ANALIZEPOLITICĂ

Despescu și acoliții săi au distrus antidrogul și Poliția Română

„Oameni care au comis infracțiuni rămân somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte în loc să-şi petreacă viaţa la puşcărie. Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi şi proştii devin administratori ai statului român. Trădătorul e geniu, plagiatorul e erou, pungaşul devine bogat, panglicarul e om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei e om cu principii! Asta-i judecata poporului nostru! „

(Eminescu, ziarul „Timpul” din 15 mai 1879)

Problema drogurilor tinde să scufunde țara

Este Bogdan Despescu este factor de risc național și nimeni nu-i spune stop!? Omerta(codul tăcerii al mafiei), minciunile și combinațiile lui Bogdan Despescu au ucis suflete nevinovate și vor ucide în continuare. Evenimentele fatale se succed zilnic. În problema drogurilor, Bogdan Despescu, a mințit și dezinformat permanent miniștrii în funcție, generând acum una dintre cele mai grave tensiuni sociale din istoria țării.

Anul trecut, pe 15 septembrie, la începutul anului scolar, șeful Agenției Nationale Antidrog, Cristian Ivan, deși neștiutor în problema drogurilor, s-a scăpat și a vorbit despre omerta, în lupta cu drogurile, în România lui Despescu și clanului mafiot din Poliția Română pe care el îl patronează.

“Aș vrea dar nu pot să zic adevărul pentru că mă fac ăia zob, mă fac ăia zob (repetare obsesivă)”. – Cristian Ivan

Aici se referea exclusiv la omerta lui Bogdan Despescu. Apoi, a fost schimbat imediat și blocat în toată accesiunea profesională. Ceea ce ne arată o practică de tip mafiot în raport cu cei care nu respectă codul tăcerii al mafiei care s-a infiltrat la vârful Poliției Române.

Dacă era lăsat să spună atunci și se schimbau unele lucruri, poate Roberta, Sebi, Matei și alți copii uciși de drogați nu erau în pământ.

Ce a vrut sa spună Ivan:

În ultimii 7 ani, Bogdan Despescu și apropiații lui au împuternicit ca șefi ANA, 10 ofițeri, dintre care șase nu văzuseră anterior droguri în viața lor și nu aveau nicio experiența în domeniu: Laura Cușa, Cristian Duță, Mihai Ungureanu, Cristian Ivan, Constantin Dumitru și Ramona Dabija.

Unicele scopuri ale împuternicirilor au fost:

  • cinci, să iasă cu o pensie mare (Constantin Negoiță, Laura Cușa, Cristian Duță, Constantin Dumitru, Rodica Mițoiu);
  • trei, la comanda apropiaților lui Bogdan Despescu, pentru rezolvarea unor probleme personale (Cătălin Negoi-Niță, Ciprian Popescu, Cristian Ivan);
  • unul, să facă pauza obligatorie între misiunile internaționale (Mihai Ungureanu);
  • unul, să închidă gura presei după declarația lui Cristian Ivan (Ramona Dabija, lucrase anterior în relația cu presa – purtător de cuvânt IGPR).

Bogdan Despescu și toti șefii de mai sus au blocat dezvoltarea structurii și au subfinanțat-o. La data actuală sunt doar 220 de angajați la nivel național și, dintre aceștia, puțini specialiști de teren și, mai puțini, implicați și pricepuți în combaterea fenomenului de consum și trafic de droguri.

Actuala șefă ANA, Ramona Dabija, nu are nici un fel de pregătire în domeniu și face gafe în declarații, în unele cazuri, fiind, în mod voit, în contradictoriu cu însuși ministrul Predoiu, care acceptă toate inepțiile lui Despescu.

Această situație a fost perpetuată și întreținută de Bogdan Despescu, deși, în ultimii 7 ani a avut putere totală și a fost informat permanent despre toate problemele din sistem. Acum, după tragedii, aceiași oameni sunt lăsați “sa facă lumină” în lupta cu drogurile și să reformeze Poliția Română. Despre asta a vrut să vorbească anul trecut șeful ANA, despre combinațiile lui Despescu.

