Ucraina devine pe zi ce trece o problemă tot mai mare la care nimeni nu are o soluție, dar cu drag și spor suntem mințiți cu nerușinare de presa UM-urilor și o clasă politică incompetentă, total obedientă Bruxelles-ului și Washington-ului. Nimeni nu știe nimic despre sprijinul acordat de România Ucrainei și despre înțelegerile secrete parafate de dulapul de la Cotroceni, Klaus Werner Iohannis.
Mandatul dulapului se va încheia în curând, iar noua administrație va avea parte de tot felul de probleme extrem de grave deoarece Werner și serviciile trădătoare de țară țin totul la secret. Serviciile actuale nu mai servesc intereselor naționale ale României deoarece au transformat țara într-un poligon. Dacă Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu au avut grijă să scape de trupele străine de pe teritoriul României, actualii politicieni au avut grijă să stabilească în țara noastră un regim de ocupație străin. De aceste trupe aflate pe teritoriul României nu vom putea scăpa prea curând, poate nici în timpul vieții mele. Cât ai trupe străine pe teritoriul tău, țara ta nu e liberă. Am scăpat de Înalta Poartă și de ruși ca să fim vasali la Bruxelles și Washington. Curat murdar.
Poveștile astea cu partenerii străini sunt pentru analfabeți și o țară prost educată timp de 33 de ani. Ministerul Afacerilor Externe și limbricul ce joacă rolul de șef al diplomației au trădat România pentru a servi intereselor statului ucrainean. Ni s-a spus mereu că Aurescu este un erou pentru că a obținut platforma continentală la Marea Neagră. Lucrurile nu stau chiar așa. România a pierdut insula Șerpilor la Haga, așa că platforma continentală e fix pix. Cine controlează insula Șerpilor este o putere regională în Marea Neagră și insula a rămas la Ucraina. Platforma continentală a Mării Negre nu a ajuns niciodată la români pentru că ea a fost oferită pe tavă intereselor străine înainte de câștigarea procesului, fie ele americane prin Exxon, fie rusești prin OMV.
România nu a beneficiat și probabil nu va beneficia niciodată de gazele din Marea Neagră pentru că Exxon s-a tirat, iar OMV vrea să le trimită pe toate la Viena prin conducta BRUA. Da, BRUA, acea conductă de unde Victor Ponta și Mihai Tudose au furat 10 milioane de euro prin firmele de casă. Exxon a plecat cu un miliard de euro acasă de la Romgaz, iar OMV joacă kazacioc. Românii… tot cu buza umflată. De ce? Pentru că suntem conduși de slugi ca Aurescu, Ciucă, Ciolacu și Iohannis.
Aurescu Bogdan este astăzi mare susținător al Occidentului și pupător de dosuri ucrainene în timp ce conducerea de la Kiev scuipă semințe în capul românilor. Poate ne spune Aurescu cum tăticul său încasa ruble de la Lukoil?
Aurescu tace mâlc în aceste zile, în timp ce Ucraina draghează canalul Bâstroe încălcând legislația internațională și interesele naționale ale României. Șeful de la MAE a pupat puțin dosul omologului său Kuleba la Munchen, iar nouă ni s-a spus prin Ambasada Ucrainei la București să nu mai comentăm atât pe tema Bâstroe, pentru că nu facem altceva decât să susținem propaganda rusă. Serios!? Tupeu mare pe tovarășii de la Kiev. Se poate așa pentru că li se permite.
Spre deosebire de alte nații, românii mor deja pe frontul din Ucraina. Avem circa 500 de mii de români/moldoveni care trăiesc în Ucraina, români uitați de slugoii Aurescu și Iohannis. Nu am văzut niciun oficial român pe la Cernăuți în afară de reprezentanți ai opoziției, dar am văzut președintele Ungariei în Transcarpatia. De ce la unguri se poate și la noi nu? Pentru că ai noștri sunt niște sclavi.
Occidentul e mințit frumos: ”Rusia e în ofensivă, dar armata ucraineană luptă eroic”
Orice român întreg la cap trebuie să înțeleagă că Ucraina nu poate câștiga războiul contra Rusiei fără trupe NATO pe teren. Lucru pe care îl știe și Volodimir Zelenski.
