de Matei Alexandru
România traversează în toamna anului 2026 momentul adevărului pentru cea mai amplă, mai sofisticată și mai cinică operațiune de devalizare a finanțelor publice organizată după prăbușirea regimului comunist, o operațiune care depășește prin volumul sumelor sifonate, prin rafinamentul paravanelor juridice și prin complicitatea transpartinică celebrul jaf de la Bancorex din anii nouăzeci. Dacă în primul deceniu de tranziție postdecembristă banca de comerț exterior a României era secătuită prin credite nerambursabile acordate la telefon unor foști ofițeri de Securitate reconvertiți peste noapte în patroni de carton, astăzi exact aceeași arhitectură de prăduire a Trezoreriei naționale funcționează la vedere, sub sigiliul oficial al Guvernului Luca Niculescu și sub cupola somptuoasă a instituției financiare de stat redenumite pompos Exim Banca Românească.
Bilanțul contabil al anului 2025, scos la lumină de execuția bugetară a Ministerului Finanțelor, a căzut ca o ghilotină peste propaganda oficială a băncii, devoalând o pierdere netă colosală de șase sute două milioane de lei într-un singur exercițiu financiar și consfințind trei ani consecutivi de gaură neagră în conturile unei instituții care a văzut ultima oară profitul în anul 2022. Această pierdere contabilă recunoscută oficial nu este însă decât vârful aisbergului, pentru că în spatele registrelor cosmetizate ale băncii se ascunde o expunere catastrofală de miliarde de lei, bani publici aruncați cu bună știință, în numele și în contul statului român, în companii aflate deja în moarte clinică, decapitalizate, îngropate în datorii fiscale sau controlate de rețele oligarhice și transfrontaliere aflate sub investigații penale internaționale.
În centrul absolut al acestui păienjeniș financiar-bancar tronează, neclintit din luna noiembrie a anului 2012, președintele executiv Traian Halalai, un personaj care a reușit performanța unică în administrația românească de a supraviețui timp de paisprezece ani tuturor schimbărilor de regim politic, tuturor rotațiilor guvernamentale, tuturor rapoartelor devastatoare ale Curții de Conturi și ale Corpului de Control al Prim-Ministrului, ba chiar și plângerilor penale formulate împotriva administrației sale chiar de la vârful Palatului Victoria.
Instalat în fruntea băncii de fostul premier social-democrat Victor Ponta în toamna lui 2012, menținut cu religiozitate de toate guvernele liberale și de coaliție care au urmat și reconfirmat pentru un nou mandat blindat în luna noiembrie a anului 2024 sub oblăduirea fostului prim-ministru Marcel Ciolacu, Traian Halalai nu este un simplu bancher comercial cu studii occidentale, așa cum încearcă disperat să îl portretizeze departamentul de comunicare al instituției.
În realitate, longevitatea sa sfidătoare, imunitatea sa în fața parchetelor și contractul său de management betonat împotriva oricărei încercări de revocare se explică printr-o singură realitate de putere pe care întreaga clasă politică de la București o cunoaște, dar se teme să o rostească: Traian Halalai este omul de casă și notarul financiar al serviciilor secrete, interfața cu guler alb prin a cărei semnătură ofițerii din structurile de informații au dirijat, timp de peste un deceniu, miliarde de euro din banii românilor către firme-căpușă, conturi offshore și grupuri industriale controlate din umbră de protejații sistemului. Când aceste companii-paravan sunt golite de lichidități, ele sunt împinse controlat în concordat preventiv, insolvență sau faliment, activele lor strategice sunt scoase la mezat pe sume derizorii, iar paguba de miliarde de lei este trecută senin în contul datoriei publice a României.
Vinerea Neagră a siderurgiei românești și autopsia unui jaf de șapte sute de milioane de euro la Liberty Galați
Actul final al celei mai mari delapidări patronate prin acest mecanism de stat s-a consumat vineri, 6 noiembrie 2026, o zi care va rămâne în istoria economică a României drept Vinerea Neagră a siderurgiei naționale. În acea zi, creditorii combinatului siderurgic Liberty Galați și ai subsidiarei sale de pe aceeași platformă, Liberty Tubular Products Galați, au votat și aprobat noul plan de restructurare pus pe masă de consorțiul de administratori concordatari format din CITR, condus de Paul-Dieter Cîrlănaru, și Euro Insol, controlat de Remus Borza.
Prin acest vot, creditorii au deschis calea vânzării la pachet a celui mai mare combinat siderurgic din România și din sud-estul Europei, împreună cu fabrica sa de țevi sudate, printr-o procedură de negociere directă cu un preț de pornire prăbușit la numai două sute de milioane de euro fără TVA. În comunicatele oficiale menite să anestezieze opinia publică, administratorii concordatari au prezentat această capitulare financiară drept o victorie strategică și o ultimă șansă pentru salvarea capacităților industriale și a locurilor de muncă din Galați, invocând faptul că votul creditorilor oferă în sfârșit un cadru concret pentru atragerea unui investitor capabil să repornească furnalele înainte ca falimentul să transforme uzina într-un morman de rugină.
Dincolo de retorica corporatistă a lichidatorilor infractori, cifrele seci ale evaluărilor succesive dezvăluie însă anatomia unei devalorizări spectaculoase și profund suspecte, care a topit pe hârtie aproape patru sferturi din valoarea celui mai important activ industrial al țării în mai puțin de doi ani. La data de 28 februarie 2025, un raport oficial de evaluare realizat de compania specializată Darian DRS stabilea că patrimoniul Liberty Galați avea o valoare de piață de aproximativ nouă sute patru milioane de euro, echivalentul a 4,52 miliarde de lei.
Chiar și în scenariul pesimist al unei vânzări forțate în regim de executare, același evaluator stabilise la începutul anului 2025 o valoare de lichidare a activelor de cinci sute treizeci și opt de milioane de euro. Pornind de la aceste repere, administratorii concordatari au organizat în luna martie a anului 2026 o primă licitație internațională cu un preț de pornire fixat la șapte sute nouă milioane de euro fără TVA, procedură care s-a lovit însă de un zid al tăcerii, niciun investitor neîndeplinind condițiile de calificare. A urmat, în luna iunie 2026, o a doua încercare de licitație, în care prețul a fost tăiat masiv până la pragul de patru sute șaizeci și trei de milioane de euro, dar și această procedură a eșuat fără nicio ofertă angajantă.
