Din cele 14 proiecte propuse a fi executate din cei 40 de milioane de euro primiți de la Banca Mondială sub formă de împrumut — deși acordul de împrumut a fost ratificat cu mai bine de 5 ani în urmă — echipa numită de Jandarmeria Română a reușit „performanța” ca, la mai puțin de un an și jumătate până la finalizarea perioadei de tragere a sumelor împrumutate, să fi demarate doar 5.
De fapt, la momentul actual, sunt în execuție doar 4 dintre cele 14 proiecte, unul fiind blocat, fără șanse de a se debloca până la finalizarea acțiunilor în instanță.
Chiar și la cele 4 aflate în execuție, problemele nu s-au lăsat așteptate, iar echipa condusă de generalul Trășcălie — scăpat de dosarele penale — nu s-a sfiit să modifice de la sine putere execuția lucrărilor, fără autorizație de construcție pentru respectivele modificări (din consolidare-modernizare s-a schimbat proiectul în demolare completă și reconstrucție), fără a aștepta de la instituțiile abilitate emiterea documentelor necesare și fără a înștiința Banca Mondială, așa cum prevede acordul de împrumut.
Iar la un alt proiect ajuns în impas, “documentele tehnice” au purtat semnătura lui Mihai Eminescu.
Deși acordul a mai fost prelungit cu un an, termenul inițial pentru tragerea sumelor împrumutate fiind anul acesta, echipa generalului scăpat de dosarele penale bate pasul pe loc — pe banii noștri, ai tuturor — mai ales că cheltuielile operaționale se ridică la frumoasa sumă de peste 2 milioane de euro, însemnând salarii, diurne, deplasări etc., totul pentru “progresul” proiectelor care numai progres nu se poate numi, în cazul celor 10 rămase la stadiul de “hârtii”.
Și ca totul să fie complet, frumos și cu “multă miere” pentru generalul Trășcălie și echipa coordonată de acesta, nu se puteau realiza toate acestea fără a se aduce — cel puțin pe partea de proiectare și dirigenție — firme apropiate de membrii echipei. Care ar fi coincidența ca cel puțin un diriginte de șantier și un proiectant să se cunoască și să fie “cu încredere” unii în alții cu angajatul din sursă externă în cadrul acestei echipe de implementare a proiectelor finanțate de Banca Mondială.
Și cum pentru cei din sursă externă angajarea este pe perioadă determinată — dar nu neapărat și bine determinată — aceasta fiind de fapt „până la închiderea proiectelor”, atâta timp cât salariul merge, ce rost are pentru ei să grăbească implementarea proiectelor?
Având în vedere ca cel târziu la 1 februarie 2029, toate sumele cheltuite pentru aceste proiecte trebuie achitate integral, uite cum noi toți, cetățenii, plătim ca până și echipa coordonată de generalul Trășcălie să trăiască bine, fără a pune prea mult osul la muncă.
Echipa de consultanță plătită din banii noștri nu s-a mulțumit doar cu salariile grase și facilitățile oferite de oportunitatea de a face parte din echipa de implementare a proiectului, ci a încercat pe toate căile să își rotunjească veniturile din toate sursele posibile și imposibile — proiectare, dirigenție și chiar execuție — echipa de implementare blocând un proiect doar pentru că un anume constructor s-a făcut că nu înțelege “mesajul.”
Consultantul Anghel Adrian trebuia să facă deplasările pe cheltuiala sa, dar de fiecare dată se deplasa cu mașină și șofer de la IGJR (MAI)! 460.000 lei /an pentru 1 consultant, deci aproximativ 40.000 lei /luna (18 zile de lucru).
Cum cheltuielile “operaționale și de conștientizare a publicului” și “cheltuielile de management” se ridică în total la frumoasa sumă de 9,7 milioane de euro (cam 20% din sumele obținute prin aplicarea cotei CASS la indemnizația mămicilor, pe un an de zile), observăm ca suntem sacrificați tot noi, de mai multe ori, pentru ca astfel de “echipe de succes” coordonate de generali corupți să își rotunjească veniturile și apoi să fugă la pensie, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, iar românii să plătească.
Se observă că Lucian Trășcălie a știut să își instruiască bine urmașii, mâna dreaptă a acestuia, fără nicio remușcare și fără frică de legi și de Dumnezeu, amenințând liniștit: “am văzut cărțile dumneavoastră, și o să le vedeți și pe ale mele ”.
Dacă cineva se întreabă ce abilități și cunoștințe au cei care gestionează banul public în cadrul UIP-IGJR, răspunsul e simplu: exact ca ale unor jucători de poker — doar că pe banii altora, adică ai noștri, ai cetățenilor.
