👇 Donează! Susține-ne pe Patreon 👇
Partidul Național Liberal a fost vârful de lance în manipularea opiniei publice cu președintele Klaus Iohannis agent electoral. Liberalii au cheltuit nici mai mult nici mai puțin de circa 20 milioane de euro, din datele oficiale, în campaniile electorale din 2020.
Partidul Național Liberal a tocat cu ocazia alegerilor locale, 48.168.000 de lei la locale și 48.812.000 lei la alegerile parlamentare, înregistrând cele mai mari sume de bani investite în manipularea cetățenilor României pe timp de pandemie, cu scopul de a se menține la putere. În timp ce românii stau izolați în case, amenințați de Vela și Arafat în geci de piele să respecte regulile lor, altfel vor fi amendați și arestați, liberalii lui Iohannis tocau milioane de euro pe reclame, banere și afișe de campanie.
Acești indivizi au ieșit îmbrăcați în geci de piele pentru a transmite populației un mesaj de forță, exact ca naziștii care utilizau celebrele uniforme brune. Aceasta este o tehnică de manipulare, iar Arafat și Vela, cu bună știință au speriat și închis o țară întreagă pentru a ne ține sub control, să nu cumva să ne ridicăm împotriva ciumei galbene aflate la guvernare.
De ce nu au construit liberalii un spital cu acești bani? De unde provin aceste sume colosale?
Liberalii nu vor construi nimic, nici spitale, nici autostrăzi și nu vor face legi pentru poporul român ci doar pentru propria înavuțire. Cum spunea Eminescu, acești firfizoni liberali impun legi ce nu se potrivesc națiunii noastre și promit țăranului român marea cu sarea, dar ei i-ar fura și bucata de pământ din fundul grădinii. Poate de aceea nu se vorbește despre opera politică a marelui nostru simbol național, Mihai Eminescu, pentru că îi înfiera pe acești impostori care nu s-au schimbat în mentalitate de mai bine de 150 de ani.
Niște oameni cinstiți nu ar avea de unde să scoată 20 de milioane de euro din buzunare pentru campanii electorale, dar ei au, pentru că în perioada cât stau la guvernare prin rotație cu PSD, ei fură din bugetul țării și cu ajutorul companiilor de stat care înregistrează anual pierderi. Liberalii își pun oameni în funcții prin spitale, prin inspectorate, pe la prefecturi și la orice instituție publică ce ține de stat.
Uitați-vă ce face președintele Klaus Iohannis. Oamenii mor arși de vii în spitale și el se duce la schi. Micii comercianți din zonă mai spun că le strică și afacerile pentru că vine săptămânal și blochează intrarea în stațiunea Păltiniș cu ajutorul SPP.
Klaus Iohannis și liberalii au îndatorat România în 9 luni de guvernare(2020) cu peste 10 miliarde de euro. Bani pe care noi românii o să îi plătim, nu Iohannis sau ministra Turcan îmbrăcată în Louis Vuitton.
PNL central a cheltuit circa 620.000 de euro pe reclame politice, bani investiți în rețeaua de socializare Facebook
Doamna Raluca Turcan, parlamentar de Sibiu, figurează și ea cu 73.060 lei, sumă plătită la Facebook pentru publicitate. Liberalii sibienii au plătit €3.400 la gigantul Google pentru a o ajuta pe doamna să ajungă deputat.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, este un personaj toxic ce nu are pregătire pentru a ocupa o astfel de funcție importantă în stat. Raluca Turcan nu va mări pensiile și nici nu va pune nimic la salariul minim sau câțiva lei pentru bugetari. Această doamnă și-a găsit un scop prin atacarea asistaților sociali, poate cea mai greu încercată categorie socială din această țară. 170.000 de oameni nevoiași abandonați de stat și lăsați în pragul sărăciei pentru a fi utilizați ca masă de manevră în alegerile care au loc o dată la 4 ani. Doamna Louis Vouitton vrea să le i-a banii chiar și asistaților sociali, ca să înțelegeți români cine sunt liberalii.
Vă cântă și la pian doamna Turcan ca să mai uitați de facturile tot mai mari la energie, ce au venit bonus după campania electorală. Se poate împreună. Ei cu ei, nu pentru noi, stați liniștiți.
