ANCHETE

EXCLUSIV// Oameni fără Dumnezeu! Nicușor Dan și Adrian Criț, directorul PNL al STB, au lăsat pe drumuri circa 300 de familii în săptămâna patimilor

În săptămâna patimilor creștinii caută mântuire și liniște sufletească însă tiranii pe mâna cărora a încăput țara nu există decât chip de răzbunare. Circa 300 de familii nu vor avea sărbători prea fericite de Sfintele Paști, pentru că primarul Capitalei Nicușor Dan și Adrian Criț, directorul PNL al STB, au decis să concedieze șoferii care au organizat greva transportatorilor în luna ianuarie.

Acești doi politruci dirijați de PNL și PSD au decis în stilul pur stalinist să îi execute pe cei care nu li s-au supus și au avut curajul să își ceară drepturile. Nicușor Dan și Adrian Criț nu execută în aceste zile cei 300 de salarați ai STB ci întreaga mișcare sindicală din România. Legea este prost făcută și le permite politrucilor să facă abuzuri asupra celor săraci.

În aceste zile asistăm la un atac coordonat al PNL și PSD împotriva tuturor sindicatelor din România. Abuzul comis de Nicușor Dan și Adrian Criț împotriva muncitorilor de la STB este un precedent periculos pentru mișcările sindicale din România. Practic, se girează faptul că angajatorii au ”drept de viață și de moarte” asupra angajaților.

Magistrații au avut un protest similar cu al angajaților STB

Regulamentul intern al Societății de Transport București nu se poate substitui Codului Muncii deși directorul STB, Adrian Criț, încearcă să manipuleze opinia publică cu informații false și complet ilegale. Tribunalul București si Curtea de apel vor fi chemate să judece contestații pentru concediere dictată după un protest similar cu al judecătorilor, când aceștia erau prezenți la serviciu dar nu au îndeplinit nicio atribuție de serviciu ci au discutat amânări fără să judece.

Așadar avem o grevă la STB care nu era grevă pentru că nu erau îndeplinite condițiile legale extrem de restrictive și abuzive pe durata stării de alertă. Doar un protest. După cum bine știm, starea de alertă a fost declarată neconstituțională. Judecătorii ar trebui să le facă dreptate angajaților STB, dar la cum arată justiția postdecembristă… oarbă… chioară.

Protestul judecătorilor

Ce spune Codul Muncii

Absența de la serviciu înseamnă lipsa prezenței fizice, faptul că era prezent dar nu a plecat pe traseu nu este absență cum afirmă directorul STB, Adrian Criț. Mai mult, Codul Muncii vorbește despre absența nemotivată. Daca ai un motiv se schimbă regimul juridic. Nicușor Dan și Adrian Criț au mers pe faptul că au fost prejudiciați călătorii, dar STB nu se poate substitui călătorilor deoarece nu are mandat de la ei. Călătorii pot da în judecată STB și ulterior se poate invoca o astfel de nemulțumire, precum figurează în decizia abuzivă de concediere colectivă a circa 300 de angajați. Un alt lucru extrem de suspect este și contractul STB cu șoferii care sunt plătiți la numărul de kilometri efectuați. Practic, un astfel de contract este abuziv și oferă angajatorului puteri nelimitate în timp ce drepturile salariatului sunt inexistente.

Decizia abuzivă și ilegală prin care Nicușor Dan, Adrian Criț și acoliții lor, au lăsat pe drumuri circa 300 de angajați în săptămâna patimilor

Ce spune Sindicatul Transportatorilor din București

Sindicatul Transportatorilor din București afirmă că directorul STB, Adrian Criț, împreună cu conducerea numită politic, perpetuează starea de conflict și a transformat din salariații STB un inamic public declarat.

