Primăriile și consiliile județene au băgat în 2024, doar în primele trei eșaloane, peste 60 de milioane de euro în cluburi de fotbal — bani care ar fi putut construi spitale, școli sau drumuri. În același timp, cluburile cu adevărat private domină campionatul, iar investitorii privați refuză să intre într-o piață în care concurează cu vistieria statului.
O industrie întreagă pe banii contribuabilului
În 2024, peste 60 de milioane de euro din bani publici au ajuns în cluburile din Liga 1, Liga 2 și în cele cinci formații promovate atunci din Liga 3. Documentele fiscale arată o realitate pe care fotbalul românesc o îmbracă, de ani buni, în haina convenabilă a „cluburilor private”: jumătate dintre echipele Ligii 1 și peste 70% dintre cele din Liga 2 sunt, în fapt, întreținute de la bugetul local.
Pentru a înțelege dimensiunea risipei, ajunge o singură comparație: cele 60 de milioane de euro reprezintă echivalentul a doi ani de drepturi TV din Liga 1, sunt de cinci ori mai mult decât bonusul încasat de FCSB pentru parcursul european din sezonul trecut și depășesc cu 50% veniturile totale ale Federației Române de Fotbal pe 2024, care au stabilit un record istoric. Mai mult, suma este superioară totalului bugetelor salariale pe 2024 ale celor mai mari nouă cluburi private din țară — FCSB, Rapid, CFR, Craiova, Dinamo, Farul, U Cluj, UTA și Petrolul — la un loc.
Cu alte cuvinte: statul român cheltuie pe câteva echipe de provincie mai mult decât plătesc, în salarii, toate forțele cu adevărat competitive ale Superligii.
Cum arată „dezmățul”
Datele oficiale, analizate de presa de specialitate, conturează un tablou greu de digerat:
FC Voluntari, clubul condus politic de primarul PSD Florentin Pandele, a încasat între 2018 și 2024 nu mai puțin de 18,5 milioane de euro din bugetul local, cu un record absolut de aproape 3,7 milioane de euro într-un singur an, în 2024. Cu sumele primite și în 2025, clubul a depășit pragul de 20 de milioane de euro de la Primărie.
Universitatea Cluj a urcat la peste 2,5 milioane de euro într-un singur an, devenind cea mai bine finanțată echipă de către o autoritate locală în 2024.
Sepsi Sfântu Gheorghe a fost îndopată în 2023 cu peste 4,2 milioane de euro din banii contribuabililor, finanțări la care se adaugă fonduri masive de la guvernul de la Budapesta. Gloria Buzău a primit, în Liga 2, 6,5 milioane de lei în 2022 și 11,1 milioane în 2023, iar performanțele rămân mediocre. Chindia Târgoviște a luat 6 milioane de lei în 2022 și 9,7 milioane în 2023, după care a retrogradat direct.
Trendul este unul clar: primăriile și-au aproape dublat cheltuielile generale în doar 5 ani, iar suma cumulată direcționată către cluburile din Liga 1 a fost în 2024 cu aproape 50% peste cea din 2020.
Banii nu produc rezultate.
Concurența este denaturată
Ironia ucigătoare a poveștii este că, deși statul varsă zeci de milioane de euro în cluburi „bugetare”, performanța aparține aproape exclusiv celor private.
În ultimii ani, titlurile, locurile fruntașe și calificările europene au fost obținute de echipele real private — CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, Farul — care își fac veniturile singure. În același timp, cluburile întreținute de primării și consilii județene se învârt pe la mijlocul clasamentului sau retrogradează ciclic. Academica Clinceni a intrat în play-off în 2021, a retrogradat și s-a desființat în 2022. FC Argeș și FC Voluntari au intrat în play-off în 2022, după care primii au retrogradat în 2023, iar ilfovenii — în 2024.
Concluzia este una pe care orice economist o vede de la o poștă: banul public nu produce eficiență, ci dependență. Echipele de stat deghizate în cluburi private sunt la cheremul autorităților locale: cresc și dispar în funcție de cum se trezesc primarii sau șefii consiliilor județene, ori de schimbarea administrației, pentru că la conducerea lor nu sunt puși profesioniști care să caute eficiența, ci persoane fidele pe linie politică.
