Paul Feroiu: „Când îi deranjezi, îţi distrug cariera şi familia!“
Poliția Română a încăput pe mâna clanurilor aservite chestorului Bogdan Despescu, generalul cu stelele în piept. Ofițerii profesioniști sunt îndepărtați și puși la zid de incompetenți numiți ilegal în fruntea IPJ-urilor de Bogdan Despescu. O să prezentăm în acest material exclusiv cum sunt promovați apropiații chestorului Despescu și cum sunt puși la zid cei care nu se subordonează ordinelor șefului cel mare de la București.
Mădălina-Sorina Vlangăr este prima femeie șef de Inspectorat Județean din România. Pentru această funcție o recomandă relația apropiată cu chestorul Bogdan Despescu. Mădălina-Sorina Vlangăr a lucrat în cadrul Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, având mai multe misiuni internaționale la activ. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională este condus de Cristinel Stanciu, un alt apropiat al chestorului Despescu de la Buzău.
Doamna Mihaela Despescu lucra ca agent la serviciul resurse umane la IPJ Buzău, în timp ce soțul era la București. Soția a aflat despre activitățile chestorului nestatornic, susțin surse din cadrul IGPR pentru Anchetatorii.ro. Doamna Despescu a cerut să fie mutată urgent la București, domnul Despescu fiind amenințat cu divorțul. Mihaela Despescu a fost detașată la DNA ca polițist judiciar, fiind singurul subofițer detașat la DNA. Toată schema s-a petrecut cu complicitatea fostului șef Crin Bologa, un șef slugarnic în fața clasei politice din Republica Infractorilor.
Mădălina-Sorina Vlangăr avea să fie mutată cu job-ul din București pentru a fi mai departe de Bogdan Despescu. Așa s-a ajuns la situația în care Gluga Constantin Adrian este înlocuit de Mădălina Sorina Vlangăr, ambii fiind apropiați ai chestorului Despescu. Despre activitatea domnului Gluga nu trebuie să vă mai spunem nimic. Știm cu toții că IPJ Constanța a ajuns rușinea Poliției Române.
Ce sarcini i s-au trasat noului șef IPJ Constanța, Mădălina-Sorina Vlangăr
Bogdan Despescu a avut grijă să se înconjoare de oameni servili, preponderent aduși de la Buzău
- Directorul general adjunct – chestor principal de poliţie Valentin Minoiu
- Chestor de poliție medic Dr. Alida Moise, șefa Spitalului Gerota
- Georgian Dragan, purtător de cuvânt IGPR
- Împuternicit Director adjunct: comisar-șef de poliție Cristinel STANCIU, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională
- Eduard MIRIȚESCU – Adjunct al inspectorului general al Poliției Române
Ce pățesc cei care îl supără pe chestorul Despescu. Cazul polițistului Paul Feroiu
Polițistul Paul Feroiu a intrat în conflict cu șefii IPJ Gorj și cu păpușarii lor de la București deoarece Poliția Română a ajuns o instituție deprofesionalizată unde sunt aduse doar neamurile servile ale mai marilor împuterniciți politic. Bogdan Despescu l-a amenințat pe Paul Feroiu că va avea de suferit dacă se va îndrepta în instanță împotriva inspectoratului și i s-a indicat să se interneze la Spitalul Gerota. Deși este perfect sănătos și apt de muncă, domnului Feroiu i se sugera că are probleme de sănatate mentale. Asta chiar s-a întâmplat oficial, iar Bogdan Despescu s-a ținut de cuvânt. Paul Feroiu se luptă și azi să își recapete drepturile salariale și locul de muncă în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale (S.A.S).
Paul Feroiu: „Când îi deranjezi, îţi distrug cariera şi familia!“
Paul Feroiu a fost declarat inapt de psiholoaga IPJ Gorj după ce i-a transmis, atât ei cât și șefilor de structuri, să participe la activitățile sportive și la tragerile în poligon în calitatea sa de responsabil cu pregătirea fizică a cadrelor.
Paul Feroiu a participat în luna octombrie la Campionatul Naţional de Judo, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, în judeţul Vâlcea, unde a ocupat locul I atât la individual, cât și cu echipa. După ce a s-a întors de la această competiție i s-a transmis că nu mai este apt să-şi desfăşoare activitatea ca luptător în cadrul SAS al IPJ Gorj, pentru că nu ar fi obţinut avizul psihologic, cu toate că, în trecut, a fost și comandant de grupă.
Ce spune polițistul Paul Feroiu, despre tentativa șefilor din Poliția Română de a-l interna la ”nebuni”
„Nu m-am dus pentru că, în primul rând, domnul secretar de stat Despescu (n.r Bogdan Despescu) m-a amenințat, că dacă nu mă internez mă va da afară, sau ne vom judeca 3-4 ani și nu câștig nimic, o să îmi chinui familia. În al doilea rând, nu m-am dus, pentru că nu am nicio problemă. Comisia de Abuzuri din Senatul României care este cea mai înaltă comisie, a ajuns la concluzia și în urma expertizei făcute de domnul profesor universitar, doctor Butoi, care este psiholog, că sunt foarte apt pentru Seviciul de Acțiuni Speciale și a găsit vinovat conducerea Inspectoratului și pe doamnele psiholog”, a mărturisit polițistul.
Ce spune Comisia de Abuzuri din Parlamentul României
Alianța pentru Unirea Românilor a solicitat intervenția imediată a ministrului de Interne Lucian Bode, la acea dată, în cazul agentului de poliție Paul Nicolae Feroiu, aflat în greva foamei de 10 zile în fața MAI. Totodată, AUR a solicitat comisie imparțială pentru rezolvarea situației polițistului și încetarea presiunilor exercitate asupra acestuia.