Ceea ce s-a întâmplat între vara anului 2026 și toamna aceluiași an sfidează însă orice regulă de conservare a unui patrimoniu aflat sub protecția legii concordatului preventiv. În luna septembrie 2026, o nouă evaluare comandată aceleiași companii Darian DRS a constatat un colaps halucinant al patrimoniului: valoarea de lichidare a combinatului siderurgic s-a prăbușit de la cinci sute treizeci și opt de milioane de euro la numai o sută optzeci și două de milioane de euro. În decurs de doar nouăsprezece luni, peste șaizeci și șase la sută din valoarea de lichidare a colosului de la Dunăre s-a evaporat din pix, iar față de valoarea de piață din februarie 2025, noul preț de pornire de două sute de milioane de euro aprobat pe 6 noiembrie 2026 marchează o prăbușire de aproape șaptezeci și opt la sută, fiind cu șaptezeci și două la sută mai mic decât prețul primei licitații și cu cincizeci și șapte la sută sub nivelul celei de-a doua.
Pus să explice acest miracol negativ prin care peste șapte sute de milioane de euro din valoarea de piață a combinatului au dispărut în neant, directorul CITR, Paul-Dieter Cîrlănaru, a pasat întreaga responsabilitate în curtea evaluatorului, invocând degradarea fizică a echipamentelor, vânzarea stocurilor existente, perioada îndelungată în care instalațiile au stat reci și costurile uriașe necesare pentru retehnologizare. Însă tocmai această explicație ridică o întrebare penală fundamentală: cine a permis ca un combinat în care statul român tocmai pompase aproape trei sute de milioane de euro prin Exim Banca Românească să rămână fără stocuri, să își degradeze instalațiile și să își piardă două treimi din valoare chiar sub ochii reprezentanților băncii de stat și ai administratorilor concordatari?
JAF! Douăsprezece euro și cincizeci de cenți pe metrul pătrat de istorie industrială și nota de plată ascunsă a repornirii
Pentru a înțelege dimensiunea reală a acestui chilipir istoric pregătit pe seama falimentului indus al combinatului, este suficientă o privire asupra patrimoniului fizic care este scos astăzi la negociere directă pentru două sute de milioane de euro. Platforma industrială Liberty Galați se întinde pe o suprafață colosală de aproximativ o mie șase sute de hectare, adică șaisprezece milioane de metri pătrați de teren compact, racordat direct la infrastructura portuară strategică a Dunării și având deschidere directă spre rutele comerciale ale Mării Negre.
Pe această întindere cât un oraș mijlociu se află un lanț siderurgic integrat, imposibil de replicat astăzi în Europa din cauza restricțiilor de mediu și a costurilor de capital: Furnalul numărul 5, oțelăria, laminoarele de tablă groasă, instalațiile de laminare la cald și la rece, liniile de galvanizare și vopsire, uzina cocsochimică, halele industriale, rețelele feroviare interne, precum și întreaga fabrică de țevi sudate a Liberty Tubular Products, toate însumând o capacitate instalată de producție de până la trei milioane de tone de oțel pe an. Raportat strict aritmetic la suprafața de șaisprezece milioane de metri pătrați a platformei, prețul de pornire de două sute de milioane de euro aprobat vineri înseamnă că statul român și creditorii acceptă să vândă cel mai mare complex siderurgic al țării la un preț de douăsprezece euro și cincizeci de cenți pentru fiecare metru pătrat de teren, oferind practic gratuit toate uzinele, furnalele și laminoarele de pe el.
Chiar și atunci când analiștii financiari atrag atenția că acest calcul pe metru pătrat este doar ilustrativ, întrucât terenul este grevat de instalații industriale complexe, de obligații de mediu, de eventuale costuri de decontaminare și de necesitatea unor investiții masive, tabloul financiar complet nu face decât să agraveze suspiciunile privind modul în care combinatul a fost adus în această stare. Conform propriilor estimări avansate încă din februarie 2026 de conducerea CITR, un cumpărător care ar prelua combinatul la prețul minim de două sute de milioane de euro ar avea nevoie imediată de alte două sute de milioane de euro doar pentru achiziția de materii prime, minereu, cocs, consumabile și lucrări urgente de mentenanță fără de care instalațiile nu pot fi repornite.
Mai mult, pentru că patronatul indian al grupului Liberty a ținut furnalul oprit o perioadă îndelungată după ce a încasat creditele de la banca statului român, combinatul riscă să piardă o mare parte din alocările gratuite de certificate de emisii de dioxid de carbon acordate conform reglementărilor europene. Impactul financiar al acestei pierderi de certificate gratuite a fost calculat la aproximativ o sută optzeci de milioane de euro, o povară suplimentară care ridică efortul financiar total necesar pentru cumpărarea și repornirea combinatului la aproape șase sute de milioane de euro.
În fața acestui zid financiar, la Palatul Victoria s-a instalat panica. Înaintea votului decisiv al creditorilor din 6 noiembrie 2026, premierul Luca Niculescu a convocat de urgență Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați și Liberty Tubular Products, într-o ședință coordonată de vicepremierul Marian Neacșu. Acolo, sub amenințarea directă că neaprobarea noului plan până la termenul-limită de 9 noiembrie ar arunca automat combinatul în faliment, reprezentanții statului au recomandat creditorilor publici să înghită gălușca reducerii prețului la două sute de milioane de euro și să acorde o fereastră de șase luni pentru negocieri directe.
Guvernul Niculescu s-a grăbit să anunțe că cinci mari investitori și-au manifestat interesul pentru preluarea platformei de la Galați, trei dintre aceștia efectuând deja analize tehnice: grupul românesc UMB controlat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, gigantul ucrainean Metinvest, grupul indian Jindal, compania chineză Risun și grupul irakian Galiawa. Însă între o simplă scrisoare de intenție și semnarea unui ordin de plată de două sute de milioane de euro urmat de asumarea unor investiții de alte aproape patru sute de milioane de euro este o prăpastie pe care niciun comunicat guvernamental nu o poate ascunde, iar totul depinde acum de omologarea planului de către judecătorul-sindic și de garanțiile reale pe care statul va îndrăzni sau nu să le impună viitorului proprietar.
