Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ȘTIRI

Dan Trifu, mâna dreaptă a lui Nicușor Dan, acuzat de înșelăciune! Omul lui Nicușor, implicat în escrocherii de milioane

Dan Trifu se prezintă opiniei publice ca un apărător al mediului și ca activist civic cu 30 de ani de experiență în spate, însă în spatele imaginii publice se află un personaj cu alură de interlop ce învârte afaceri de milioane datorită sprijinului oferit de primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Afacerile sale sunt puse pe numele rudelor, dar ca orice activist pârlit nu figurează cu cifre de afaceri ce pot atrage atenția. Omul lui Nicușor nu își plătește dările către stat și contribuțiile sociale pentru angajați, însă în schimb își trăiește viața pe picior mare.

Primele informații apărute în spațiul public despre afacerile lui Trifu nu s-au lăsat cu consecințe legale deși acesta deține un restaurant construit illegal pe spațiul public în Parcul Tineretului.

Dan Trifu deține prin interpuși restaurantul Trifoiaș din Parcul Tinererului. Pentru a masca afacerea și a putea duce mai departe stindardul de ONG-ist, Trifu s-a lăsat ajutat de socru pe numele căruia se află restaurantul.

Restaurantul a fost construit ilegal, iar pentru acest lucru chiar au fost tăiaţi mai mulţi copaci din parc. Totuşi, vicepreşedintele Eco-Civica nu a acţionat pe nimeni în judecată pentru copacii care au făcut loc restaurantului Trifoiaş, mai ales că reprezintă una dintre afacerile sale.

Suspect este faptul că lui Mihai Mitrache, zis ”Câine”, i-a fost demolat restaurantul din Orășelul Copiilor, în timp ce resturantul lui Trifu a rămas neatins. Protecția oferită de Nicușor Dan lui Dan Trifu și afacerilor sale oneroase își spune cuvântul. Pentru a nu atrage atenția, locația din Tineretului a fost abandonată în urma scandalului public. Nicușor Dan a fost acuzat public de abuz în serviciu în cazul afacerii lui Trifu.

Dacă ne uităm pe declarația de avere și de interese, Dan Trifu pare o persoană întreținută de soție. Acesta a declarat în 2020 când a candidat pentru un post de consilier general la Primăria Capitalei venituri anuale de 45.000 de lei, în timp ce soția a câștigat 56.600 de lei ca responsabil comunicare al Asociației Eco-Civica, asociație pe care Dan Trifu o păstorește. În declarația de interese apare și o firmă, mai exact SC ANSI COM PREST SRL.

Pentru necunoscătorii în ale ong-isticii vă atragem atenția asupra faptului că la nivelul Primăriei Capitalei, activiștii civici de serviciu, cum este și Danuț Angelo Trifu, trăiesc pe spatele înțelegerilor oneroase cu primarul Capitalei și primarii de sectoare indiferent de culoarea lor politică. Este un fel de ”understand by agreement” – o înțelegere tacită prin care activiștii civici sunt mituiți de primari. Primarii și diverși oameni de afaceri le facilitează activiștilor civici spații spre a fi subînchiriate, fie că vorbim de marile centre comerciale fie de spații pe domeniul public, când au loc târguri s-au se deschid piețe volante cu ocazia sărbătorilor cum ar fi cele de 1 martie unde se vând mărțișoare.

Dan Trifu, acuzat de înșelăciune: a luat din gestiune în interes personal bijuterii în valoare de 25.000 de euro pe care a uitat să le mai returneze

Mâna dreaptă a lui Nicușor Dan deține spații comerciale în marile mall-uri ale Capitalei, se pare în urma unei înțelegeri secrete cu primarul Capitalei, după cum se laudă acesta, pe care le subînchiriază la diferite persoane fizice sau juridice. Un om de afaceri ne-a contactat pentru a ne prezenta activitatea infracțională a numitului, Dănuț Angelo Trifu, acesta fiind lăsat fără spațiu comercial și fără o parte din marfă, mai exact bijuterii de lux din aur și argint.

Pe nepusă masă, Dan Trifu i-a anunțat pe administratorii companiilor SC ROYAL BIJOUX SRL, SC REAL CARO BIJOUX SRL și SC ROYALS JEWELRY BAR SRL că trebuie să elibereze spațiul unde își desfășurau afacerea în AFI Cotroceni. Mai exact, Dan Trifu ar fi dorit să închirieze spațiul unui alt om de afaceri la un preț mai ridicat, dar se pare că în același timp dorea să facă uitat faptul că a ridicat în interes personal bijuterii de circa 25 de mii de euro.

Într-un mesaj transmis din greșeală de Dan Trifu către un membru al familiei omului de afaceri, acesta spune că trebuie încărcați la facturi. Mai mult, Dan Trifu nu plătește la stat contribuțiile sociale pentru angajați, iar firma sa SC ANSI COM PREST SRL figurează cu un singur angajat, lucru total fals, și cu datorii în valoare de 462.127 RON și o gaură în profit de 84.854 RON. Firma este administrată de nepotul său Andronie Cristian Reddy

Andronie Cristian Reddy

Ce acuzații i se aduc aduc direct lui Dănuț Angelo Trifu

  • Datorită faptului că ne-ați încheiat activitatea comercială, brusc, fără nici un avertisment, și pentru că doriți să încheiați cu noi orice colaborare, dorim să vă aducem la cunoștință care vă sunt datoriile față de societățile noastre și față de clienții magazinului din AFI Cotroceni:
  1. În prezent, conform documentelor contabile datorați următoarelor societăți comerciale: SC ROYAL BIJOUX SRL, SC REAL CARO BIJOUX SRL  și SC ROYALS JEWELRY BAR SRL suma de aproximativ 350.000 de euro. Această suma poate fi supusă către executare, datorită  prevederilor legale, prin executor judecătoresc, fără a mai fi nevoie să ne adresăm instanței judecătorești, executare care poate fi făcută chiar joi(data curentă).
  2. În dată de 24.01.2024 toți clienții care au lăsat în temeiul unui bon de service sau bon de comandă  în magazinul din Afi Cotroceni, reparații și avansuri pentru comenzi, acolo unde dumneavoastră ați întrerupt brusc activitatea comercială, vor fi înștiințați de către noi că trebuie să apeleze la dumneavoastră pentru recuperarea acestora și le vom da datele dumneavoastră personale de contact cu nume și număr de telefon pentu a-și recupera bunurile sau avansurile pe care societatea dumneavoastră le-a încasat de la dânșii.
  3. Vă aducem la cunoștință că în anii 2022 și 2023 ați ridicat din magazinul din Afi Cotroceni bunuri care aparțin societăților comerciale mai sus enumerate, în valoare de aproximativ 25.000 de euro, în temeiul unor bonuri de service unde există numele și semnătură dumneavoastră, care dovedesc aceste lucruri. Vă rugăm să ne returnați de urgență aceste bunuri pentru a nu fi nevoiți să apelăm la organele statului pentru a le recupera sau după caz să suportați consecințele legale privind fapte ce țin de sfera Codului Penal.

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button