„Cu un copil de 7 ani care plânge și întreabă de ce tatăl său nu vine acasă, polițistul nu îi poate face parastasul mamei sale răposate acum o lună, întrucât, din disperare, după mai multe rapoarte și memorii, a recurs la această formă extremă de protest. De la încadrarea în IPJ Gorj și până în prezent, Feroiu a activat în structura Serviciului pentru Acțiuni Speciale (vestiții ,,mascați”). A semnalat nereguli ale conducerii Poliției Județene și răspunsul a fost mutarea la logistică, trimiterea la testul psihologic, iar acum i se ordonă tratament psihiatric.
Campion al MAI la sporturi de contact, instructor de tir și de tactică polițienească de intervenție, ultragiat de infractori de trei ori, polițistul nu cere sporuri la soldă și nu cere funcție sau avantaje, ci să lucreze în cel mai riscant loc, la acțiuni speciale.
În vederea clarificării și soluționării situației, senatorul Claudiu Târziu, membru al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională a adresat o interpelare ministrului de Interne Bode, iar doamna Rodica Boancă, președintele Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții a primit petiția polițistului, la care va formula un răspuns.”, se arată în interpelarea senatorului Claudiu Târziu.
Sursele Anchetatorii.ro susțin că miniștri Marcel Vela și Lucian Bode, inclusiv secretarul Traian Berbeceanu au încercat să îl ajute pe Paul Feroiu însă s-au lovit de refuzul chestorului Bogdan Despescu. Miniștri Vela și Bode erau strânși cu ușa de Bogdan Despescu, ambii având dosare la sertar. Cât despre noul ministru, Cătălin Predoiu, sursele noastre susțin că e legat la șireturi de chestorii și șefuții lui Despescu și nu poate face mare lucru în activitatea de zi cu zi, însă acesta măcar respectă legea spre disperarea corupților din Poliția Română.
Polițistul Paul Feroiu a fost evaluat și de profesorul universitar dr. Tudorel Butoi, care de asemenea a constatat că este perfect sănătos și în toate facultățile mintale, spre deosebire de sugestiile șefilor corupți de la Gorj.
Paul Feroiu, nu numai că a fost trimis la nebuni și dat afară de la SAS, dar a fost mutat pe la Poliția Târgu Jiu și chiar dat afară ilegal din Ministerul de Interne, pentru că așa au vrut șmecherii lui Despescu. Șeful împuternicit ilegal de Bogdan Despescu la Gorj, Bîlă Eduard Cristian, i-a retras polițistului Paul Feroiu dreptul de a purta armă.
Paul Feroiu trimis la spitalul de nebuni
Această dispoziţie a venit la două zile de la data la care domnul Feroiu ar fi trebuit să se interneze la pat, la Psihiatrie, la Spitalul Ministerului de Interne Gerota. A fost anunţat că i-a fost suspendat contractul de muncă încheiat între el şi IPJ Gorj. Domnia sa, în ultima vreme era poliţist la Ordine Publică, la Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, iar în această hârtie pe care a primit-o de la IPJ Gorj, sunt invocate mai multe articole din lege, printre care şi statutul poliţistului. Ori, consultând statutul poliţistului, am observat că nicăieri nu se face vorbire despre o internare la Psihiatrie, ci despre un consult psihologic.
Abuzurile la care a fost supus Paul Feroiu a ajuns și pe masa procurorilor. Scopul celor din Poliția Română a fost de a scăpa de polițistul incomod, chiar dacă s-au dedat la acte de abuz în serviciu.
Paul Feroiu a fost reprimit în serviciu, dar nu la Serviciul de Acțiuni Speciale, așa cum dorește, ci la Ordine Publică. Lupta sa cu șefii Poliției continuă și astăzi.
Tribunalul Olt i-a dat dreptate polițistului Paul Feroiu și obligă Inspectoratul să îi plătească daune morale de 10 mii de euro și drepturile salariale cuvenite.
„Vreau să mulțumesc doamnei judecător de la Tribunalul Olt, care după două amânări a dat verdictul: Specialiștii domnului inspector general adjunct al Poliției Române, Mirițescu Eduard, doamna Verze și doamna Bunescu cu specialiștii de la IPJ Gorj, Fetanu Daniel, Guriță Costinel Horațiu și Pantelimon Diaconescu, și alții, au comis-o grav în cazul meu. Mulțumesc doamnei judecător pentru profesionalism și că a rezistat… Nu voi renunța la revenirea mea în cadrul SAS Gorj.”, scrie polițistul Paul Feroiu pe pagina sa de Facebook.
Poliția Română trebuie reformată din temelii, iar oamenii corupți trebuie trimiși acolo unde le e locul. Ministerul Afacerilor Interne nu poate oferi siguranță și încredere cetățenilor în actualul context geopolitic deoarece nu dorește să implementeze sisteme moderne de verificare a coletelor care intră în țară și scanere performante pentru containere și automobile pe frontiere și Porturile de pe Dunăre, respectiv Marea Neagră. Traficul de țigări, traficul de droguri, traficul de carne vie și traficul de migranți a explodat deoarece Ministerul Afacerilor Interne este impotent.
Ne aflăm în această cauză din cauza acestor chestori corupți și a politicienilor implicați în aceste rețele de criminalitate organizată. Un singur transport de migranți aduce crimei organizate peste 1 milion de euro. Ca să înețelegeți de ce nu se dorește sporirea controalelor pe frontiere și la colete, pe unde vin pachetele cu droguri, colete care valorează de asemenea milioane de euro pe piața neagră.