Drama celor două mii patru sute de siderurgiști și șantajul social folosit ca paravan pentru îngroparea datoriilor către stat
Pentru ca această operațiune de curățare a pasivelor și de vânzare la preț de criză să fie acceptată fără revoltă publică, arhitecții restructurării au folosit cu măiestrie arma șantajului social, punând în față soarta dramatică a celor două mii patru sute de salariați activi care mai lucrează pe platforma din Galați. Oamenii nu și-au mai primit salariile integrale la timp încă din luna mai a anului 2026, fiind transformați în ostatici economici ai unei companii care a încasat sute de milioane de euro de la statul român tocmai sub pretextul menținerii activității și a locurilor de muncă.
Pentru a preveni o explozie socială pe străzile Galațiului, Guvernul a fost nevoit să intervină din nou cu bani publici chiar în ziua votului creditorilor, anunțând că Ministerul Muncii prelungește cu încă șase luni perioada în care salariile siderurgiștilor pot fi achitate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, gestionat prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. În ceea ce privește restanțele salariale acumulate din luna mai încoace, muncitorilor li s-a promis că își vor vedea banii abia din avansul pe care l-ar plăti un eventual cumpărător al combinatului.
Situația din teren este atât de disperată încât întregul complex industrial a ajuns să trăiască de pe o zi pe alta, sub amenințarea întunericului fizic. Contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu Electrica a fost prelungit printr-un compromis de avarie doar până la data de 10 noiembrie 2026, după ce combinatul s-a aflat la un pas de deconectarea totală de la rețea, o măsură care ar fi compromis ireversibil instalațiile ce necesită alimentare continuă pentru siguranță industrială. Sub presiunea acestui dezastru social și tehnic iminent, cei doi mari creditori ai statului român au fost puși în fața faptului împlinit.
Agenția Națională de Administrare Fiscală are de recuperat de la Liberty Galați aproximativ o sută cincizeci de milioane de euro din taxe, impozite și contribuții neplătite, în timp ce Exim Banca Românească are o expunere totală de aproximativ trei sute de milioane de euro. Împreună, Fiscul și banca de stat au îngropat în combinatul de la Galați patru sute cincizeci de milioane de euro.
Prin aprobarea vânzării la prețul de pornire de două sute de milioane de euro, chiar și în ipoteza absurdă în care nu ar exista cheltuieli de procedură, onorarii de succes ale administratorilor concordatari și alți creditori garantați la masa credală, statul român nu poate recupera nici măcar patruzeci și patru la sută din banii săi. Peste două sute cincizeci de milioane de euro, adică un sfert de miliard de euro din banii publici ai României, sunt șterși practic cu buretele prin această tranzacție. Iar dacă ANAF a acumulat creanțele prin neplata pasivă a datoriilor curente de către combinat, în cazul Exim Banca Românească vorbim despre o acțiune pozitivă, deliberată și repetată: virarea de bani lichizi din Trezoreria statului direct în conturile unei companii care dădea toate semnele prăbușirii iminente.
Mecanismul celor două sute nouăzeci și două de milioane de euro pompați de Exim Banca Românească în imperiul în colaps al lui Sanjeev Gupta
Cum a fost posibil ca o bancă de stat, supravegheată teoretic de Banca Națională a României și de Ministerul Finanțelor, să acorde credite de aproape trei sute de milioane de euro unui combinat patronat de miliardarul de origine indiană Sanjeev Gupta, în condițiile în care întreaga presă financiară mondială și toate instituțiile de investigație din Europa occidentală știau că imperiul său industrial, GFG Alliance, se clătina din temelii?
Încă din anul 2021, după prăbușirea cu zgomot a principalului său finanțator global, fondul Greensill Capital, companiile lui Sanjeev Gupta au intrat în ținta procurorilor britanici de la Serious Fraud Office și a parchetului financiar din Paris, sub suspiciuni grave de fraudă, facturi fictive și spălare de bani. Băncile comerciale private din Europa au închis rând pe rând liniile de creditare către grupul Liberty, refuzând să își mai riște banii. Exact în acel moment, când nicio bancă privată sănătoasă la cap nu mai împrumuta grupul lui Gupta fără garanții blindate, la București s-au deschis larg porțile Trezoreriei prin Exim Banca Românească și prin semnătura lui Traian Halalai.
Primul act al acestei finanțări sfidătoare s-a consumat pe 29 decembrie 2023, în ultimele ore ale anului, sub umbrela Guvernului condus de Marcel Ciolacu. Atunci, Exim Banca Românească a semnat acordarea unui credit pentru capital de lucru, cu dobândă subvenționată, în valoare de șapte sute opt milioane de lei, echivalentul a o sută patruzeci și două de milioane de euro, către Liberty Galați, folosind drept paravan schema de garantare de stat destinată companiilor românești afectate de războiul din Ucraina. La momentul în care Traian Halalai și subordonații săi au analizat și au pus pe masa Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări acest dosar, bilanțul Liberty Galați arăta ca după bombardament: compania înregistrase pierderi colosale de 2,3 miliarde de lei, adică patru sute șaizeci de milioane de euro, iar Furnalul numărul 5, singurul rămas funcțional pe întreaga platformă, fusese oprit în cursul anului 2023 din lipsă acută de bani.
Justificarea oficială a creditului de o sută patruzeci și două de milioane de euro a fost aceea că banii vor reporni Furnalul numărul 5, care urma să toarne o sută șaptezeci și două de mii de tone de oțel în fiecare lună, volum calculat ca fiind pragul minim pentru ca uzina să își acopere măcar costurile curente de operare, fără a putea însă achita datoriile istorice.
