ȘTIRI

Scrisoare deschisă către Autoritatea Vamală Română, Garda de Mediu, ANPC și Asociația Națională a Întreprinzătorilor din România 

Dintre toate fraudele care se întâmplă în acest moment în România una este intens supravegheată și mediatizată de către ANPC și GARDA DE MEDIU: este vorba de interzicerea importurilor de haine second hand.

Intenția inițială, necesară și binevenită era să fie oprite importurile de deșeuri care în MOD FALS erau declarate mărfuri second hand. Și în timp ce opinia publică aplauda acestă inițiativă, domnul Horia Constantinescu a decis extinderea acțiunii. Așadar a urmat interzicerea la import a tot ceea ce este ÎN MOD CORECT DECLARAT SECOND HAND.  Ar fi comic de n-ar fi tragic. 

Dacă deșeurile ar fi fost fraudulos declarate hârtie igienică, ANPC ar fi controlat până la epuizare industria celulozei și hârtiei, pentru ca în România se pedepsește victima nu asasinul.

Normele europene PERMIT importul de mărfuri SH și România trebuie să se alinieze acestor norme, așadar soluția pentru a strangula importul mărfurilor second hand a fost inventarea unui „certificat de curățare”. Acest certificat este o găselniță recentă și face referire la o lege veche ce menționa inutil și absurd cuvântul „curățare”. Legea fusese făcută de legislativ fără a consulta mediul de afaceri. Nu se specifică ce fel de „curățare” se cere unui lot de zece tone de îmbrăcăminte (acesta este cargo într-un container). Se cere să fie spălată, călcată si apretată? Să fie dusă la curățătoria chimică? Nu se menționează norme de aplicare, cadru practic sau legal. E un cuvânt pus ilogic în text. Este atât de absurd încât el nu exista în legislația nici unei alte țări europene. 

În loc să se corecteze legea care trebuie să fie făcută de către oameni în beneficiul oamenilor, ea este transformată în muniție pentru un război absurd împotriva unui business vechi de mii de ani și existent oriunde în lume: second hand.

Acest cuvânt „curățare” este justificarea pentru acțiunile inspectorilor ANPC. Ei verifică acum nu faptul că marfa este într-adevăr SH și nu „deșeuri”, țineți minte, acele deșeuri care trebuiau oprite, NU, ei verifică acum hainele să fie „curățate”. 

Operațiunea pe cât de absurdă și ne-europeană se desfășoară astfel: cargo este oprit la intrarea în țară. Inspectorii vamali sunt obligați (și umiliți prin acestă obligație) să cheme la control inspectorii ANPC și pe cei de la MEDIU. Deși este clar tuturor că mărfurile sunt LEGALE, DECLARATE, IMPORTATE , second hand SORTATE ȘI FUMIGATE, se procedează la tăierea sacilor până când se găseste o haină cu urme de folosire, scame sau un fir de păr. Se fac poze. Se comentează cu voce scăzută și cu jenă ca TREBUIE să INTERZICĂ intrarea în țară a întregului container pentru că „așa a spus domnul președinte ( Horia Constantinescu) și nu vor să își piardă pâinea”. Acesta este criteriul profesional al inspectorilor ANPC: pâinea lor și păstrarea ei.

Inspectorii sunt îngroziți de „domnul președinte” care le măsoară activitatea prin cantitatea de mărfuri refuzate și amenzile aplicate. 

Este destul să vezi pagina social media a domnului Horia Constantinescu pentru a înțelege că se consideră o glorie personală, cât mai multe mărfuri refuzate la import și cât mai multe amenzi. De observat și faptul că aceste amenzi sunt aplicate întotdeauna mediului de afaceri privat și niciodată instituțiilor statului (spitale, case de bătrâni, școli, miilor de contracte frauduloase, etc). 

În timp ce întreaga Planetă îmbrățișează ideea de reciclare, refolosire, reutilizare, în timp ce firmele considerate „green” sunt susținute legislativ și chiar financiar, în România inspectorii ANPC sunt într-o misiune de a returna pe baze subiective și abuzive mărfurile second hand. 

Inspectorii care ar trebui să vegheze activitatea în spitale, școli, instituții unde suntem continuu abuzați, unde clienții cer explicit protecția ANPC, ei sunt complet absorbiți de acțiunea de a găsi urme de pix pe un sacou. 

Sunt multe de spus despre prejudiciul financiar, social și moral al acestor acțiuni. Nu știu cine este beneficiarul acestui efort, acestei cruciade ce merită o cauză mai bună, si mai ales pe cine de către cine „protejează” ANPC ? Dar este clar că în timp ce noi toti deplângem starea instituțiilor din România, fraudele majore sunt considerate scamele pe un palton.

Vă mulțumesc.

Cu respect,

Mădălina Ionescu

Economist

Membru asociația internațională SMART

  

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button