Ex-premierul Ludovic Orban, groparul economiei românești figurează cu cheltuieli de 137.127 de lei la Facebook. Domnul Orban are și o companie de casă pe care o întreține cu sute de mii de euro în campaniile electorale. Vorbim de ETIS DESIGN SRL. Daniela Nicolescu și Radu Nicolescu, mamă și fiu, dețin Etis Design Srl, membri din eșalonul doi al partidului, dar foarte apropiați de dl. Orban, alias Șică.
Firma de casă a șefului PNL a primit și ea €124.250 din bugetul de campanie pentru a face publicitate liberalilor și în special dl. Orban.
Radu Nicolescu deține, potrivit declarației de avere, 4 terenuri în București, 5 apartamente, o casă de vacanță, un autoturism BMW. Este acționar la firmele Nidac Impex SRL și Etis Design SRL și membru în asociația Arta Regală. Radu Nicolescu a fost membru și în Coaliția Națională pentru Modernizarea României, asociație condusă de Alexandru Cumpănașu.
Anchetatorii.ro vă prezintă investigații numai cu documente, date, poze, firme, extrase bancare, special pentru a vă arăta cine sunt cei care ne conduc și pentru a deconspira legăturile mafiote dintre clasa politică și oamenii de afaceri conectați direct la conductele de bani negri ce curg din bugetul statului.
Ascultați-l pe domnul Ludovic Orban cum ne minte în campania electorală: – ”Loial oamenilor”
Ludovic Orban a organizat cea mai mare ciolaniadă din istoria Republicii pentru a se menține la putere cu ajutorul lui Marcel Ciolacu și a PSD. Au împărțit toate funcțiile frățește ca la USL, au mai creat și funcții în plus pentru Dan Barna și secretarele lui. Nu era destul de jefuită țara asta, încât și lupii tineri de la USRplus s-au dovedit la fel de vorace ca hoții respectați din PNL și PSD.
Singurul atac al PNL la PSD în campania pentru parlamentare este o reclamă cu Dragnea, care se afla la pușcărie la acea dată.
Pe fundal sunt folosite imagini de la protestele #rezist. Poate chiar liberalii au pregătit regia, având în vedere că rezistenții au dispărut de la proteste ca măgarul în ceață. Sunteți la guvernare sau vă e rușine de cei pe care i-ați susținut să ajungă la putere rezistenților?
În Ilfov, comuna Tunari, avem o companie de casă a PNL, Future Innovation srl, deținută de Neagoe Monica Argentina. Liberalii au oferit companiei suma de €182.850 pentru a le face publicitate pe Google. Neagoe Monica Argentina este fondatoare a lojei masonice, Marea Lojă Națională Română 1880.
Pe 6 martie, în Dâmbovița a început o campanie de plantare de arbori, campania „O pădure cât o țară”. Atunci, Costel Alexe, ministrul Mediului, Ludovic Orban și Klaus Iohannis au plantat un stejar. Evenimentul a fost organizat în timp record de Future Innovation, compania de casă a PNL.
4 martie, ora 12:16
Ministerul Mediului publică în sistemul electronic de licitații publice anunțul unui contract cu atribuire directă, adică fără licitație. Căutau o companie care să organizeze evenimentul „O pădure cât o țară” și care să asigure transmisiune live, boxe, microfoane wireless, steaguri și autocolante.
4 martie, ora 12:18
Două minute mai târziu, Future Innovation, compania Monicăi Neagoe, răspunde anunțului și spune că dorește să organizeze evenimentul.
4 martie, ora 15:12
Ministrul Mediului publică încă un anunț în sistemul electronic de licitații publice prin care dorește să cumpere mesh-uri personalizate.
4 martie, ora 15:12
Nici măcar un minut mai târziu, Future Innovation răspunde ofertei.
5 martie, ora 11:34
Ministerul Mediului oferă ambele contracte către compania la care lucrează șefa de cabinet(Ana Maria Florescu) a secretarului de stat Mircea Fechet. Valoarea lor a fost de 108.300 de lei, respectiv 26.400 de lei.
6 martie
Are loc evenimentul „O pădure cât o țară” după ce compania Future Innovation a avut, teoretic, doar o zi la dispoziție pentru organizarea lui.
