Anchetatorii.ro prezintă o nouă etapă în dosarul devalizării Termocentralei Mintia și a Complexului Energetic Hunedoara de către grupările mafiote ale statului român. Intrăm în faza de documentare.
Printr-o adresă către Complexul Energetic Hunedoara am reușit să obținem câteva documente privind livrările de cărbune făcute de LLC Compania Cărbunelui, firma lui Cătălin Vrânceanu, soțul șefei DIICOT Carmen Vrânceanu. Un necunoscător al sistemului juridic, Samuel Dioane, a încercat să ne aburească, el fiind la rândul său parte a grupării de crimă organizată care a distrus Complexul Energetic Hunedoara.
Preparația Coroiești și minciunile lui Samuel Dioane: Au furat și porțile de la intrare
Samuel Dioane, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, încearcă să îl protejeze pe Cătălin Vrânceanu deoarece și acesta a semnat câteva acte adiționale ilegale cu LLC Compania Cărbunelui SRL. Cătălin Vrânceanu trebuia să curețe iazurile de la Coroiești, conform contractului nr. 143 ASL din 15.08.2007, respectiv ”efectuarea de servicii de golire a iazurilor nr 1A, nr. 1B și a iazului nr. 2”, însă firma lui Vrânceanu a avut grijă să scoată ILEGAL huila rămasă pentru a o vinde la Mintia și să devalizeze tot ce mai era bun pe la Preparația Coroiești.
Deși contractul a fost semnat pentru golirea iazurilor, Samuel Dioane a transmis niște acte către Anchetatorii.ro, care indică faptul că au găsit ei o soluție ingenioasă de înălțare a digurilor de contur. Practic, acești indivizi au înălțat digurile pentru că au ”râmat” după huilă. Ei nu aveau niciun interes să le golească, principalul scop fiind producția de bani din piatră seacă.
Mai jos aveți răspunsul lui Samuel Dioane și contractul ASL 143/15.08.2007 din care reiese clar că iazurile trebuiau golite nu umplute cum spune directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.
Preparația Coroiești, perla neagră a României din Valea Jiului, jefuită și distrusă de Cătălin Vrânceanu și șefii corupți ai Complexului Energetic Hunedoara
Preparația Coroiești a fost una dintre uzinele emblematice ale Văii Jiului. „Perla” industriei miniere, închisă de câțiva ani, a fost lăsată pradă hoților de fier vechi, care au distrus-o în timp record.
Construcțiile uriașe ale preparației aflată în administrarea Complexului Energetic Hunedoara au fost lăsate fără pază în mai multe perioade, iar hoții de fier vechi au acționat nestingheriți, uneori în grupuri mari, luând tot ceea ce puteau valorifica și le era la îndemână.
„În anii trecuți, chiar dacă preparația nu mai funcționa, o vedeam aproape întreagă. Au fost luate porțile de fier, gardurile de beton, chiar și acoperișul de tablă de la gheretele pazei, geamurile, tocăria clpdirilor, iar hoții au cale liberă să scotocească prin zonă”, spune un fost miner care locuiește în vecinătatea fostei uzine.
Sursa video: Adevărul.ro
Uzina de la Coroieşti era prevăzută să aibă o capacitate de spălare a 750 de tone de cărbune pe oră, aproape dublă faţă de preparaţia de la Lupeni, capacitatea anuală de prelucrare a acesteia fiind de până la trei milioane de tone de cărbune.
În anii 2000, Guvernul României a investit circa 16 milioane de dolari în modernizarea Preparaţiei Coroieşti, însă retehnologizarea ei nu a putut să o salveze de la distrugere. Odată ce a pus mâna pe Preparația Coroiești Cătălin Vrânceanu a început să extragă ce se mai putea extrage, respectiv produs rezidual minier și șist cărbunos filtrat, nicidecum huilă de calitate superioară.
Pentru cei care nu știu, România nu mai are cărbune cu capacitate calorică mai mare de 3000 kcal/kg deși în actele de pe la Termo Mintia se aberează de cărbune de calitate superioară cu putere calorică de 6000 kcal/kg. I-am cerut dl. Samuel Dioane să ne prezinte următoarele:
- Analize din haldă – calorimetrie – volatile etc
- Documente transport cfr
- Analize laborator electrocentrale Mintia
Samuel Dioane refuză să ne prezinte aceste documente.