Ceea ce a urmat în anul 2024 ar fi trebuit să ducă la blocarea imediată a oricărei finanțări suplimentare și la declanșarea executării garanțiilor. Banii din primul credit de șapte sute opt milioane de lei s-au topit cu o viteză uluitoare, fără ca Furnalul numărul 5 să atingă vreodată ținta de o sută șaptezeci și două de mii de tone pe lună. În realitate, în doi ani de zile, producția totală abia a atins un nivel derizoriu de patru sute cincizeci și șapte de mii de tone, adică mai puțin decât ar fi trebuit să producă combinatul în trei luni normale de funcționare! În paralel, la Tribunalul Galați curgeau zeci de cereri de insolvență depuse de furnizorii români țepuiți de combinat.
Cu toate acestea, într-o sfidare totală a realității economice și a prudenței bancare, pe data de 11 decembrie 2024, la aproape un an distanță de primul tun, Exim Banca Românească lovește din nou. De această dată, pentru a ocoli blocajele contabile ale navei-mamă, banca condusă de Traian Halalai acordă un nou credit mamut, în valoare de până la șapte sute cincizeci de milioane de lei, adică o sută cincizeci de milioane de euro, către subsidiara Liberty Tubular Products Galați S.A., compania care deține laminorul de țevi sudate de pe aceeași platformă și care este controlată în proporție de 99,99 la sută tot de Liberty Galați.
Absurdul financiar al acestui al doilea împrumut este strigător la cer: suma de o sută cincizeci de milioane de euro acordată fabricii de țevi reprezenta aproape întreaga cifră de afaceri cumulată a acestui laminor pe ultimii șase ani! Mai mult, conform documentelor oficiale ale finanțării, banii dați către Liberty Tubular Products aveau ca destinație declarată achiziția de materii prime, utilități și servicii de procesare furnizate chiar de compania-mamă, Liberty Galați.
Cu alte cuvinte, Exim Banca Românească a folosit o sucursală de pe aceeași curte industrială drept conductă financiară pentru a mai pompa încă o sută cincizeci de milioane de euro din banii statului român în gaura neagră a combinatului siderurgic, ridicând nota de plată totală a creditelor la două sute nouăzeci și două de milioane de euro. La câteva luni după această a doua infuzie de capital public, în primăvara anului 2025, combinatul intra în concordat preventiv, lăsând statul român cu o creanță nerecuperabilă care a culminat cu vânzarea de avarie aprobată pe 6 noiembrie 2026.
Filiera Singapore, filiera Gazprom și complicitatea penală prin omisiune a conducerii EximBank
Întrebarea esențială pe care orice procuror anticorupție are obligația să o pună în fața acestui dezastru este una elementară: dacă cele două sute nouăzeci și două de milioane de euro acordate de Exim Banca Românească în decembrie 2023 și decembrie 2024 nu s-au regăsit în minereu, în cocs, în facturile de energie electrică, în salariile celor două mii patru sute de muncitori și nici în oțelul care nu s-a mai produs, unde au dispărut banii statului român? Răspunsul nu mai este o simplă speculație jurnalistică, ci face obiectul unui dosar penal exploziv deschis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În luna noiembrie a anului 2025, procurorii Parchetului General au descins în forță în birourile conducerii Liberty Galați, investigând o schemă transfrontalieră de evaziune fiscală și delapidare cu un prejudiciu calculat chiar în jurul sumei de trei sute de milioane de euro.
Constatările anchetatorilor arată că fondurile garantate și finanțate de statul român prin Exim Banca Românească pentru salvarea combinatului au fost deturnate sistematic de la destinația lor legală și scoase din țară prin inginerii financiare complexe și contracte fictive semnate cu entități din interiorul aceluiași grup internațional. Un singur episod probat de procurori ilustrează cinismul cu care a fost jefuit bugetul României: nu mai puțin de patruzeci de milioane de euro au fost transferate din conturile Liberty Galați direct către o companie înregistrată în Singapore, sub paravanul unui contract de consultanță și management care, potrivit concluziilor anchetei penale, nu a avut absolut niciun conținut economic real.
În paralel, investigațiile au scos la iveală rulaje financiare și operațiuni comerciale suspecte derulate cu implicarea gigantului rus Gazprom, în timp ce uzina de la Galați era lăsată fără capital de lucru și împinsă spre incapacitate de plată.
Aceste probe administrate de Parchetul General dărâmă definitiv apărarea lui Traian Halalai și plasează conducerea Exim Banca Românească direct în sfera complicității la abuz în serviciu și delapidare. Conform clauzelor exprese din contractele de credit încheiate în numele și în contul statului, sumele de șapte sute opt milioane de lei și, respectiv, șapte sute cincizeci de milioane de lei aveau o destinație strictă și imperativă: finanțarea exclusivă a activității curente de producție din România, fiind categoric interzisă folosirea banilor pentru refinanțarea altor datorii, pentru investiții externe sau pentru efectuarea de plăți către acționari ori către firme afiliate din grupul lui Sanjeev Gupta.
Pentru a garanta respectarea acestor interdicții, Exim Banca Românească deținea pârghii totale de control: toate operațiunile financiare treceau prin conturile băncii de stat, fiecare tragere din credit trebuia justificată cu facturi și documente de recepție a materiilor prime, iar banca avea dreptul și obligația de a-și desemna reprezentanți în consiliile de administrație ale combinatului pentru a supraveghea destinația fiecărui leu. Cum au putut pleca zeci de milioane de euro spre conturi din Singapore în baza unor hârtii fictive de consultanță fără ca departamentele de conformitate, de risc și de monitorizare din subordinea lui Traian Halalai să blocheze instantaneu plățile?
Și, mai grav, cum a putut Traian Halalai să avizeze și să voteze al doilea credit, cel de o sută cincizeci de milioane de euro din 11 decembrie 2024, când știa sau avea obligația legală să știe că primul credit de o sută patruzeci și două de milioane de euro fusese deja tocat fără ca furnalul să producă oțelul promis?
Raportul devastator al Curții de Conturi și dubla caschetă de trei sute patruzeci de mii de euro pe an a lui Traian Halalai în CIFGA
Dovada că la Exim Banca Românească încălcarea normelor de creditare și protejarea datornicilor de lux nu au fost simple accidente izolate în cazul Liberty Galați, ci o politică instituționalizată la vârful băncii, se află într-un document oficial al statului român pe care conducerea instituției a încercat din răsputeri să îl îngroape în uitare. În luna aprilie a anului 2025, Curtea de Conturi a României a finalizat un raport de audit devastator privind modul în care Exim Banca Românească a gestionat fondurile publice și a acordat garanții în numele și în contul statului în perioada 2021–2022. Ceea ce au descoperit inspectorii Curții de Conturi în documentele interne ale băncii conduse de Traian Halalai descrie o instituție în care legea și procedurile bancare au fost suspendate în favoarea unor interese obscure.