De ce nu vin investitorii privați
Răspunsul este simplu și cinic: nimeni nu vrea să intre într-o piață în care unul dintre adversari are acces la „sacul fără fund” al bugetului public. Un investitor privat care cumpără un club și încearcă să-l facă rentabil concurează, în Superligă, cu echipe care nu plătesc nici stadion, nici baze de antrenament, nici salarii — pentru că totul vine de la primărie sau consiliu județean. Atunci când proprietarul unei echipe trebuie să justifice fiecare leu pentru consiliul de administrație, iar concurența ia bani fără limită din bugetul local, distorsiunea de piață este totală. Modelul este, de fapt, antibusiness.
Mai grav, Senatul a adoptat în februarie 2026 un proiect de lege care le permite autorităților publice locale să finanțeze direct salariile sportivilor și antrenorilor din cluburile de drept privat — până la maximum 30 de salarii minime brute pe țară pentru fiecare sportiv. Practic, dacă legea trece și de Camera Deputaților, statul va putea plăti, din bani publici, chiar și jucătorii unor companii private. O extindere fără precedent a unui mecanism deja toxic.
Aceasta este, la rândul ei, o problemă veche. Mecanismul actual a fost creat de Guvernul Sorin Grindeanu în 2017, când, la solicitarea baronilor locali, s-a eliminat plafonul de 5% din bugetul localităților care putea fi direcționat către sport, iar primăriile au primit voie să plătească din bani publici contracte de jucători și activități legate direct de sportul de performanță. De atunci, cheltuielile au explodat, fără ca performanța sportivă să urmeze măcar o curbă apropiată.
Ce s-ar fi putut face cu acești bani
60 de milioane de euro pe an, doar pentru fotbal. Iată câteva alternative concrete:
Construcția unui spital județean modern de mărime medie costă, în România, undeva între 50 și 100 de milioane de euro. Banii puși în fotbal într-un singur an ar fi ridicat un spital nou pe an. Cu aceeași sumă, statul ar fi putut renova zeci de școli, ar fi putut dota cu echipamente medicale secțiile ATI ale spitalelor de copii sau ar fi putut crește bursele pentru elevii performanți.
Pentru sportul real de masă — sălile de sport din comunele unde copiii joacă pe ciment, terenurile de fotbal pentru juniori, profesorii de educație fizică plătiți decent — banii aceștia ar fi fost transformatori.
În infrastructură rutieră, cu 60 de milioane de euro se construiesc între 5 și 10 kilometri de autostradă, în funcție de teren.
În schimb, banii merg în salarii de jucători obscuri, prime pentru staff-uri tehnice care schimbă antrenorul la trei luni și „cantonamente” de pregătire în Antalya. Austeritate, dar nu și pentru fotbal?
Premierul Ilie Bolojan a anunțat recent că Guvernul nu mai poate transfera către autoritățile locale sumele de bani de care acestea au beneficiat în anii precedenți, pentru că deficitele României nu mai permit, iar împrumuturile cu dobânzi enorme au adus țara în situația actuală. Mesajul este corect, dar testul real va fi unul singur: vor avea primarii și șefii de consilii județene curajul să taie de la fotbal sau vor reduce, ca de obicei, din alte capitole — investiții, asistență socială, școli — pentru a-și ține în viață echipele de imagine?
Pentru că, până la urmă, toată povestea aceasta nu e despre sport. Este despre vot, despre vizibilitate la televizor și despre relațiile pe care un primar și le construiește în lumea fotbalului. Banii contribuabilului plătesc, an de an, campania electorală perpetuă a câtorva zeci de baroni locali.
O reformă necesară
Soluțiile sunt, în fond, simple și au fost propuse de mai multe ori:
Interdicție clară: niciun ban public, de la primărie sau consiliu județean, către cluburi de fotbal profesionist din primele două ligi. Sportul de masă, copiii, juniorii — da. Salariile fotbaliștilor seniori — niciodată.
Transparență totală: orice leu virat unui club să fie public, online, în timp real, cu destinație detaliată.
Plafonare și sancțiuni: orice depășire să fie investigată automat de Curtea de Conturi, iar primarii responsabili — răspunzători personal.
Privatizare obligatorie: cluburile de drept public din Liga 1 și Liga 2 să fie obligate prin lege să se transforme în societăți comerciale, în termen de 3 ani, sau să retrogradeze automat.
Până atunci, fotbalul românesc va rămâne ce este astăzi: o piață închisă, denaturată, dependentă de bunăvoința unor primari care își confundă bugetul localității cu portofelul personal — și un avertisment uriaș pentru orice investitor privat care s-ar gândi vreodată să bage bani în Superligă.
