Un control asupra achizițiilor de consumabile pentru dializă renală de la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca deschide o fereastră incomodă asupra modului în care au fost gestionate milioane de lei din bani publici. Valori estimate fără fundamentarea cerută de lege, un caiet de sarcini în care apar caracteristici tehnice identice cu cele din oferta unui anumit operator economic, cerințe de compatibilitate cu echipamente aflate în portofoliul aceleiași firme, contracte executate cu întârzieri care nu au fost consemnate corespunzător, penalități neurmărite și documente publicate în SEAP chiar și cu 617 zile întârziere. În centrul administrativ al acestei povești se află managerul Nicolae Constantea, iar în jurul său există o configurație politică și instituțională care merită privită atent: managementul este exercitat printr-o societate privată reprezentată de Constantea, fiul managerului este consilier local PNL, iar autoritatea locală este condusă de Emil Boc. Aceste legături nu dovedesc o intervenție politică în licitația verificată, dar fac legitimă întrebarea despre cât de eficient a funcționat controlul municipal asupra unui management atât de bine înrădăcinat în sistemul local.
Problemele încep încă din momentul în care spitalul pregătea achiziția. Pentru consumabilele necesare dializei renale, valoarea estimată înscrisă în documentele din februarie 2024 a fost de 4.325.428,80 lei fără TVA. Numai că auditorii au constatat că suma nu fusese fundamentată nici printr-o cercetare a pieței, nici prin costurile istorice ale produselor, deși acestea erau metodele prevăzute de normele aplicabile. Mai mult, aceeași valoare a fost dusă mai departe în strategia de contractare fără documentele justificative corespunzătoare. Când calculul a fost refăcut pe baza costurilor istorice actualizate cu indicele prețurilor de consum, valoarea a coborât la 3.451.309,20 lei, cu aproximativ 874.000 de lei sub estimarea spitalului. Iar procedura s-a încheiat cu acorduri-cadru în valoare totală de 3.177.257,40 lei fără TVA. Important: cei aproximativ 874.000 de lei nu reprezintă un prejudiciu și nu au fost cheltuiți suplimentar; controlul spune explicit că procedura concurențială a dus la prețuri mai mici. Problema este alta și ține direct de calitatea managementului: cum pornește o instituție publică o achiziție de peste patru milioane de lei cu o valoare pe care nu o poate fundamenta prin documentele și metodele cerute de lege?
Explicațiile consemnate de auditori nu fac situația mai confortabilă. În instituție nu exista o procedură operațională privind modul în care trebuia stabilită și justificată valoarea estimată, iar personalul medical care întocmea referatele de necesitate nu avea cunoștințele sau accesul la informațiile necesare pentru efectuarea unei asemenea estimări. Datele privind costurile istorice se găseau în alte zone ale instituției, inclusiv la compartimentul de achiziții și la semnatarii contractelor anterioare, dar mecanismul intern nu reușise să lege aceste informații într-o procedură coerentă. Este tocmai genul de disfuncționalitate pentru care există o conducere executivă: nu pentru a redacta personal fiecare referat, ci pentru a se asigura că instituția are proceduri, responsabilități și circuite care împiedică asemenea situații. Într-un spital în care se fac achiziții de milioane, lipsa unei proceduri elementare privind calcularea valorii estimate nu mai poate fi tratată ca o simplă scăpare birocratică.
Dar constatarea cu adevărat sensibilă privește caietul de sarcini. Auditorii au descoperit că persoanele responsabile de documentația licitației au introdus denumiri de produse și caracteristici tehnice identice cu cele care figurau într-o ofertă de preț transmisă anterior spitalului de un operator economic. Pentru mai multe categorii de dializoare, valorile coeficientului de ultrafiltrare impuse prin caietul de sarcini erau identice cu parametrii tehnici din oferta acelui furnizor. Pentru alte produse, spitalul a cerut compatibilitatea exclusivă cu anumite aparate de dializă aflate în portofoliul aceluiași operator economic. În plus, documentația nu utiliza formularea „sau echivalent”, tocmai formula destinată să evite transformarea cerințelor tehnice într-o trimitere exclusivă la un anumit produs. Acest fapt a fost considerat încălcare a legislației achizițiilor publice și a fost sancționat.
Raportul nu spune că licitația a fost trucată și nici nu demonstrează existența unei înțelegeri între spital și furnizor. Dimpotrivă, auditorii notează că au existat două oferte pentru primul lot și patru pentru cel de-al doilea și concluzionează că, în practică, concurența nu a fost restrânsă. Tocmai de aceea, problema trebuie descrisă exact, fără a exagera ceea ce poate fi demonstrat: spitalul a elaborat o documentație neconformă, în care caracteristici tehnice corespundeau produselor comercializate de un anumit operator economic, iar managerul a aprobat această documentație. Faptul că procedura a atras ulterior mai mulți ofertanți nu șterge modul în care caietul de sarcini fusese construit.