Auditorii au stabilit negru pe alb că în cadrul Exim Banca Românească au fost aprobate finanțări și garanții de stat de către persoane care nici măcar nu dețineau autoritatea legală de a semna asemenea angajamente. Mai mult, raportul a demonstrat că acordarea garanțiilor în numele statului s-a făcut fără verificarea prealabilă a criteriilor de eligibilitate și fără evaluarea corectă a garanțiilor colaterale, iar în momentul în care companiile privilegiate au încetat să mai returneze banii, conducerea băncii a refuzat să aplice măsurile legale de executare și recuperare a creanțelor.
Verdictul oficial al Curții de Conturi a fost necruțător, constatând neîntregirea fondurilor statului administrate de bancă din cauza nerambursării creditelor acordate societăților comerciale și diminuarea directă a capacității bugetului public de a realoca acești bani conform destinației lor legale. Exact această hemoragie financiară identificată de auditorii Curții de Conturi a ieșit la suprafață în bilanțurile anilor următori: după ce anul 2022 a rămas în istorie drept ultimul an în care instituția a mai raportat profit, au urmat trei ani consecutivi de pierderi, culminând cu gaura de șase sute două milioane de lei din execuția bugetară a anului 2025.
Speriată de proporțiile scandalului public declanșat de această pierdere de peste șase sute de milioane de lei, conducerea Exim Banca Românească a emis pe data de 28 ianuarie 2026 un comunicat oficial care reprezintă un monument de cinism și lașitate instituțională. În acel document, banca condusă de Traian Halalai a încercat să se spele complet pe mâini de dezastrul celor patru mari găuri negre din portofoliul său — creditele neperformante acordate către Liberty Galați, Electrocentrale Craiova, Grup Servicii Petroliere și Blue Air —, susținând cu seninătate că aceste finanțări nu au fost aprobate de conducerea băncii, ci au fost decizii politice asumate direct de Guvernul României.
Potrivit apărării formulate de oamenii lui Halalai, rolul Exim Banca Românească ar fi fost unul strict tehnic, limitat la analiza riscurilor și la înaintarea documentațiilor către autoritățile decidente: Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, care funcționează pe lângă Ministerul Finanțelor și aprobă expunerile de până la cincizeci de milioane de euro, respectiv Guvernul României, care aprobă prin Hotărâre de Guvern finanțările ce depășesc pragul de cincizeci de milioane de euro.
Această încercare de pasare a răspunderii penale către clădirea Guvernului ascunde însă o minciună prin omisiune uriașă și o incompatibilitate morală strigătoare la cer. în primul rând, nici Comitetul Interministerial și nici Guvernul nu pot adopta vreo decizie de finanțare sau de garantare fără nota de fundamentare, analiza de risc, evaluarea capacității de rambursare și avizul tehnic întocmite chiar de Exim Banca Românească sub coordonarea lui Traian Halalai; iar atunci când Corpul de Control al Prim-Ministrului a verificat aceste dosare, a descoperit tocmai faptul că riscurile au fost subevaluate deliberat în analizele băncii, iar plățile au fost făcute neconform.
În al doilea rând, Traian Halalai nu este un simplu funcționar bancar exterior deciziei guvernamentale, ci stă simultan pe ambele scaune ale mesei! În timp ce conduce Exim Banca Românească, instituția care instrumentează și propune dosarele de credit, Traian Halalai este și membru remunerat în Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, organismul care aprobă aceste expuneri în numele statului.
Conform propriei sale declarații de avere depuse în luna decembrie 2024, Traian Halalai a încasat într-un singur an suma fabuloasă de 1.426.347 de lei din funcția de director al Exim Banca Românească, la care s-au adăugat încă 257.917 lei încasați special pentru calitatea sa de membru în CIFGA. Cu un venit anual cumulat de aproape 1,7 milioane de lei, adică peste trei sute patruzeci de mii de euro pe an din bani publici, Traian Halalai semnează dimineața analiza tehnică la bancă, la prânz își votează propriile propuneri în Comitetul Interministerial, iar când creditele de sute de milioane de euro devin neperformante, iese public și spune că banca nu are nicio vină pentru că a decis statul!
Dosarul Blue Air: Cum s-au evaporat trei sute de milioane de lei într-o companie cu valoare negativă sub semnături ministeriale
Dacă prăbușirea Liberty Galați reprezintă apogeul cantitativ al acestui sistem de devalizare, primul mare laborator în care a fost perfecționată rețeta îngropării banilor publici în companii muribunde prin intermediul Exim Banca Românească a fost afacerea Blue Air Aviation S.A. din toamna anului 2020. În plină pandemie de COVID-19, pe data de 19 august 2020, Guvernul condus la acea vreme de Ludovic Orban a adoptat Ordonanța de Urgență numărul 139, prin care a decis acordarea unor ajutoare de stat pentru companiile aeriene Tarom și Blue Air.
Prin acest act normativ, Ministerul Finanțelor Publice a fost împuternicit să garanteze în numele și în contul statului român unul sau mai multe împrumuturi bancare acordate către compania privată Blue Air în valoare totală de 300.775.000 de lei, pe o durată de până la șase ani, pachetul fiind împărțit într-un ajutor de stat de aproximativ douăzeci și opt de milioane de euro (circa o sută treizeci și șapte de milioane de lei) pentru acoperirea pierderilor provocate direct de restricțiile de zbor și un împrumut de salvare de aproximativ 33,84 milioane de euro (163,8 milioane de lei) pentru asigurarea lichidităților pe șase luni.
Conform ordonanței, întreaga responsabilitate pentru evaluarea capacității de rambursare a companiei, stabilirea clasei de risc și structurarea garanțiilor constituite în favoarea statului a revenit băncii de stat EximBank, condusă de același Traian Halalai. Trei luni mai târziu, prin Hotărârea de Guvern numărul 862 din noiembrie 2020, au fost parafate condițiile bancare prin care Blue Air a primit acces la cele peste trei sute de milioane de lei, cu o perioadă de grație de douăsprezece luni care împingea plata primelor rate până la sfârșitul anului 2021.