LLC Compania Cărbunelui figurează în actele adiționale semnate inclusiv de Samuel Dioane cum că ar fi livrat zeci de mii de tone de cărbune de calitate superioară deși firma se afla în insolvență și nu mai avea niciun angajat. Actele adiționale se prelungesc până în anul 2019, dată ce coincide și cu abandonarea Preparației Coroiești.
Cătălin Vrânceanu a livrat ”spuma mării” în loc de cărbune de calitate superioară
Directorul CEH, Samuel Dioane, ne transmite că Vrânceanu a livrat cărbune energetic de calitate superioară către Electrocentrale Deva după ce a descoperit o rețetă minune de extragere a cărbunelui din Preparația Coroiești. Dione ne mai spune că în anul 2014, Aurel Nicolescu(PSD) a semnat o serie de acte adiționale cu LLC Compania Cărbunelui pentru livrarea de cărbune de calitate superioară, însă nu ne ne poate pune la dispoziție documente privind calitatea acestui cărbune și ne direcționează către Vrânceanu.
Directorul CEH se pare că nu cunoaște legea 544/2001. Companiile private nu intră sub incidența legii 544/2001. Nici nu ne așteptam ca Dioane să ne pună la dispoziție aceste documente deoarece și el a semnat ceva acte adiționale ilegale cu LLC Compania Cărbunelui. După cum am relatat în materialul anterior, există documente și dovezi ce atestă că firma lui Vrânceanu a livrat argilă amestecată cu produs rezidual minier la Termocentrala Mintia în loc de cărbune de calitate superioară conform actelor adiționale semnate cu Complexului Energetic Hunedoara.
Soțul șefei DIICOT, Cătălin Vrânceanu, a devenit expert în decolmatarea iazurilor – Lupeni
Ceea ce u înțelegean în prima fază a anchetei o descoperim acum în actul adițional nr. 6. Pe data de 18 februarie 2015, basculante cu număr de înmatriculere de Mehedinți și Caraș-Severin au intrat pe poarta preparației Coroiești încărcate cu material de culoare gri închis, cu aspect argilos, pe care l-au depozitat pe platforma închiriată de LLC Cărbune Reșița. Respectiv, un număr de 22 de basculante au livrat în zilele lucrătoare din perioada 18 februarie-6 martie, cantitatea de 405 tone de substanță gri, care, amestecată cu șlamul de huilă cos din iazul de la Preparație a fost livrată Termocentralei Mintia.
Un alt lucru suspect era traseul mărfii lui Vrânceanu, aceasta fiind transportată 170 de km, din județul Caraș-Severin până la Vulcan, iar de aici încă 100 de km până la Termocentrala Mintia, în loc să fie parcurși direct doar 166 de km de la locul escavării.
În fapt nu era nimic suspect ci nu cunoșteam noi toate datele problemei și legătura cu Lupeniul. Prin actul adițional nr. 6, Cătălin Vrânceanu a reușit să obțină dreptul de golire a iazurilor de la Exploatarea Minieră Lupeni. Bineînțeles că Vrânceanu nu avea de gând să golească iazurile ci să mai scoată ceva resturi de cărbune pentru a se îmbogăți pe spatele Complexului Energetic Hunedoara. Actul adițional nr. 6 a fost semnat de directorul general al Exploatației Miniere Lupeni, Viorel Stancu.
Viorel Stancu este un apropiat al clanului Resmeriță, baronii roșii ai PSD care fac legea în Lupeni. Viorel Stancu a servit cu mare plăcere, în trecut, și regimul PDL al fostului președinte Băsescu. Viorel Stancu a prelungit contractul lui Vrânceanu până la data de 04.05.2018. Astfel patronul LLC avut timp suficient să devină expert în decolmatarea lacurilor miniere și livrarea de reziduri miniere pe post de huilă la Termocentrala Mintia. Rezultatele le cunoaștem cu toții. Jaf și distrugere.
Prin Actul Adițional nr. 7, Viorel Stancu îl lasă pe Vrânceanu să râme prin iazurile de la Lupeni până în anul 2019
După cum se observă în anexa de mai sus, îndepărtarea directorului CEH, Aurel Niculescu(PSD), coincide cu stoparea livrărilor de reziduri miniere către Complexul Energetic Hunedoara, până când Viorel Stancu îl lasă pe Vrânceanu să ”decolmateze” iazurile de la Lupeni.