ANCHETE

Holde Agri Invest SA, spălare de bani, delapidare și trafic de influență pe filiera Iulian Cîrciumaru – Dacian Cioloș. Bătaie de joc la adresa țăranului român

UPDATE: Societatea Holde Agri Invest pregătește în secret declararea intrării în insolvență, după ce au deturnat fonduri zeci de milioane de euro. Banii delapidați au fost spălați prin zeci de firme înființate de Iulian Cîrciumaru și familia acestuia, precum și de către Zăgan Liviu.

În momentul actual înființează lunar societăți în comuna Călinești prin care derulează afacerile grupului, apoi le abandonează. Timp de șase ani au furat banii holdingului și ai creditorilor, fără a înregistra profit. Zăgan Liviu a fost împuternicit ca administrator până în 2026, iar o parte din banii luați împrumut de la bănci au fost delapidați prin intermediul companiei CUMULUS SRL.

Noul director economic al Holde Agri Invest este soțul unei angajate din cadrul companiei CUMULUS SRL, patronată de Zăgan Liviu. În ultimile luni au tot felul de mișcări dubioase în cadrul companie. Cei din conducere au renunțat la colaborarea cu firma de contabilitate pentru a se pierde urma banilor furați. Banii de arendă nu sunt plătiți cetățenilor și se încercă rezolvarea problemelor prin oferirea de produse și cereale. Lichidități există doar pentru șefii de la vârful Holde. Iulian Cîrciumaru și Zăgan Liviu pregătesc o nouă schemă infracțională prin care vor să vândă bunurile societățile și pâmâtul deținut în arendă către companii străine, care nu au cunoștință de situația financiară a Holde Agri Invest.

Până în acest moment DNA și DIICOT dorm în ghete deși au fost făcute sezisări privind acte de spălare de bani, evaziune fiscală, deturnare de fonduri și delapidare. Gurile vorbesc că în spate se află serviciile noastre cele multe și trădătoare de țară, care protejează acest grup infracțional organizat. Banca Transilvania este unul din marii păgubiți după preluarea OTP Bank, deoarece Holde are credite de milioane de euro la fosta divizie a băncii maghiare din România. Banii au fost furați de Cîrciumaru Iulian și Zăgan Liviu.

–––––––––––––––––––––––––––-

În urmă cu circa 5 ani Holde Agri Invest SA, companie cu o conducere controversată, a început să cumpere societăți agricole în diverse locuri – Teleorman, Călărași, Dâmbovița și Brăila. Această ”afacere” a fost pusă în practică cu ajutorul factorilor politici din USR și PSD și al serviciilor noastre cele multe și inutile. Acest holding l-a avansat în funcția de administrator pe Zăgan Liviu. Acest individ este de profesie arhitect peisagist, care având o firmă CUMULUS ARCHITECTURE SRL a derulat proiecte tot în sfera serviciilor secrete, fiind specializat în spălarea banilor. A fost adus la Holde pentru calitățile sale privind spălarea banilor neavând nici o legătură cu agricultura. Zăgan a apărut pe diferite mijloace media, declarând că el a învățat agricultura mergând din când în când la socrul lui într-o comună din Călărași, care lucrează o suprafață de teren agricol.

Din această încrengătură face parte și fiul primarului PSD din Roșiorii de Vede, Iulian Cîrciumaru. Acest Iulian Cârciumaru este membru USR și apropiat al lui Dacian Cioloș. În momentul achiziției unui siloz în Teleorman a fost prezent și Dacian Cioloș. După alegerile din 2020, liderul USR de la Roșiori de Vede, Constantin Fierăscu a făcut alianță cu tatăl lui Iulian Cîrciumaru. Constantin Fierăscu a fost numit administrator public la Roșiori de Vede, pentru a mânca și gura lui ceva pe spatele fraierilor, care au crezut că votează un tânăr ce dorește să schimbe ceva în orașul dominat de mafia roșie de mai bine de 12 ani.  

Toată lumea știe cine este acest Dacian Cioloș. Pe lângă ruda lui ”VULPEA”, Virgil Ardelean, acesta a fost promovat în funcție de președinte de partid, ministru, premier și comisar pe probleme în Agricultură în Parlamentul European de serviciile secrete franceze, acesta neaducând României niciun beneficiu, ci numai francezilor.

