După alegerea lui Robert-Aurelian Șova înainte de împlinirea termenului prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 65/1994, întrebarea firească este alta: de ce experții contabili și contabilii autorizați nu reacționează?
De ce mii de profesioniști, oameni care lucrează zilnic cu legea, documentele și răspunderea, acceptă în tăcere decizii care privesc chiar conducerea organismului lor profesional?
Răspunsul nu trebuie căutat în lipsa de pregătire sau de interes. Trebuie căutat în FRICĂ!!!
Conducerea CECCAR are la îndemână un mecanism capabil să afecteze direct viața profesională a oricărui membru: comisiile de disciplină ale filialelor și Comisia superioară de disciplină.
Din garant al eticii, instrument de intimidare
Comisiile de disciplină au fost create pentru a proteja profesia, pentru a sancționa încălcările reale ale normelor etice și pentru a apăra interesul public. Ele ar trebui să fie independente, echilibrate și imparțiale.
Însă în cadrul organismului profesional există un mecanism care funcționează cu două măsuri: îngăduință față de cei aflați la conducere și severitate față de membrii obișnuiți. Sesizările care privesc persoane influente sunt ignorate, clasate sau tratate formal, în timp ce opiniile incomode ale membrilor devin rapid obiectul unor cercetări disciplinare.
În acest sistem, comisia nu mai apare ca un arbitru al conduitei profesionale, ci ca un avertisment permanent:
taci, altfel poți fi următorul.
Nu este nevoie ca fiecare membru critic să fie sancționat. Este suficient ca doar câțiva să fie chemați în fața comisiei, cercetați, obligați să dea explicații și expuși riscului unei sancțiuni care le poate afecta profesia. Restul vor înțelege mesajul.
Un comentariu online poate deveni problemă profesională
Pentru un expert contabil sau un contabil autorizat, sancțiunea disciplinară nu este o simplă mustrare internă.
Ea poate afecta reputația profesională, relația cu clienții, dreptul de exercitare a profesiei și veniturile din care trăiește. În spatele fiecărei proceduri există teama că o opinie critică, un comentariu sau chiar o simplă apreciere publică acordată unei postări incomode ar putea fi interpretată drept abatere de la conduita profesională.
Astfel se explică de ce oameni care observă neregulile aleg să nu vorbească.
Nu pentru că nu le văd.
Nu pentru că le aprobă.
Ci pentru că știu că instituția criticată controlează și structurile care îi pot cerceta și sancționa.
Atunci când aceeași conducere influențează regulile, structurile electorale și mecanismele disciplinare, libertatea de exprimare a membrilor rămâne doar teoretică.
Severitate pentru membri, tăcere în fața conducerii
Contradicția este evidentă.
Un membru obișnuit poate fi chemat să răspundă pentru o afirmație, o postare sau o conduită considerată nepotrivită. În schimb, în fața unor probleme majore privind legalitatea procedurilor electorale, mandatele conducerii sau aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 65/1994, comisiile de disciplină nu par să manifeste aceeași vigilență.
Unde au fost comisiile atunci când candidatura lui Robert-Aurelian Șova a fost admisă înainte de împlinirea perioadei legale?
Cine a verificat dacă declarația sa de candidatură corespundea realității?
Cine a analizat conduita membrilor Consiliului superior care au aprobat și au pus în mișcare procedura?
Dacă regulile de integritate și conduită profesională sunt obligatorii pentru fiecare membru, ele trebuie să fie cu atât mai obligatorii pentru persoanele aflate la conducerea Corpului.
În caz contrar, disciplina profesională încetează să mai fie un mecanism de protejare a profesiei și devine o metodă de protejare a conducerii.
Frica explică tăcerea
Conducerea CECCAR nu trebuie să convingă fiecare expert contabil că deciziile sale sunt corecte. Este suficient să mențină convingerea că orice opoziție poate avea consecințe.
Așa se construiește tăcerea instituțională: nu printr-o interdicție scrisă, ci prin riscul permanent al unei cercetări disciplinare.
Membrii înțeleg că o critică publică nu rămâne neapărat o simplă opinie. Ea poate deveni sesizare, dosar disciplinar, audiere și sancțiune. Chiar dacă sancțiunea este ulterior contestată, efectul de intimidare s-a produs deja.
Profesionistul pierde timp, bani, energie și credibilitate. Conducerea câștigă liniște.
Acesta este motivul pentru care lipsa reacțiilor publice nu trebuie confundată cu susținerea conducerii. Tăcerea obținută prin teama de sancțiuni nu înseamnă consens.
Un circuit instituțional care se protejează singur
În articolul anterior am arătat că alegerea lui Robert-Aurelian Șova nu a fost rezultatul acțiunii unui singur om. Consiliul superior a aprobat mecanismul, candidatura a fost verificată și admisă, iar Conferința Națională, formată în principal din persoane provenite din structurile centrale și teritoriale ale CECCAR, a validat rezultatul.
Același sistem instituțional dispune și de mecanismele disciplinare care pot fi îndreptate împotriva celor care îl contestă.
Consiliile filialelor, președinții de filiale, comisiile de disciplină și conducerea centrală nu funcționează în lumi separate. Ele fac parte din aceeași construcție instituțională, în care dependențele, numirile, voturile și interesele se intersectează.
În aceste condiții, membrul obișnuit se află singur în fața unui sistem care își stabilește regulile, își organizează alegerile, își validează conducerea și își judecă opozanții.
Disciplina nu poate însemna obediență
Nimeni nu contestă necesitatea sancționării abaterilor profesionale reale. O profesie de interes public are nevoie de reguli ferme și de organisme disciplinare funcționale.
Dar disciplina profesională nu poate fi confundată cu obediența față de conducere.
O opinie critică nu este, prin ea însăși, o abatere. Un comentariu incomod nu înseamnă lipsă de etică. Iar semnalarea unei posibile încălcări a legii nu poate fi tratată ca un atac împotriva profesiei.
Dimpotrivă, adevăratul atac împotriva profesiei apare atunci când mecanismele create pentru protejarea ei sunt folosite pentru a descuraja întrebările și pentru a proteja persoanele aflate la putere.
De ce nu iau atitudine membrii CECCAR?
Pentru că miza nu este un schimb de opinii pe o rețea socială.
Miza este profesia lor.
Este dreptul de a semna lucrări, de a păstra clienți, de a obține venituri și de a continua activitatea pentru care au studiat și au muncit ani întregi.
Cât timp orice voce critică știe că poate ajunge în fața unei comisii controlate de același sistem pe care îl contestă, tăcerea va continua.
Iar conducerea va putea prezenta această tăcere drept acceptare.
Dar tăcerea experților contabili nu dovedește că nu există nereguli. Dovedește doar cât de eficient poate funcționa frica atunci când sancțiunea profesională este ținută deasupra capului fiecărui membru.
În CECCAR, problema nu mai este doar cine conduce. Problema este ce i se poate întâmpla celui care îndrăznește să întrebe dacă acea conducere este legală.
