Europarlamentarul Rareș Bogdan, bufonul de serviciu al regimului Iohannis, se laudă peste tot cu averea sa impresionantă și ne arată cu obstinație faptul că trăiește în lux. La fel ca și prietenul său Iulian Dumitrescu, Rareș Bogdan și-a construit imperiul financiar prin acte de corupție și șantaj. Pe vremuri, Rareș Bogdan era sluga credincioasă a infractorului Gruia Stoica. Nu este străin nici de Călin Mitică. Rareș încasa bani grei de la cei doi în schimbul limbilor meșteșugite oferite în direct și în reluare din calitatea de jurnalist, recte ”independent”.
Compania Rollingstock Trading LTD înregistrată în Cipru îi aparține lui Gruia Stoica. Prin această companie înregistrată într-un paradis fiscal își primea banii negri Rareș Bogdan.
V-a promis că taie pensiile speciale în 30 de zile… GHINION! Și-a oferit lui 324.000 de euro
Vă e milă de bufonul lui Iohannis? Să nu vă fie. Va furat banii. Rareș Bogdan a încasat o mită de 324.000 de euro prin compania sa Trend Communication SRL.
Cum naiba se face că tocmai el săracul are terenul în Florești, fix pe unde trece metroul din Cluj. Deși faptele de natură penală sunt cunoscute DNA, nimeni nu spune nimic. Rareș la rândul său speră că Voineag, marioneta grupului de la Cluj, nu se va atinge de el, că doar e odorul lui Iohannis. Ceea ce nu știu ei este că cine trage preșul altuia cade singur în propria groapă. Iohannis la rândul său ar putea fi tras la răspundere penală pentru cele 120 de milioane de doze vaccin cumpărate împreună cu Florin Cîțu. Nu mai vorbim de faptul că în urma procesului România ar urma să plătească circa 1 miliard de dolari.
Ministerul Transporturilor a făcut publică lista cu persoanele fizice și juridice care vor fi expropriate pentru a se putea construi metroul din Cluj. În total, statul le va plăti proprietarilor aproape 57 de milioane de euro.
„Pentru prezentul act normativ este necesară aprobarea sumei cu titlu de despăgubire, în valoare de 283.182.098,36 lei (56 de milioane de euro-nr), aferentă unui număr de 486 de imobile, în suprafață totală de 418.188 mp., construcții în suprafață totală de 58.402 mp., împrejmuiri în suprafață totală de 5.209,28 ml., masa lemnoasă în cantitate de 22,68 mc.”, se arată în actul normativ.
Este vorba despre imobile aflate în municipiul Cluj-Napoca și în comuna Florești. Sumele pentru despăgubiri au fost stabilite de către evaluatorul autorizat, membru atestat ANEVAR, Chelaru Ștefan Dragoș.
Printre cei care vor primi bani de pe urma exproprierilor care urmează să se facă în Cluj-Napoca pentru proiectul metroului se numără şi Rareş Bogdan sau familia milionarului Ovidiu Turcu. Însă, cel mai mare beneficiar al exproprierilor este Primăria Cluj-Napoca, ce deţine cele mai multe proprietăţi. De asemenea, firmele Ursus, Kaufland, Universitatea Babeş-Bolyai figurează pe lista exproprierilor.
Printre alți expropriați se numără Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațegan” Cluj-Napoca, Primăria Florești, companiile Campeador, CUG SA, Neva Construct Invest, SDC Imobiliare, Floresti Real Estate Holding Srl, Polus Transilvania Companie De Investitii Sa etc.
Firma lui Rareș Bogdan deține trei parcele de teren arabil intravilan în Cluj-Napoca, zona Colonia Sopor.
În total, este vorba despre 2.817 metri pătrați pentru care firma va obține o despăgubire de 1.633.075 de lei, adică circa 324.000 de euro. Astfel, s-a ajuns la prețul de 115 euro pe metru pătrat.
Firma Trend Communication SRL are, conform Registrului Comerțului, figurează cu trei acționari, fiecare deținând 33% din părțile sociale: Rareș Bogdan, fratele acestuia, care este și administratorul firmei – Marius Bogdan și Octavian Hoandra, jurnalistul împreună cu care europalamentarul liberal a înființat și condus ziarul „Ziua de Cluj”.