Ludovic Orban, Klaus Iohannis și Costel Alexe, Ministrul Mediului, la evenimentul organizat de compania Future Innovation / Agerpres Foto
În iulie, compania a dovedit că poate să se ocupe și de alte lucruri, nu doar de organizare de evenimente și personalizare de bannere. Așadar, a vândut Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) o poartă pentru scanare termică în valoare de 42.140 de lei, o poartă pentru scanare termică și detecție de metale cu 54.880 de lei și un tunel dezinfectant de 133.800 de lei.
Cele două doamne care s-au ocupat de campaniile electorale online ale PNL s-au bucurat de peste 923 de mii de lei din subvențiile primite de PNL și din fondurile STS și Ministerului Mediului, dar și de propulsarea politică în funcția de șef de cabinet al unui secretar de stat de la Ministerul Mediului.
Klaus Iohannis nu este străin de aceste afaceri fiind bun prieten cu Ana Maria Florescu, managerul de proiecte al Future Innovation.
Klaus Iohannis nu este străin nici de afacerile domnului Costel Alexe, fost ministru al Mediului. Au stat mereu braț la braț, până când a devenit nefolositor sau a exagerat prea mult cu hoțiile. Pe surse se afirmă în spațiul public că șefii de la Dacia-Renault s-au plâns la doamna Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, despre escrocheriile domnului Alexe. Șefa Comisiei Europene i-ar fi cerut expres lui Iohannis să îl scoată din peisaj pe Costel și este posibil să mai auzim de un nou dosar de la DNA. Pentru cei care nu știu, Costel Alexe, președintele CJ Iași este anchetat de DNA pentru luare de mită.
Dragi ieșeni, ascultați-l pe Costel. El va dezvolta Iașiul cum a furat pe la ministerul Mediului, de i s-a dus vestea până la Comisia Europeană.
O altă firmă de casă a PNL este DEDALIS CRAFT SRL care a încasat suma de €39.700 pentru publicitate pe Google. Firma este din Iași și a încasat bani de la cei doi mari penali ai liberalilor, Chirica și Alexe, fiind deținută de Strâmbu Oana Ștefana.
Oana Ștefana Strâmbu a devenit consilier la Ministerul Mediului cât Alexe a fost la putere.
Ștefana a fost membru al Asociaţiei Tinerilor Ieşeni, la care liderul PNL Costel Alexe a fost membru fondator şi preşedinte. Prin intermediul unei firme administrată de Strâmbu, Costel Alexe a obținut suma 246.000 de lei pentru un contract ce viza furnizarea de materiale publicitare. Real, acel contract nu valora mai mult de 70.000 lei.
La Iași banii s-au împărțit întotdeauna în cadrul familiei liberale controlate de Costel Alexe.
O altă firmă de casă a liberalilor este Noarim Grup SRL, controlată de Olaru Sergiu Mihail, care a a încasat suma de €13.150 pentru reclame pe Google. „Ne pasă de Gorj”, a fost sloganul sub care liberalii au ascuns o rețea de căpușare a banului public.
Instituțiile publice din Gorj conduse de membrii PNL au atribuit prin achiziții directe peste 175 de contracte către firma S.C Noarim Group SRL, care la rândul ei a plătit 7.000 de euro pentru publicitate politică pe Facebook exclusiv în favoarea candidatului PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj. La Gorj PNL și PSD au avut un blat pe față în campania electorală, primăria ajungând la liberalul Marcel-Laurențiu Romanescu, iar la CJ Gorj a ajuns pesedistul Cosmin-Mihai Popescu.
Klaus muss weg! Iohannis trebuie să pleci pentru că poporul român ți-a oferit totul, iar tu ți-a bătut joc de noi, de România și de tot ce ți-a oferit această țară. Klaus poți să îți iei și ”Guvernul meu” cu tine, pentru că ne-am săturat de guverne provizorii.
Români, PNL fură prin rotație cu PSD și mimează că se atacă prin presă sau la televizor, în timp ce ne distrug nouă viitorul. Lasați aceste partide să ajungă acolo unde le este locul, adică la groapa de gunoi a istoriei.
Nu mai ascultați poveștile lor în campaniile electorale pentru că ele sunt plătite cu zeci de milioane de euro din banii țării, ai noștrii, ai tuturor românilor.