  • Directorul general a refuzat negocierea CCM STB SA ca urmare a solicitării Sindicatului Transportatorilor din București de a declanșa conform legii, negocierea CCM STB SA, iar Contractul Colectiv de Muncă a expirat la data de 31.12.2021;
  • Directorul general a refuzat fundamentarea pentru anul 2022 în BVC STB SA, a indexării salariilor conform ratei inflației, corelat cu creșterea salariului minim pe economie la 10,9%.
  • Acordul pentru obținerea autorizației de la ITMB cu privire la muncă continuă a expirat șa data de 31.12.2021. Directorul general nu a întreprins nico măsură în sensulprelungirii sau obținerii unui nou acord.
  • Directorul general a dispus externalizarea a unor activități precum serviciile de pază, spălare-igienizare vehicule, întreținere-reparații vehicule, controlori. bani pentru mafia de partid

REZOLUȚIE

Adrian Criț, un politruc cu studii la Academia de Informații, ajuns stăpân pe plantație la STB

Toată cariera personajului Adrian Criț este strâns legată de mafia politică transpartinică și ca orice politruc cu ștaif are studii la Academia Națională de Informații Miahai Viteazul. Toată viața a lucrat la stat. A trăit din banii poporului pe care astăzi îl subjugă.

A lucrat o bună perioadă de timp la Registrul Auto Român, din 1999 până în 2010, unde s-a angajat inițial ca inginer, iar mai apoi a ajuns să conducă diverse departamente. Mai notează în CV că a fost director general al Regiei Autonome de Transport București (2010-2011), al Autorității Metropolitane de Transport București (2011-2012), iar din 2016 a ocupat funcția de consilier al directorului general al Registrului Auto Român.

Criț notează în declarația de avere completată în 2021 că deține, împreună cu soția, patru terenuri intravilane în București și alte două în județul Harghita. Mai notează un apartament și o casă în Bucureștii Noi și un spațiu comercial în Harghita.

Conduce o Toyota Corolla fabricată în 2006 și mai deține ceasuri în valoare de 5.000 de euro și tablouri și bijuterii ce valorează alte 5.000 de euro. În plus, are acțiuni la SC INTERLOGISTIC AC SRL în valoare de 237.100 de lei.

Notează venituri anuale de 102.931 lei ca director general al STB și 47.807 ca consilier al directorului general al Registrului Auto Român.

Adrian Criț, un corupt care căpușează STB

Adrian Criț a mai fost director STB (RATB) în perioada 2010-2011. În 2011, Criț a obținut un credit de 250.000 de lei de la Banca Comercială Feroviară, deținută de Valer Blidar, patronul Astra Vagoane Arad. Potrivit unei anchete realizate de revista Kamikaze, chiar Blidar ar fi fost cel care a garantat pentru creditul lui Criț, oferind un cont personal.

După acel credit, RATB-ul condus de Adrian Criț a semnat un contract de 600 de milioane de euro cu Astra Vagoane Arad, companie deținută de Valer Blidar. În schimbul acestor bani, RATB ar fi trebuit să primească 300 de tramvaie. În acest parteneriat era implicată și compania Siemens. Prețul unui tramvai era estimat la uriașa sumă de 2 milioane de euro. Conflictul de interese era evident pentru toată lumea, iar Criț a fost demis de la conducerea RATB.

În 2021, Adrian Criț se întoarce la conducerea STB, numit de Nicușor Dan în martie 2021. În luna mai a anului trecut, STB și Astra Vagoane Arad semnează contractul pentru cele 100 de tramvaie, iar Primăria București a găsit imediat banii pentru achiziție. În august 2021, Astra Vagoane Arad solicită modificarea contractului de la 840 de milioane de lei fără TVA la 897 de milioane de lei fără TVA.

Alți producători de tramvaie sunt ignorați de STB și Nicușor Dan. Electroputere Pașcani a câștigat un contract pentru producția de 40 de tramvaie pentru STB, însă primarul a anulat ilegal licitația. Toate instanțele au respins solicitarea lui Nicușor Dan de a anula licitația și l-au obligat pe primar să semneze contractul. Nicușor Dan și STB nu au făcut asta nici până acum, deci primarul nu a respectat decizia instanței, exact fapta de care îi acuză acum pe greviști. 

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button