euro propriului festival, fără o justificare clară a eligibilității acestor cheltuieli sau a beneficiilor pentru patrimoniul cultural național. Aceasta decizie, în condițiile în care sumele alocate pentru susținerea unor proiecte culturale importante erau criticate pentru lipsă de transparență și gestionare defectuoasă, a întărit percepția unei administrații în care interesele personale prevalează asupra valorilor culturale fundamentale.
În ultimele luni sau ani, Raluca Turcan a fost aproape inactivă în domeniul cultural, considerându-se că nu mai are un rol semnificativ sau relevant în această zonă. Totuși, paradoxal, această personalitate care a fost criticată pentru deciziile și acțiunile sale, își permite încă să vorbească pe teme culturale, în anumite contexte politice sau media, chiar dacă vocile critice o acuză de lipsă de experiență și de o implicare superficială.
Este evident că, oricât de mult și-ar dori, impactul direct al Ralucăi Turcan asupra culturii naționale a fost, din păcate, fie slab, fie degradat, fie chiar distructiv. În ciuda discursurilor și declarațiilor, mulți o percep ca pe o figură care a fost, mai degrabă, instrumentul anumitor interese politice și personale, decât un promotor de valori sau un apărător al patrimoniului național.
Raluca Turcan rămâne, fără îndoială, o figură controversată în peisajul politic și cultural românesc. În ciuda aparenței de politician solid și de influencer, activitatea sa în domeniul culturii a fost, cel puțin în ochii criticilor, un exemplu de decizii discutabile, de interese meschine sau de lipsă de viziune. Pierderea „coifului României”, implicarea unui manager nepotrivit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” sau implemantarea termenului „lucrător cultural” adâncesc percepția unei personaje care nu a înțeles și, mai grav, nu a respectat valorile și simbolurile nației.
În timp ce unii o mai ascultă sau o critică doar din poziția de fost ministru, alții se întreabă dacă mai are sau nu un cuvânt de spus în domeniu. În fond, cultura nu e doar despre vorbe, ci despre fapte, valori, patrimoniu.