Primarul PSD din Roșiorii de Vede, Valerică Cîrciumaru
Dacian Cioloș la Roșiori de Vede

Holde Agri INVEST deține următoarele societăți:

  • Agro Antran, Agro Sargadillo, Benasque, Bigmed, Capriciu, Holde Agri Operational, Interprest Agrotex, Agrocom Exim Prod, Lorean Agro Impex – în județul Teleorman
  • Agromixt Buciumeni, Agro Fieldes – în județul Călărași
  • Play Promotion, Alcadan Agri – în județul Dâmbovița
  • Agricultura Inovativa, Korinthrom, Sitorom, Gelbinghi – în județul Brăila
Nr.Nume Firmă(19 firme )Contact
1[1A] AGROMIXT BUCIUMENI SRL
Str. Mircea Cel Batran 1 G Jud. CALARASI, Loc. BUCIUMENIadministrator si beneficiar
2[v] HOLDE AGRI INVEST SA
Intr. Nestorei 1 BUCURESTI, Loc. SECTORUL 4
3[1A] HOLDE AGRI OPERATIONAL SRL
Intr. Nestorei 1 BUCURESTI, Loc. SECTORUL 4asociat juridic
4[1A] CAPRICIU DE LICURICIU FARM SRL
Str. Frumoasa 49 BUCURESTI, Loc. SECTORUL 1beneficiar comun
5[1A] INTER MUNTENIA SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTIbeneficiar comun
6[1A] AGROCOM EXIM PROD SRL
Str. Petrolului 24 Jud. TELEORMAN, Loc. VIDELEadministrator comun
7[1A] RONOSCA SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTIbeneficiar comun
8[1A] BENASQUE SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTIbeneficiar comun
9[1A] AGRO ANTRAN SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTIasociat juridic
10[1A] ALCADAN AGRI SRL
Jud. DAMBOVITA, Loc. DOBRAadministrator comun
11[1A] PLAY PROMOTION GRUP SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTIbeneficiar comun
12[1A] AGRO SARGADILLO SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTIadministrator si beneficiar
13[1A] AGRICULTURA INOVATIVA 2023 SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTIadministrator comun
14[1A] BREIL GREINS SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTIbeneficiar comun
15[1A] AGRO FIELDS FUTURE SRL
Jud. CALARASI, Loc. BUCIUMENIbeneficiar comun
16[1A] INTERPREST AGROTEX SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTIbeneficiar comun
17[1A] BIGMED SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTIadministrator comun
18[1A] AGRISERV CONSULTANTA SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTIbeneficiar comun
19[1A] DACIA AGRICULTURA SRL
Jud. TELEORMAN, Loc. CALINESTI

Investitorii din cadrul serviciilor secrete și-au trimis în acest holding ca angajați, rude, cunoștințe, amante, dar toți foarte slab pregătiți. Unul dintre acești investitori este și Eugen Voicu, finanțator al echipei de fotbal Dinamo București.

Eugen Voicu

Inițial Holde Agri Invest SA a luat credite de la banca CREDIT AGRICOLE BANK, instituție financiară intrată în faliment. Acum are un credit de la OTP BANK, instituție financiară intrată în insolvență. A mai obținut credite de la Banca Transilvania și se urmărește obținerea unui nou credit la FIRST BANK ROMÂNIA. Cei din domeniu se întreabă cum este posibil ca aceste bănci să ofere credite de zeci de milioane de euro unor tineri fără gram de experiență în domeniu și în baza unei scheme piramidale de firme fantomă?

În consiliul de administrație figurează Iulian Cârciumaru, ce ocupă postul de director și încasează lunar un salariu de 4.000 de euro. Liviu Zăgan a angrenat firma Cumulus Architecture SRL unde este acționar în proiectarea unor obiective în Teleorman și Călărași. Această firmă de proiectare nu a proiectat niciodată investiții industriale. A făcut proiectul pentru Holde prin copy paste la prețuri exorbitante, pentru a deturna sume foarte mari de bani către firma sa personală, CUMULUS ARCHITECTURE SRL.

