Evaziune tolerată? Întrebări grave despre rolul Antifraudă Târgu Jiu în cazul SC ELASA FISHING AND HUNTING TEAM SRL

În timp ce, la nivel declarativ, statul român luptă cu evaziunea fiscală, la nivel local apar tot mai des situații în care comunitățile au senzația că legea se aplică selectiv. Cazul din județul Dolj, unde operează SC ELASA FISHING AND HUNTING TEAM SRL, ridică exact acest tip de întrebări: cine este controlat, cine nu, cine e lăsat în pace și de ce?

Societatea SC ELASA FISHING AND HUNTING TEAM SRL, administrând activități de pescuit și agrement la balta Golenți, este deținută – conform actelor – de Tomoială Elisaveta (80%) și Croitoru Marian Sorin (20%). Un cetățean din zonă a sesizat, atât redacției noastre, cât și autorităților, faptul că activitatea economică desfășurată aici ar genera încasări substanțial mai mari decât cele reflectate oficial în documentele fiscale. Suspiciunea centrală: o parte din venituri ar fi încasate la negru, fără bon, fără factură, fără a intra în contabilitate.

Pentru a-și susține afirmațiile, acest cetățean a pus la dispoziția redacției un caiet de însemnări despre care afirmă că ar aparține angajatului/paznicului Roșu Ristel, caiet în care ar fi consemnate, zi de zi, încasările de la baltă. Dacă aceste notițe sunt autentice și corespund realității, ele ar reprezenta o evidență paralelă, una neoficială, a banilor încasați, distinctă de contabilitatea raportată la stat. În plus, au fost transmise și copii de chitanțe emise de societate, completate defectuos, cu lipsuri evidente, care ridică și ele semne de întrebare cu privire la rigoarea fiscală.

În paralel cu aceste documente, comunitatea locală vorbește despre un alt fenomen: absența unor controale serioase și repetate la această firmă, în condițiile în care zona Calafat–Dolj este, recunoscut, una cu probleme mari de evaziune fiscală. Din discuțiile purtate cu mai mulți locuitori, reiese sentimentul că, în timp ce micii contribuabili sunt presați la maximum, anumite firme par intangibile. SC ELASA FISHING AND HUNTING TEAM SRL este invocată, frecvent, ca exemplu de afacere care merge bine, dar nu o deranjează nimeni, ceea ce alimentează percepția de tratament preferențial.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) – structură specializată a ANAF – are, prin lege, obligația de a trata astfel de sesizări cu maximă seriozitate. În răspunsul oficial transmis redacție (documentul completare răspuns 918342), de Dan Grivei, inspectoratul general adjunct al DGAF, la nivel național sau la nivel local, precizează că la nivelul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu „nu au fost efectuate, la nivel DRAF 4 Tg‑Jiu, controale antifraudă” la societatea respectivă și că, la momentul emiterii răspunsului, firma „nu desfășoară activitate comercială”, neavând nici salariați declarați. Se mai menționează că societatea este „în prezent în litigiu în vederea obținerii autorizației de gospodărire a apelor”.

Această poziție oficială ridică, însă, mai multe întrebări legitime decât oferă răspunsuri:

1. Dacă firma „nu desfășoară activitate comercială”, cum se explică existența, relatată de cetățeni, a unor încasări recente la baltă și a unor chitanțe emise în anii 2024–2026?
2. Cum se justifică absența totală a controalelor antifraudă, într-un sector (piscicultură/agrement) și într-o zonă (Dolj) recunoscute ca vulnerabile la evaziune?
3. De ce DGAF Târgu Jiu se mulțumește să constate, formal, lipsa activității în Revisal și existența unui litigiu pe autorizația de ape, fără să verifice în teren dacă activitatea economică e totuși desfășurată „de facto”?

În condițiile în care există indicia, caiete de încasări neoficiale, chitanțe cu probleme, mărturii din comunitate, că societatea produce venituri reale, fără să fie reflectate în contabilitate, lipsa unei reacții ferme din partea Antifraudei poate fi percepută, cel puțin, ca o formă de neglijență gravă. Nu spunem că inspectorii acoperă conștient evaziunea, asta este de dovedit de alte instituții, dar este imposibil de ignorat faptul că, în acest caz, absența actelor de control în fața unor semnale repetate echivalează, pentru comunitate, cu o tolerare tacită.

De altfel, evaziunea fiscală în județul Dolj este descrisă de mulți antreprenori corecți drept sistemică. Firmele care își plătesc taxele reclamă concurența neloială a celor care nu emit documente, fac încasări la negru și par să aibă un fel de imunitate neoficială. Atunci când DGAF nu se vede acolo unde comunitatea semnalează practici suspecte, mesajul transmis este clar: sistemul nu este interesat de corectitudine, ci de bifă. Un astfel de climat erodează dramatic încrederea în instituțiile statului și încurajează un cinism periculos: doar fraierii mai respectă legea.

Redacția noastră nu condamnă pe nimeni în locul organelor de anchetă, dar pune în fața opiniei publice o întrebare simplă: cât de credibilă este Antifrauda Târgu Jiu, ca instituție de control, dacă într-un caz în care există indicii multiple de nereguli fiscale se declară practic necompetentă și inactivă? Nu este acesta exact tipul de situație pentru care a fost creată? Nu este exact genul de enclavă economică, cu încasări cash, flux constant de clienți, contabilitate opacă – care cere verificări la sânge?

Ceea ce, juridic, poate fi încadrat (dacă se confirmă) la evaziune fiscală, iar instituțional poate fi privit ca neglijență în serviciu, este resimțit, de jos în sus, ca o simplă nedreptate: unii sunt urmăriți și controlați la sânge pentru sume mici, alții par să funcționeze într-o zonă gri, neatinsă. De aceea, insistăm: DGAF, ANAF, Parchetul – toate structurile competente – trebuie să trateze acest caz nu ca pe o „plângere în plus”, ci ca pe un test de credibilitate.

Cerem explicit:

• verificări în teren, nu doar pe hârtie, la SC ELASA FISHING AND HUNTING TEAM SR;
• corelarea datelor din caietul de încasări, chitanțe, sesizări locale cu declarațiile fiscale ale firmei;
• anchetarea motivelor pentru care, până acum, nu au fost efectuate controale antifraudă, în ciuda semnalelor venite din comunitate;
• comunicarea publică, transparentă, a rezultatelor acestor verificări.

Până când aceste lucruri nu se întâmplă, impresia va rămâne aceeași: că, în anumite „enclave” economice, evaziunea fiscală nu este un accident, ci un mod de funcționare, iar instituțiile plătite să o combată sunt, în cel mai bun caz, spectatori pasivi. Doljul și toți contribuabilii corecți din această zonă merită mai mult decât tăcere birocratică. Merită adevărul – și controale reale, nu doar răspunsuri formale.