Bani publici plătiți pentru lucrări neefectuate, investiții de zeci de milioane dispărute din bilanț și creanțe uitate la debitori falimentari. La Focșani, administrația publică funcționează după reguli proprii.
Există un tip de corupție care nu face zgomot. Nu sunt arestări spectaculoase, nu sunt camere de filmat la percheziții, nu sunt inculpați plimbați prin fața presei. Este corupția lentă, instituționalizată, învelită în hârtii oficiale și semnături aplicate cu calm pe documente care nu reflectă realitatea. Este exact ceea ce se întâmplă la Primăria Municipiului Focșani, unde Cristi Valentin Misăilă, primarul care conduce orașul de pe Milcov, prezidează — indiferent dacă știe sau nu, dacă vrea sau nu — un dezastru financiar documentat negru pe alb.
Situațiile financiare consolidate ale municipiului pentru anul 2024 au primit opinie cu rezerve din partea auditorilor de stat — cel mai sever verdict înainte de imposibilitatea totală a exprimării unei opinii. Nu este o notă de subsol birocratică. Este un semnal de alarmă care spune, în limbaj oficial, că cifrele prezentate cetățenilor și consilierilor locali nu reflectă realitatea. Că patrimoniul public este prezentat distorsionat. Că banii focșănenilor sunt gestionați într-un mod care ridică întrebări grave, la care organele de urmărire penală ar trebui să caute răspunsuri.
Șaisprezece milioane de lei pe care nu-i va mai vede nimeni
Primăria Focșani are pe hârtie creanțe de peste 42 de milioane de lei — bani pe care firme și persoane fizice îi datorează bugetului local. Problema este că aproape 40% din această sumă este datorată de entități aflate în faliment, insolvență sau declarate oficial insolvabile. Sunt bani care, în marea lor majoritate, nu vor mai veni niciodată.
Legea este clară: atunci când există un risc ridicat de neîncasare, instituția publică este obligată să recunoască în bilanț că acele sume sunt, practic, pierdute. Primăria Focșani nu a făcut-o. A preferat să mențină o imagine artificială de sănătate financiară, prezentând în situațiile oficiale un activ care nu există în realitate.
Întrebarea care ar trebui pusă public — și nu de auditori, ci de procurori — este de cât timp aparatul fiscal al primăriei știa că acești debitori sunt în faliment și de ce nu s-a acționat. Cine sunt acele firme și acele persoane fizice care datorează milioane bugetului local și au ajuns în insolvență fără ca nimeni să miște un deget? Au beneficiat de protecție? A existat un interes ca executarea silită să fie amânată până când recuperarea devenea imposibilă? Sunt întrebări la care nu răspunde un raport de audit, ci o anchetă penală.
Investiții de zeci de milioane, recepționate și… evaporate din evidențe
Dacă primul capitol al acestui dezastru ține de bani declarați ca existând fără să existe cu adevărat, al doilea ține de exact opusul: lucrări finalizate, plătite din bani publici, recepționate oficial — și totuși inexistente în contabilitate.
Pe parcursul anului 2024, primăria a recepționat patru obiective de investiții în valoare totală de aproape 16 milioane de lei. Procesele-verbale de recepție au fost semnate, banii au ieșit din buget, lucrările — teoretic — există undeva în oraș. Dar în bilanțul instituției nu apare nimic. Acele investiții nu sunt înregistrate ca active fixe ale municipiului, ceea ce înseamnă că, din perspectivă patrimonială, e ca și cum nu s-ar fi construit nimic.
Aceeași situație a fost identificată și la Liceul de Artă Gheorghe Tăttărescu, instituție subordonată primăriei, unde o investiție de aproape nouă milioane de lei a fost recepționată și a dispărut la fel de discret din orice evidență contabilă.
Când un activ public nu este înregistrat, el nu poate fi inventariat, nu poate fi monitorizat și nu există nicio urmă care să permită verificarea stării sale ulterioare. Poate fi deteriorat, poate fi înstrăinat, poate fi demolat — fără ca vreun document să înregistreze pierderea. Aceasta nu este o simplă eroare contabilă. Este o breșă prin care patrimoniul public poate dispărea fără urmă. Cine a semnat recepțiile, de ce contabilii nu au înregistrat activele și dacă există un interes ca anumite bunuri publice să rămână în afara oricărei evidențe sunt întrebări pentru care Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea ar trebui să solicite explicații.