O țară mai mică nu poate învinge o țară mai mare. Iar lupta dintre Ucraina și Rusia este complet inegală. Trupele ucrainene sunt tocate zilnic de malaxorul rusesc. Ceea ce nu înțeleg cetățenii occidentali este că acești soldați care mor zilnic pe front în Ucraina sunt trupele de elită, trupe care cu greu pot fi înlocuite de noii recruți. Degeaba mă duc eu pe front și vreau să mă lupt cu rușii dacă eu știu să trag doar cu praștia nu cu akm-ul. La fel și cu acest sprijin occidental. Avem aparatură de ultimă generație extrem de sofisticată pe care armata Ucrainei habar nu are să o utilizeze, iar pregătirea ar dura ani, ceea ce ar fi total contraproductiv pe front.
Poate o să descoperim după război că această tehnică a fost livrată cu tot cu echipaj, francez, britanic, german, polonez sau american. Nu este pentru prima dată când s-ar întâmpla asta. SUA și-a trimis piloții în China să lupte sub acoperire împotriva Japoniei. Grupul Voluntarilor americani în China s-a numit Tigrii Zburători și a doborât circa 600 de avioane japoneze. Acestora li s-a retras cetățenia americană pe durata războiului, primind în schimb pașapoarte chinezești.
Fostul judecător al Curții Supreme din New Jersey, Andrew Napolitano, l-a acuzat pe președintele american Joe Biden că a condus o operațiune sub acoperire în Ucraina, contrară constituției țării. El a scris despre asta într-un articol pentru Washington Post.
„Unele dintre echipamentele furnizate de SUA sunt atât de sofisticate încât personalul militar al SUA se află pe pământul ucrainean, fără uniformă, învățându-i pe ucraineni cum să folosească și să întrețină echipamentul”, a spus el.
Zelenski și doamna fragilă de la Chișinău încearcă să arunce România în război
Regimurile de la Chișinău și Kiev au ajuns la disperare din cauza situației de pe front. Atât Volodimir Zelenski cât și Maia Sandu devin conștienți că o cădere a frontului ar aduce la Kiev și Chișinău conduceri prietenoase Moscovei. Dacă în trecut politicienii ucraineni și moldoveni care se opuneau Moscovei erau scurtați de cap, azi sunt aruncați în închisori sau trimiși în exil.
Zelenski a avut mai multe tentative de a implica Polonia în război, iar Andrezj Duda s-a și făcut de râs la nivel internațional prin faptul că a mușcat momeala serviciilor secrete militare ucrainene. Să ne amintim de racheta care a ucis fermierii polonezi despre care s-a spus că a fost rusească, dar de fapt era ucraineană. Mai nou, doamna fragilă de la Chișinău a achesat la combinațiile lui Zelenski. Ambii vorbesc pe aceeași limbă și anunță că Moscova pregătește o lovitură de stat cu bandiți la Chișinău.
Volodimir Zelenski, a declarat într-un discurs susținut la Bruxelles că țara sa a receptat un plan al Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova și că ar fi transmis aceste informații președintei Maia Sandu, iar doamna fragilă a confirmat.
Mihailo Podoliak, argatul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia vrea să preia puterea în Republica Moldova, dar „nu cu tancuri”, așa cum încearcă în Ucraina, ci cu ajutorul „bandiților”.
Mai mult, prin Moldova au început să cadă tot felul de resturi de rachetă, iar Volodimir Zelenski s-a aventurat chiar să spună că rachetele Kalibr rusești au trecut prin spațiul aerian românesc deși Ministerul Apărării de la București a negat vehement și a și prezentat public traiectoria rachetelor.
Domna fragilă de la Chișinău stă foarte prost în sondaje, iar în Republica Moldova se apropie alegerile locale, alegeri unde forțele pro-ruse vor prinde și mai mult avânt. Dacă la începutul războiului Maia Sandu a avut o atitudine inteligentă și a încercat să nu se implice pentru o tabără sau alta între timp a căzut în capcana politicianului provincial. Politicianul provincial, Maia Sandu, a început să fie invitată pe la curțile imperiale din Occident și de greii de la Davos. Chiar a avut o discuție față în față cu Klaus Schwab. La fel ca Mihail Gorbaciov și Nicolae Ceaușescu, Maia Sandu a fost băgată în seamă de mai marii lumii și a crezut că poate mai mult.