Iar aici numele managerului nu mai poate fi separat de constatarea controlului. Raportul arată că medicul și asistenta-șefă din centrul de dializă au redactat caietul de sarcini și au introdus cerințele specifice produselor comercializate de un anumit operator economic, invocând experiența anterioară în utilizarea acestor produse și necunoașterea restricțiilor din legislația achizițiilor. Documentul însă a urcat pe circuitul instituțional și a ajuns la manager. Concluzia auditorilor este fără echivoc în ceea ce privește responsabilitatea administrativă: managerul spitalului nu a sesizat neregula și a aprobat caietul de sarcini nemodificat. Pentru încălcarea legislației a fost aplicată o amendă de 5.000 de lei, achitată la valoarea redusă de 2.500 de lei în termenul legal. Nicolae Constantea figurează în prezent tot ca manager al spitalului.
Problemele nu s-au oprit la momentul atribuirii. După semnarea acordurilor-cadru, controlul a constatat că reprezentanții spitalului nu au luat măsurile necesare pentru stabilirea și încasarea penalităților de întârziere prevăzute contractual. Explicația oferită ulterior a fost că, în anumite situații, chiar spitalul le-ar fi cerut telefonic furnizorilor să amâne livrările, deoarece nu exista suficient spațiu în depozit, iar centrul de dializă dispunea deja de suficiente consumabile. Numai că pentru această explicație nu au fost prezentate documente justificative. Contractele aveau termene scrise, întârzierile existau, penalitățile erau prevăzute, dar instituția invoca discuții telefonice care nu puteau fi probate documentar. Veniturile nerealizate au fost calculate la numai 964,16 lei, astfel că valoarea financiară este redusă; ceea ce contează este imaginea unui sistem contractual urmărit insuficient, în care ceea ce era scris în contract și ceea ce se întâmpla în realitate nu mai erau însoțite de o trasabilitate administrativă corespunzătoare.
Situația devine și mai greu de ignorat când sunt analizate documentele privind comportamentul furnizorilor. Din 38 de contracte subsecvente, în 14 cazuri operatorii economici nu au respectat termenele de livrare a consumabilelor medicale. Cu toate acestea, în documentele constatatoare emise de spital a fost omis faptul că furnizorii nu respectaseră termenele contractuale. Aproape 37% dintre contractele verificate au avut, așadar, întârzieri care nu au fost reflectate corespunzător în documentele oficiale destinate tocmai să arate dacă operatorii economici și-au îndeplinit sau nu obligațiile. Nu discutăm doar despre evidențe interne: asemenea documente contează pentru transparența sistemului de achiziții și pentru informațiile disponibile despre istoricul contractual al firmelor care lucrează cu statul.
Urmează cifra care arată cel mai bine cât de defectuos a funcționat transparența: între 11 și 617 zile întârziere la publicarea documentelor constatatoare în SEAP. Unele dintre ele au fost publicate abia în timpul desfășurării auditului. Cu alte cuvinte, a fost nevoie ca instituția să fie controlată pentru ca anumite documente care trebuiau să fie publice să ajungă efectiv în sistem. Auditorii consemnează drept consecință lipsa accesului persoanelor interesate la informațiile privind modul în care furnizorii își îndepliniseră sau nu obligațiile contractuale. Explicația spitalului a fost volumul ridicat de muncă din compartimentul de achiziții. Pentru încălcarea obligației de publicare a fost stabilită o nouă amendă de 5.000 de lei, achitată, de asemenea, la jumătate în termenul prevăzut de lege. O instituție poate invoca lipsa de personal sau volumul de activitate pentru întârzieri punctuale; când vorbim însă despre 617 zile, discuția ajunge inevitabil la modul în care conducerea a organizat și supravegheat activitatea.
Această succesiune de probleme trebuie pusă lângă modul particular în care este exercitat managementul spitalului. Primăria Cluj-Napoca indică oficial AUGUSANA SRL drept „manager persoană juridică”, iar documente ale spitalului îl identifică pe Nicolae Constantea drept reprezentant legal al societății și manager. În 2021, presa locală relata că AUGUSANA, firmă reprezentată de Constantea și înființată în decembrie 2020, depusese oferta la procedura lansată de municipalitate pentru contractarea managementului privat al spitalului, contract estimat atunci la 960.000 de lei fără TVA pentru patru ani. Potrivit relatării de la momentul respectiv, firma era ofertantul procedurii. Acest context nu demonstrează că externalizarea managementului ar fi fost nelegală și nu există în raportul analizat o asemenea concluzie. El arată însă cât de consolidată este poziția lui Nicolae Constantea în jurul conducerii spitalului: omul care a condus instituția în diferite perioade ajunge să o conducă și prin societatea privată desemnată manager persoană juridică.
