Liderii Uniunii Europene au fost racolați de serviciile secrete rusești și puși pe statul de plată al criminalului de război, Vladimir Vladimirovici Putin. Timp de 15 ani, o serie de politicieni din marile puteri economice din UE au impins pur și simplu economiile statelor lor într-o dură dependență de Rusia lui Vladimir Putin. România nu a făcut excepție însă slugile de la București au știut să se camufleze fără a bate prea rău la ochi având în vedere că opinia publică din România nu are o apetență pentru ruși și Rusia în urma a 50 de ani de crime și masacre, în perioada regimului comunist, precedat mai apoi de spionul KGB Ion Iliescu.
Într-un fel, acești oameni de nimic l-au creat practic pe Vladimir Putin
Azi ești premier, cancelar, ministru, șef în servicii secrete într-una din marile economii europene, apoi, ca și cum nimic din activitatea ta anterioară n-ar fi semnalat asta, te trezești cu o funcție plătită cu milioane de euro într-un consiliu de administrație al companiilor de stat ale Rusiei. Pentru servicii trecute sau viitoare?
În România am avut o serie de politicieni asupra cărora a planat suspiciunea că ar fi sub ascultarea serviciilor secrete ruse și pe statul de plată al acestora. De la Ion Iliescu la Klaus Iohannis, România a fost dependentă într-un fel sau altul de Federația Rusă, în special în zona energetică și a industriei grele.
Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, au avut de câștigat de pe urma afacerilor cu Rusia lui Putin. Lukoil, Gazprom, OMV și alți giganți unde statul rus este acționar a cotizat pentru mafia locală din România, fie că vorbim de Liviu Dragnea, Elena Udrea, Viorel Hrebenciuc, Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu, Dumitru Chiriță(ANRE), Ion Neculaie, Iulian Iancu etc. Banii veniți din zona rusă au susținut campaniile electorale și palatele în care huzuresc mafioții țării.
Greii Uniunii Europene
1, Fostul prim-ministru francez François Fillon – Franța
Ultimul care a primit recompensa lui Vladimir Putin pentru modul în care a servit interesele Rusiei este fostul prim-ministru francez François Fillon. La sfârșitul lui iunie, el a fost numit în Consiliul de Administraţie al grupului petrolier Zarubejneft – companie rusească de stat.
Conservatorul Fillon a fost premier al guvernului francez între 2007 și 2012, sub președinția lui Nicolas Sarkozy. Cinci ani mai târziu, în 2017, a candidat pentru președinția franceză.
Coincidență sau nu, tot în 2017, în plină campanie pentru Palatul Elysée, Fillon cerea ridicarea sancțiunilor impuse Moscovei pentru războiul din estul Ucrainei.
2, Fostul ministru de Externe al Austriei, dna. Karin Kneissl – Austria
Tot în iunie, fosta șefă a diplomației austriece, Karin Kneissl, a fost nominalizată în consiliul director al Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia – tot companie de stat.
Prietenia fostului ministru de externe austriac cu țarul de la Kremlin a atras atenția presei în 2018, când Vladimir Putin a fost invitatul de onoare la nunta acesteia.
Putin a adus atunci cadou un tablou și un samovar rusesc și a ținut un discurs în germană la nuntă, potrivit BBC.
La acea vreme, opoziția austriacă a acuzat-o pe Kneissl că gestul ei subminează politica externă a UE. Fostul ministru de externe austriac Karin Kneissl a scris și articole despre Orientul Mijlociu și geopolitică pentru Russia Today, oficiosul rusesc.
Christian Kern, fost cancelar al Austriei, a intrat și el pe statul de plată al Rusiei. După cei doi ani de mandat de cancelar, încheiați în 2017, a devenit membru în consiliul de administrației al companiei ruse de stat a Căilor ferate.
La fel și predecesorul său, fostul cancelar Wolfgang Schüssel, care a devenit membru în consiliul director al Lukoil, alt gigant petrolier rusesc conectat la Kremlin.
3, Și… șefi de servicii secrete: Alain Juillet, – Franța
Un alt occidental de marcă intrat recent în echipa de lobbyiști ai lui Putin este Alain Juillet, fost director al serviciului de informații externe francez – DGSE. Juillet a fost angajat să găzduiască o emisiune de politică externă la RT France (Russia Today – ramura franceză), unde tratează subiecte precum diplomația, conflictele, terorismul, securitatea, competiția economică.
După ce a părăsit directoratul DGSE în 2003, Juillet a înființat un departament de informații economice în cadrul Ministerului Apărării, apoi a devenit și consilier economic al premierului francez – același François Fillon.
Juillet este și el legat de ceva mai multă vreme de Kremlin. În 2016, de pildă, Juillet explica la RT France că situația din Ucraina a fost cauzată de intervenția SUA și că Occidentul este cel care a transformat Rusia într-un inamic și a forțat confruntarea.
În opinia presei franceze, ceea ce face Juillet este mai periculos pentru Uniune și NATO decât erau cândva tancurile rusești staționate în spatele Cortinei de Fier.
4, Perla din colecția lui Putin: fostul cancelar Schroeder – Germania
Însă perla colecției de oficiali occidentali trecuți pe statul de plată al Kremlinului rămâne fostul cancelar german Gerhard Schröder.
Schröder, văzut și acum în Germania ca mentor al partidelor de stânga, lucrează pentru industria energetică din Rusia încă din 2005, când partidul său, SPD, a pierdut alegerile generale.
Vara trecută, Schröder, prieten intim al lui Putin chiar din vremea când conducea cabinetul de la Berlin, a fost recent reconfirmat președinte al comitetului director al Rosneft.
Adjunct în cadrul Rosneft îi este Matthias Warnig, un bancher neamț, fost membru al poliției secrete Stasi în timpul Războiului Rece, în aceeași perioadă în care Putin însuși lucra pentru KGB în fosta Germanie de Est.
În 2017, când guvernul rus l-a propus pe Schröder ca președinte al administrației Rosneft, în condițiile în care compania petrolieră de stat se afla pe lista de sancțiuni a UE pentru rolul în anexarea Crimeei, Schröder critica staționarea forțelor germane în Lituania, în apropierea graniței cu Rusia. „Decizia transmite un semnal greșit”, explica germanul, înfuriind aliații din NATO ai Germaniei.
În zona germană o putem adăuga și pe Angela Merkel, o adevărată slugă a Rusiei și cel mai mare inamic al Europei în ultimii 16 ani prin cedarea suveranității energetice a UE în fața lui Vladimir Putin.
În țara vecină partidul de guvernământ FIDESZ și eternul premier, Viktor Orban, au acționat în favoarea Rusiei lui Putin și împotriva Uniunii Europene. Viktor Orban a transformat Ungaria într-un cal troian în cadrul NATO și al UE.