Documentul care însoțește această Hotărâre de Guvern este astăzi o probă incriminatoare de primă mărime: chiar în nota de fundamentare a actului normativ, analiza economico-financiară întocmită de EximBank arăta negru pe alb că valoarea companiei Blue Air Aviation S.A. era, la acel moment, negativă și că societatea era complet decapitalizată! Cu toate că propria analiză demonstra că împrumutatul era în faliment tehnic și nu avea cum să restituie banii, iar garanțiile oferite erau iluzorii, conducerea EximBank a mers mai departe cu semnarea contractelor de credit, iar Hotărârea de Guvern a fost parafată sub semnăturile premierului Ludovic Orban, ale secretarului de stat din Ministerul Finanțelor Sebastian Burduja și ale ministrului Transporturilor Lucian Bode.
Rezultatul acestei sfidări a legilor economiei a urmat scenariul previzibil al unui jaf cu premeditare. Blue Air a încasat cele trei sute de milioane de lei de la Exim Banca Românească, s-a bucurat de anul de grație, iar când a sosit scadența nu și-a mai plătit ratele și dobânzile. Statul român a fost executat și a plătit din buget cele douăzeci și opt de milioane de euro (o sută treizeci și șapte de milioane de lei) aferente primei tranșe, alegându-se în schimb, în urma executării garanției, cu șaptezeci și cinci la sută din acțiunile unei companii goale de conținut și sufocate de datorii.
În anul 2023, Comisia Europeană a dat lovitura de grație acestei mascarade, stabilind oficial că planul de restructurare al Blue Air nu avea nicio bază reală de viabilitate și că ajutorul de salvare de 33,84 milioane de euro (163,8 milioane de lei) a fost incompatibil cu normele europene, obligând România să recupereze banii. Numai că banii nu mai aveau de unde să fie luați: intrată în insolvență în martie 2023, Blue Air a ajuns în anul 2025 direct în faliment, lăsând Ministerul Finanțelor și ANAF să aștepte la coada unei lichidări din care cele peste trei sute de milioane de lei garantate și virate prin EximBank nu se vor mai întoarce niciodată.
Rețeaua GSP și Gabriel Comănescu: Sute de milioane de lei șterse cu buretele și umilința supremă a băncii de stat în instanță
Dacă în cazul Blue Air statul s-a ales măcar cu acțiunile bezmetice ale unei companii prăbușite, în dosarul finanțărilor acordate grupului Grup Servicii Petroliere, controlat de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu, complicitatea dintre Exim Banca Românească și beneficiarii protejați de serviciile secrete a atins culmea sfidării judiciare. Gabriel Comănescu, un personaj a cărui ascensiune în afacerile cu platforme marine, energie și contracte strategice la Marea Neagră a fost permanent însoțită de conexiuni la vârful structurilor de informații și al mediului politic, a transformat banca de stat condusă de Traian Halalai în propriul său bancomat cu garanție suverană. În luna noiembrie a anului 2021, sub Guvernul condus de generalul Nicolae Ciucă, grupul GSP a avut tupeul să depună la Guvern o nouă cerere de finanțare de patruzeci și șase de milioane de euro prin schema de ajutor de stat COVID-19, deși companiile sale erau deja îngropate în credite nerambursate luate tot de la Exim Banca Românească!
Investigațiile jurnalistice și datele din registrele oficiale au scos la iveală o expunere halucinantă a statului român față de imperiul lui Gabriel Comănescu, construită treptat sub semnătura aceluiași Traian Halalai. Firmele din grupul GSP au beneficiat de linii succesive de finanțare care au făcut ca, la un moment dat, datoria totală a grupului către Exim Banca Românească să atingă aproximativ patru sute cincizeci de milioane de lei, în timp ce garanțiile de stat asociate acestor împrumuturi se ridicau la trei sute cincizeci și trei de milioane de lei. În Registrul Național de Publicitate Mobiliară, grupul GSP figurează și astăzi cu o datorie colosală de patru sute patruzeci de milioane de lei către Exim, garantată de stat încă din anul 2019, la care se adaugă o scrisoare de garanție în valoare de două sute cincisprezece milioane de lei, emisă și garantată tot de Exim Banca Românească în același an 2019.
În ciuda acestor sute de milioane de lei datorate statului, banca condusă de Traian Halalai a asistat pasiv la degradarea grupului, exact așa cum constata și raportul Curții de Conturi din aprilie 2025 privind neaplicarea măsurilor de recuperare a creditelor restante. Deznodământul s-a produs în luna septembrie a anului 2025, când GSP Offshore, principala companie operațională din grupul lui Gabriel Comănescu, a intrat oficial în insolvență, nu la cererea băncii de stat căreia îi datora sute de milioane, ci la solicitarea propriilor angajați lăsați fără salarii!
Iar în sala de judecată s-a consumat umilința supremă, un episod care arată cum sunt apărate interesele statului de către juriștii și directorii lui Traian Halalai: instanța de judecată a respins cererea Exim Banca Românească și nici măcar nu a admis banca de stat în tabelul creditorilor GSP Offshore! Cu alte cuvinte, după ce a pompat sute de milioane de lei cu garanția statului în firmele lui Comănescu, banca condusă de Halalai a rămas pe dinafară în procedura de insolvență, ștergând practic din condei șansa contribuabililor români de a-și mai recupera banii.
Dezastrul de la Electrocentrale Craiova: Trei sute cincizeci de milioane de lei arși pe certificate de carbon, fonduri europene pierdute și un oraș înghețat
Al patrulea mare tun financiar pe care conducerea Exim Banca Românească încearcă să îl îngroape sub preșul deciziilor guvernamentale este creditul acordat în luna septembrie a anului 2024, sub Guvernul Marcel Ciolacu, către compania Electrocentrale Craiova, societate aflată în subordinea Ministerului Energiei. Atunci, banca lui Traian Halalai a eliberat un împrumut de aproximativ trei sute cincizeci de milioane de lei, echivalentul a șaptezeci de milioane de euro, garantat integral de statul român, cu o durată de douăsprezece luni și scadență finală la data de 30 septembrie 2025.
