ANCHETE

Mucibabici, finul lui Isărescu, protectorul intereselor mafiei ruse din Portul Constanța

Oligarhii lui Vladimir Putin fac afaceri nestingheriți în Portul Constanța cu ajutorul Partidului Social Democrat prin implicarea directă a premierului Ciolacu, a ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, a șefei comisiei juridice a Parlamentului Laura Vicol și a administratorului Portului Constanța Florin Vizan.

Cei patru au pus la cale o lege specială prin care la șefia Portului Constanța poate fi numit orice neica nimeni de la partid. Mai exact a fost netezit terenul pentru infractorii care pot executa ordinele partidului în cadrul Portului Constanța. Totul a mers ca pe roate, iar PSD l-a numit ilegal în funcție pe Florin Vizan. Se pare că Serviciul Român de Informații a început să își facă treaba, astfel președintele Iohannis a făcut demersuri pentru a opri combinațiile acestui grup infracțional organizat.

Președintele Klaus Iohannis a atacat săptămâna trecută la Curtea Constituțională o lege care permite accesul la șefia Portului Constanța pentru persoane din afara sectorului naval, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Doar specialiștii în domeniu pot face parte din Consiliul de Administrație – o situație unicat între companiile de stat, care face ca specialiști în domeniul juridic sau economic să nu poată intra în componența conducerii portului, potrivit legislației în vigoare, fapt contrar acestui grup infracțional de la vârful PSD.

Unul dintre principalii promotori ai proiectului în ultima lună a fost Laura Vicol, șefa PSD a Comisiei Juridice. Și Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, a susținut proiectul. Ce doi au fost surprinși petrecând împreună, în weekend, la Nuba chalet în Brașov.

În materialul anterior v-am prezentat o parte a rețelei de tip mafiot care importă ilegal gaze și produse petroliere încălcând embargoul impus de Uniunea Europeană.

GAS MARY LEAKS/ Portul Constanța, capturat de intermediarii Rusiei: Vizan, Grindeanu și Ciolacu

Un al personaj care protejează interesele mafiei ruse din Portul Constanța este finul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, actualmente director al companiei Deloitte România, George Toma Mucibabici.

George Toma Mucibabici

Mucibabici face parte din rețeaua lui Florin Vizan și Dan Drăgoi, patronul COMVEX. George Toma Mucibabici este specializat în țepe și acte de jaf la drumul mare. În anii 90 l-a ajutat pe Sorin Ovidiu Vîntu să jefuiască sute de mii de români prin companiile GELSOR și FNI. „Dormi liniştit, FNI lucrează pentru tine.”, acesta era sloganul țeparilor lui Vîntu. Acum o țară întreagă doarme liniștită în timp ce Mucibabici, protejează o rețea de tip mafiot conectată la interesele Kremlinului în Portul Constanța. În timp ce Mucibabici încasa zeci de mii de euro lunar de Vîntu, sute de mii de români își pierdeau agoniseala de o viață și casele. Mulți s-au sinucis după ce au pierdut tot. Asta a făcut Mucibabici și cloaca mafiotă din jurul lui SOV generației părinților și bunicilor noștri.

Așa am ajuns să plătim de la 50 de lei/ 110 lei pe o butelie de gaz. Pentru că tot gazul ieftin adus la terminalul Octogon pleacă spre Balcani, Moldova și Ucraina, în timp ce piața românească e văduvită. Nimeni nu mai poate importa gaz în România decât rețeaua mafiei ruse protejată de finul lui Mugur Isărescu. Mucibabici face de râs imaginea Deloitte în România prin faptul că tergiversează cedarea terminalului Octogon și ajută rețeaua Rusiei din Portul Constanța să facă în continuare afaceri cu gaz și produse petroliere.

Acești bandiți știu că odată cu cedarea terminalului Octogon, oligarhii ruși și rețeateua INTERPORT nu va mai putea folosi această cale de a introduce gazele lui Putin în România. Mucibabici actționează la ordinele prietenului Dan Drăgoi de la COMVEX. George Toma Mucibabici a fost angajatul lui Dan Drăgoi. Numele celor doi este legat de afacerea BALI.

Gigi a vrut bancă, Mucibabici i-a dat țeapă

”M-au pus să lucrez cu finul lui Isărescu. Mi-a luat 250.000 de euro pentru o ștampilă” “Am făcut contract și am dat 250.000 de euro pentru o ștampilă! Toată documentația fusese întocmită de specialiștii care au lucrat la mine la Palat timp de un an. După ce BNR mi-a respins proiectul, din cauză că aveam dosar penal, i-am cerut înapoi cei 250.000 de euro finului lui Isărescu”, a declarat Gigi Becali.

Fără bani și fără bancă!

“Mucibabici mi-a spus că nu poate să-mi dea banii înapoi, deoarece Deloitte a lucrat și nu face așa ceva cu nici un client. Am rămas și fără bani, și fără bancă! Nu am pus clauză de restituire a banilor în cazul în care nu-mi este aprobat proiectul deoarece mi s-a spus că pentru a primi aprobarea BNR trebuie să lucrez cu finul lui Isărescu și eram sigur că voi primi autorizația!”, susține omul de afaceri.

Despre istoricul lui Florin Vizan

Florin Vizan a fost asociat cu Petrica Iordache. La Reno France au făcut prima dată contrabandă de țigări. Vasile Sponti, Nicu Caracota și Constantin Oprea, iar șef de tură de frontieră la Negru Vodă era Dan Martoi, aceasta era gruparea mafiotă pe care o conducea Florin Vizan, actualmente șef al Portului Constanța.

În anii 90 după contrabanda de țigări, Florin Vizan și-a făcut fabrică de alcool la Medgidia și s-a apucat de afacerile cu gaz împreună cu Boja Cristian Iulian și cu Petrica Constantin Oprea, patronul hotelului Opera din Mamaia Nord.

Petrica Iordache a fost găsit mort chiar lânga restaurantul Zorile din Constanța. Restaurantul Zorile fiind propietatea lui Nicu Caracota.

Corneliu Idu i-a dat bani lui Dan Drăgoi să cumpere COMVEX. În pandemie, Corneliu Idu moare de covid, iar Dan Drăgoi rămâne cu tot, susțin sursele Anchetatorii.ro.

Mai multe detalii despre cum a pus mâna generalul Dan Drăgoi pe COMVEX:

Cum a pierdut Corneliu Idu afacerea Comvex. Jurnalul unor șacali de port

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button