Trend Communication este o companie specializată în campanii de relații publice, publicitate, analiză media și marketing politic. Firma a avut în 2022 o cifră de afaceri de 4,8 milioane de lei și un profit de 195.000 de lei. Datoriile firmei sunt impresionante: 4,8 milioane de lei. Numărul mediu de angajați este 13.
2022 a fost anul în care datoriile firmei s-au dublat și profitul net a scăzut drastic. În 2021, profitul s-a ridicat la 611.000 de lei, iar în 2020, la 2,2 milioane de lei.
Conform declarației de avere din 2022, Rareş Bogdan a obținut dividente de 27.000 de euro de la Trend Communication.
O altă companie în care mai apare numele lui Rareș Bogdan este TREND PR SRL.
Rareș Bogdan mai apare ca acționar în compania TRANSILVANIA EXPRESS AIRLINES SRL, companie ce s-ar ocupa potrivit Registrului Comerțului cu transportul aerian de pasageri.
Bufonul regimului Iohannis, Rareș Bogdan, deţine un teren intravilan de 9.100 metri pătrați în Alba Iulia şi altul de 2.349 metri pătraţi în Voluntari (alături de soția sa, care are 50% din teren). Familia Bogdan are și un apartament de 100 de metri pătrați în Cluj-Napoca obținut prin donație de către soția europarlamentarului și o casă de locuit de 321 de metri pătrați în Voluntari (din care 50% îi aparține soției). În plus, Bogdan are tablouri de 200.000 de euro, ceasuri de 200.000 de euro, bijuterii de 150.000 de euro și argintărie de 150.000 de euro.
CAȚAVENCII: Patrihoțul Batistuță, vacanță de lux de 1 decembrie în Austria la ISCHGL
Europarlamentarul Batistuță s-a gîndit că n-ar fi rău, anul ăsta măcar, de Ziua Națională, să rezolve și problema Schengen. Așa că s-a dus, sărmanul, tocmai la Ischgl, o stațiune de lux din Austria. Acolo, niște alți români sărăcuți l-au văzut pe Mr. Dandy fix la Elizabeth Arthotel, o chestie unde costă vreo 5.000 de euro doar cazarea pe un week-end. Nu mai punem la socoteală micii trași în foiță de aur și alte delicatețuri pe care, ca un bun patriot, le-a băgat Rareș la gușă, în timp ce suferea de grija țărișoarei. Cît o fi costînd să te bălăcești la piscina de la etajul 6, nici nu mai are rost să ne gîndim, că deja ne ia cu amețeli de la sume și, e lucru știut, dacă noi suferim, suferă și Rareș Bogdan, că așa fac patrioții adevărați.
Evident, pentru pulimea incultă, care oricum nu știu ei ce-i aia Ischgl ori Elizabeth Arthotel, și nici n-au să știe vreodată, Rareș a postat pe Facebook o poză cu el, mai veche, de la Alba Iulia. Că, o fi el un fantsy-pantsy, însă știe și să se coboare în popor, să ureze tălpii de bine și de lamulțean. Și succes la urne, desigur, că doar n-o să fie poporul ăsta chiar atît de nerecunoscător să nu-l mai trimită cinci ani la Bruxelles.
DREPT LA REPLICĂ PENTRU GRUIA STOICA
Referitor la articolul “Rareș Bogdan, luare de mită în valoare de 324.000 de euro” publicat pe site-ul anchetatorii.ro, sub semnătura lui Andrei Marin, în data de 8 februarie 2023, va rugăm să aveți în vedere următoarele:
Materialul conține informații eronate și de natură a aduce prejudicii de imagine Grampet Group, pe care vă rugăm respectuos să le corectați prin publicarea următorului drept la replică:
Afirmația «Compania Rollingstock Trading LTD înregistrată în Cipru îi aparține lui Gruia Stoica. Prin această companie înregistrată într-un paradis fiscal își primea banii negri Rareș Bogdan.» conține informații eronate, în sensul în care compania Rollingstock Trading LTD nu îi aparține domnului Gruia Stoica sau Grampet Group.
Menționăm că Grampet Group deține o participație de 51% în Rolling Stock Company S.A., care are ca obiect de activitate închirierea de locomotive şi vagoane și care este înregistrată în România. Între această companie și Rareș Bogdan nu există nicio legătură. Precizăm, de asemenea, faptul că între domnul Gruia Stoica și Rareș Bogdan nu există și nu a existat o relație profesională sau de orice altă natură.