Oficial, creditul a fost justificat prin necesitatea asigurării continuității furnizării de agent termic pentru locuitorii municipiului Craiova și pentru platforma industrială a orașului. În realitate, niciun leu din această sumă uriașă nu a mers în reparația cazanelor vechi sau în modernizarea rețelelor mâncate de rugină: banii au fost folosiți exclusiv pentru a garanta împrumutul a nouă sute nouăzeci de mii de certificate de emisii de dioxid de carbon luate de Electrocentrale Craiova de la Complexul Energetic Oltenia, creditul EximBank fiind garantat pe hârtie cu ipoteci pe bunurile mobile și imobile ale termocentralei.
Mecanismul a explodat exact la scadență. Electrocentrale Craiova nu a avut bani să cumpere și să restituie cele nouă sute nouăzeci de mii de certificate de CO₂ către Complexul Energetic Oltenia la termenul stabilit în contract, motiv pentru care CE Oltenia a executat fără ezitare contul de garanții alimentat prin creditul Exim Banca Românească. Astfel, Electrocentrale Craiova a rămas bună de plată către banca de stat pentru întregul împrumut de trei sute cincizeci de milioane de lei, din care nu a reușit să achite decât aproximativ șaptezeci și cinci de milioane de lei înainte de a se prăbuși.
În luna decembrie a anului 2025, compania a intrat oficial în insolvență, concomitent cu un alt dezastru managerial de proporții: pierderea finanțării europene nerambursabile în valoare de o sută șaizeci și două de milioane de euro din PNRR, bani care fuseseră alocați pentru construirea unei centrale noi pe gaze naturale în cogenerare de înaltă eficiență, cu o capacitate de două sute nouăzeci și cinci de megawați. După două licitații de retehnologizare eșuate lamentabil din lipsă de oferte admisibile, proiectul a fost abandonat, iar banii europeni au fost pierduți.
Consecințele acestui jaf dublat de incompetență au fost decontate în frig de sute de mii de oameni și de economia națională. În lunile decembrie 2025 și ianuarie 2026, grupurile energetice nereparate ale Electrocentrale Craiova au cedat în lanț, lăsând locuitorii municipiului Craiova și uzina constructoare de automobile Ford fără căldură și fără abur tehnologic de cinci ori în decurs de numai două săptămâni, fiecare avarie durând mai mult de douăzeci și patru de ore.
Când primarul PSD al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a încercat să deturneze furia populației acuzându-l pe premierul de atunci, Ilie Bolojan, că a refuzat să mai arunce încă trei sute cincizeci de milioane de lei din bugetul Guvernului pentru cârpirea termocentralei, șeful Executivului a ieșit public pe 23 ianuarie 2026 și a rostit adevărul brutal despre gaura neagră de la EximBank. Ilie Bolojan a amintit că la Craiova fuseseră alocate o sută șaizeci și opt de milioane de euro timp de patru ani fără să se facă lucrările și a arătat direct spre finanțarea de șaptezeci de milioane de euro acordată de Exim Banca Românească în septembrie 2024, subliniind că acel împrumut luat tot de la statul român pentru plata certificatelor de carbon nu va mai fi rambursat niciodată.
Parazitarea imobiliară de șaizeci de mii de euro pe lună prin clădirea RAAPPS și blocarea dosarului penal la Parchet
Dacă în cazul marilor credite industriale de sute de milioane de euro Traian Halalai încearcă să se ascundă în spatele semnăturilor miniștrilor din CIFGA și din Guvern, modul în care președintele Exim Banca Românească a gestionat chiar banii de chirie ai sediului central al băncii demonstrează că sifonarea fondurilor publice este modus operandi la toate nivelurile instituției. În luna iunie a anului 2025, o investigație de presă a scos la iveală o schemă imobiliară parazitară de o nerușinare rară, desfășurată chiar în inima Bucureștiului: sediul central somptuos al Exim Banca Românească funcționa într-o clădire care aparține statului român, fiind în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS).
Numai că banca de stat condusă de Traian Halalai nu a închiriat palatul direct de la regia statului, ci a preferat să îl închirieze de la o firmă privată interpusă, care, la rândul ei, închiriase imobilul de la RAAPPS! Prin această tranzacție în trei, în care o instituție a statului închiria clădirea unei alte instituții a statului prin intermediul unui paravan privat, firma-căpușă încasa în fiecare lună, fără să facă absolut nimic, o diferență netă de șaizeci de mii de euro direct din bugetul Exim Banca Românească.
Această sfidare pe față a determinat reacția imediată a premierului de la acel moment, Ilie Bolojan, care a anunțat în vara anului 2025 că trimite plângere penală la Parchet pentru modul fraudulos în care au fost gestionați banii publici la EximBank, cerând totodată demisia de onoare a lui Traian Halalai și solicitând Ministerului Finanțelor, în calitate de acționar majoritar al băncii, să îl demită de urgență pe președintele executiv. Ceea ce a urmat este însă proba supremă a capturării statului român de către rețelele oculte care îl protejează pe Halalai. Timp de șase luni, nici Ministerul Finanțelor nu s-a atins de un fir de păr din capul bancherului, nici Parchetul nu a mișcat un deget.
Pe data de 27 ianuarie 2026, aflat într-un interviu la postul RFI, premierul Ilie Bolojan a fost nevoit să recunoască propria neputință instituțională în fața scutului ridicat în jurul șefului Exim Banca Românească. Șeful Guvernului a declarat public că, la jumătate de an de la sesizarea penală, dosarul privind afacerea de la EximBank este pur și simplu blocat la Parchet! Mai mult, statul român nu are niciun instrument legal direct pentru a-l demite pe Traian Halalai fără a-i plăti despăgubiri colosale, întrucât contractul de mandat al acestuia, semnat și prelungit în anii anteriori pe criterii de prietenie politică și protecție de sistem, a fost redactat în așa fel încât directorul băncii are doar drepturi, iar statul român, ca acționar, are doar obligații. Singura șansă legală ca statul să poată rupe acest contract de management betonat ar fi fost punerea în mișcare a acțiunii penale de către procurori pentru proasta gestionare a banului public, motiv pentru care blocarea dosarului la Parchet timp de peste șase luni nu a fost o simplă întârziere birocratică, ci o operațiune chirurgicală de salvare a lui Traian Halalai.