Datornicii primăriei, lăsați în pace până când banii s-au prescris
Dincolo de cifrele din bilanț, raportul de audit surprinde ceva și mai grav: felul concret în care funcționează — sau mai degrabă nu funcționează — mecanismul de recuperare a banilor publici la Focșani.
Primăria câștigă procese în instanță. Judecătorii emit hotărâri definitive prin care obligă diverse persoane și firme să plătească. Hotărârile ajung — uneori — la Compartimentul de Executare Silită. Și acolo, în mare parte, se opresc. Somațiile sunt emise la mai mult de un an după primirea titlurilor executorii. Cheltuielile de judecată pe care instanțele le-au acordat primăriei — bani ai contribuabililor cheltuiți cu procesele — nu au făcut obiectul niciunui demers de recuperare.
Dreptul de a executa silit se prescrie. Dacă instituția nu acționează în termenele legale, pierde definitiv creanța. Iar când statul pierde o creanță prin inacțiune, nimeni nu plătește — sau cel puțin nimeni nu a plătit până acum la Focșani. Întrebarea care ar trebui să ajungă la DNA sau la Parchetul local este dacă această inacțiune sistematică este doar incompetență sau dacă există debitori față de care protecția a fost deliberată — firme cu relații, oameni cu prieteni la primărie, contribuabili față de care executarea silită a fost ținută la sertar până când s-a prescris.
La Teatrul Municipal, s-au luat bani pentru lucrări care nu s-au făcut
Cel mai mic scandal ca valoare din acest dosar este, poate, cel mai elocvent ca simptom. Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” din Focșani a contractat în 2024 lucrări de reparații curente, a primit facturi, le-a plătit — și a descoperit, abia în urma controlului auditorilor, că o parte dintre lucrări nu fuseseră executate. Aproape 29.000 de lei plătiți pentru muncă neefectuată, la care se adaugă majorări de întârziere, bani recuperați în cele din urmă — dar nu pentru că cineva din instituție ar fi sesizat problema, ci pentru că a venit controlul extern.
Faptul că nimeni din teatru, nimeni din primărie nu a observat că s-au plătit lucrări inexistente ridică o singură întrebare, amplă și incomodă: câte alte contracte, la teatru și la alte instituții subordonate primăriei, ascund aceeași practică, fără ca vreun auditor să fi trecut vreodată pe acolo? Plata unor lucrări neexecutate nu este o eroare administrativă. Este, în dreptul penal românesc, o faptă cu nume: delapidare sau fraudă în achiziții publice. Parchetul ar trebui să stabilească dacă recepțiile false au fost semnate cu știință și dacă există un beneficiar real al banilor plătiți pentru nimic.
Un primar, un oraș și o întrebare fără răspuns oficial
Cristi Valentin Misăilă conduce Municipiul Focșani și, prin urmare, conduce o instituție ale cărei situații financiare au fost declarate oficial ca nereflectând realitatea. Sub mandatul său, zeci de milioane de lei în investiții au dispărut din evidențe, creanțele de sute de milioane față de debitori falimentari sunt ținute artificial în viață, executările silite zac uitate, iar la teatrul municipal s-a plătit pentru aer.
Nu există, deocamdată, nicio acuzație penală. Există, în schimb, un document oficial care descrie, cu precizie, un sistem în care banii publici sunt gestionați în afara oricărei discipline financiare reale. Un sistem în care controlul intern este fie inexistent, fie decorativ. Un sistem care, lăsat să funcționeze în continuare fără intervenția organelor de urmărire penală, va produce aceleași rezultate și peste un an, și peste doi.
Focșaniul are nevoie de mai mult decât un plan de măsuri depus la arhiva Curții de Conturi. Are nevoie de anchete, de dosare, de răspunsuri date nu în fața auditorilor, ci în fața procurorilor.