În aceeași zonă apare legătura politică ce nu poate fi ignorată, Radu Mihai Constantea, fiul managerului, este consilier local PNL în Cluj-Napoca în mandatul 2024–2028, iar documentele municipalității arată o prezență de mai mulți ani a acestuia în Consiliul Local. PNL este partidul primarului Emil Boc. Nu am identificat însă documente care să demonstreze că Emil Boc sau Radu Constantea ar fi intervenit în achiziția pentru dializă, că primarul ar fi dictat caietul de sarcini ori că relația politică de familie ar fi determinat neregulile constatate. A afirma asta ar depăși probele. Ceea ce se poate spune este că există o suprapunere evidentă între managementul unei instituții municipale și politica locală: tatăl conduce spitalul, inclusiv prin societatea care asigură managementul, iar fiul este ales PNL în Consiliul Local al municipiului condus de Emil Boc.
Aceasta este și zona în care responsabilitatea politică a primarului trebuie delimitată de răspunderea directă pentru achiziții. Emil Boc nu a redactat caietul de sarcini, nu rezultă că ar fi stabilit valoarea estimată și nu există în raport o constatare care să îi atribuie vreo intervenție în procedură. Critica ce poate fi formulată la adresa administrației sale este una de supraveghere și guvernanță: cum a fost controlat managementul unei instituții municipale în care au putut apărea simultan o valoare estimată fără fundamentarea cerută de lege, o documentație tehnică neconformă aprobată de manager, penalități neurmărite, întârzieri ale furnizorilor omise din documentele constatatoare și publicări făcute cu până la 617 zile întârziere? Și, după ce aceste fapte au devenit oficial cunoscute, ce consecințe manageriale au fost trase? Acestea sunt întrebări legitime adresate administrației Boc tocmai pentru că ele privesc funcționarea mecanismelor de control asupra unui management aflat de multă vreme în centrul instituției.
Imaginea generală este astfel mai importantă decât fiecare abatere luată separat. Pe o parte se află Nicolae Constantea, managerul care a aprobat documentația neconformă și care conduce instituția printr-o formulă de management privat reprezentată de AUGUSANA SRL. Pe alta se află familia Constantea în politica locală, prin mandatul PNL al fiului său. Deasupra întregului sistem administrativ se află municipalitatea condusă de Emil Boc. Nu avem probe pentru a transforma această configurație într-o acuzație de corupție sau într-o înțelegere politică demonstrată. Avem însă suficiente elemente pentru a descrie un cerc de putere administrativă și politică extrem de apropiat, într-o instituție în care controlul extern tocmai a identificat încălcări repetate ale regulilor privind achizițiile și transparența.
Mai mult, spitalul a formulat inițial obiecțiuni față de proiectul raportului, însă după ședința de conciliere nu au mai rămas aspecte în divergență între echipa de audit și instituție. Controlul a cerut ulterior conducerii să elaboreze proceduri pentru stabilirea valorilor estimate, să reglementeze întocmirea caietelor de sarcini, să instruiască personalul, să stabilească și să încaseze penalitățile datorate și să întocmească și să publice la termen documentele privind îndeplinirea obligațiilor contractuale. Simplul fapt că asemenea proceduri au trebuit recomandate după audit spune cât de multe verigi elementare ale sistemului intern nu funcționaseră corespunzător.
La final, problema de la Clujana nu este valoarea de 964 de lei a penalităților neîncasate și nici valoarea amenzilor contravenționale. Nici diferența de aproximativ 874.000 de lei dintre estimarea inițială și calculul pe costuri istorice nu poate fi prezentată drept prejudiciu, pentru că nu este. Miza este mult mai mare: cum funcționează controlul într-o instituție care cumpără produse medicale de milioane de lei atunci când managerul aprobă un caiet de sarcini cu caracteristici specifice produselor unui operator, furnizorii întârzie fără ca situația să fie reflectată corespunzător, penalitățile nu sunt urmărite și informațiile ajung în SEAP după sute de zile?
Iar după acest raport, întrebările nu mai pot rămâne doar pe masa angajaților care au întocmit documentele. Nicolae Constantea trebuie să explice cum a trecut prin conducerea spitalului o asemenea documentație și cum au fost tolerate deficiențele ulterioare de monitorizare și transparență. Administrația lui Emil Boc trebuie să explice cum și-a exercitat controlul asupra managementului și ce măsuri a luat după constatarea neregulilor. Iar relația politică existentă prin familia managerului nu trebuie transformată într-o vinovăție prin asociere, dar nici ascunsă publicului: într-un oraș în care aceleași structuri administrative și politice se intersectează de ani de zile, transparența trebuie să fie cu atât mai severă. Aici, tocmai transparența este una dintre zonele în care controlul a găsit probleme.
