Ieri, 21 noiembrie 2024, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a sărbătorit, cu mare ştaif, de altfel, împlinirea a 20 de ani (şi jumătate, n.r.) de activitate. De facto, această sărbătoare ar fi trebuit să fie marcată în data de 15 mai, când se serbează Ziua Medicului Veterinar, dar ce mai contează jumătate de an când poţi să îţi baţi joc de profesia veterinară şi să transformi evenimentul într-unul politic?
Cum alegerile ne bat la uşă, iar mai marii sistemului veterinar nu prea mai au timp să se gândească la ce pune românul în farfurie, nici de cât de bine o duc animalele din ţară, nici măcar că datele referitoare la exporturile de animale şi produse de origine animală sunt dezastruoase pentru anul 2024, ci sunt preocupaţi să îşi asigure locuri călduţe în Parlamentul României şi poziţii în viitorul Guvern al mafiei de partid și de stat patronată de PSD și PNL. Drept pentru care s-a pus semnul egal între campania electorală şi munca medicilor veterinari, şi nu oricum, ci printr-o sindrofie la Palatul Parlamentului.
Pe scenă, cam cum era pe vremea tovarăşului, discursuri despre cât de bine este, vorba unui fost ministru al Sănătăţii, avem tot ceea ce ne trebuie, toată lumea premiantă, chiar cu coroniţe. Desigur, ad laudatio pe linie din partea operatorilor economici pe care ANSVSA îi controlează, ceea ce ne spune că sistemul de control oficial este unul extrem de eficient în România şi că miile de românii îmbolnăviţi anual din cauza unor alimente neconforme sunt doar nişte incidente izolate.
Zece pe linie pentru ANSVSA şi din partea fermierilor ale căror animale au fost ucise din cauza incompetenţei conducerii Autorităţii, ba chiar au participat şi lideri ai oierilor care nu până de mult erau foarte vocali împotriva ANSVSA (Constanţa ştie de cine este vorba), practic nu mai contează câteva milioane de animale ucise. Aplauze la scenă deschisă şi din partea unor oameni politici care ar fi trebuit să verifice eficienţa acţiunilor ANSVSA, chiar dacă recentele audituri făcute de Comisia Europeană în România pe domeniul sănătăţii animalelor şi siguranţei alimentelor au scos la iveală nereguli grave, din ţară se pare că lucurile se văd cu totul altfel.
Scandări febrile şi din partea mediului academic, ceea ce poate însemna doar faptul că eforturile Autorităţii sunt la cel mai înalt ştiinţific, chiar dacă suntem traşi de mânecă de Comisia Europeană şi alte organisme internaţionale că România nu implementează corect nişte instrucţiuni banale în acest domeniu. Strigăte din suflet şi din partea Directorilor Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, aduşi cu arcanul şi cazaţi, tot cu arcanul, graţie eforturilor echipei din Capitală, doar la un hotel, practic niciun judeţ din România nu se confruntă cu vreo problemă, sistemul funcţionează în parametri optimi. Cu toate acestea, spuma discursurilor a fost reprezentată de către foşti preşedinţi ANSVSA condamnaţi penal sau trimişi în judecată pentru fapte penale, cu dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată (domnii Roatiş, Țurcanu şi Brănescu), care au pătat, prin acţiunile lor, munca medicilor veterinari.
Cum atâtea discursuri şi elogii obosesc, sindrofia a continuat într-un cadru mai relaxat, respectiv la restaurantul Jariştea, din Bucureşti, unde gurile rele spun că au fost invitaţi doar premianţii, cei care sunt fini cunoscători ale bucatelor alese.
Atât de important a fost acest eveniment electoral încât nu a contat nici măcar faptul că în Judeţul Sălaj a fost confirmat, în data de 19 noiembrie, un focar de Pestă Porcină Africană, unde s-a hotărât ca circa 1200 de porci să fie ucişi. Directorul DSVSA Sălaj a participat la sindrofia politică, ce mai contează încă 1200 de porci ucişi şi viaţa unor oameni distrusă, nu?
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a luat fiinţă şi a fost ţinută în viaţă prin sudoarea muncii medicilor veterinari, cei care muncesc zi şi noapte în teren, cei care se deplasează noaptea pentru intervenţii de urgenţă, cei care lucrează în laborator, cei care sunt experţi tehnici, aproape toţi făcându-şi meseria cu mândrie. Să ne spună domnul Alexandru Nicolae Bociu, medic veterinar şi Preşedintele ANSVSA, domnul Ioan Oleleu, medic veterinar, Vice-Preşedintele ANSVSA şi candidat pentru un loc de deputat de Cluj din partea PSD (care a zburat, de urgenţă, de la Cluj, la Bucureşti, întrerupându-şi campania electorală, pentru a da viaţă evenimentului), domnul Dănuţ Gheorghe Păle, medic veterinar şi Vice-Preşedintele ANSVSA şi domnul Laszlo Nagy Csutak, medic veterinar şi Vice-Preşedintele ANSVSA, de ce tocmai aceşti oameni nu au fost invitaţi la evenimentul politic.
Pentru pentru că aceşti oameni nu sunt afiliaţi politic? Pare-se că este o condiţie pentru a primi acele invitaţii lucioase, nu-i aşa, domnilor? Pentru pentru că nu au existat fonduri suficiente, au fost prea puţine cafele de împărţit? Cafele pare-se că au fost suficiente, tot graţie echipei din Capitală. Poate pentru că nu au existat suficiente locuri în sală pentru pentru cei care muncesc efectiv în acest sistem? Locuri pare-se că au fost suficiente, din moment ce domnul Alexandru Nicolae Bociu, medic veterinar şi Preşedintele ANSVSA s-a bucurat de prezenţa părinţilor domniei sale în sală.
Domnilor Bociu, Păle, Oleleu şi Laszlo, să ştiţi că adevăraţii medici veterinari şi profesionişti din domeniu ieri au mers la muncă, nu şi-au bătut joc de profesia veterinară şi nu au participat la cumetria voastră electorală, mascată sub o zi de cinstire a Autorităţii. Şi nici nu vă vor vota, pentru că sunt sătui să vă cocoţaţi pe munca lor mafioților!!!