Raluca Turcan, fost ministru al Culturii, a redeschis gura după ce actualul ministru, András Demeter, a anunțat intenția de a comasa Opereta „Ion Dacian” cu Teatrul „Ambasadorii”. Oficial, motivul este administrativ și financiar, dar Turcan a simțit nevoia să vorbească, ca și cum propria experiență la Ministerul Culturii nu ar fi lăsat urme.
Întrebarea simplă, pe care „proasta nației” pare să nu o înțeleagă, este: când a fost Turcan incompetent – când a fost ministru al Culturii și voia să comaseze ONB cu „Tinerimea Română” sau acum când critică decizii similare? Dacă ea nu vede diferența între un dezastru administrativ personal și o reformă menită să salveze instituțiile, atunci lecția pentru publicul larg devine clară: experiența politică nu echivalează cu competența administrativă.
Ministrul András Demeter propune fuziunea pentru a rezolva problemele administrative grave și risipa de resurse. Turcan sare însă cu vocea sa cunoscută: un glas care a dictat și propriile dezastru culturale. Este o ironie cruntă ca cineva care a propus fuziuni haotice să critice astăzi încercările de raționalizare a fondurilor.
Când Turcan a fost ministrul Culturii, ONB și „Tinerimea Română” aproape că au fost comasate, cu scopul de al salva pe managerul Daniel Jinga, ceea ce ar fi creat un adevărat haos în managementul și repertoriul instituțiilor. Dar ce să înțeleagă „proasta nației” despre cultură și eficiență? Probabil doar să critice din confortul politic, fără să recunoască propriile greșeli. Mai mult, această abordare selectivă arată cât de superficială poate fi înțelegerea sa asupra impactului deciziilor asupra artiștilor și publicului.
Turcan nu s-a limitat la cultură: a reușit să distrugă filiala PNL Sibiu, unde odată domnea susținerea lui Klaus Iohannis. Sub conducerea sa, organizația locală a fost măcinată de conflicte interne, pierderi de membri și tensiuni permanente, iar impactul a fost vizibil la toate nivelurile partidului.
Fostul ministru a lăsat în urmă conflicte interne, pierderi de membri și nemulțumire generalizată, demonstrând că puterea politică nu se traduce în competență administrativă. În loc să reconstruiască, Turcan a transformat filiala într-un simbol al haosului managerial, consolidând imaginea unui politician mai preocupat de influența personală decât de interesul partidului sau al comunității.
Probabil cel mai grav episod din cariera culturală a lui Turcan: numirea lui Radu Petrovici ca manager al Operetei „Ion Dacian”, la sugestia generalului Bartolomeu Constantin Săvoiu – un personaj fără experiență militară reală și legături masonice bine documentate. Această decizie nu a fost doar o greșeală administrativă, ci un act de favoritism evident, care subminează principiile de competență și meritocrație.
Raluca Turcan, fost ministru al Culturii, este cea care ar trebui cercetată pentru abuz în serviciu, atunci când, la sugestia colegului său de „suferință sovietică”, generalul fără o zi de armată Bartolomeu Constantin Săvoiu, l-a pus manager la Opereta „Ion Dacian” pe Petrovici – un personaj mult prea umil, legat masonic de Săvoiu. Legătura dintre Bartolomeu Constantin Săvoiu și Turcan nu se limitează doar la favorizarea umilului Petrovici, ci se bazează și pe o afinitate comună față de Rusia, evidentă atât din studiile lui Turcan la Moscova, cât și din simpatiile declarate ale lui Săvoiu. Această legătură ridică întrebări serioase privind influențele externe în deciziile administrative culturale din România, în condițiile în care un astfel de favoritism poate distruge instituții întregi.
Conform martorilor și documentelor, Turcan a modificat abuziv data susținerii proiectelor la concurs, favorizându-l pe Petrovici. Aceasta nu este o simplă greșeală: este un abuz în serviciu, care ar fi trebuit să fie investigat de autorități, nu ascuns sub pretextul politic. Practic, Turcan a creat condiții artificiale pentru a-și asigura clientela personală, demonstrând o lipsă totală de integritate și respect față de regulile instituției.
Raluca Turcan a studiat la Moscova, o informație care, pentru mulți, ridică semne de întrebare despre modul în care gestionează politica culturală și administrativă în România. Este dificil de înțeles cum cineva cu astfel de conexiuni externe poate fi acceptat în poziții de decizie în domeniul cultural național, fără a exista suspiciuni rezonabile asupra influențelor și orientărilor sale.
Cum poate fi acceptat un astfel de personaj să dicteze ce este bine sau rău în cultură, când propriul trecut profesional e marcat de abuz și intervenții discreționare? Mai mult, studiile sale nu par să fi oferit nicio pregătire solidă pentru managementul instituțiilor culturale, transformând fiecare intervenție într-un experiment riscant și adesea distructiv.
Turcan are acum „glas” și sfaturi pentru managementul cultural, dar ce uită ea este: cea mai mare lecție ar fi să recunoască propriile greșeli, nu să critice decizii similare ale altora. Această ipocrizie pune în evidență un tipar periculos: cei care distrug sisteme administrative au adesea cel mai zgomotos discurs moralizator.
Întrebarea rămâne: proasta nației se referă la cei care nu înțeleg cultura sau la cei care au fost victimele deciziilor ei administrative haotice? Răspunsul este clar pentru observatorii atenți: Turcan a creat propriul dezastru și acum încearcă să transforme critica în victimă, într-un exemplu perfect de contradicție între cuvinte și fapte.
Raluca Turcan vorbește despre deciziile altora în timp ce istoria ei la Ministerul Culturii este plină de abuzuri, intervenții politice și decizii care ar fi putut distruge instituții culturale de prim rang. Dacă cineva ar trebui să dea lecții despre administrația culturală, este mai degrabă cazul să fie Turcan investigată pentru abuz în serviciu, decât să critice fuziuni administrative sau reforme necesare.
Mai mult, exemplul ei arată cât de dezastruos poate fi amestecul politic cu cultura, iar societatea are nevoie de lecții reale, nu de discursuri ipocrite de la cei care și-au demonstrat deja incompetenta.