Grupul Holde Agri Invest SA îi are ca public speakeri pe Zăgan Liviu și Iulian Cârciumare și se folosesc de presa miluită din domeniul financiar, Profit.ro, Forbes.ro, Virtual Agro, Feel Markets și Ziarul Financiar pentru a arăta acționarilor că se fac investiții importante deși totul este o minciună. Ei povestesc despre volumul de vânzări însă nu pomenesc pe nicăieri despre profit. Nu au avut niciodată profit de la înființare și până ziua de azi. Directorii numiți în funcții de Zăgan Liviu încasează comisioane foarte mari din cumpărarea de terneuri și din vânzarea la prețuri mici a mijloacelor fixe găzite în cadrul societăților cumpărate.

Uniunea Europeană nu susține ideea ca fermele să fie de peste 1500/2000 ha, dar se pare că Dacian Cioloș are alte viziuni. Anul acesta a început să plătească arenda în unele localități în perioada Crăciunului. Au venit oamenii și s-au plâns după arendă aproape zilnic, dar borfașii o plătesc când doresc ei și asta oricum într-o cotă derizorie în comparație cu alte asociații agricole. Când a început Holde să plătească arenda, toate asociațiile agricole aveau achitată arenda de luni bune. Holde oferă cea mai mică arendă dintre toate asoaciațiile agricole. Din această cauză oamenii nu au mai reînnoit contractele de arendă cu Holde, iar alții vor să își retragă pământul acționând în instanță societățile agricole aferente HOLDE AGRI INVEST SA. De asemenea foarte multe societăți comerciale și de servicii(inputuri) nu mai doresc să lucreze cu Holde, pe motiv că întârzie cu plata facturilor.

Consiliul de administrație, în special Liviu Zăgan, declară tot timpul că dorește să atragă capital de dezvoltare. În schimb, ei majorează capitalul social oferind acțiuni în mod preferențial. Fac tot felul de scenarii în interes personal, cumpărând acțiuni preferențiale prin intermediul creditelor de zeci de milioane de euro oferite de băncile cu care au relații suspecte. Acționarii nu au primit dividende. Ei spun că nu plătesc dividende deoarece acestea se vor capitaliza. Zilnic prin birourile lui Zăgan și Cârciumaru se perindă tot felul de consultanți poposiți pe meleagurile mioritice tocmai din Franța și Olanda via filiera Renew Europe, Dacian Cioloș.

Alexandru Leonard Leca

În secret pregătesc vânzarea holdingului către investitori arabi sau chinezi, iar ei doresc să păstreze pământul cumpărat cu credite, susțin surse din cadrul conducerii pentru Anchetatorii.ro. În momentul de față au achiziționate societăți comerciale cu o suprafață totală de teren arabil în jurul a circa 17 mii de hectare.

Cu banii obținuți din creditele de la bănci sunt plătiți consultanții din Franța și Olanda, mai exact combinațiile lui Dacian Cioloș de prin cadrul Renew Europe. Cei trimiși în România pe post de consultanți sunt niște habarniști, dar încasează anual salarii și bonusuri de zeci de mii de euro. Anual societățile grupului Holde Agri Invest SA au recolte mai mici de cereale decât oricare alt fermier român ce lucrează în zona respectivă. Au intrat pe piața de capital pentru a induce în eroare oamenii de afaceri și pentru a păcăli potențialii investitori.

Zăgan Liviu a externalizat principalele servici ce stau la baza bunei funcționări unei societăți care încasează credite și obține venituri pe măsură, pentru a nu fi tras la răspundere în caz că vreun procuror și-ar da seama ce inginerii financiare se fac la vârful acestei companii.

Organele de anchetă pot demantela foarte ușor această schemă piramidală de spălare de bani, trafic de influență și delapidare. Să fie cerute toate avizele de însoțire a mărfii pe fiecare societate pentru cereale, facturile aferente contractelor, investițiile preferențiale, contractele de muncă(angajați la negru) etc.

Ar fi indicat ca în fiecare județ în care funcționează societățile Holde Agri Invest SA să fie verificate de ITM, Garda de Mediu, ANAF(ANTIFRAUDĂ), ISCTR, DIICOT. România nu are nevoie de investitori mafioți, care își bat joc de bietul țăran român.

Andrei Marin

Andrei Marin a absolvit Facultatea de Științe Politice în 2009, unde și-a dezvoltat interesul pentru problemele sociale și politice. În căutarea de a aduce informații de calitate către public, a urmat o pasiune veche și a finalizat studiile în Jurnalism în 2010. Cu o viziune clară asupra responsabilității jurnalistice și a nevoii de a dezvălui adevărul, scrie pentru Anchetatorii.ro din 2010.
Back to top button