Ceea ce nu înțeleg politicienii de la țară este că Occidentul doar te seduce, te folosește și mai apoi te abandonează. Până și marele Gorbaciov a fost sedus de Occident. Ceea ce a făcut Gorbaciov Rusiei și Ceaușescu României, va face și Maia Sandu Moldovei. O va distruge. Mulți l-au criticat pe mutul de la Cotroceni de reacția tardivă la acuzațiile Kievului și Chișinăului despre eventuala lovitură de stat, însă mutul nu e chiar așa prost cum îl cred unii ca Ciolacu și alții. Marcel Ciolacu a fost primul care s-a grăbit să pupe papucul doamnei fragile de la Chișinău, după declarațiile demne de un film de la hollywood. Asta denotă inteligența covrigarului de la Buzău ce se vede premier și președinte al României.
Iohannis e bun de rele chiar dacă e o persoană mai ștearsă. Maia Sandu va avea soarta celor de dinaintea sa pentru că a călcat strâmb, iar în diplomație nu ai voie să faci asta.
Victoria Ucrainei nu coincide cu interesul național al României
Victoria Ucrainei nu coincide cu interesul național al României. Poate că mulți o să spuneți că sunt pro-rus pentru această afirmație însă din păcate pentru detractori am luptat toată viața pentru Unirea Basarabiei cu România. Ucraina este un dușman la fel de mare pentru România precum Rusia. Ucraina nu poate aduce nimic bun pentru România. Ucraina este statul care a deznaționalizat minoritatea românească și i-a interzis studierea limbii române în școli. Ucraina în perioada sovietică i-a spălat pe creier pe români inoculându-le ideea că ei sunt moldoveni nicidecum români. Astfel, când Bucureștiul cere limba română pentru conaționalii noștri din Ucraina, Kievul ne spune că ei vorbesc limba moldovenească nu limba română.
Bisericile românești sunt terorizate de serviciile secrete ucrainene, asta drept recompensă pentru ajutorul oferit de România în războiul contra Rusiei. Românii nu au niciun fel de drepturi în Ucraina și nu sunt tratatați ca o minoritate națională. Ucraina draghează ilegal canalul Bâstroe și ne și transmite cu tupeu să facem ciocul mic că ei sunt șefii și fac ce vor. Păi dacă Ucriana se comportă așa acum cu România, cum se va comporta în caz că va câștiga războiul?
Dacă în trecut Rusia a folosit Moldova ca stat hibrid împotriva României, în cazul unei victorii doamna fragilă de la Chișinău și tovărășul Zelenski vor acționa în același mod. Doamna fragilă vrea unirea cu România doar în cazul în care vin rușii la putere în Moldova, fapt ce iar periclita statutul și chiar ar putea ajunge la închisoare cum a făcut ea cu Igor Dodon. Unirea Basarabiei cu România de la 1918 s-a făcut de teama Rusiei bolșevice. Elita moldovenească de atunci se temea că odată cu venirea rușilor își vor pierde averile, funcțiile și chiar capul așa că au scos din joben varianta salvatoare – unirea cu România. Liderii politici de la Chișinău de acum vor proceda similar în caz că frontul ucrainean va pica.
Dacă iubeau România politicienii de la Chișinău puteau face oricând unirea, dar ei au vrut doar funcții, avere și statut de paraziți. Au parazitat statul moldovean până la disoluție. Astăzi, doamna fragilă de la Chișinău a dus inflația la peste 40%, iar facturile la gaze și curent sunt cât salariul moldoveanului de rând.
România trebuie să se unească cu Republica Moldova însă de data asta trebuie să o facem cum trebuie, în deplină înțelegere cu marile puteri, nu să le salvăm fundurile bandiților de la Chișinău. Dragoste cu sila nu se poate.