Voi ați auzit vreodată despre Consiliul Economic Fiscal? Cel mai probabil, răspunsul este nu. Pentru cetățeanul de rând, care se trezește la prima oră a dimineții pentru a merge la muncă și care simte pe propria piele povara taxelor și a inflației, acest nume nu înseamnă absolut nimic. Și totuși, din umbră, departe de reflectoarele presei și de ochii vigilenți ai opiniei publice, această mizerie de instituție se înfruptă lunar din banii dumneavoastră. Inventată în cenușiii ani ’90 de către mafia postdecembristă, entitatea a fost creată cu un singur scop precis: să devină o casă de lux pentru sinecuriștii sistemului, un cimitir al elefanților politici unde loialitatea față de partide este răsplătită cu averi colosale.
O fabrică de lux pentru „aflarea în treabă”
Cifrele din spatele acestei instituții-fantomă sunt de-a dreptul revoltătoare și reprezintă o palmă grea pe obrazul oricărui contribuabil onest. Consiliul Economic Fiscal (CES) are un buget astronomic de peste 3 milioane de euro anual. Banii aceștia, care ar putea construi școli, ar putea dota spitale cu aparatură de ultimă generație sau ar putea sprijini antreprenorii aflați la început de drum, sunt efectiv aruncați pe fereastră pentru a întreține o schemă de personal halucinantă.
Vorbim despre doar 40 de angajați. Patruzeci de indivizi care sunt plătiți regește pentru a tăia frunză la câini. Un calcul matematic simplu ne arată o realitate sfidătoare: acești „specialiști” încasează lunar remunerații de zeci de mii de euro. Ce produc ei pentru acești bani? Care este valoarea adăugată pe care o aduc societății românești? Răspunsul este la fel de cinic precum existența instituției în sine: absolut niciuna. Activitatea lor este pur consultativă. În traducere liberă din limbajul birocratic în cel popular, activitatea lor înseamnă simpla „aflare în treabă”. Emit păreri, redactează rapoarte prăfuite pe care nu le citește nimeni și bifează prezența la ședințe sterile, totul pe zeci de mii de euro lunar. Este definiția perfectă a parazitismului de stat.
„Tovarășii” din fruntea bucatelor
La cârma acestei corăbii a opulenței instituționale se află o echipă de conducere care pare decuplată total de realitatea economică a țării. Instituția este condusă de un careu de ași ai supraviețuirii în aparatul de stat: Fudulea Sterică, Niță Cătălin-Răzvan, Florescu Victor și Simion Bogdan.
Acești domni, abonați la resursele inepuizabile ale statului, sunt dirijorii unei orchestre care cântă exclusiv pentru propriile buzunare. Sub atenta lor îndrumare, Consiliul Economic Fiscal a devenit un fortăreață a netransparenței. Ei sunt cei care girează acest sistem bolnav, în care funcțiile nu se ocupă pe bază de meritocrație, ci pe bază de apartenență la clanurile politice moștenite din anii de tristă amintire ai tranziției. Fudulea, Niță, Florescu și Simion reprezintă chintesența birocratului român de lux: intangibili, invizibili pentru public, dar extrem de eficienți când vine vorba de încasarea propriilor privilegii.
Secretul de 180.000 de euro: Cine este „băiatul deștept” din spatele chiriei?
Dacă salariile nesimțite nu erau de ajuns, jaful banului public atinge cote paroxistice atunci când analizăm cheltuielile logistice ale instituției. Pentru a trândăvi în condiții de maxim confort, tovarășii de la CES plătesc anual o chirie astronomică de 180.000 de euro. Vorbim despre 15.000 de euro în fiecare lună, aruncați pe un sediu a cărui singură utilitate este să găzduiască birourile unor oameni care produc maculatură consultativă.
Dar adevăratul scandal abia aici începe. Deși aceste sume colosale sunt plătite din bugetul de stat – adică din buzunarul fiecărui român care își achită taxele – conducerea CES refuză cu o obstinație suspectă să facă public numele proprietarului imobilului. Cine încasează acești 180.000 de euro pe an? Este vorba despre un fost politician? Un om de afaceri conectat la rețelele de putere ale anilor ’90? Un interpus al vreunuia dintre directorii instituției?
Refuzul de a oferi această informație publică este o încălcare flagrantă a principiilor de transparență și ridică suspiciuni grave de corupție și conflict de interese. Nu poți să trândăvești pe bani publici și, în același timp, să secretizezi modul în care îi cheltui. Această opacitate este marca înregistrată a mafiei postdecembriste, care a învățat să sifoneze bugetul statului prin contracte de închiriere supraevaluate, ascunse sub umbrela „confidențialității comerciale”.
Până când vom tolera această bătaie de joc?
Consiliul Economic Fiscal nu este o instituție, ci un simptom. Este simptomul unei Românii paralele, în care o castă de privilegiați trăiește în lux pe spatele unei majorități care se luptă cu dificultățile de zi cu zi. În timp ce antreprenorii sunt sufocați de controale și taxe noi, iar cetățenii de rând drămuiesc fiecare leu, Fudulea Sterică, Niță Cătălin-Răzvan, Florescu Victor, Simion Bogdan și subalternii lor ne râd în față, încasând zeci de mii de euro pentru a nu face nimic.
Este imperativ ca organele de control ale statului – Curtea de Conturi, DNA, Corpul de Control al Guvernului – să descindă la sediul (secret) al acestei instituții. Trebuie scos la lumină contractul de închiriere de 180.000 de euro, trebuie justificate salariile faraonice și, mai presus de toate, trebuie pusă pe tapet discuția despre desființarea urgentă a acestei entități inutile. Până atunci, Consiliul Economic Fiscal rămâne un monument închinat sfidării, jafului și incompetenței plătite la preț de lux.
Va urma!