Adăpostit în spatele acestui blocaj judiciar și al contractului său blindat, Traian Halalai i-a răspuns premierului chiar a doua zi, pe 28 ianuarie 2026, printr-un comunicat de o aroganță imperială. Banca a ținut să îi amintească șefului Guvernului că actualul Consiliu de Administrație și președintele executiv au fost reconfirmați la sfârșitul lunii noiembrie 2024 de Adunarea Generală a Acționarilor, sub guvernarea Ciolacu, în urma unei așa-zise proceduri competitive derulate de Ministerul Finanțelor cu treizeci de candidați și validate de Banca Națională a României.
Mai mult, comunicatul oficial al băncii de stat s-a transformat într-o odă grețoasă dedicată lui Traian Halalai, lăudându-i „formarea academică remarcabilă” ca șef de promoție la ASE, diploma de MBA, stagiul de la Erasmus University din Rotterdam și experiența de peste treizeci de ani la bănci precum ING Olanda sau National Bank of Greece, calități care i-ar fi permis luarea unor „decizii strategice consecvente, bine fundamentate și orientate spre performanță pe termen lung”.
Arhitectura ocultă a „Bancorex 2.0”: De ce este Traian Halalai protejatul intangibil al mafiei cu epoleți
Contrastul dintre această laudă de sine oficială și cimitirul financiar lăsat în urmă de „deciziile strategice” ale lui Traian Halalai este halucinant: șase sute două milioane de lei pierdere anuală a băncii în 2025, trei sute de milioane de euro îngropați la Liberty Galați și transformați într-o pierdere de peste jumătate prin vânzarea combinatului la două sute de milioane de euro pe 6 noiembrie 2026, patru sute cincizeci de milioane de lei evaporați în insolvența GSP a lui Gabriel Comănescu de unde banca a fost dată afară de judecători, trei sute de milioane de lei pierduți în falimentul Blue Air, trei sute cincizeci de milioane de lei arși pe certificate de carbon la Electrocentrale Craiova intrată în insolvență și șaizeci de mii de euro pe lună scurși către un intermediar privat pentru închirierea unei clădiri a RAAPPS!
În orice stat democratic funcțional din Uniunea Europeană, un președinte de bancă de stat cu un asemenea palmares de credite nerecuperabile, dublat de un raport al Curții de Conturi care constată finanțări aprobate fără drept legal și de o anchetă a Parchetului General privind sifonarea a patruzeci de milioane de euro din creditele băncii spre Singapore, ar fi fost demis în douăzeci și patru de ore și ar fi dat explicații în fața judecătorilor de drepturi și libertăți.
În România anului 2026, Traian Halalai nu doar că rămâne în fotoliul închiriat cu șaizeci de mii de euro pe lună peste tariful RAAPPS și își încasează netulburat cele aproape 1,7 milioane de lei anual din cumulul funcției de la Exim Banca Românească cu cea de la CIFGA, dar își permite să sfideze prim-miniștri, să ignore rapoartele Corpului de Control și să privească detașat cum dosarele penale care îl vizează zac îngropate în sertarele parchetelor. Această imunitate absolută, care sfidează atât logica economică, cât și alternanța democratică la putere din 2012 și până astăzi, are o singură explicație structurală: Exim Banca Românească nu este o bancă comercială supusă regulilor pieței, ci este pușculița strategică a serviciilor secrete din România, un veritabil Bancorex 2.0 adaptat la legislația europeană a ajutoarelor de stat și a schemelor de garantare guvernamentală.
În această arhitectură ocultă de putere, Traian Halalai îndeplinește rolul vital de păstrător al cheilor seifului. Ofițerii din structurile de informații care controlează mediul de afaceri autohton și interfețele strategice din energie, siderurgie, transporturi și imobiliare nu își pot pune propriile semnături pe ordinele de eliberare a sute de milioane de euro din Trezoreria statului. Ei au nevoie de un executant cu CV impecabil, validat de BNR, protejat printr-un contract de mandat imposibil de reziliat și așezat simultan la conducerea băncii și în Comitetul Interministerial de la Ministerul Finanțelor.
Când „sistemul” decide că sute de milioane de euro trebuie pompate în conturile grupului lui Sanjeev Gupta la Galați pentru a fi apoi externalizate prin consultanță fictivă în Singapore, când trebuie rostogolite datoriile de sute de milioane ale lui Gabriel Comănescu la GSP, când trebuie aruncate trei sute de milioane de lei în carcasa cu valoare negativă a Blue Air sau când trebuie plătită chiria supraevaluată a clădirii RAAPPS către o firmă privată conectată la aceleași cercuri de influență, mecanismul tehnic al Exim Banca Românească livrează impecabil sub semnătura lui Traian Halalai.
Miniștrii și prim-miniștrii trec pe la Palatul Victoria, semnează hotărârile de guvern servite pe tavă cu avizul tehnic al băncii și al CIFGA, iar când întreaga piramidă de credite neperformante se prăbușește — așa cum s-a prăbușit vineri, 6 noiembrie 2026, la Liberty Galați, unde statul român este pus să își vândă cel mai mare combinat siderurgic la două sute de milioane de euro și să înghită o pagubă de un sfert de miliard de euro —, beneficiarii reali din umbra serviciilor secrete sunt demult cu banii la adăpost în conturi externe, în timp ce Traian Halalai scoate un comunicat prin care anunță că pierderea aparține exclusiv statului român.
Până în ziua în care procurorii vor avea curajul să spargă acest zid de protecție al epoleților invizibili, să deblocheze dosarele zăvorâte la Parchet și să îi tragă la răspundere penală pe Traian Halalai și pe protectorii săi din structurile de informații și din CIFGA pentru subminarea economiei naționale și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, Exim Banca Românească va rămâne monumentul viu al marelui jaf postdecembrist, o gaură neagră în care miliardele românilor dispar sub semnătură oficială.