Nu poți reforma Poliția Română și nu poți combate fenomenul traficului și consumului de droguri cu oameni incompetenți, care nu au văzut în viața lor droguri.

Principalul vinovat pentru explozia traficului și consumului de droguri este statul român condus de PNL și PSD pentru că permite companiilor de livrări să introducă zilnic zeci de tone de colete în țară, colete care nu sunt trecute prin scaner și nici verificate de câini specializați în depistarea drogurilor. Nu avem niciun scaner funcțional pe frontiere cu excepția Portului Constanța. De ce? Pentru că vămile aduc miliarde din trafic și contrabandă, iar șefii vămilor cotizează la partidul stat PSD/PNL. Bogdan Despescu știe asta, dar tace sau îi aburește pe miniștri incompetenți ai partidului stat.

Ministerul de Finanțe are obligația să doteze frontierele cu scanere ultra-moderne prin Autoritatea Vamală, pentru a stopa avântul grupărilor criminale care au pus stăpânire pe țară. Ministrul de Interne Cătălin Predoiu are la rândul său obligația să doteze Poliţia Română cu scannere mobile pentru verificarea autoturismelor și aparate drug test de calitate, nu aparate de doi lei care spun că ai consumat nu știu câte droguri și tu nu te-ai atins în viața ta de droguri. Încetați cu actele de corupție, altfel țara va fi cuprinsă de tragedii. Poşta Română trebuie dotată cu aparatura necesară de scanare a tuturor pachetelor care intră în România pentru a primi viza „liber de droguri”, precum şi proceduri clare pentru toate firmele de curierat internaţional.

Numirile politice făcute de Bogdan Despescu au distrus Poliția Română

Bogdan Despescu a parazitat Poliția Română și și-a pus toate neamurile în funcții cheie de conducere în cadrul IGPR și instituțiilor subordonate. Șefii de IPJ sunt numiți politic de baronii locali, fiind doar niște simple marionete ale mafiilor județene. Toți șefii de direcții sunt numiți politic în funcție de slugărnicia pe care o dovedesc față de Bogdan Despescu. Situația din cadrul Poliției Române este dezastruoasă, iar singura soluție pentru revenirea la normalitatea este încetarea numirilor prin împuterniciri.

Sub dictatura lui Despescu peste 1.300 de șefi din structurile Ministerului de Interne ocupă funcția prin împuternicire, adică sunt numiți direct de șefi sau ministru, nu ca urmare a unui concurs. Cele mai notorii situații sunt în Poliția Română, condusă în ultimii ani aproape exclusiv de interimari. 16% din șefii de inspectorate, servicii sau birouri din Poliție sunt interimari.

Comisarul de poliție Ion-Mircea Rus, șef al Poliției Cluj, a fost încătușat de DNA pentru o împuternicire presupus ilegală. La Cluj totul e scăpat de sub control.

Nu numai drogurile sunt o problemă ci și importurile de gunoaie

Primarii și-au dorit să aibă un control în plus asupra construcțiilor de pe raza localității lor. Astfel a fost modificată legislația pentru ca nu Poliția Națională să fie cea care sesizează construcții ilegale și chiar activități ilegale în astfel de construcții, ci Poliția Comunitară. Adică acei polițiști controlați de primari. Cum afectează viețile cetățenilor acești pseudo-polițiști, în fapt slugi ale primarilor? Am văzut ce s-a întâmplat la Crevedia și cunoaștem foarte bine ce se întâmplă la Cluj.

Instituțiile sunt parazitate de mafie, iar IPJ Cluj este partener al mafiei gunoaielor împreună cu Poliția Locală. Mulți se întreabă în aceste zile de ce pute la Cluj, în frunte cu cel mai corupt primar al țării, Emil Boc. Domnule Despescu, la Cluj pute pentru că subordonații dumneavoastră sunt mână în mână cu mafia care îngroapă gunoaie în jurul orașului. Toți fac pe proștii în aceste zile, dar la Cluj avem acțiuni similare cu ale mafiei napoletane. O să vă arătăm noi cum stă treaba dacă instituțiile statului în frunte cu SRI îi protejează pe acești bandiți ce își spun oameni de afaceri.

Domnule Despescu, demisia este un gest de onoare.

Va urma!

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button